5,438 matches
-
un țel, De cer rupându-și legătura. Iar alții nu cred că în Eden Dumnezeu a dat menirea Instutind familia-n etern Creând bărbatul și femeia. La adăpost de lege fac Fără rușine fărădelegea În răul ce-l iubesc ei zac, Trăind ca în Sodoma. Au lepădat cerescul har Robiți de răzvrătire... Și azi numesc binele rău, Spun răului că-i bine. Și cum să înțelegem noi Cum s-a putut dar face O nedreptate și apoi Mai toată lumea tace. Așa
CUPRINZÂND INFINITUL de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383167_a_384496]
-
scăderi la marfa depreciată și, în prezența unui individ în trenci bleumarin, nu mai prididea să pună pe foc lucrurile scoase din inventar. Păpuși oloage, ursuleți cu blana decolorată, maimuțe din plastic dezmembrate, clovni din pânză care-și pierdeau rumegușul zăceau grămadă, fixându-l cu privirea imobilă a condamnaților la moarte. Mai târziu, băiatu’! Mai târziu! Nu vezi că aici se lucrează?... Individul în trenci albastru avea zâmbetul sardonic al șoferilor care - buimac, nici nu mai știa dacă în vis ori
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
fluid invizibil, cu o dinamică specială a curgerii. Subtilități compoziționale ce amintesc de opera avangardistului polonez de la debutul de secol XX - Mieczyslaw Jastrun, care, într-unul dintre monologurile sale tăcute, scria: Spionați de inimă,/ săpăm noaptea în adâncimea timpurilor noastre/ zăcând în umbrele noastre ca-ntr-un mormânt,/ ca să strălucim iarăși în zori,/ zodie opusă umbrelor,/ acolo unde viii îi îngroapă pe morți,/ morții îi îngroapă pe vii, / și morții pe morți. Ori, ca să extindem registrul, se poate constata respirația unei
NOI APARIŢII LITERARE LA EDITURA ARMONII CULTURALE de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383145_a_384474]
-
halate albe, E haos mare-n jur,e multă lume. Se-adună enoriașii omagiu, Lumânările sezăresc arzânde, Lacrimile se scurg printre palme, Se-aude implorată divinitatea. Pe ziduri se zăresc dese umbre, Sunt îngeri zburând în noapte, Zeci de aripi zac răsfrânte, Sunt treaz,sunt plâns de durere. (Celor dispăruți într-o seară de noiembrie...colectivă) ... Citește mai mult Se mai aud încă ecouri,De salvări veninde,Se mai aud încă voci strigânde,După ajutor neprimit.Pete tot e neputință,Și
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
halate albe,E haos mare-n jur,e multă lume.Se-adună enoriașii omagiu,Lumânările sezăresc arzânde,Lacrimile se scurg printre palme,Se-aude implorată divinitatea.Pe ziduri se zăresc dese umbre,Sunt îngeri zburând în noapte,Zeci de aripi zac răsfrânte,Sunt treaz,sunt plâns de durere.(Celor dispăruți într-o seară de noiembrie...colectivă)... XI. LECȚIA DE PICTURĂ,DIN VOLUMUL ÎNTÂLNIRE CU ASTRUL, de Mihai Mircea Matei , publicat în Ediția nr. 1792 din 27 noiembrie 2015. Lecția de pictură
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
lumânare ca să văd pe unde calc. Ador cafeaua fierbinte. Cafeaua e rece, făcută de aseară. Butelia e goală, fierbătorul nu poate fi folosit. O beau în silă. Ies pe ușă și calc în ceva. Mă aplec și pipăi. Pe scări zac doi pui de pisică înghețați. Pesemne pisica a vrut să‑i aducă la căldură sau i‑o fi pus cineva noaptea pe pragul meu?! Mă întorc, caut o sacoșă din plastic, îi pun în ea. Arunc pachetul în containerul de
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
avea Înfățișarea aparte a unei biblioteci. De-a lungul tuturor pereților erau rânduite niște rafturi Înalte, ocupate cu șiruri ordonate de vase și recipiente din sticlă și din ceramică pictată. Pe marele banc central, acoperit de o placă din marmură, zăceau câteva mojare de diferite dimensiuni, din piatră, din bronz și din lemn, și apoi o serie de plite pe care fierbeau ulcele și retorte din cupru, emanând un subțirel abur aromatic. Un cuptor dintr-un material refractar emitea, pe fundal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
alegoria biblică din mozaic, și nu pe pământ, cum se spunea că Îl foloseau vrăjitorii În riturile lor? Se uită din nou cu luare aminte spre mozaic. Incizia deteriorase gamba stângă a colosului. Un mare număr de plăcuțe din teracotă zăceau pe jos, În mijlocul varului. Ceva sclipea printre fragmente. Un tip de pumnal cu lamă scurtă așa cum Dante nu Își amintea să mai fi văzut În Toscana. Părea o reproducere În miniatură a lamei de cosor pe care țăranii de prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
misteriosul vizitator fugise pe acolo. Dar era prea târziu ca să-l mai urmărească. Tocmai se pregătea să facă cale Întoarsă când băgă de seamă că un lucru se mișca În fața lui. De-a lungul pereților și rezemate de pilaștrii arcurilor zăceau niște grămezi fără formă, asemănătoare unor legături de boarfe, care, Încetul cu Încetul, se ridicau de la pământ. Se lipi se perete, Îngrozit. Așa Își imaginase dintotdeauna deșteptarea oștii morților, În ziua Judecății. Dar acea resurecție avea ceva șovăielnic, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
le respecta agonia. Infernul. Subterana cea joasă, iluminată slab de luminile provenite din puținele ferestruici aflate la nivelul străzii, era Înțesată de miasme insuportabile, devenite și mai cumplite din pricina căldurii de afară. Spațiul era ticsit cu scânduri orizontale pe care zăceau forme omenești acoperite de zdrențe. Alte trupuri erau rezemate de-a lungul pereților, cu capetele plecate peste piept. Câte unul avea puterea să se țină pe picioare, târându-se cu mișcări smintite, Încete, parcă Încercând să scape din ghearele morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ochiului luminos al lui Dumnezeu, un loc unde chiar și puterea lui ceda locul mizeriei cărnii. Revăzu atmosfera apăsătoare din cripta de la San Giuda. Ce deosebire exista Între trupurile la care se uita acum și acelea descompuse și mumificate, care zăceau pe fundul acelui soi de pâlnie infernală? Poate că, În doar câteva ceasuri, cele de aici vor fi precum cele de acolo, destrămate și pierdute până la ziua Judecății. Ori de câte ori cobora o scară descoperea o cetate a durerii, o via crucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
esențe cu care să Învingă duhoarea cumplită de carne moartă și vie. Dante Își Înăbuși senzația de vomă care Îi urcase În gâtlej. — Unde e cadavrul? Întrebă. Celălalt Îi arătă spre una din băncile aflate lângă perete. Trupul lui Ambrogio zăcea complet despuiat, În parte ascuns vederii de cineva care stătea lângă el, aplecat să observe. Pentru o clipă, Dante se gândise că unul dintre muribunzi Încerca să iscodească pe chipul mortului propriul său viitor cumplit. Dar veșmintele sale deschise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dormeau În subsol, În așteptarea deșteptării. La acele cuvinte, un murmur străbătuse rândurile credincioșilor. Dante surprinse câteva comentarii șoptite despre oasele enorme găsite la o fermă din Mugello. Dar Bruno continua fără să ia În seamă comentariile. — Cei dinaintea noastră zac În gropile lor, nu morți ci adormiți, declamă cu ochii mijiți, ca și când ar fi căutat În sinea lui dovada pentru propriile sale cuvinte. E cu putință să Îi deșteptăm și să ședem cu ei la masa Domnului. Acest lucru e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
drapat. O picătură de sudoare Îi coborî pe frunte. Femeia Își scosese de pe față masca de călătorie, iar acum i se arăta În Întreaga ei frumusețe. — Ai ascultat? o Întrebă el. Antilia Încuviință din cap. Fixa cutia de abanos care zăcea Încă pe tejghea. Nu am spus nimic, adăugă Teofilo cu un freamăt În glas. Când... când ai de gând să pleci? Ea continua să tacă. — Aș putea să vin și eu cu dumneata? Spițerul se apropie și ridică mâinile până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ce știu. Și nu ți-aș spune mai mult nici dacă aș ști. Afacerile Calimalei sunt acoperite de sigiliu, iar acest sigiliu e moartea. Îi Înapoie inelul. Dante se pregătea să replice când atenția Îi fu atrasă de ceva care zăcea pe masa de lucru, lângă recipientele pentru culori. Era o foaie mare de hârtie Împăturită. Pe fața la vedere recunoscu albastrul cursurilor de apă și ocrul lanțurilor muntoase. Se apropie și o luă ca să o vadă mai bine, surprinzând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Hainele erau ale lui, iar inelul ce Îi Împodobea degetul arătător părea și el să aparțină spițerului. Abia acum, când vedea cadavrul, Înțelese perplexitatea lui Bargello. Capul Îi era acoperit de o scursură gălbuie. Pe jos, În apropiere de cadavru, zăcea răsturnat un cazan din cupru În care se zăreau resturile materialului folosit pentru crimă: ceară de lumânări. Mâinile, legate la spate, rămăseseră Încleștate În tentativa de a se elibera de sfori. Imaginea primei crime Îi fulgeră lui Dante pe dinaintea ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
strige acordul, cu gura deschisă În urletul de pe urmă. Lui Dante i se părea că se cufundă În delir. Până În acea clipă, Își concentrase toată atenția asupra trupului chinuit. Privirea Îi alergă spre cufărul ferecat. Pe jos, dinaintea capacului deschis, zăceau foile pe care le zărise prima oară. Le culese cu aviditate, În timp ce constata că leacul miraculos dispăruse. Cel ce Îl ucisese pe spițer Îl sustrăsese, după ce Își executase macabra punere În scenă. Apoi trebuie că examinase foile, pe care Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pauză. În glasul său era o curiozitate sinceră. Parcă nu știa ce să facă, sau parcă aștepta pe cineva care să Îi acorde un sfat ori să Îi dea un ordin. Poetul Își Întoarse ușor capul, arătând spre mantia care zăcea abandonată sub schele. — Îmi Închipui că e a dumitale. Aparții de Ordinul templierilor. Veniero schiță un surâs palid. — Cum ți-ai dat seama? — Nu din asta. Nici din pricina pumnalului pe care l-ai pierdut la San Giuda, când ai Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
după toate probabilitățile. O fi de bine? După cum arăta persoana când a luat startul, parcă nu prea s-ar zice. De bine sau de ne-bine, important era că ea putea să facă ceva, să se miște, să acționeze, nu zăcea paralizată și dezorientată ca mine, așteptând să apară un Godot pe nume Zoran care să... Să ce? Să mă descoasă În legătură cu Eva? Hm... Individul putea fi oricum, prost Însă, nu. Și nici el nu cred că mă considera pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Întorsese la maximum arcul (era un ceas mecanic) - pauză! Câteva zile Îl mai ținuse totuși la mână, cu nădejdea că poate-poate... iar când se convinsese că nu mai avea nimic de așteptat din partea lui, Îl aruncase furios În fundul valizei. Să zacă acolo nemernicul până la vacanță, când Îl va duce acasă și-l va pune plocon În brațele tatălui, cu alternativa: reparare sau, și mai bine, altul nou. Cu studiul la bibliotecă și cu laboratoarele, cu grija examenelor, uitase de el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ai făcut și tu băiat mare. Ia ține-aici”. Și-mi dă să țin piciorul iepei și el se duce cu găleata în pivniță. Iapa, cum mă simte, unde nu-mi dă una cu copita drept în frunte, c-am zăcut cu unchiu tot Postul Paștelui. De-atunci urăsc toate femeile. Episodul 96 LA PRORA Câtă vreme spătarul Vulture și Cosette ședeau la pupa și încercau să treacă prin vorbe peste osebita lor origine socială, Barzovie-Vodă și tăcutul Broanteș stăteau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
existențial plin de importanță prin curți, pe lângă cotețe, pe drumuri de țară ori pe cărări de munte, n-am zărit, abia înregistrându-le în colțul retinei, pene mai mari sau mai mici mișcându-se de colo-colo sau de-a dreptul zăcând în noroi! De câte ori n-am trecut nepăsători pe lângă ele, ba câteodată, cu o inconștiență demnă de o cauză mai bună, nu le-am călcat sub talpa rigidului nostru bocanc! Câți dintre noi au avut oare curiozitatea de a privi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se zărea nici urmă de om cât vedeai cu ochii, porni la drum făcând un ocol până la locul unde-l aștepta numărul unu, și amândoi se apropiară de grupul format de cadavrul rigid al numărului doi, de Maurizio Belli, ce zăcea inconștient, și de dromaderul indiferent ca întotdeauna. Aruncară doar o scurtă privire spre cadavru, convinși fiind că nu mai puteau face nimic pentru el, și încercară doar să-l reanimeze pe italian, care, după câteva minute, deschise ochii și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
neștire, de treizeci de ani scriu În neștire, mă bălăcesc În sîngele balaurului ca blîndul Siegfried și cînd cred că În sfîrșit am devenit invulnerabilă la toate armele pămîntești, vine dintr-o praștie o piatră și gata - rămîn În drum, zac În praf, nimic nu se mai poate recupera la valoarea inițială cînd locul vulnerabil nu e În spate, ci În creier. Ca toate locurile În care existența se consumă Într-un provizorat perpetuu, sala de așteptare a aeroportului Otopeni are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În petrecerea lor nocturnă, printre cutii de conserve aruncate și sticle goale În veghea palidă a unui felinar cu neon care se stinge și se aprinde cînd te aștepți mai puțin, stătea lîngă buncărul de descărcare, unde compresoarele de aer zăceau inerte; nici o presiune de nicăieri, nici o violență care să te trezească, doar dinții mărunți ai pietrișului scrîșnind Încet În carnea lui. Un ronțăit cu care se obișnuise, un ronțăit familiar și aproape confortabil. Poate visa. Dar nu, nu mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]