1,209 matches
-
ce n-aș fi vrut eu să fie, și care Îmi deștepta În răstimpuri o compasiune fierbinte, descinsă parcă din rugăciunile spuse În viul nopții cu mâna pe fruntea tatălui meu. Fruntea lui era rece și asudată și o simțeam zvâcnindu-mi sub palmă În ritmul rugăciunii, iar mai târziu am Început să mă privesc În oglindă până mi se părea că-i disting trăsăturile, deși mama Îmi spunea că nu semănăm chiar deloc. Ba Aurel e leit tac-su, spunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
toată luna martie și aproape jumătate din luna aprilie. Începusem probabil să semăn cu un șobolan, pe măsură ce de la o zi la alta mă prindea din urmă și mă cotropea posomorala de funcționar de cursă lungă a tatălui meu. Tâmplele-mi zvâcneau și fruntea mi se răcea și dădea În clocot În ritmul sacadat al pompei hidroforului pornind și oprindu-se din jumătate În jumătate de minut; eram vecini, perete-n perete cu centrala termică a blocului, În timp ce vegheam același uruit dincoace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cu mișcările lumii ce-l Înconjoară. - Da’ stai jos, Hansi, Îl Îmbie Andrei. Unde naiba te grăbești? Am zis și noi o vorbă. Așa ne-a spus Pepino... Deși om fi părut destul de neinteresanți pentru el, Hansi nu se grăbea. Zvâcni din cap și-și trecu amândouă mâinile deodată prin pletele lui blonde Înspicate, ca un baschetbalist de superclasă care tocmai a marcat, după ce a trecut de la un capăt la celălalt al terenului prin toată echipa adversă cu viteza unui purgativ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ușa blocului Înaintea mea. Omoară!!! O singură Împușcătură am auzit. M-am Întors și-am urcat trei trepte și am Înțepenit lipit de zid În Întuneric. Oare m-or fi văzut? Omoară! Omoară! lătra Întunericul. L-am văzut pe Pepino zvâcnind, ținându-se cu mâinile de gât și căzând grămadă În fața ușii deschise prin care ar fi trebuit să trec. Nu m-au văzut... Așteptam În Întuneric lipit de zid, scăldat tot de sudoarea de gheață a morții, și numaidecât am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de rude și prieteni ce nu mai pridideau cu Îmbrățișările scăldate În lacrimi de bucurie, că-i văd Întregi și vii acolo-n Gara de Nord. La fel de vie o fi fost și rana mea din stomac după cum o simțeam zvârcolindu-se și zvâcnindu-mi până-n capul pieptului. Nu scăpam din ochi colțul unei pâini care se ivea dintr-o geantă de voiaj prea plină. Am tras o dată, iar a doua oară am tras mai tare, de n-aș mai fi avut mult până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Peste puțin... adormi. Parcă se prăbuși ca într-o bulboană fără fund... În ultimele zile, felul de a fi al lui Baltă, îi nelinișt pe camarazi.. De câteva nopți, se trezea în puterea nopții lac de sudoare.. speriată, inima îi zvâcnea în piept ca o aripă de pasăre lovită de glonț... Nopțile îi erau bântuite de coșmar.. Îi apăreau niște faruri înăbușindu-i răsuflarea... care, se prefăceau într-un chip de om.. ce părea a fi Alistar. Ochii lui îl urmăreau
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
privit. Umbre răzlețe, începură să se deslușească, jos, de-a lungul lizierii. Odată cu revărsatul zorilor, ceața așternută pe valea Dămucului, de încă decuseară, se ridică acoperind cerul cu o pânză subțire de nori. În zările îndepărtate, dinspre Pintenu, vârful Goșmanului,zvâcnea prima fluturare de lumină care aprinse marginea cerului... Prima panglică auriu albăstrie se întindea ca un brâu luminos, de sus, de la Măgura Tarcăului... Pintenu.. în jos până pe culmile Grindușului. Atunci.. soarele se desprindea de pe Goșmnanu, într-o vâlvătaie roșiatic-arămie, cu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
curgând, și, prin ogrăzi se mai vedea ultima zăpadă strânsă pe lângă copaci la rădăcini. Stai și te întrebi, unde mai sunt nămeții aceia de argint, prăvăliți din slăvile albastre... Unde ?!.. Unde s-au dus ?! Aerul mirosea a proaspăt.. Inima primăverii zvâcnea pe aproape, o auzeai în plesnetul mugurilor... și, în zborul fluturilor. Ghioceii răzbiseră demult de sub zăpada albă și uscată,.. Clopoțeii și viorelele, toporașii delicați și gingașele brândușe încep să înveselească cu farmecul lor pădurea, încă mohorâtă. Este o trezire la
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
când hamalul slăbit și obosit nervos s-a culcat între paturi, discutam în șoaptă. Recitasem Cerbul gândirii. Profesorul Moțu, cu o dexteritate care ne uimea pe toți, a realizat în câteva minute pe peretele dinspre ușă, imaginea vânătorii: un cerb zvâcnea deasupra unui izvor într o încordare spre verticală, iar vânătorul avea prins un braț în coarnele lui, iar cu celălalt braț îi proptea lancea în inimă. Brațele îi erau desfăcute în cruce și trupul proiectat pe spinarea și crupa cerbului
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
zgâlțâit așa cum terierii zgâlțâie șobolanii. Dacă aș spune că eram “îndrăgostiți“, cuvântul acesta vag și uzat n-ar exprima nimic. Ne iubeam unul pe celălalt, trăiam fiecare în celălalt, prin celălalt, pentru celălalt. Fiecare dintre noi era celălalt. Și de ce zvâcnea în această contopire atâta suferință pură? E ciudat faptul că am scris cuvântul „suferință“ (și n-am să-l schimb), când, firește, nu putea fi decât fericire pură. (Mi s-a spus că un om legat la ochi nu poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
putem părăsi unul pe celălalt, nu ne putem pierde unul pe celălalt, e imposibil, aș muri! A clătinat din cap, plângând: — Știi bine că nu mai putem rămâne prieteni. Îi văd parcă și acum ochii scânteind, buzele, ude de lacrimi, zvâcnind. Niciodată n-am înțeles cum de a putut fi atât de tare. Oare gândea într-adevăr cele ce-mi spunea, sau cuvintele ei ascundeau alte cuvinte pe care nu îndrăznea să le rostească? Ce o făcuse să se răzgândească? O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
intensă și subită violență, și cu indubitabilă premeditare, m-au împins peste marginea podului. Brațele mi s-au întins în gol, încercând să se agațe de ceva. Picioarele, încă simțind contactul cu stânca de care se dezlipeau brusc, mi-au zvâcnit într-un spasm slab, zadarnic, o încercare fantomatică de a-și menține echilibrul. Apoi s-au cramponat de spațiul gol și am început să cad cu capul în jos, de parcă umerii și capul meu ar fi conținut o greutate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îmi deschiseseră o poartă și mă îmboldeau să trec prin ea. Problema era aceeași, dar lumina sub care o priveam se schimbase. Trebuia să o iau pe Hartley, să fie a mea, și s-o redeștept, s-o fac să zvâcnească și să vibreze la ideea unei posibile libertăți. Da, cheia era singurătatea, acum înțelegeam acest lucru. Trebuia să fiu singur cu ea cât mai curând, și apoi, pe vecie. Când fusese prizoniera mea, cât de umilită trebuie să se fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Nu-mi pusesem întrebarea ce-ar putea gândi Titus, în bună măsură pentru că-i făurisem în mintea mea un nimb de inocență, generat de suferințele lui Hartley. — Nu mă înțelege greșit, i-am spus. Gura umedă, bosumflată a lui Titus zvâcni iar, într-un soi de zâmbet sau de rânjet. Am continuat: — Vreau să-ți mărturisesc ceva. Luasem brusc hotărârea că trebuie să-i fac cunoscut lui Titus faptul că Ben încercase să mă ucidă. Dacă-i ceva în legătură cu Mary... — Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
la nivel morfematic, în mod abstract, prin categoria gramaticală a persoanei. Subiectul acestor verbe funcționând ca predicate reprezintă prelungirea în expresie sintactică a persoanei verbale. „Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!” (M. Eminescu) „O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri Și viața căprioarei spre zările târzii Zburase lin...” (N. Labiș) De altfel, la persoanele I și a II-a, realizarea sintactic-lexicală a subiectului este facultativă și, de aceea, se încarcă cel mai adesea cu valori stilistice. b.2
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cuvânt despre muzica lui este o aberație.” (G. Călinescu, C.O., 218), „Bolnavul se ridică din nou, încet, trudindu-se; se coborî din pat, îndreptându-se spre ușă, gata să cadă.” (P. Dan, 7) • adverbe (locuțiuni adverbiale): „Încremenise. Inima îi zvâcnea puternic și loviturile ei se împlântau adânc în tăcere.” (P. Dan, 10) • interjecție: „... Așa încet-încet, haidea-haidea, marțea următoare, pe la asfințit, a ajuns drumețul la straja Craiovei.” (I.L. Caragiale, Mânjoală, 184) b. dezvoltat; se realizează prin diferite tipuri de sintagme: • constituite
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
eu am un mărgăritar care mă face bogat. Acum și, mai mult În viitor”. Adesea, se refugiază În natură nu doar ca ambient ci ca un dar al Creatorului Întru Înobilarea patriei: „E atâta calm În cumpăna naturii Că prinzi, zvâcnind, ăn muguri pe poteci Culorile comorilor, când treci. ...Și toamnei mele Îi aud condurii...” (Sunet de aramăă ...Și un mic semn al optimismului din totdeauna: „Povara grea Spinarea de-ți curmă, Aruncă Tot ce-i de prisos În urmă Să
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
și peste Vrednic este? Vre-e-e-e-dnic e-este vre-e-e-dnic e-este vre-e-e-e-e-dnic e-e-este-e CĂZUT ÎN RIMĂ, LA PARIS Mă-nvăluie Parisul într-un parfum d'antan. / La fiece mansardă e masca lui Cioran. / E tristă seara, rece o ceață luminoasă. Criza-mi zvâcnește-n unghii, adusă de acasă. / Stau la taifas cu zeii teraselor, îi rog / Să-mi dea să trag din pipa cețoasă-a lui Van Gogh. / Mă-mpiedic și mă bâlbâi. Ies din metrou în piață. / Vopseaua Estului, slinoasă, mi-e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Am așteptat. Arsura soarelui îmi cuprindea obrajii și am simțit picături de sudoare adunându-se în sprâncene. Era același soare din ziua în care o înmormântasem pe mama și, ca atunci, mă durea mai ales fruntea și toate vinele ei zvâcneau împreună sub piele. Din cauza acestei arsuri pe care n-o mai puteam suporta, am făcut o mișcare înainte 120. Lingvistul german H. Weinrich 121 a denumit acest fenomen scoatere în relief, recurgând la o metaforă picturală, atribuind unui prim-plan
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
malul șanțului de udat, coborî de cealaltă parte și se făcu nevăzută. Bobi ajunse drept în vârf. Dar înaintea lui nu mai era decât platoul pustiu, cu două-trei fumegări de pâclă. Cerbul, ridicat pe picioarele dinapoi, scutură din coarne și zvâcni spre stânga. Bobi îl urmă. Fata alerga colo, înainte, spre marginea pădurii 131. Am pus în italice fragmentele din planul secund; în mod normal, ele sunt interpretate ca percepțiile lui Bobi, personaj pe care contextul îl arată drept focalizator, sursă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
deformat, impresia de puzzle refăcut la întâmplare se menține și ea. E aici ceva din dezordinea ordonată promovată de Jean Moréas, ceva din tablourile lui van Gogh, "peste câmpuri galbene ce coborau ca o singură frunză desprinsă,/ inima mea perforată zvâcnea din ce în ce mai rar;/ din turle clopotarii pescuiau vârsta evului mediu/ cu boabe stacojii de chihlimbar". Și sunetul este redus la o imagine picturală, se produce aceeași închidere între ramele unui tablou care nu mai permite mișcarea, dezlănțuirea vitală. Sunet și mișcare
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sunt legate de lumea imaginară, a reveriei și nu de banalul vieții cotidiene. "Știu numai de Clara, prințesa din turn/ și de vântul sărat cum dinspre Baltica bate cu invidie,/ știu de limba Clarei când o prindeam între dinți/ cum zvâcnea și se răsucea ca o stridie". 3.4. Poemul ekphrastic Ekphrasisul desemnează astăzi un text inspirat dintr-o operă de artă (oricare ar fi aceasta). Inițial însă era sinonim cu aproape orice descriere detaliată a unui obiect sau a unei
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Venera fiindcă ai și brațe/ și dacă ții degetele în vânt, marșuri funebre bântuie încet". Tot tabloul acesta devine o istorie a alunecării spre moarte reconstituite iarăși prin imaginea călătoriei pe ape: "odată ne vom întâlni într-un fluviu ascuns/ zvâcnind unul într-altul, curgând spre lumină". Ceea ce l-ar deosebi pe Tonegaru de alți constructori de poeme ekphrastice este tocmai faptul că la el apar în paralel atât tipul acesta de poem, cât și ironizarea lui, parodia. Totul se proiectează
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sunt, de fapt, teroriștii reali din această țară. Adică cei ce mulg harnic bugetul, ruinând economia națională și sărăcindu-ne pe toți cu aceeași viteză cu care se îmbogățesc cei câțiva șacali dibaci, aleși să se înfrupte sfidător din trupul zvâcnind agonic al unei țări în colaps. Domnul Berceanu nu este, firește, deloc prost. Ațintind interesul mass-mediei asupra faptului divers, grosier (din nefericire, aducător de audiență), hrănește foamea de senzațional și de curiozitate morbidă a masei votanților, dă un ghiont prietenesc
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
acceptabile, viața trebuie stoarsă din cărți cu un sentiment de nelegitimitate și vină: „sunt un Robinson,/ de insula cuvintelor salvat, ultima patrie./ cele poroase și seci, recifuri neprimitoare,/ nici de foame nu țin, nici setea n-o taie./ altele însă zvâcnesc viu ca peștii:/ incizii le fac la-ncheieturile moi,/ pe întuneric,/ pe-ascuns,/ ca hoții,/ ca drogații/ și viața în venele mele o picur“. A fura viața din cuvinte, a o procura pe ascuns, „ca hoții, ca drogații“, reprezintă una
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]