1,651 matches
-
țâșneau când nici nu te-așteptai din tufișuri și traversau cărarea. Câte una, șovăielnică, poposea pe o piatră, dar Giandomenico rămânea nepăsător, nu culegea pietre să le țintească, până și praștia rămăsese în buzunar. Bărbații, mulțumiți de cumpărăturile făcute și voioși din pricina vinului băut, nu-l luau în seamă pe băiat, povesteau snoave, făceau fel de fel de planuri și când și când izbucneau în lungi și mitocănești hohote de râs. Giandomenico se tot gândea la ceea ce i se întâmplase în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
normal și cuviincios, ar fi trebuit să-i ceri aprobarea Starețului. Dar tu știai că săvârșești un gest nepotrivit sau neagreat de superiori. Afurisite piticanii obraznice... Iși luă mâna de la frunte și observă că păsările își vedeau de treabă cântând voioase, fără să se fi amestecat în vreun fel în grijile pe care și le făcea. Din fericire Ponzio rămăsese cu ceilalți, cel puțin putea să-i înduplece pe calomniatorii care, cu siguranță, în acele clipe nu conteneau să-l ponegrească
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-i plac femeile, dacă dedică un anumit timp cărților, dacă are slăbiciuni pentru muzicieni sau actori. Tommaso e unul căruia îi chiorăie mațele, așadar iubește viața și poate duce-n spate viceregatul din Napoli în sunet de tambur îl anunță voios directorul temniței ca un petrecăreț ce se afla; în curând o să vă zvârle pe toți afară, trândavi ce trăiți din banii altora și mâncați pâine pe degeaba. Știrile strânse despre Cardinal erau suficiente să-și facă o idee pozitivă despre
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
fu pe plac, căci, deși nu avea dorința să-și etaleze în cele patru vânturi nici istoria vieții și nici sentimentele intime, simțea totuși nevoia să vorbească. Apropiindu-se de Paris, regăsi ceva din copilăria lui; își simți inima tresărind voioasă, gata să-și împărtășească cu alții euforia. În schimb, oamenii i se păreau îmbufnați și prea dedați afacerilor; altceva decât în port! Observa o frenezie necunoscută până atunci, ceva ce aducea a furie în mers și în purtări. Încercă să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
îngustau. Când și când, din spatele gardurilor strâmbe, făcute din uluci puse la întâmplare, se repezea câte o potaie lătrând. Petrache săltă poarta cu amândouă mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios, de la clopoțelul rămas deasupra intrării. După război, bunică-sa începuse să facă păpuși, să aibă cu ce-și crește odraslele orfane, iar clopoțelul vestind vreun mușteriu umplea casa de bucurie. Maică-sa fusese frumoasă, se mai vedea câte ceva în profilul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Hai înapoi, la treabă... De data asta alene, cu orbul ceva mai hotărât, căci acum știa drumul, chiar dacă îl citea de-a-ndoaselea, cu Coltuc privind spre pridvorul bisericii și spre ceasul cel mare din stația de tramvai și cu Ologu țopăind voios pe cârjele sale și fredonând un cântec lipsit de vreo noimă. Lumea se ducea la ora asta mai degrabă spre Piața Universității. Ghirlandele se întinseseră deja de-a latul bulevardului ; odată cu căderea serii, începeau să pâlpâie, fără să aibă un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se înclinau, mulțumind. Uneori Ologu își scotea căciula într-un entuziasm pe care-l căpătase odată cu berea și cu imboldul că atât de lung și de viguros i se va vedea piciorul lipsă, când lumea va fi întreagă, pe cât de voios și de dornic de viață va fi. Femeia se apropie de Coltuc. Era frumoasă ca din poveste, părul blond rămânea nepăsător la vântul care se întețise, ca împietrit în jurul chipului alb. Ochii îi erau limpezi, de culoare violet, ei sileau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pungășie. Lasă că odată se trezește statul de unde l-ați îngropat și vă vine de hac... Jenică ridică din umeri, resemnat, dar se vedea, de fapt, după rânjetul de pe figură, că era cât se poate de satisfăcut. Clopoțelul vesti, la fel de voios, ieșirea bătrânului. El nu făcea deosebire între cine intra și cine ieșea, cu atât mai puțin între norocoși, păgubiți și cei care, ca bătrânul, își târșâiau galoșii, nefiind nici de unii, nici de alții. Nemaifiind nicio primejdie, Jenică desfăcu mapa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
această putere, întunericul parcă respira, ca într-un fel de vortex, căci se auzea doar expirând, aerul inspirat venea, răcoros și muced, din altă parte. Turnă din sticlă în ghiveciul cu flori din cârpă. Apoi apropie bricheta. Planta se aprinse voioasă, florile se adunară într-o singură pălălaie. Luă ghiveciul și-l puse pe biroul lui. Apoi privi flacăra, adunând imagini vechi. Multe din ceea ce trăiseră porneau și se întorceau lângă trunchiurile castanilor. Atunci se încumetă să scoată fotografia. O rezemă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui, în fotografie, acolo unde se regăseau tuspatru, privind lumea și situându-se totuși în afara ei. Sări peste limbile de foc. Încercară să-l prindă, dar scăpă, dansând și făcând ca pereții să danseze odată cu el. Deschise ușa, flăcările săriră, voioase și lacome, lipăind petele uleiurilor vechi și întinzându-se fulgerător ca focul grecesc. În luminile care îl multiplicau la infinit, îl pecetluiau și îl desferecau totodată, Maca se simți din nou liber. Strigă din toate puterile, din pieptul lui țâșniră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
20 a.m. și 4 p.m.". La horticole: Trandafirul agățător de lângă streașină a degerat". La economice: Pastilele de mentă s-au scumpit cu opt lei". La sanitare: "Am puțină stare subfebrilă, 37,4 la orele cinci". La psihice: "Indispus. Nu destul de voios." Foarte des Hergot însemna în dreptul datei: "Nimic deosebit", și dacă zilele decurgeau în această absență de accidente, însemna mai departe acest lucru numai cu inițialele: "n.d." Important în jurnalul hergotian, afară de laconismul notațiilor, era că toate zilele anului, în număr
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că toate zilele anului, în număr de trei sute șaizeci și cinci, își aveau cronica lor, în așa fel că puteai ști precis câte zile au fost fără nimic deosebit, în câte a plouat, a nins, și în câte Hergot "n-a fost voios". Se reducea viața doctorului numai la atît? De bună seamă că nu. Petrecerile muzicale nu erau niciodată semnalate și numai indirect cineva putea infera delectațiile sale din însemnări ca aceasta: Reparat arcușul violoncel". Este sigur că doctorul punea pe hârtie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de cultul lui Zamolxe, de sanctificarea lui Boerebista și Decebal.) Valabil pentru mine nu este raționalul, ci autoritarul, spiritul de corp. Vedeți ce figuri fericite au tinerii germani scutiți de anxietatea "problemelor"! Fuhrer-ul le dă un ordin și ei aleargă voioși să-l îndeplinească. (Ioanide: "Prin urmare, de aceea nu sunt ascultat, fiindcă ceea ce cer eu este rațional! Umanitatea degenerează!") Din convorbirile cu tata am ghicit că aprehensiunea lui capitală este în ordinea patriotică. Pentru faptul că suntem ajutați de marele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
zicem mediocru, pe Ștolț al dumitale? . - Nu în chip absolut, dar sub o latură, Ștolț a depășit liniamediocră a umanității, arătîndu-i calea. - Și care e calea umanității după dumneata? Întrebă Hagienuș râzând din gușă. - A vibra, stimate domn, a manifesta voios în fața sforțăriiumane. Nici o mișcare emotivă delicată nu e străină de sufletul lui Ștolț. De pildă, sentimentul muzical. - Câinele dumitale, zise Gulimănescu, constituie o excepție. De obicei câinii urlă la muzică. - Și al meu urlă, la anume tonuri acute din Chopin
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
această împrejurare. Găsi pe Tudorel întins pe spate, cu mâinile sub cap, pe patul de fier. Celula era lunguiață, simplă, înaltă, destul de bine luminată de un geam mare cu gratii, o încăpere negricioasă, parcă destinată unui atelier de fierărie, nici voioasă, nici sinistră. Tudorel își petrecea ziua astfel culcat, cu ochii închiși fără să doarmă, în vreme ce noaptea era puțin agitat și se plimba prin odaie. Ideea abstractă a morții, tradusă în imagini de primejdie, îi fusese familiară până atunci și, precum
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și precaută"): când Akila se apropie de o răscruce sau de traversarea unei străzi, din spatele lui se aude scurt vocea stăpînei: "Akila warte!" Akila rămâne nemișcat pe marginea trotuarului. În secunda următoare cade comanda: "Akila lauf." Și Akila o ia voios din loc. Soțul doamnei este profesor de germană și de câteva luni a făcut o depresie și stă acasă, la televizor și în fața ordinatorului. Am revelația că energica lui soție, cu voluntarismul specific medicilor, l-a încadrat și pe el
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
venit la noi, beat-cui, Ion Băieșu și ne-a întrebat împleticit dacă tipi d-ăștia ca noi "care am auzit că ați citit o bibliotecă" au practicat cunnilinctus și au cunoscut deliciile unei felații pe cinste. În timp ce Pleșu se pregătea voios să-i dea detalii menite să-l liniștească în privința fanteziei erotice a celor care citesc mult, eu îi trăgeam lui Pleșu șuturi pe sub masă și, uitîndu-mă la unghiile murdare ale lui Băieșu, făceam eforturi disperate să apăr secretele filozofilor de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de durere, Ai mei frați în mizerii, în luptă și în chin, De ce ast' opintire și astă nebunie - Ca să aflați aceea ce nimeni zău nu știe?... Nu știți ce este astăzi... dar mâne ce va fi! Ușoare umbre treceți, încai voioase treceți Unde părinții voștri v-așteaptă, să petreceți Lângă strămoșii voștri în pace a dormi. {EminescuOpIX 101} O poezie care descrie plăcerile vieții câmpenești, însoțite întotdeauna de un mic revers de neplăceri, este următoarea: TOAMNA Ce dor îmi e de
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
M. Lazar. "Un tractat general despre agronomie ", de d. M. Șuțu. "Studie critice despre artă",. de d. B. M. Lazar. Mica societate de ceva preste 50 membri cuprinde tineri din foate unghiurile țărilor române, ea este o "Dacie " în miniatură, voioasă, activă și plină de încredere în viitor. Acolo găsim copii de pe malul Nistrului alături cu alți din valea Crișului, a Mureșului, a Dâmboviței și a Dunărei. Față cu acest tablou de frăție nu putem zice decît: "Prosit nație! ". [14 noiembrie
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
un corp viu, sănătos, numai că starea lui e anormală; inima a încetat de a fi centru pentru unele din estremități; ci prin o mișcare cât de-nceată dar continuă partea amorțită intră iar în comunicațiune cu inima, care bate voioasă și repede, bate cât trăiește. Renegații sânt veninul pe care natura binefăcătoare l-a depărtat din corpul nostru. Fericire e că lamura aurului nostru e însemnată pe lângă zgura ce-am putut-o lepăda fără ca să ni pese. Am râs totdeuna
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
privire veselă nu ar îmbrățișa voioșia naturii. Și domnul Proprietar a luat o mină foarte serioasă, ca un președinte de republică, când a spus că tabloul trebuie să fie o imagine viu colorată... cu multe culori și cu o expresie voioasă. O bună dispoziție veritabilă trebuie să sosească pe peretele din camera copiilor, a spus domnul Proprietar, altfel nu plătește cei cinci sute de șilingi, așa a spus. DOAMNA WURM: Când un alcoolic de teapa ta trebuie să răspundă pentru o
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
peste Grollfeuer. Doar nu suntem niște persoane într-o ureche, care nu vorbesc decât despre unul și același lucru. Viața cea de toate zilele pornește tot felul de atacuri împotriva confortabilului timp liber. DOMNUL KOVACIC: Da, să bem într-o voioasă detașare și să ne bucurăm de stânca care este familia. Se duce la bar și ia o sticlă de șnaps) DOAMNA KOVACIC: Da' să nu turnăm iar prea mult alcool în buna dispoziție. Rudi, că după aia iar o să fie
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
maternă, gura ta maternă și botul îmbăloșat. Mariedl își ridică rochia și îi ține lui taică-său vârful cuțitului în față. Ha, ha, iar a crescut ceva omenesc aiurea. Apucă cuțitul de mâner și i-l înfige între picioare. Mereu voioasă gura alintată, gura maternă. FRATELE LUI MARIEDL: Bravo tăicuțule, bravo. Omul, mai mult așa de siguranță, se descifrează cum se descifrează o ghicitoare. Și puroiul picură din țeava de tun a tatălui peste roșața eczematică a lui Mariedl, îi îngheață
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
în căutarea lânii de aur, încredințându-i chiar și bogățiile proprii. Va fi părăsită la fel de ușor cum a fost și sedusă, resemnându-se în suferință și murind cu ea: „Ea însăși credincioasa lui nevastă/ O viață îi rămase, pururi castă;/ Voioasă n-a mai fost nicio clipită,/ Ci a murit de of-ul lui, zdrobită.”691 Personajele feminine sunt prea pasive, vor să-i subjuge total pe acești aventurieri, nu le intuiesc natura doritoare de libertate, sunt lipsite de empatie, iar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
este prezent și în descrierea primei nopți împreună a celor doi proaspăt căsătoriți, decrepitudinea lui Ianuarie și exacerbarea propriilor performanțe sexuale, de care este mult prea orgolios, nu puteau decât să-i stârnească repulsie tinerei Mai: „A slobozit un cântecel voios/ și a pupat-o foarte pofticios,/ Simțindu-se ca mânzul de zglobiu/ și ca o coțofană guraliu./ În timp ce behăia cântând, la gât/ Guși lungi de piele-i bâțâiau urât.../ Ce-a zis în sine Mai doar Domnul știe,/ Văzându-l
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]