1,213 matches
-
colțurile gurii adunate. Nu trebuia să se uite în oglindă ca să știe cum arată. Diminețile, în special, erau monstruoase. Diminețile cu ochi urduroși, când somnul nu se desprinde de genele rare și țepene, cu cearcăne și pleoape umflate, cu fața verzuie ca o pungă de venin și surpriza coșurilor ivite peste noapte. Se răsti incapabilă să-și stăpânească iritarea: ― Eu nu beau! Nu vă deranjați. Bătrânica își încleștă degetele fragile. Părea sincer îngrijorată. ― De ce, draga mea? O să te învioreze. Încearcă, te
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
eram o tipă suferind de bulimie care apare În filme porno“, mi-am spus mie Însămi, Încercând să mă simt recunoscătoare pentru asta. Cred că am febră, i-am spus lui Lauren. Zăceam pe canapeaua din salon, Îmbrăcată În țesătură verzuie, ca lămâia. Febra mă făcea să mă simt ușor beată de fericire. Corpul meu părea să pulseze, inflamat din cauza stării emoționale. Eram la fel de furioasă pe cât eram de devastată. —Ce-o să fac? — O să-ți mănânci micul dejun și apoi doctorul Bo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și-l intitulase Raza făcătoare de minuni. S-a bucurat că le poate povesti despre subiectul lui preferat, știința. Într-o zi de noiembrie, acum exact doi ani, sfiosul cercetător a văzut, în laboratorul lui mai degrabă întunecos, o lumină verzuie care părea că vine dintr-un carton acoperit cu bariu. Se miră el ce se miră, stinge tubul catodic și pe loc dispare și lumina din carton. Aprinde tubul și își pune mâna, pesemne din întâmplare, între bucata de carton
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
rasa. — Iar ăsta-i Parizianu, i-am zis așa fiindcă are lornion, după cum vezi... Uite, am și unul Nicu, i-am pus numele după tine. Era cel pe care-l remarcase și băiatul, din prima clipă, avea ca niște solzi verzui la gât, o minune, și, nu se știe de ce, pesemne se prinsese în vreun ciulin sau în vreo sârmă, pe creștet avea câteva penișoare ridicate, ca un moț. — Îl vrei? întrebă stăpânul, dar Nicu nu i-l putea lua pe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
corcoduș care nu mi-a spus nimic, am ajuns la un măr, am văzut în el un mic fruct auriu și l-am înhățat fără să stau pe gânduri. După asta, văd mai încolo un măr mai mare și mai verzui și, la fel de repede, l-am înhățat și pe ăsta. Abia când m-am trezit m-am gândit la Eva. Alexandru și Eva. Să nțeleg de aici că-i vina mea că l-am ispitit pe Adam? Dar de ce vină? Poate
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
bucurăm și noi de soarele acestei primăveri! Uite ce frumos au înflorit cireșii! Uite ce miresme vin dinspre vișini! Iar caisul, uite ce bucuros este, răspândind în jurul lui petale ca de fluturi în zbor. Pe crengile ninse răsar mici fructe verzui. Trebuie să trăiesc și eu! Asta este legea firii: unul trăiește, altul moare... Asta zic și eu, se aude de pe creanga de sus un glas străin. Când omida a ridicat capul, a încremenit de frică. O vrabie cenușie o privea
ÎNTÂMPLĂRI ÎN LIVADA BUNICULUI by ECATERINA VICOL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1228_a_1878]
-
de a mă cățăra spre cuibul care se ascundea acum privirii mele. M-am zgâriat, m-am înțepat, dar nu m-am descurajat. Am urcat până lângă minunea moale. Am privit înăuntru. Între pene și puf se ascundeau patru ouă verzui ca niște bomboane de mentă. Am întins mână să iau unul în căușul palmei, dar am auzit glasul bunicului: Nu le atinge! Pasărea părăsește cuibul și ouăle atinse de mâna omului. Și e păcat de munca ei. Ca să și facă
ÎNTÂMPLĂRI ÎN LIVADA BUNICULUI by ECATERINA VICOL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1228_a_1878]
-
visători, fruntea boltită, încadrată de păr lung și mătăsos. Seara, din ceardac, îi plăcea să se uite pe cerul plin de stele... „Cât‟îs di multi!...“, se minuna ea. Observa că unele sunt mai mari, altele mai mici... unele strălucitoare verzui, altele gălbui... „Oari, di ci nu‟s tăti la fel.. am să-l întreb pi bunicuțu!“ Câte o dată, câte una trăgea o vârstă roșie, pe tot întinsul cerului și se stingea undeva în pădure... Atunci își amintea ce-a spus
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
închis ochii pentru o clipă... Când i-am deschis, în fața mea se îndesea un întuneric adânc și înfricoșător. Știam că noaptea taina e închisă, cu desăvârșire, până ce s‟arată cândva, cumva, limba de flacăra, ca o părere, ca un fum verzui. Căutam o clipă să pătrund cu privirea întunericul, dar i-am închis numaidecât stăpânit de o teama nelămurită. Nu-mi era frică, dar instinctul mă îndemna să fiu atent, ascultând cu încordare. Aș fi vrut să strig... dar, în zadar
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Ce l-o fi făcut pe Anton să întoarcă capul, n-a știut... A privit roată cerul de deasupra, și, deodată ochii iuți ai pădurarului alunecară asupra unei tufe, care mișca, sus pe creastă. Acolo se profila clar, pe cerul verzui, silueta unui animal. Erau cel mult șaptezeci-optzeci de pași până acolo... la prima vedere părea să fie lup. Când, deodată, i-a recunoscut urechile cu pămătufuri și barba plină acoperindu-i fălcile. I s-a tăiat răsuflarea... De când îl urmărea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
umbre prelungi... Zăpezile sclipeau gălbui. Fără veste, la o cotitură, Anton rămase locului ca înlemnit. La marginea unei poteci, înălțată, ședea un animal mare, întunecat... El face o mișcare, și luna izbește drept în ochii lui, care scânteiază puternic străluciri verzui. „- Numai ochii lupului lucesc așa..!“ își zise Anton în gând. Animalul se uită țintă spre el și mai făcu doi pași, apoi așteptă adulmecând. Deodată, își înalță capul, brusc...și, încă o dată îl fulgeră cu o privire verzui, apoi, printre
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
puternic străluciri verzui. „- Numai ochii lupului lucesc așa..!“ își zise Anton în gând. Animalul se uită țintă spre el și mai făcu doi pași, apoi așteptă adulmecând. Deodată, își înalță capul, brusc...și, încă o dată îl fulgeră cu o privire verzui, apoi, printre arbuștii de alun și paltin, dispare. Lupul îl așteptase... îi ținea calea spre casă... Vântul i-a adus în nări mirosul lui, pe care îl cunoștea. Lupii îl cunoșteau pe Anton, și, între ei se stabilise, parcă, o
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
liniște desăvârșită. „Ce mare și frumos e !“, gândi Anuca, copleșită de admirație pentru frumosul animal. „Cât de puternic îi este capul, pieptul îndesat, spinarea lungă, părul lung... Cât îi de frumos!“, se minuna fata, uitând primejdia care o pândea. Ochii verzui îi ardeau strălucitori, căutand-o pe ea și numai pe ea... și, totuși, privirea aceea sălbatică, nu părea să se oprească asupra ei, ci mai curând o strâpungea și trecea dincolo spre zare, ca și cum ar vedea nemărginirea. Ca turnat în bronz
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să vorbească cu fotograful care-și vârâse deja capul sub perdeaua neagră. Soția sa, mai mult ca sigur Magda, mai tânără, proaspătă, îmbrăcată în alb, cu o jachetă brodată pe gât, cu umeri bufanți, pălărie albă cu boruri largi, ochi verzui, ca de cleștar, fața rotundă, fină, ochii radiind de fericire. Semnificativ era faptul că pălăria cu boruri largi îi umbrea fruntea, urechea dreaptă și umărul drept. Epa ar fi aprins o lumânare, dar de câte ori venea aici, constata că uitase să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
șterse jungherul încovoiat de pătura roasă de sub șa și-l înfipse cu forță, adânc, răsucindu-l de câteva ori, căutând să mărească rana cât mai mult. Când scoase arma, țâșni un pic de sânge și apoi un jet de apă verzuie și urât mirositoare cu care umplu până la gură cea de-a doua gerba. Apoi, își astupă nasul cu o mână, închise ochii și-și lipi buzele de rană, bând direct acel lichid respingător de care știa cu siguranță că depindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lui și să se ridice în picioare, trebuind să se sprijine de cadavrul cămilei, care, după cum observă, începuse să emane o duhoare acră și pătrunzătoare. își căută gerba și apelă încă o dată la toată voința lui că să înghită lichidul verzui și respingător ce curgea, aproape gros acum, de parcă ar fi fost mai degrabă albuș de ou amestecat cu fiere. Apoi își scoase pumnalul încovoiat, desprinse șaua și tăie cu forță pielea de pe cocoașa cămilei, extrăgând grăsimea albicioasă, un seu rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se Întoarcă acasă. Dar Coral Musker voia să se plimbe. Era de acord să-l Întovărășească În Întunecimea mașinii, cu felinarele, hotelurile și casele rămânând În urmă și copacii apărându-le-n față ca niște siluete de hârtie În lumina verzuie a farurilor, după care veneau tufișurile cu mireasma lor de frunze ude, reținând ploaia dimineții, și o scurtă și barbară plăcere În miriște. Cât despre Isaacs, trebui să se mulțumească doar cu ce găsise, deși aceasta era o brunetă voinică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
când sosise momentul plecării, coada pe scările de la Shaftesbury Avenue și veselia forțată a așteptărilor lungi În fața ușii agentului. Ridică jaluzeaua și se simți o clipă uluită de viteza cu care trecu un stâlp de telegraf, de vederea unui râu verzui, cu tușe portocalii date de soarele matinal, și de dealurile Împădurite. Apoi Își aminti. Era Încă devreme, pentru că soarele era jos, abia ițindu-se deasupra colinelor. Un sat luci cu lumini mărunte pe celălalt mal. Câteva pale subțiri de fum zăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
glob orb care ardea În tavan. Pe băncile de lemn pasagerii se aciuaseră pentru noapte, cu hainele făcute sul sub cap. Unele compartimente erau atât de pline, că bărbații și femeile dormeau țepeni, În picioare, pe două șiruri, cu fețe verzui și impasibile În lumina scăzută. Din sticlele goale, aruncate sub banchete, venea un miros de vin roșu și ieftin, iar pe podea zăceau câteva bucăți de pâine acrită. Când ajunse aproape de closet, se Întoarse. Mirosul Îl făcu să renunțe. În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sens să-și spună că nu avea casă și că destinația lui era o pușcărie, pentru că În momentul acela Își simțea inima ușoară la gândul că se Întorcea la terasa berăriei lui Kruger, la parcul care Înota seara În lumina verzuie, la străzile povârnite și la cârpele colorate. La urma urmelor, Își spuse el, le voi vedea iarăși pe toate. Mă vor duce cu mașina de la Închisoare la tribunal. Și aceasta a fost și clipa În care și-a amintit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
umple de fantome fosforescente, care te făceau să crezi că navighezi printre spirite și demoni. Dacă agită în afara bordului un tăciune aprins, de îndată o pereche de ochi uriași, de mărimea unor nuci de cocos, îi răspundeau cu o lumină verzuie și fosforescenta și, cu toate ca la început Tapú o atribuise unor ființe supranaturale, Miti Matái îl asigura că era vorba despre calamarii uriași, care se ridicau până aproape de suprafață în nopțile foarte întunecoase. Alteori, dar numai când marea era liniștită, petele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se vedeau clar fulgerele teribile care brăzdau cerul, ca niște săgeți aducătoare de distrugere și de moarte, si apoi cădeau pe coroanele palmierilor, spulberându-i în bucăți sau prăbușindu-i peste valurile uriașe, ale căror crește străluceau cu o lumină verzuie, ce le conferea un aspect aproape supranatural. Insula, și oamenii ei odată cu ea, se încovoia sub forță vântului, a valurilor, a fulgerelor și a ploii torențiale, care, în scurt timp, transformară povârnișurile dealurilor într-un tobogan noroios pe care alunecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
trecut nu au mai rămas decât două duzini de familii înfometate, nimicite de tuberculoză și de gonoree, care supraviețuiau doar din ce câștigau femeile lor în casele de prostituție ale unei negrese de pe coastă - „La Sandra“ - și ale unei andine verzui și transparente - „Foița de țigară“ -, vinovate de tot sifilisul care naviga pe San Pedro până la vărsarea lui în Amazon. Oricare ar fi fost crima săvârșită în orice colț al lumii, chiar și pe malul opus, în Piața Francisco de Orellana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fix din Întunericul unei Încăperi În care se Înghesuiau de-a valma boccele de rufe, vase cu smalțul sărit, pantofi scîlciați, scaune și mese vechi jupuite la colțuri, porțelanuri pătate de muște, pahare de baccara desperecheate cu irizări roșiatice și verzui În rotunjimile sticlei, relicvele unei existențe care se anunțase cîndva strălucitoare. Fotografiile Îngălbenite pe care le ținea Într-o cutie de pantofi, Înfățișau un bărbat frumos, În costum gri, Încheiat la două rînduri, purtînd o pălărie de fetru moale cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
coastă În iatacurile verzi ale frunzișului sîni Îngîndurați să desprindem de pe ramuri triste și singure, să mușcăm urechea azaleelor și pașii soldaților tineri să ne treacă prin creier nostalgia niciodată gustată a pămîntului făgăduit. O, tarantula, tragic scarabeu cu ochi verzui lingînd pubisul blînd al Sulamithei, prin nori se deschid magazine cu parfumuri de citron și de mosc și nările ogarilor care am fost leapădă stîrvuri mici de resentimente. Vocea călugăriței deghizată la telefon, invitația ei Într-un pat vesel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]