9,098 matches
-
-i decât o construcție umană pecetluită cu „marca istoriei”. Homo historicus este o pradă a împrejurărilor, a evenimentului cosmic sau al unuia mai mic, provocat de el însuși. Altfel-zis, este supus tuturor „vitregiilor soartei”, deci și predispus să și „uite” „vocația îndumnezeirii”. Deși cu ea a fost hărăzit din naștere. Când ajunge să creadă cu tărie că o are cu adevărat, poate înfrânge ispita răului, ce este, de asemenea, o „calitate” originară. Calea către descoperirea acelei vocații (pentru sfințenie) este presărată
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
predispus să și „uite” „vocația îndumnezeirii”. Deși cu ea a fost hărăzit din naștere. Când ajunge să creadă cu tărie că o are cu adevărat, poate înfrânge ispita răului, ce este, de asemenea, o „calitate” originară. Calea către descoperirea acelei vocații (pentru sfințenie) este presărată cu mai sus amintitele „vitregii ale soartei”. Este vorba de felurite „incidente de parcurs” venite din „sfera iraționalului” și care îi fac pe oameni să-și plângă de milă. „- Dar eu nu vreau să fiu unul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Minciună... Remarcabil este că majoritatea copiilor evoluează rapid, părăsesc teritoriul imaginar al jocului și al fabulației aparent gratuite, pentru a accede la jocul (dirijat) al inteligenței. Pe măsura creșterii își face loc tot mai vizibil ceea ce părinții și educatorii cu vocație știu să inducă discret: cenzura morală. Aceasta se conturează treptat, odată cu pașii făcuți de la gratuitate la finalitate conștientizată; de la căutarea de dragul căutării la dorința constantă de a găsi ceva definit: simplu sau complicat, de utilitate strict personală sau de interes
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
latine. Totul primea un nume latin. Aurora: Deci cum este experimentul cu Pămăntul? Evelin: Dintre toate, experimentul cu Pămăntul este apreciat ca cel mai reușit de către Academie. Aurora: Dacă nu suntem cuminți o pățim ca roboții rebeli?! Evelin: Voi aveți vocația de a vă distruge singuri. Vreți să vă ajut?! Aurora: Te rog mai lasă-ne s-o facem cu măna noastră. Evelin: Mai aveți cinci milioane de ani, dacă distrugeți condițiile de viață de pe Pămănt, îl părăsiți sau muriți. Aurora
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
tu pierzi conștiința că exiști", scrie Eminescu. Devii o imaterie indefinisabilă iradiind dincolo, în iminența virginală. În "anticipația" pură. Desigur, această stare culminativă spirituală este atinsă în plenitudinea ei în primul rând de marii creatori, precum și de cei înzestrați cu vocație mistică pentru poezie, înțelegând prin "poezie" artele în general, muzica fiind cea mai propice transfigurării. Dar oricine posedă receptori pentru vibrația poetică poate parcurge, la diverse nivele, beatitudinea purificării și plenitudinii neoexistențiale indusă de marea artă. * Noi viețuim în mediul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al creației poetice. Democrit vorbește despre transa revelatoare în care intră poetul în clipa dicteului: Tot ce un poet scrie cu entuziasm și inspirat de suflul divin este în mod superior frumos" (fr.18). "Să-ți reprezinți ceva frumos este vocația unei inteligențe inspirată de zei" (fr. 112) De asemenea, Empedocle vorbea de intervenția divină: "cuvintele mele sunt cele ale unei zeițe". Platon, în dialogul Ion, afirmă că poetul nu este un creator propriu zis, ci un mijlocitor, transmițător al "șoaptei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să devină Verb, întreaga Devenire vrea să învețe de la tine să vorbească". Din acest motiv, Nietzsche recomandă poetului "Fii o placă de aur/ Atunci lucrurile se vor înscrie pe tine/ cu litere de aur". Fulgerul inspirației se dăruiește celui având vocația înălțării: "Am crescut mai înalt decât omul,/ Norii planează prea aproape de mine,/ Aștept cel dintâi fulger." Misterul insondabil al dicteului poetic, caracterul imperios și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce o a doua naștere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care nu au fost niciodată și nu ar fi existat dacă nu era un anumit poet. Filozofia pură, teoretică, este explorare gnoseologică, sau instituie normative practice. Poezia gânditoare este demiurgică: întemeietoare de suflete și de noi lumi pentru cei cu vocația zborului, scrie Eminescu în postuma Aducând cântări mulțime: Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi inimi cu arìpe./ Ah, lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe. Astfel, poezia gânditoare ne transpune fulgerător într-o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe de o parte, cel al originilor modulând o anumită viziune despre viață și lume, iar pe de altă parte, experiența socio-culturală a valorilor, factorii care afirmă viața eticul, esteticul, adevărul. Aparatul receptor al apriorismului românesc este alcătuit esențial din vocația pentru cânt, aspirația spre estetic, spre lumină și spre înălțimi, toate întrunite, de pildă, exemplar în balada Mioriței. Lirica unui poet se bucură de o receptare cu atât mai ideală, cu cât poemele sale reflectă amprenta apriorică a poporului respectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ritmicitate dialectică dintre realitatea prozaică și ideal, o tensiune antitetică de ordin axiologic între teluric și celest, între zborul spiritului care nu poate respira decât în zonele de sus ale semnificațiilor eterne și lipsa de zbor a unor ființe fără vocația absolutului: "Prea mult un înger mi-ai părut / Și prea puțin femeie". În loc de a aprinde, prin puterea creatoare a iubirii, un astru pe cer promis nemuririi ("In calea timpilor ce vin / O stea s-ar fi aprins"), ființa îndrăgită coboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în mișcare, așa cum are loc în dans. Este de la sine înțeles că "poezie gânditoare" nu însemnează filozofare versificată, ci acea poezie iluminată activă care impulsionează inima, sufletul, spiritul la trăirea transfigurată a vieții. Este viața ideală. Cititorul ales, cel cu vocația trăirii poetice, află acest impuls transfigurator la poeți-gânditori și gânditori-poeți precum filozofii presocratici, Pindar, Platon, Khayyam, Shakespeare, Hölderlin, Nietzsche, Eminescu, Tagore și de sigur și la alți creatori din aceeași familie cu largi deschideri luminătoare. Citiți și recitiți, de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu ai decât o datorie: să fii pur!" Și vorbind despre forma supremă a Supraomului geniul: Totdeauna vei fi străin printre oameni... Trebuie să trăiești pe munți. Ești un vizionar. Nu căuta să înveți adevărul acolo unde se gândește josnic. Vocația noastră dispune de noi, chiar când noi nu o cunoaștem; viitorul este cel care ne determină ziua de azi a noastră". Și Schopenhauer și Eminescu au relevat că geniul este un străin în lume. La Nietzsche totul este seducție: ideile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cere Eminescu, trebuie să fii înaripat: Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi, La voi, inimi cu arìpe. Ah! lăsați ca să vă ducă Pe-altă lume-n două clipe. Este acea lume a radicalei eliberări atinsă doar de cei cu vocația zborului "intelectului eroic" invocat de Giordano Bruno, sau al lebedelor din amintitul poem tagorean. Dar pentru acest zbor, "cvadratura cercului" a poemului ideea poetică și arhitectura prozodică trebuie să înaripeze. Or, acest lucru este înlesnit de cele trei însușiri orfice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fotografi, literați pe care mama, din ce în ce mai tânără, parcă, îi vrăjea cu vreunul din talentele ei, îi făcea să se învârtă în jurul ei ca țânțarii în jurul becului. Lume proastă - artiști și scriitorași de duzină, saltimbanci aflați mereu între două angajamente, în vocația cărora ea credea orbește, cu o naivitate copilărească, dar intransigentă, care făcea din casa noastră o eternă cantină publică, dublată de o spălătorie universală și de veșnica disponibilitate a sufrageriei, devenită un fel de no man’s land, pentru sacii
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
continuare datoria, hârâind un marș. Cum frecvența turațiilor scade rapid, marșul de luptă se transformă într-un marș funebru. VIAȚĂ CULTURAL-SPORTIVĂ Mircea Căpuștean este un om fericit. Secretul? Foarte simplu: și-a dat seama la timp care este adevărata sa vocație. Și aceasta încă din liceu, prin bunăvoința profesorului de sport. Cum-necum, devenise preferatul lui. A fost o întâmplare aparent neînsemnată, dar cu atâtea urmări!... Acum îl trimitea numai pe el să-i cumpere țigări de la debitul de tutun al lui
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și apăsătoarele sarcini de responsabil cu muncile cultural-sportive. Așa că până și severul profesor de limba română s-a obișnuit să spună, resemnat: „Zi-i elevul Căpuștean și taci!” Se pare că sub ochii tuturor, profesori și elevi, se contura o vocație. Desigur, nu era decât un început, dar cu atât de frumoase promisiuni pentru viitor! Așa că nici el măcar nu s-a mai mirat că la facultate i s-a dat aceeași sarcină (este adevărat, numai după ce a cerut-o în
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
cu un uischi - adaugă același Chiracu, la urechea colegului său Vasile Șovăilă, care preferă să nu-l audă, conform dictonului sfânt: Nu mă bag, nu mă amestec!). Am și greșit, dar din greșeli am învățat...”. Cine să pună la îndoială vocația de „întemeietor” a tovarășului Perju, acest om intangibil la răutățile lumii, înălțat pe soclul faptelor mari și generoase? El va rămâne pururi în memoria subalternilor, a municipiului, a județului și a circumscripției Coarnele Caprei, unde a fost ales recent deputat
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
noștri, și încă mult mai vechi! Ideea priorităților istorice îl obseda de multă vreme. Când, pentru scurt timp fusese șef la I.C.M. (Întreprinderea de colectare a metalelor), făcuse de nenumărate ori apologia vechimii preocupării pentru colectarea ferului vechi la români. „Vocația noastră icemistă, declara el în ședințe, este bătrână cât zicala caută cai morți ca să le ia potcoavele”. Și nu se poate spune că nu era convingător. Ba, în acei ani, zicala căpăta un „coeficient sporit de concretețe”: „invazia” tractoarelor dusese
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
considera „în orice caz” frumos, dar „oarecare” înțelepciune și îndrăzneală nu-i lipsesc. A știut totdeauna când să-și facă autocritica și să-și ia un angajament, dar și când să lovească în inerție și birocratism, ca un ziarist cu vocație ce era... Cine zice Mircea-Radu Perju vede „automat” în fața ochilor un articol tare la adresa unui președinte de C.A.P. care nu ține evidența la zi a mieilor, păstrând și cuvenita rezervă pentru chiolhanurile „nomenclaturii” locale, ori contra unui doctor care
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
iar introductorii ambasadorilor sunt miniștrii. Chiar și ministerele sunt pline de "capcane" și "șiretlicuri"; nu este puțin lucru să dai o aparență de firesc la ceea ce poate fi doar vanitate, neofensând nimănui amorul propriu. Trebuie într-adevăr să ai o vocație în acest sens. Dintre toți introductorii de ambasadori pe care i-am întâlnit, nu am cunoscut vreunul mai convins de grandoarea funcției sale decât marchizul de Zarco, care îndeplinea această funcție la Curtea Spaniei. Atent și deosebit de amabil, punctual, precis
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
în care Sfânta Alianță, coaliție a Marilor Puteri europene avea intenția de a interveni în revoluțiile din America Latină). Monroe și-a enunțat doctrina la 2 decembrie 1823, declarând: "Continentul american se dorește a fi liber și independent și nu are vocația de a fi colonizat de puterile europene". Așadar această doctrină nu numai că se opunea expansiunii europene pe continentul american, ci sublinia, totodată, intenția fermă a S.U.A. de a avea o influență majoră pe acest continent. 132 Camillo Benzo
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
Riscul de a cădea în vulgar este mare și, oricum, și-l asumă orice autor de parodii. Voluptatea replicii, armonicele colocviale bogate, calitatea contrastelor, surpriza scurtcircuitelor intertextuale (Eminescu, Shakespeare, Caragiale, Delavrancea etc.) sînt, însă, atribute ale scriiturii, deasupra cărora distingem vocația excepțională de dramaturg (comediant -) comediograf al lui Horia Gârbea. Stăpînul tăcerii este Thot, slujitor înțelept al Împăratului Osiris, artizan al răsturnării lui și al instalării monarhului Seth, sacrificat și acesta, cu sînge rece, în momentul inaugurării unei societăți democratice în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
abia ieșit din pubertate, , cum ar fi zis Léon Bloy. Nimic nu justifică eșecul primei iubiri, și nici con secințele pe care le trezește această Înfrângere. În fond, Îmi zic adesea, toți Își primesc În adolescență mica „revelație“, dacă nu vocația, cei mai mulți Însă o refuză - iar Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată, În care să exiști presupunea exact disprețul acestui refuz, nu Își chema la sân decât troglodiții apți să o construiască; și cu toții am fi construit-o, dacă ni s-ar fi
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
răutate abisală, e cel al scoopettei care chiar se crede ziaristă, cum fusese a mea. Exemplarele oportuniste, care vor doar o avansare rapidă, sunt mai ușor de îmblânzit și pot avea reacții umane. Cele care sunt însă inoculate cu obsesia vocației, precum Karin, fac ravagii ireparabile. — O cățea, ca aia care m-a părăsit, Shaganè. A oftat, semn că ar fi dorit să ajungă și ea o scoopette. De departe, l-am văzut pe Luc ieșind să mai facă niște foto
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
pomana. Este posibil ca lipsa de eficiență a poporului român să fie datorată lipsei coeziunii sociale. Indivizii care alcătuiesc poporul nu sunt lipsiți de valoare (cel puțin unii dintre ei) însă nu pot acționa împreună. Ca popor nu ne lipsește vocația creatoare sau economică, ci ne lipsește vocația de popor. Sutele de ani de ascundere prin păduri n-au avut ca efect decât o coeziune a microgrupurilor. Și o proiectare într-un viitor incert a propriei libertăți. Impresia de evoluție în
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]