KorAP: Find »[drukola/base=zări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...424 >

10,579 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

care venise de la serviciu. Aruncasem o splendidă haină brodată de-a lui Thack peste jeans atunci când plecasem de la birou, dar nu puteam concura cu tipe care Își petrecuseră toată dimineața la Blow ca să se coafeze și să se machieze. —Ai zărit-o pe Alixe Carter? am rostit către Phoebe peste mulțimea de femei care se Îngrămădea În jurul ei. — Tocmai s-a dus la toaletă. Spenderella trebuia să facă o pauză! țipă Înapoi Phoebe. Ea nici măcar nu are copii, și tot a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
un ceas Cartier cu diamante, iar În urechi niște imense diamante roz. Era o bizară evoluție față de ținuta de vânătoare pe care o arborase cu câteva zile În urmă. —Sylvie, ce mă bucur că ești aici, spuse Lauren când mă zări. — Ia uită-te la mine, zise Tinsley, fără să-și scoată țigara din gură. M-am transformat În Kimora Lee Simmons. Cu look-ul ăsta, pot să agăț mai mulți puști. În cazul ăsta, merită efortul, i-am răspuns, amuzată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
nu putea să dea de ea, iar singura persoană care ar fi putut să o ia cu binișorul și să o convingă să iasă din casă, Lauren adică, părea să fi dispărut și ea. Umbla vorba cum că Lauren fusese zărită la ora 6 În dimineața de după prânzul lui Pheobe În holul de la Hotel Mark, exact când se urca În lift, Îmbrăcată În ținută sport și având la ochi niște ochelari de soare imenși. Se părea că se folosise de P.H.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
pe el? Mă enerva asta. —Poftim? spuse Hunter, nedumerit. Se ridică În capul oaselor În pat și Își trecu mâna prin păr, ușor agitat. —Eu nu te mint niciodată. Despre ce tot vorbești acolo? — Când Phoebe zise că te-a zărit la Londra, tu ai spus că e dusă cu capul și că de fapt te văzuse la Paris, am ripostat eu. Ăăă... așa am spus? ezită Hunter. Păru să mediteze o vreme, apoi spuse: —Hmmm... Oare Încerca acum să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
un alibi? Sau eram eu Îngrozitor de suspicioasă fără nici un motiv? După ceea ce mi s-a părut un tăcut interludiu care nu se mai termina o dată, Hunter spuse, În cele din urmă: Am crezut că Phoebe a zis că m-a zărit la... Londra. — Așa a și spus! am zis tăios. Dar tu ai spus că nu ai fost deloc la Londra. Acum Începeam să fiu eu nedumerită. Poate că eu eram dusă cu capul. —Iubito, Îmi pare rău. Călătoresc atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
pe gât. Ooo, chestia asta e tare. Mai luă unul și, În cele din urmă, oarecum cu nervozitate, se Îndreptă În direcția lui Monterey. Eu m-am dus Înapoi la masa noastră, să stau cu Gerski și Oksana. De unde stăteam, zăream cu coada ochiului cum Înainta Lauren. Îmbrăcată cu o capă din blană de culoarea mierii creată În anii ’60 de Givenchy și cu o pălărie asortată, ambele moștenite de la mama ei, Lauren arăta ca o foarte rafinată eschimosă, iar când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Ăsta, afirmă Lauren, este piciorul Sophiei D’Arlan. Am luat revista de la Lauren și m-am uitat mai de aproape la fotografia cu Hunter. Era, Într-adevăr, un pic dintr-un picior de femeie, de la gleznă În jos, care se zărea pe marginea fotografiei. Piciorul era Încălțat cu pantofi aurii cu tocuri foarte Înalte, care aveau un ciorchine de perle deasupra degetelor. —Lauren, cum poți tu să fii sigură că ăla e piciorul Sophiei D’Arlan? o Întrebai. Încercam să par

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
sfârșitul. Nu se poate să fie pentru Sophia, am spus, nesigură pe mine. ...sau poate fi? — Uite ce e, poate că sunt eu nevrotică, zise Lauren. Dar mai ții minte fotografia aia din articolul apărut În revista New York, unde se zărea pantoful Sophiei? Mi-am adus aminte brusc de revista pe care o răsfoisem În avion când ne Întorceam de la Moscova. Am simțit că mi se face rău. Va trebui să discut neapărat cu el, am spus. Diseară... Nu, mă Întrerupse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
tipică pentru ... noii Îmbogățiți. S-a dus pe apa sâmbetei Crăciunul meu.“ Așa că Lauren intră iar În modul de funcționare setat pe divorțata crizată. Felicitarea de Crăciun a lui Louis o tulburase atât de mult, Încât se zvonea că fusese zărită pe Strada Gansevoort la 3 dimineața, În cămașă de noapte și cu șosete, căutându-l pe Louis. A primit invitații pentru Crăciun din Cuba, Rajastan și Palm Beach - și le-a acceptat pe toate. În cele din urmă, a picat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
schi. Pe la 10 seara, cabana era plină ochi, iar Hunter părea să se distreze de minune. Lipsea o singură persoană: Marci. Nu Își făcuse apariția, iar nenumărații oaspeți pe care Îi invitase tot Întrebau de ea. Unde era? I-am zărit pe Camille, Eugenie, fiica ei de șaptesprezece ani, Henri și Lauren Înșirați pe carpetele de blană de oaie de lângă foc, ronțăind flocon de Megève din boluri. Poate știau unde trebuise Marci să meargă. Eu și Hunter am mers până la ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
lui Henri și a oftat, cu o melancolie exagerată: — În schimb Henri ăsta! E atât de drăguuuț! Îl luă pe Henri de mână și Îl târî după ea, prin mulțime. Camille dădu ochii peste cap și oftă. —Camille, nu ai zărit-o Încă pe Marci? am Întrebat-o. — Ia cina cu Pierre, zise. O vor lua și pe Sophia D’Arlan și o să vină mai târziu... Dar eu n-am invitat-o pe Sophia D’Arlan aici În seara asta, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
bazinul vostru cu apă fierbinte... Ceva mi-a atras privirea. Dacă nu mă Înșelam, acolo, atârnând doar un pic mai jos de marginea T-ului de la tricoul Sophiei, se afla un pandantiv. De fiecare dată când se mișca puțin, Îl zăream legănându-se pe pielea ei. Colierul avea un lanț din platină cu o piatră translucidă mov. Cât se poate se evident, litera S, bătută În diamante, șerpuia În jurul pietrei. Era magnific. „Nu se poate așa ceva“, m-am gândit eu. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
pe chip, ca și cum se distra nemaipomenit de bine. Ne așezăm un pic? zise Marci, părând, dintr-o dată, foarte serioasă. Trebuie să vorbesc cu tine. Ieșirăm din sala principală și merserăm de-a lungul unui coridor lateral. La capătul acestuia se zăreau Îmbietoare două fotolii mici, așa că ne-am dus imediat la ele. —Offf! oftă Marci, prăbușindu-se Într-un fotoliu. Marci așteaptă să mă așez și eu și apoi spuse: Știi, am auzit ceva ce cred că ai vrea să știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
luat hotărârea să se Întâlnească de-acum numai cu tipi de aceeași religie ca și ea. Că e prea mare bătaia de cap cu părinții ei, În caz contrar. Ah, făcu Prince Angus, cu oarece melancolie. În clipa aceea am zărit-o cu colțul ochiului pe Sophia. Îh! Mi-era nesuferită vederea ei. Totuși, de dragul planului lui Salome, pe care-l consideram de o Înțelepciune drăcească, am Încercat să par calmă. Sophia stătea lângă șemineu În celălalt capăt al Încăperii, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
la fel de faimoasă ca Prințesa Diana, cu dispariția descrisă ca o tragedie plină de splendoare disperată. Chiar și Dominick Dunne plecase pe urmele acestei povești pentru editorialul său din Vanity Fair, fără nici un rezultat. Unele articole de presă sugerau că fusese zărită urcându-se singură la bordul unui mic avion la Teeterboro cu câteva zile Înainte, altele că ar fi fost văzută hoinărind, beată, prin magazinele duty-free din aeroportul din Geneva, cumpărând ceasuri cu cuc elvețiene. Vă puteți imagina șoaptele de la dineuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
DIVORȚATĂ DIN NEW YORK, Lauren Blount, moștenitoarea Hamill, care, cândva, a declarat că nu o să se recăsătorească niciodată și care a inventat sintagma «proaspăt divorțată» pentru a se descrie pe sine și pe prietenele ei iubitoare de distracție, a fost zărită punându-și pirostriile În Catedrala Saint Isaac din Sankt Petersburg. Mireasa a purtat o rochie din organdi și mătase, creată de Thackeray Johnston, un tânăr designer din New York. Se zvonește că rochia avea aproape 200 de metri de tiv cusut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

Chiar și casete video. Aproape tot ce se poate cumpăra apare după eveniment. Deja prins. Mort. Gata preparat. În casetele-suvenir, Fecioara Zburătoare agită tubul de insecticid. Plutind deasupra străzii principale, face cu mâna către mulțime. Și la subsuoară i se zărește o tufă de păr castaniu. Chiar înainte să înceapă să scrie, o adiere îi ridică fusta, sub care Fecioara Zburătoare nu poartă nimic. Și se poate vedea că și-a ras părul dintre picioare. Din acest loc îmi scriu astăzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
parte și de alta a gâtului, apoi îi lasă să cadă. Întorcând capul în partea cealaltă, oftează cu ochii închiși. Ascultă, în picioare, cu pantofii roz și picioarele albe oglindindu-se în parchetul de culoare închisă. În profunzimea lemnului se zăresc umbrele de sub fustă. Cuprinzându-și fruntea cu mâna liberă, zice: — Mona. Nu ne putem permite să pierdem exclusivitatea asta. Dacă or să construiască altă casă, e foarte posibil să dispară definitiv de pe piață. Apoi tace din nou, continuând să asculte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Mona. Punând cutia în portbagajul mașinii ei, zice: — Tocmai ai ratat-o pe doamna Boyle. Acum o clipă a plecat de-aici plângând. Dom’ sergent. Mașina mare, de agent imobiliar, a lui Helen, mirosind a tapițerie de piele, nu se zărește nicăieri. Uitându-se la pantofii ei maro, la costumul pe comandă cambrat, cu pernițe la umeri, la hainele de păpușă cu nasturi enormi de topaz, la fusta scurtă, Mona zice: — Nu mă întreba cum de s-a putut întâmpla așa ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

ghișeul, trece pe lîngă cei ce stau la rînd și bagă pe ochiul de fereastră deschis mîna, în care ține banii făcuți sul: Fetița, dă-mi-l pe șaișpe, pentru Valea Brândușelor! Poftim?! se miră casierița, plecîndu-se, să-l poată zări. Locul șaișpe a fost reținut precizează șoferul. Stai la rînd! strigă cineva. Biletul e reținut saltă dintr-un umăr șoferul, dînd banii casieriței. Și eu am bilet reținut spune un bărbat îmbrăcat într-o haină de blană, cu o geantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
din fața hotelului. Mihăiță! se aude strigat din stînga. Lîngă el, numai la doi pași, Săteanu s-a oprit și-și trage mănușa. Noroc, Mihăiță! Ce faci pe aici? Am fost pe la teatru spune, preocupat să-și ridice gulerul. Te-am zărit prin ninsoarea asta grozavă face Săteanu un semn cu capul în spate, spre intrarea în hotel și-am alergat să te ajung. Treci pe la mine deseară, da? Mă duc întîi la autogara, să-mi iau geamantanele. Of, mama lor de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
peste întregul magazin, percepe o imagine care-l face să se încrunte, uitînd de pîine, preocupat să-și dea seama ce anume l-a neliniștit. Departe, în autoservire, peste rafturile cu borcane de dulceață, un crîmpei de cap blond se zărește cînd și cînd. Mihai ia un coș, în care pune revista scoasă din buzunar, ocolește rafturile și ajunge lîngă doamna blondă, uitîndu-se la aceleași borcane pe care, nepăsătoare la tot ce-i în jurul său, femeia le cercetează cu o privire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mari, pletoase, cu cîte un stejar secular ici și colo. Brusc, desimea copacilor se termină, apar cîteva borne din ciment, marcînd o parcare auto, iar la capătul celălalt al luminișului, străjuită în părți de o salcie și un stejar, se zărește prin calmul de-o clipă al ninsorii o clădire impunătoare, semirotundă, cu geamuri mari, din sticlă pe tot semirotundul ce pornește dinspre șosea pînă în partea opusă, unde ninsoarea cade ca într-o prăpastie. Prin acoperișul din șindrilă albă răzbate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vine la timp? Mai e un sfert de oră, ce dracu'! răspunde nervos dispecerul. Mihai Vlădeanu, cel care a întrebat, își îndeasă căciula și-și ridică gulerul paltonului, pierzîndu-se prin viscol, în direcția gării, înainte ca Vlad, care l-a zărit, să-l mai poată opri. Intră în sala centrală și caută din priviri telefonul public interurban. O sună pe sora lui la serviciu. Un geamantan cu vin, vreo douăzeci și șase de litri zece, grasă de Cotnari și șaisprezece, fetească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
orașului, să treacă mai întîi pe la teatru, că la ora nouă a început ultima repetiție dinaintea vizionării de deseară. Cînd autobuzul ce merge la "Valea Brîndușelor" trece pe lîngă el, se oprește și privește lung ferestrele înghețate, vrînd să-l zărească pe Vlad. "Și totuși, depinde cît de botoasă e fata" surîde el amar, ascultînd cu plăcere cum răzbate prin viscol sirena unei locomotive oprită în gară. *** Acceleratul a avut și el întîrziere, atît cît i-a trebuit sobei din gara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]