1,495 matches
-
cap peste părul ud de zăpadă. Și plin de gânduri te Îndrepți spre școală. Pedepsit. Cu lecțiile nefăcute. Ai șanse reale să mai iei un patru. S-ar putea să te asculte la botanică. Ți-e rușine că vii În zdrențe la școală. Mai ales că după ore ai și repetiție. La repetiție nu este greu. Treaba este așa: Profesorul spune: Hoghi a féné éghemek. Cine a fost porcul și măgarul? (Râsete) Cine? Minken musai să aflăm cine nu a știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și cad aceleași frunze În groapa de unde nu poate ieși, el, dar mai cu seamă omul de lângă el, cu rană mare la pântec - Îi pune pe rană pâinea pe care o mestecă Întâi În gură și-l leagă cu o zdreanță - și nu-i mai curge sânge nici un pic și fața i s-a albit și bolborosește Întruna o poveste cu o fată pe care a iubit-o el când era tânăr, că el nu-i Însurat, n-are cine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
împiedicat și am căzut peste o grămadă de cârpe: un om care doarme pe jos. Își scoate capul din culcușul lui mizerabil. N-am nimic! Se agită, țipă, crede că vreau să-l fur, ce să fur? Grămada aceea de zdrențe putrede? Dinții care, atunci când deschide gura și un plânset răgușit i se rostogolește în șanțul lucitor al gâtului, se vede că lipsesc? — Mă scuzați, am căzut. Ce am atins? Ce miasme am respirat? Bărbatul emană un miros îngrozitor, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
viața se scurgea. Înainte de a mă îndepărta, i-am dat bani, toți banii pe care-i aveam la mine, am vârât mâna în portomoneu și am scos tot. A aceptat ca un cerșetor oarecare. A ascuns cu grijă banii sub zdrențe, ca și cum s-ar fi temut că mă voi răzgândi. M-a însoțit cu o privire neîncrezătoare până în intersecția după care am dispărut. Întunericul începea să se decoloreze, udat de ploaia care continua să cadă, ușoară și continuă. Conduceam în lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
umană e străină de iudaism, marfă neevreiască de proastă calitate, fals pacifism creștin, În timp ce amestecătura aiurită clocită de un rabin mesianic oarecare, bunicul lui Gush Emunim 1, care a luat câteva fragmente din Hegel și le-a cârpăcit cu niște zdrențe de la Iehuda Halevi 2 și niște vechituri de la rabinul Loew3 din Praga, e considerată elixirul pur al iudaismului, descins direct de pe Muntele Sinai? Ce Înseamnă asta? Nebunie curată! „Să nu ucizi“ e după voi străin iudaismului, pacifism creștin extremist, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Kropotkin, un om atât de muncitor, care trebuie să piardă trei ani scotocind după detaliile atitudinii Bisericii Catolice față de călătoriile lui Magellan și lui Columb, ca un individ care sortează nasturii unor haine ce s-au transformat de mult În zdrențe. Sau de Uri Gefen, care aleargă din iubire În iubire, perfect treaz, dar cu inima adormită. În acest punct, Fima decise să renunțe la contemplarea pasivă de la fereastră. Să Înceapă să pregătească apartamentul pentru renovarea de săptămâna viitoare. Trebuiau date
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
bună formă. 29 Înainte de intrarea sâmbetei 1 Era atât de fericit, Încât nu simțea foamea, deși nu mâncase nimic de dimineață, În afară de biscuiții pe care Îi Înfulecase În bucătărie la Yael. Coborând din autobuz observă că ploaia se oprise. Printre zdrențele murdare de nori străluceau petice albastre de cer. În mod ciudat, se părea că norii stăteau pe loc, iar insulele de cer erau cele care Înaintau spre vest. Și avu senzația că albastrul acesta intens i se adresa și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și câmpii - peisajul acesta se topea. Felul în care voia să iasă în față îi eroda marginile și însuși satul începea parcă să fermenteze, degajând o forță care împingea din interior în exterior, împotriva căreia verdele ogoarelor parcelate, pădurea cu zdrențele ei de cețuri nu mai puteau face nimic. Și W. a ordonat să se construiască malaxoare pentru beton, benzi transportoare pentru pietriș și nisip, își asumă folosirea vibratoarelor pentru o mai bună comprimare a betonului. În fața halei mașinilor, muncitorii loveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
părinții în vacanță. Un semnal de iarnă timpurie a turnat o încărcătură de zăpadă peste împrejurime. Îl însoțeam pe tata, care o luă pe drumul spre Chasté, peninsula din Silsersee, respirând atât de greoi încât de pe fața lui parcă zburau zdrențe. Cărarea de deasupra malului am străbătut-o unul în spatele celuilalt, până în vârful peninsulei, unde ne-am oprit în dreptul unui golf. Din stâncă țâșnea trunchiul unui pin care se întindea ca un ștreang ruginiu și plin de forță deasupra apei, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în bordel și tocmai pe mine m-ai găsit, să-mi mănânci zilele. Patul din odaia învecinată scârțâi ca un semn de suspensie între frazele ei. - De când te cunosc, mișună păduchii în sufletul meu pe care îl simt înfășurat în zdrențe murdare, făcu domnișoara, patetic. Patul pensionarei de alături trosni de două ori și urechea mea atentă desprinse tusea ei bruscă, provenită dintr-o înecăciune cu scuipat. - Trimite-ți ordonanța, să mă întind cu ea în fața ta și a fetelor, continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
printr-un perete de scânduri acoperit cu un panou decorativ. Conștient că săvârșesc o faptă de nemernic, o posedai automat, trecând cu grabă și decență, peste puntea unui trup de moartă. - Rămâi, zise Hilda neliniștită, când o lăsai ca o zdreanță fără preț pe locul josniciei mele. Rămâi să-ți spun tot adevărul. Când Egon a înțeles că nu mă vrei, te-a împins în brațele mele numai ca să-l copleșească suferința. Acum el pictează capul copilandrului. Îi plămădește chipul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de ucigătoare sărăcie în care acum câțiva ani încă, femei și copii, hămesiți de foame, se strecurau de-a lungul clădirilor negre cu aspect de cazarmă și leșinau pe străzi, istoviți de mizerie. Pe acolo umbla desculț micul Alfons în zdrențe, cu derbedeii mahalalei după el. Noaptea dormea prin canale, iar în răstimpuri scria poezii, sortite bineînțeles să fie înghițite de coșul revistelor de literatură. S-a pomenit între un tată paralitic și o mamă mereu bolnavă, care spăla rufe prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
întâia strofă dintr-un poem marin. Nu era loc de împotrivire. Intrai în colibă să scriu după dictat: Dumnezeu deșartă parcă, noaptea, tancuri mari, - Larmă-n țărmul cu prundiș răsună, Luna e un cap tăiat din mătrăgună, Norii sunt cărunte zdrențe de șalvari. Ziua, pe talazuri clătinate de tumult, Nor e Dumnezeu cu mâna-ntinsă. El își moaie barba albă-n sticla ninsă Și se-apleacă-n mine, vesel peste pult. Dincolo de zvârcolirea apelor năpârci, Pleacă-n larg un braț de piatră arsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
coada ochiului. Odată, trântiți pe jos, cel mai răsărit dintre ei începu să vorbească: - „Tata și mama fac noaptea ca țiganii”. - „Fură copii?...” - „Nu, dar credeam că numai țiganii fac una ca asta”. Băiețașul întinse apoi o mână după o zdreanță de abecedar, silabisind cu ușurință cuvintele tipărite cu litere cursive. Priveam dintr-un ungher încăperea în care dormeau înghesuite șapte ființe. Moșul Isidor călca un pantalon pe dungă. Amețit de mangalul nu destul de încins, se legase cu un ștergar în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și un mic robinet de alamă la cap și apa o să curgă toată ziua și toată noaptea, o să-ți curgă prin corpul ăsta alb și frumos până la picioarele albe și frumoase, până or să ți se Înverzească, și sărmanele tale zdrențe ude și pline de noroi or să atârne din tavan, pentru ca prietenii să te recunoască; pic, pic, pic! Dar nu vei mai avea prieteni...“ Imaginea cadavrului gol al bietei fete era o transpoziție remarcabilă a nudului ca beau idéal Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
britanică. Dar cine și cui îi dăruise libertatea? Oare cum se cuvenea folosit acest cadou? Ce anume promitea acest cuvânt de patru silabe care, cu ajutorul a nenumărate epitete, se lăsa interpretat, lărgit, îngustat, răsturnat, chiar și transformat în contrariul lui? Zdrențe de amintiri, sortate când așa, când așa, se potrivesc lacunar. Eu desenez silueta unei persoane care, întâmplător, a supraviețuit, nu, văd o foaie de hârtie plină de pete, altminteri însă nescrisă, asta sunt eu, asta aș putea sau aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fi ca niște fluvii ce-mi vor purta sufletul prin Ochii tăi ce rămân o veșnicie SENSUL UNUI CÂNT DE ALINTURI, ce-mi studiază cu atenție zestrea de vorbe, fără să știm că noi doi vom fi fericiți într-o ZDREANȚĂ DE CER, unde viața nu va înceta să-mi condamne însingurările. Oare de ce PRIETENE, ne-am întâlnit, așa de târziu la capăt de lumi și IDEIE. La capăt de noapte prin IUBIRI ABSOLUTE. ARSURA STRIGĂTULUI În amiezile tăcerilor albe, gândul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
se plimbă prin ploaie iubirea, undeva mi-e dorul prea plâns, și diminețile sunt imposibile în chemările alintului stins. Mi-e atât de dor, să calc desculță prin ploaie, și mi-e atât de trist în SUFLETUL ALBASTRU DE SOR. ZDRENȚE DE UMBRE Soarele s-a ascuns în umbra haitelor de nori, Timpul mi-a adus la masa universului, iubirea imposibilă. Am trecut prin ceruri de vis să pot să pipăi UNIVERSUL cu o AȘCHIE DE NOAPTE UCISĂ. Distanța dintre plânsul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
și foamea de scrumurile albe ce au venit, să-mi liniștească pentru un timp imposibila sensibilitate a extazului, ce a separat NEBUNIA de o altă NEBUNIE, cea care era îmbrăcată în negru și alb al unui DELIR UCIS, de o Zdreanță de umbre. Înserările dor, pământul îmi doare, lacrimile dor, iar APUSUL de UMBRE mă vinde. Undeva o lume începe și sfârșește odată cu o liniște albă din PUSTIURI ALBE. Dar undeva departe în ZESTREA ALBASTRĂ DE EROS, sufletul poetului rămâne un
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
troiene de mari confuzii și însetați de acele dureri oarbe. Numai resemnarea zorilor mi-a adus la masa tăcerilor, o cupă cutremurătoare de lacrimi. LACRIMI ARSE, după vecernii aglomerate ale sensului de bine și frumos, de adevăr și uitare de ZDRENȚE DE DORURI și lumi imposibile de petreceri tainice și ploi urlătoare și Eu ce va trebui să rămân prin aceste trecători de suflete robite infernului. Poate un Ochi al NOPȚILOR ASTRALE la capăt de vieți și limanuri, la capăt de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
tăcerea caldă de-o lume am viețuirea așezată-n văluri de mări și-n razele de dragoste flămânde... 9 oct. 2008 LUPTĂTORUL IUBIRII Ai să mă întrebi ce-am făcut ieri? îți voi răspunde: deși inima-mi mie înfășurată în zdrențele unor cuvinte interminabile... Mă apasă adevărul precum această zi în care am desenat în ploaia hapsână un pat de flori cu trupul înghețat de puritatea invadatorului de înțelesuri... Mă apasă un exil, în care mi-am lăsat cele două perfecțiuni
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
lungul sângelui... Îmi amintesc cum m-ai privit atunci mi-ai furat vorbele rugătoare în care exista un pat de spital unde nebunii sunt obligați să poarte frunzele galbene ce trec mândre în alt anotimp... Așa, Doamne, vezi, despre toate zdrențele arse ce-au deschis cerul cu duhuri grăbite în cearcăne... M-am târât pe treptele hidoase ale întunericului și le-am parcurs ținându-mi liniștea în care delirul dintre noi dispăruse. Sufletul meu cenușă adunată în ziduri. Așa am plecat
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
știe să ardă prin vieți și-oseminte, Să ardă prin timpuri, un țipăt lumesc. La moarte, condamn VIEȚUIREA de-o zi Prin cimitirul de cruci, nebunii, orgolioși S-au unit, în genunchi de frunze prin clipa de-a fi O zdreanță uitată, prin CODRII ZELOȘI. 04-12-2007 BRAȚE DE TĂCERE O disperare a nopții, mă duse în pustiuri, Și-n sufletu-mi de umbră, un vânt mă-ademenea Cu-n val al depărtării, cu grijă printre gânduri Din cimitire ALBE, o lacrimă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
nor. Și-n noaptea albă prin ciutura de scrum Mai dezveleam doar florile de ere Printr-un veșmânt de stele, făceam un legământ Să fiu o veșnicie de dragoste-n poeme. 30-10-2007 AȘCHIA DE SUFLET Mi-e plânsă iubirea în zdrențe de vis, Și lumile de AER sunt despărțite-n noapte mi se cutremură viața în care El e nins De-o puternică umbră arzândă de șoapte, De voi petrece timpul prin sălile de dor Cu dulci priviri de soare și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
fi întors la mine în genunchi. Aș fi fost încântată dacă s-ar fi târât pe aleea de la intrarea în casă în patru labe, plângând și implorându-mă să-l primesc înapoi. Voiam să fie neras, jegos și îmbrăcat în zdrențe. Voiam să aibă părul lung și nespălat, hainele ferfeniță și să fie înnebunit de durere, știind că pierduse singura femeie pe care o iubise vreodată. Și pe care o putea iubi vreodată. Această imagine mentală era atât de reală încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]