1,365 matches
-
frunte un bătrân pufăia dintr-o lulea mă întreba ce caut roșul din mine (i-am spus) sunt desenat cu roșu și albastru moșule la el în casă se odihnea timpul nu pleca (mi-a spus) se zbate în mine zbaterea ta uite cum cad măceșele în ochii noștri 8 octombrie 2011 Și eu voi muri... Într-o zi am să mor, predispus la infern, Acceptând că în trup doar decese mai cern Și-am să fac parastas cu o țuică
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
de păianjen din jurul crăpăturii, pe când cu cealaltă flutura ca un evantai, aruncând puf sidefiu în aer. Nu-mi puteam lua ochii de la lupta oribilă. Păianjenul nu se grăbea. Cu câteva fire și-a priponit bine victima de plasă, a anihilat zbaterea aripii libere, iar apoi, lucrând gheboșat, tîrîndu-și burta moale pe deasupra și pe dedesubtul fluturelui, a început să-l înfășoare cu grijă în propriile lui aripi până l-a transformat într-un pachet lunguieț, din care se mai zăreau doar ochii
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
-n picioare, dar era Încă legată de mâini și de picioare. Tentativa făcuse camera să se Învârtă În jurul capului ei, cu marginile mișcându-se Înainte și Înapoi ca un dans demonic. Își strânse ochii și respiră șuierat, printre dinți. Treptat, zbaterea se opri. Când deschise din nou ochii, se uita drept la fața Îngrijorată a lui Martin Strichen. Îmi pare rău, zise el, aducând o mână tremurătoare să-i Îndepărteze părul de pe față. Nu voiam să te lovesc. Dar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
aflau muzicienii veniți din Asia. Sunetele, mișcările colective, tresăririle neliniștite și senzuale ale trupului lui Mnester reprezentau vraja dorinței, de care dansatorul nu reușea să se elibereze, și aveau un efect hipnotic asupra publicului. Ritmul muzicii devenea tot mai alert, zbaterile erau din ce în ce mai dese și mai explicite, iar trupul lui Mnester se contorsiona cu o plăcere solitară, chinuitoare. În cele din urmă, pe când frumoasele lui mâini se agățau nervoase de perizom, mimul căzu cu fața în jos, tresărind. Cortina subțire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
straniu... 22 mai 1965 (duminică) Lui Martin. Viață... un timp dăruit de zei. Adolescența... atâtea așteptări zadarnice... Dorință... o privire aruncată pe furiș frumosului... Căutări... pași nesiguri prin locuri străine... Izbucnire... Te-am găsit! Nu-i așa că tu ești dragostea? Zbateri... prin strigătele de lumină, Împlinire... vino, clipă ruptă din alte lumi. 10 mai 1965 (luni) O voce... Ora 6. Scularea! Vrei cafea sau ceai? Nu mai vreau nimic. Mi-e sete... nu, nu de lumină, ci de apă obișnuită. V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și o femeie lângă tine, ca să-ți țină de urât atunci când eu am alte treburi. Puteți face și dragoste, dar atunci să-ți dezbraci cămașa; ea nu trebuie să se murdărească de țărână. Când vei dori ceva mai mult decât zbaterile femeii, Îmbracă-te În alb și așteaptă-mă. Iar când nu vei mai putea aștepta, alătură-te de femeie și Încearcă să crezi că m-ai uitat. 29 mai 1965 (sâmbătă) Fă-o pe femeie regină și ea va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
aripi. Retezându-le, pasărea cea mutilată Îți va cădea prin fața ochilor și poate te va durea fără leac urma durerii prelungite În strigătul căderii. Nu există vină pentru toate câte se-ntâmplă În lume. Dorința de revoltă e numai o zbatere a orgoliului rănit. Dar când ai Înțeles că nu e decât o mare prostie să crezi În orgoliu, ce-ți rămâne? Rămâne o zbatere surdă, fără puncte de sprijin, care ar putea să se descarce, o revoltă imens de puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Nu există vină pentru toate câte se-ntâmplă În lume. Dorința de revoltă e numai o zbatere a orgoliului rănit. Dar când ai Înțeles că nu e decât o mare prostie să crezi În orgoliu, ce-ți rămâne? Rămâne o zbatere surdă, fără puncte de sprijin, care ar putea să se descarce, o revoltă imens de puternică, dar fără nici o armă la Îndemâna omului din tine. 25 iunie 1965 Un vis Navigasem mult, până când a venit furtuna, care m-a Împins pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
al consiliului... Dă, dragă, difuzorul ăla mai Încet! Apoi În șoaptă: Doarme fi-tu! Uite ce ți-am adus! și ia pânza de pe coșul de nuiele. În coș, Încălecați, unul peste altul, colcăie mormanul de raci În necontenită și molcomă zbatere, cleștii se Încurcă, mustățile se ating, adulmecă, un rac mai mare Încearcă să răzbată la suprafață și reușește după un lung efort. Cu banii, dacă n-ai, altă dată. Da’ cum să-i prepar? Ei, și tu acuma! În pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
făcută cu cap de miel. Visul că zboară. O roată imensă, ca o margine de sită, În care alerga un cal. Roata avea o elice suspendată fără nici o motivație tehnică. Și calul galopa deasupra unei mări plumburii, plimbând În chinuită zbatere mașina infernală, calul galopa Înspumându-se și forța lui ținea mașina zburătoare cu un deget deasupra mării plumburii, pe care pluteau scânduri și lăzi și portocale. Și un fel de acrobat cu pelerină roșie umbla de colo-colo, plutind și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
eternă și-i poftește pe muritori să se trezească. Și sfârșește așa: „Va veni o vreme când universul acesta și natura însăși se vor fi epuizat. Și la fel cum din uriașele regate și imperii omenești și din miraculoasele lor zbateri, faimoase în alte ere, nu rămâne azi nici urmă de semne sau de faimă, și nici din universul întreg și din nesfârșitele vicisitudini și calamități ale lucrurilor create nu va rămâne nici urmă, ci doar o tăcere goală și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
savureze, această simultaneitate de dulce și acru, de felii de ananas, cuburi de carne de vită și vițel care-ți aduceau pe furculiță o bucată din Marea Sudului și preriile nesfârșite ale Americii se transforma apoi în gură într-o zbatere de valuri, când îți puneai pe limbă una din delicatesele roz ce se numeau creveți, în timp ce fructul de mango îți dădea, în cel mai englezesc sens al cuvântului, sentimentul că ești un gentleman: felul convențional - conform căruia stăteai mai drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
inegal. Pasărea vine și pleacă, se rotește în căutare. Numai că nu țipă. Cerul și marea trec prin anotimpuri și povestesc mereu. Iar noaptea...Ei, bine, noaptea întunericul vitraliului se adîncește forfotind neguri. Pînă la mine se simte, acolo, o zbatere. Și eu sînt tînăr sau matur, cînd întreg, cînd multiplu. Stupefiat de multitudinea vîrstelor ca de tot atîția „eu“. Întinerind iarăși: tînărul V., erectil fără liniște, căutînd mereu altceva: datorie, plăcere, plictiseală. Nimic nu te mai mulțumește odată ce a început
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
rămîne decît să-și cizeleze propria-i pieire ca să se bucure ca un regizor diabolic de perfecțiunea tragediei sale sau chiar să-și bată joc de ea. Să ia în bășcălie chipul din oglindă. Să rîdă de inutilitatea propriei sale zbateri care, altminteri, l-ar face să vomite. Perfecțiunea pe care o caută este o șansă dată inutilității de a avea sens. V. tînăr sînt sătul de propria-mi persoană. De ce s-o salvez? Cuvîntul ăsta vine de la masca greacă pe
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
întreabă din nou: „-Tu știi de ce te vînează lumea? Pentru că ești dezertor iar ea are nevoie de soldați încolonați, să-i servească, să-i întrețină starea tonică de luptă. Pe tine te-a castrat. A avut grijă să-ți sterilizeze zbaterea căci revoltații au șansa resemnării dar nu se pot înmulți.” V. tînăr privește îngrozit în gol la vulturul pe care acum nu-l mai pot deosebi de propria mea pasăre violet. Pare că se apropie și nu zboară ci aproape
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
exercițiu al întîmpinării morții, nemuritoarea supraviețuire nu înseamnă decît scufundarea în suprema durere. Unică, crudă și atotstăpînitoare. Acolo unde timpul e încremenit nu mai contează de loc mirajul clipei.” Tînărul Doctor mă privește speriat: „-Deci tot ce facem noi, întreaga zbatere pentru mîngîiere și speranță e doar o amăgire?”-întreabă el. „-Spui că ne petrecem existența căutînd să uităm ceva ce-ar fi singurul antrenament pentru a putea petrece durerea, bezna? Bine dar, e groaznic!” Are dreptate să se înspăimînte. Descoperirea
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
viață. Doamne, și cât de îndurător, să poți păși peste uitare alături de visul aproape sfârșit de o secundă îngerească ce stă să mediteze în RESPIRAREA NOPȚILOR. URMA INVIZIBILĂ A DRAGOSTEI Nu voi putea muri până când nu voi despărți norii de zbatere ai trupului meu, lăsând pe cer acea urmă invizibilă a dragostei. Nu voi putea muri, deși știu bine că viața mea a fost o contemplare de zări, având tot timpul trupul firav întins peste înnoptările sufletului. Brațele mele își vor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sânge cu privirea-i aprinsă spre scurgerea orelor... M-am apropiat cu sfială de cugetul tău unde locuia un ocean întunecat al omenirii. Doamne, atâta suferință, încât sângele acestei lumi îmi clădise o stană de marmură rece și mută. O zbatere din mine asemeni unui vis frumos cu o singură condamnare. Eu sunt nebună și vreau să domin, peste strigătele noastre ce strivite fiind, rămân înspăimântatăă Iubitul meu mai frumos și orbitor ca cerul, sufletul tău e un imens lăcaș al
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
care zice: „Tua, de acum femeia mea. Eu iubesc la tua. Je t’aime... Non lăsat pe tua mers la altul”. Pe noi Însă tua ne-a lăsat lați ca la Paris.) Autorul recunoaște că-l fermeca „armonia mișcărilor ei, zbaterea plină de grație a corpului ei de panteră”. Nu putea fără zoologie. Oricum, dacă albinele lui au Înțepat pantera ei, s-ar putea să rămînem fără un alt mare scriitor. În altă revistă de cinematecă, Leonard Gavriliu scrie despre Ioan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de case bătrânești și vile cu ziduri groase răsărite printre coroane largi de arbori seculari, un amestec de culori, forme și linii frânte întins până departe și privit cu nesaț de pe terasă în fiecare dimineață; nu numai înfiorându-se de zbaterea țuguiului care se chircea asupră-și, strângându-se și pierind, ci și de respirația flăcărilor care, în ciuda distanței, părea că se aude, ca și de trosnetul lemnului și de șuierul jeturilor de apă ale pompierilor sosiți în sfârșit, jeturi lovind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și să cadă, uitându-se de după perdele spre lumea de afară, unde chiuiau câțiva plozi, ștergându-și lacrimile, înfiorându-se de surprindere și plăcere când simțea pruncul mișcându-i-se în pântecee, lungindu-se imediat pe jos, până înceta cu zbaterea, închipuindu-și ce face și cum se întoarce pe o parte sau alta, plină de bucurie, în vreme ce își mângâia pânteceul sub care simțea toate zvâcnirile acelei ființe încă nenăscute, dar deja cutremurător de dragă, acum are șapte luni, mâine o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
aflat; nu la clipa în care i-au dat să înțeleagă - poate nefiind nici ei de acord cu ordinul primit - că se va reduce schema și vor fi nevoiți să renunțe la postul ei, dar oricum se apropia pensionarea, încât zbaterea ei cea mare n-a fost în acele zile de cumpănă, ci mai apoi, să obțină puținul de pensie, nu la acea clipă se gândește; prăbușirea n-a fost socială, ci sufletească, și n-a știut-o decât fosta ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de case bătrânești și vile cu ziduri groase răsărite printre coroane largi de arbori seculari, un amestec de culori, forme și linii frânte întins până departe și privit cu nesaț de pe terasă în fiecare dimineață; nu numai înfiorându-se de zbaterea țuguiului care se chircea asupră-și, strângându-se și pierind, ci și de respirația flăcărilor care, în ciuda distanței, părea că se aude, ca și de trosnetul lemnului și de șuierul jeturilor de apă ale pompierilor sosiți în sfârșit, jeturi lovind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
alte zile pentru că acestea toate câte sunt acum se petrec aici, unde Doamna stă singură, înveșmântată în alb și negru, brocaturi multicolore și grele, pe care șerpuiesc, după știința pictorilor de moschei, fireturile de metale scumpe, cu sânii răsunând de zbaterea podoabelor înmănunchiate în sfere și apoi în linii subțiri și lungi, iar în mâna ei ușor întinsă înainte, oglinda cu ramă de argint topit în chip de crengi înflorite de măceș și păsări și frunze de laur în ghirlande, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
făcut din lut ars, smălțuit cu desene fantastice, flori, semne cabalistice și vârtejuri cam așa cum se văd norii de uragane în fotografiile luate din satelit, și totuși făcut dintr-o materie strălucindă și străvezie, prin care puteam vedea, mai departe, zbaterile crestelor mării în nisip sau orizontul și doar desenele ocupau spațiul de parcă ar fi plutit singure, luminând în jur. Am vrut să ating minunăția aceea și am luat-o în brațe, era nemaipomenit de ușoară, de fapt nu avea greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]