1,652 matches
-
a părut că aud un fel de...geamăt și freamăt de lăstari și frunze...” Doar n-o fi - doamne ferește - vreun...” N-am apucat să-mi duc gândul la capăt, că în fața mea - ridicat în două labe și molfăind de zor - ședea o namilă cât malul! Era un urs! Un urs adevărat, care îndată ce m-a văzut și-a înfipt ochii în mine și nu mă mai slăbea...S-a oprit din molfăit. „Acum se repede la mine!!!” mi-am zis
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
găseau aceleași vrafuri de hârțoage îngălbenite de vreme și colbăite peste măsură. Mi se părea cu nu am lipsit dintre ele decât o clipită sau...poate deloc. Nu mi-a trebuit prea multă vreme ca să încep a le răscoli de zor. Răscoleam, dar ochii îmi fugeau mereu pe de lături și mai mult spre ușă. La început nici nu mi-am dat seama de asta. Apoi am priceput că, de fapt, parcă îmi lipsea ceva...Ce anume, însă? Curând am priceput
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
de picior, cum s-ar spune.” - s-a auzit glasul bătrânului, venind dinspre ușă. Am ajuns, sfinția ta, și m-am apucat de treabă deja. „Asta îi spre lauda ta. Da’ ce ai în mână? Te-am văzut buchisind de zor.” Un ispisoc al lui Antioh Cantemir voievod, din 1 martie 1706 (7214). „Ce spune ispisocul lui vodă Antioh, fiule?” Odată cu aceste vorbe, din umbra ușii s-a desprins făptura bătrânului. A înaintat cu aceiași pași neauziți până la scaunul de lângă mine
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
timpul. Șoapta plecării trecu de la om la om ca un fior, ca o speranță, dublată de regretul învinșilor. Șanțul de retragere era desigur mai scurt decât distanța de 2 kilometri până la locul de îmbarcare. Aviația și artileria inamice bombardau de zor, răspunzându-le prompt tunurile și brandurile unităților germano-române de rezistență și acoperire. Curierul Gliga nu s-a mai putut întoarce să ne conducă strategic, ghidarea companiei revenindu-mi în întregime, ajutându-mă de o schiță și de o busolă ținută
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
cursul firesc, al fiecăruia. Încet. Cu răbdare. Cu sârg. Nu fără bucuria înfrângerii, a zdrobirii Infernului. Și-acum, de unde vii? Din Australia. De la nuntă. Ultima nuntă, a ultimului fecior. Că s-a căsătorit acolo, cu o localnică; și acum, dau zor, cu mersul, să las ceva acasă, și-apoi, dau fuga la stupină. Dai fuga, dai fuga, dar, tot cu teleguța asta? Am și alta. Nouă. Luată de-acolo, de unde vin, dar,încă n am pus-o în circulație. N-am
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de fapt! De cum ridic ochii și văd tabloul unde tata e tânăr artilerist, orice reținere legată de țăranul român mi se pare necuviincioasă. Sentimental, voi depinde mereu de un sat. Nu mă voi putea alătura niciodată celor care îi dau zor cu disprețul lor "urban" împotriva civilizației noastre agrare, deși cunosc limitele acestei civilizații mai bine decât ei. Crescut într-o lume unde timpul nu era linear, ci întors asupra lui însuși, iar istoria nu avea nici un înțeles decât pe vreme
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
liniștea aceea și a Început să se plimbe de la un capăt la altul, invidiindu-i pe strămoșii atîrnați de pereți și spunînd că nimic nu se compară cu tradiția. Sus, În dormitorul lui, Îngenunchiat lîngă pat, Julius se ruga de zor, Înconjurat de toată servitorimea din palat. Vilma ținea lîngă el un lighean, pentru orice eventualitate. Carlos plîngea ascunzîndu-și fața În palmele lui uriașe, Nilda gemea Înăbușit, Julius Îi privea Înțelegînd, tremurînd ca varga și simțind că se Înăbușă. Apoi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
albi, reci, care se Închid și nu mai primesc pe nimeni; alte persoane, Îndoliate ca și ei, Își Încrucișează drumurile În tăcere, avînd grijă să nu se atingă, aproape cu repulsie; femei cu flacoane de alcool care se dezinfectează de zor, un preot, grădini și flori. Aici. Un preot Îi aștepta de mult, coboară În Întunericul rece, intră În mausoleul de marmoră, abia acum Îi văd din nou pe oamenii de la serviciul de pompe funebre care știu ce au de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fost Întunecată complet de apariția lui Susan; părea puțin speriată, ca și cum ar fi Întrebat: unde m-ați adus? nu recunoștea locurile, Dumnezeu știe la ce se gîndise În ultimele minute. Frumoasă, desigur, nespus de frumoasă acum, cînd le făcea de zor semne cu mîna mai Înainte de a-i fi văzut. Își scoase ochelarii de soare și se simți orbită de lumină și-i puse din nou, unde-i Julius? „Acolo, mamă, acolo! Îi striga Santiago chiar În ureche, acolo, nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care era cît pe-aci să-i facă să se rostogolească pe scări. Coborî În fugă, plîngînd și nu se mai opri pînă la bucătărie. O găsi pe Sălbatica citindu-și ziarul. Fusese răpit un copil și-i blestema de zor pe țigani. „Ce-i cu tine?“, Îl Întrebă, văzîndu-l că plînge. Julius Îi povesti ce se petrecuse pe scară și Nilda strigă atunci că asta nu mai putea să țină așa, că de data asta nu era vinovată Vilma, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fi văzut pe cei din bandă: voiau să-l ridice pe sus, să-l ducă pe brațe pe Arzubiaga, se strânseseră roată În jurul lui, voiau să-l poată măcar atinge cu mîna. — Șterge-ți uniforma! Șterge-ți uniforma! striga de zor grăsanul Martinto, murdar din cap pînă-n picioare, grăbindu-se el Însuși să i-o curețe. Arzubiaga era Într-a treia, era unul dintre cei mari, dar, cum stătea de vorbă cu toți, Julius Îl considera prieten, nu doar idol. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și pe care o duceau repede la gură: Își aplecau fața spre farfurie, În loc să ducă lingura la gură, cum Învățase Julius de mic. Mușcau din pîine cu dinții lor galbeni și formau o Îmbucătură uriașă pe care o mestecau de zor, vorbind și rîzÎnd cu gura deschisă și glumind pe seama celor care nu opriseră lucrul și se opinteau mai departe cu gălețile suind spre planșeul de la etajul doi. Și tot Înfulecînd așa, intrară În vorbă cu Julius, covîrșit de emoție și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și bea ceaiul nemișcată, ca o moartă, printre plescăiturile lui Carlos, care-și soarbe ceaiul Înghițind odată cu lichidul și bucățile de pîine pe care le-a lăsat să se moaie și mușcă Îmbucături uriașe murdărindu-și mustața și mestecă de zor, plescăiturile acestea sînt singurul zgomot, ascuțit ca un junghi sub becul reumatic și se repetă datorită foamei cumplite și vesele a lui Carlos, se repetă și capătă treptat un ritm, se transformă Încet-Încet Într-un comentariu, sîntem gata să zîmbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și că de la toate ferestrele Îl priveau pesemne cu ură. La o fereastră din dreapta lui le văzu pe cele două școlărițe Învățînd În penumbră, În curînd o să aibă nevoie de ochelari, sărmanele fete, o să-și strice ochii. Și Învățau de zor, el stătea acolo de cîteva minute și ele nici nu-și dădeau seama. Profită de concentrarea lor ca să se apropie Încă puțin și să cerceteze pereții camerei, păreau de carton, se apropie și mai mult și văzu o cuvertură uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În fugă. Julius găsi cuvintele potrivite ca să-i răspundă abia cînd Cano era departe, intra În primul teren viran din șirul nesfîrșit pe care-l avea de străbătut, după ce se strecurase printre zecile de mașini și camionete care claxonau de zor anunțînd că mămica sau șoferul așteptau nerăbdători. Uite-l pe Carlos. Chiar În noaptea aceea Julius a Început drumul lung pînă acasă la Cano. Traversă strada În dreptul școlii și trebui să se grăbească fiindcă o camionetă Mercedes de lux pornea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să danseze. Chema argații... — Erau indigeni? — Metiși, țărănoi, naiba știe ce erau! Era grozav să-i vezi cum sar. „O să-ți găuresc vîrful piciorului“, zicea și poc! o Împușcătură, poc! Încă una și poc! Încă una și tipii săreau de zor. „Nu, nu, nu! Don Fernando! Domnișorule!“ strigau argații. — O, nuuuuuuuuu! — Doar nu trăgea În ei, draga mea. — Nu trăgeam fiindcă nu era nevoie. — Du-le gheața, Întrerupse Carlos dialogul, adresîndu-se lui Celso. Le-a dus-o, spuse Arminda, dar Celso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lucru știinduse singură. Se opri o clipă pe palierul scării și se trezi că ascultă cu urechea ciulită: nu se auzea nici cel mai mic zgomot, Îi văzu din nou cum pleacă, pe Celso și-l aminti afară frecînd de zor un ceainic de argint. Sus se abătu puțin din drum ca să asculte dacă Țanțoșa nu era cumva În odaia ei, dar Își aduse aminte că plecase și continuă să Înainteze liniștită; toate dormitoarele erau goale, ușa de la baia de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ceva să mănînce, ca să se poată culca din nou și să doarmă mai departe. Santiago s-a urcat În camionetă și i-a spus lui Bobby să se Întoarcă cu Volvo. Era aproape opt dimineața cînd au apărut claxonînd de zor la poarta palatului. Universo, care Întotdeauna stropea florile foarte devreme, le-a deschis imediat poarta și atît Bobby cît și Santiago au fost nevoiți să manevreze volanul cu multă Îndemînare pentru a intra fără să-l calce pe Julius, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
inițial, a fost crucial în viața mea. Mi s-a întâmplat, însă, într-una din nopțile trecute, să visez că înot în Atlantic, după ce, nu se știe cum, fusesem abandonat, chiar în mijlocul oceanului, de un echipaj mărinăresc. Pe când înotam de zor ca să-mi salvez viața și să ajung la un liman, întâmplător, am săltat capul în sus, iar privirea mea s-a înălțat deasupra nesfârșitei întinderi de apă, peste care am zărit, la dimensiuni uriașe, nebănuite, infinite, podul peste râul meu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
oră de curs. Parcă văd în condică, scris cu roșu: “Ora nu s-a efectuat”, sau: “Profesorul a fost absent”, ori... Păcat! E prima dată când mi se întâmplă una ca asta. Încep să mă îmbrac grăbit, cu toate că înțeleg că zorul meu nu mai ajută la nimic. Ca să mă conving că ceasurile mele merg exact, răsucesc butonul aparatului de radio. Muzică! Nu-i nimic, în curând or să dea ora exactă. Melodia, veselă și ritmată, îmi dă o indefinită stare de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
cetate. Sfâșietor, prelungul vaiet de sirenă Mă ispitește în adâncuri ca pe Odisseu. Nu înțeleg nimic, m´afund în pernă Și fug de mine și cu mine tot mereu. Pe când la geam s´arată o lumină blândă Ce´mprăștie de zor afurisitele fantasme Îmi pare c´am scăpat de´o grea osândă, Dar ultimul otgon mă trage spre´alte cazne.
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93382]
-
mititel: -Hei rățușcă năzdrăvană Dute-n lacul din poiană, Acolo poți înota Fără a mă mai uda! Dar rățoiul curios A sărit în iarbă jos, Privindu-l pe șoricel Spuse: -Uită-te la el! Eu sunt mare înotător, Aici mă antrenez de zor Făcând salturi în piscină. Crezi că eu am fost de vină C-ai trecut tu pe aici?! Vezi...ia seamă la pisici! Și rățoiul năzdrăvan A sărit iar în lighean.
R??u?ca by Alin Gabriel Caras () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83583_a_84908]
-
Cățelul Strașnicul apărător Prin curte latră de zor, Te salută prietenește De câte ori te zărește. Îl faci foarte bucuros De-i dai să roadă un os! Peste tot te însoțește, Voinicește te păzește Iar acum tu ne vei spune, Care este al său nume?
C??elul by Alin Gabriel Caras () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83634_a_84959]
-
în vreo structură stufoasă. Cristian i-a menit un destin de traducător, care s-a împlinit apoi cu vârf și îndesat... Însă e clar, primul an al băiatului meu mi-a redeschis în forță pofta de muncă. Am scris de zor prima parte din teza de doctorat, m-am apucat să fac fișe pentru manualul de etică și legislație în jurnalism, pe care l-am publicat doi ani mai târziu. Cristian traducea și el, cu Vladimir jucându-se pe patul din spatele
Maternitate : identități ficționale. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Miruna Runcan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1780]
-
a leșinat. * Când și-a revenit, Gosseyn se găsea așezat la masă susținut de doi servitori. Imediat corpul lui Ashargin se contractă. În așteptarea unui reproș. Alarmat, Gosseyn combătea leșinul posibil. Aruncă o privire la Enro, dar dictatorul înfuleca de zor. Nici preotul nu-l privea. Ospătarii îl abandonară și începură să-l servească. Mâncarea aceasta îi era cu totul străină lui Gosseyn, dar de fiecare dată când era ridicat un capac, simțea în el însuși o reacție favorabilă sau defavorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]