11,393 matches
-
refuzînd să accepte infidelitatea bărbatului? Poate ambele variante îi provocau temeri. În orice caz, nu credea că alți oameni vor fi de partea segmentului nesincer al personalității ei și că vor pretinde la rîndul lor că soțul ei nu o înșela. În această privință situația lui R2 era complet diferită de cea a emigrantului libanez, menționată în capitolul 6, ale cărui rude i s-au alăturat, pretinzînd că soția nu-l înșelase în absența lui. Lipsa unor prieteni sau rude care
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pretinde la rîndul lor că soțul ei nu o înșela. În această privință situația lui R2 era complet diferită de cea a emigrantului libanez, menționată în capitolul 6, ale cărui rude i s-au alăturat, pretinzînd că soția nu-l înșelase în absența lui. Lipsa unor prieteni sau rude care ar fi susținut atitudinea nesinceră a lui R2 explică sentimentele ei de neputință: Mă simțeam total incapabilă de a ține situația sub control... Ceea ce avea să se întîmple depindea numai de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
incapabilă de orice inițiativă. Nu mai aveam încredere în capacitatea mea de a influența mersul lucrurilor. Am început să cred chiar că meritam ceea ce mi se întîmpla. (Ibid.:305) Mai tîrziu, R2 a reușit să accepte ideea că soțul o înșela. Acest lucru i-a adus un sentiment de eliberare: Știți, era ca și cum mi se luase o greutate de pe umeri. Oricît de mult m-am temut să accept adevărul, cînd am făcut-o a fost o ușurare. Era ca și cum ce fusese
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a ne da seama cît de inadecvată ar fi o analiză a minciunii care n-ar ține cont de relația dialectică dintre mincinos și păcălit și care ar presupune că în toate situațiile oamenii au intenții bine definite de a înșela sau convingeri ferme că sînt înșelați. Poate că minciunile spuse publicului au de cele mai multe ori scopuri bine definite, fără a implica riscul remușcărilor sau al conflictelor interioare, însă cînd relațiile interumane apropiate sînt contaminate de minciună, autoamăgire, complicitate la minciună
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
inadecvată ar fi o analiză a minciunii care n-ar ține cont de relația dialectică dintre mincinos și păcălit și care ar presupune că în toate situațiile oamenii au intenții bine definite de a înșela sau convingeri ferme că sînt înșelați. Poate că minciunile spuse publicului au de cele mai multe ori scopuri bine definite, fără a implica riscul remușcărilor sau al conflictelor interioare, însă cînd relațiile interumane apropiate sînt contaminate de minciună, autoamăgire, complicitate la minciună, aceste fenomene vor apărea cu siguranță
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
într-o manieră mai pedantă, motive pentru care unii oameni mențin relația cu cei despre care știu că încearcă să-i mintă sau ale căror minciuni le acceptă. În general, acordul tacit prin care păcălitul pretinde că nu a fost înșelat și se poartă ca și cum minciuna ar fi ceva adevărat, este un act de inducere în eroare, deoarece mincinosul are impresia greșită că a reușit să înșele. Cu toate acestea, mincinosului poate să-i convină această purtare a păcălitului, din moment ce este
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
le acceptă. În general, acordul tacit prin care păcălitul pretinde că nu a fost înșelat și se poartă ca și cum minciuna ar fi ceva adevărat, este un act de inducere în eroare, deoarece mincinosul are impresia greșită că a reușit să înșele. Cu toate acestea, mincinosului poate să-i convină această purtare a păcălitului, din moment ce este lăsat să creadă că minciuna sa a avut succes. Acordul tacit uni-direcționat poate provoca sentimente de frustrare celui păcălit și e posibil ca acestea să persiste
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din moment ce este lăsat să creadă că minciuna sa a avut succes. Acordul tacit uni-direcționat poate provoca sentimente de frustrare celui păcălit și e posibil ca acestea să persiste chiar dacă acordul devine reciproc, iar mincinosul doar pretinde că a reușit să înșele. Colaborarea deschisă poate fi binevenită cînd mincinosul și păcălitul au o relație de egalitate, însă nu același lucru este valabil și în cazul unei inegalități, cum ar fi de exemplu relația dintre părinți și copii. Aici se întîlnește mai des
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și alții (1990: 101) asupra diferențelor calitative între minciunile unor persoane, care variază în funcție de măsura în care indivizii își controlează propriile gînduri, și acțiuni. S-a descoperit că în anumite condiții cei care se auto-controlau mai mult puteau să-i înșele mai bine pe alții decît cei care nu reușeau să se controleze la fel. ÎNVĂȚAREA ARTEI DE A MINȚI Avînd în vedere datele disponibile cu privire la socializare, pare rezonabil să presupunem că abilitatea de a minți se dezvoltă la copii odată cu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciuna. Variații similare au fost demonstrate de studiile a 11 000 de copii americani întreprinse de Hartshorne și May în 1920. Copiii, cu vîrste cuprinse între opt și șaisprezece ani, au fost studiați în special cu privire la tendința lor de a înșela, însă două dintre teste măsurau mințitul. Datele (Hartshorne și May 1928:94-103) indică faptul că minciuna și alte acțiuni condamnabile din punct de vedere moral sînt specifice anumitor situații (cf. Burton 1976:174-176). Odată cu dezvoltarea acestor abilități vor surveni și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un mod înșelător înseamnă a minți. Siegler (1966:130-132) oferă alte exemple de mințit prin spunerea adevărului și discută semnificația lor logică; Vincent și Castelfranchi (1981) privesc fenomenul din punct de vedere lingvistic, și discută modul în care Iago îl înșeală pe Othello în piesa lui Shakespeare. Roberts (1972:92) dă alte exemple din literatură. Mark Twain (1899:266) spune simplu: "Deseori, cel mai sigur mod de a dezinforma este a spune adevărul". Chiar exemple mai complexe de metaînșelătorie pot fi
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
șah înseamnă să excluzi, prin natura limbajului, toate aspectele emoționale neplăcute legate de război. Un cititor, ascultător sau privitor isteț, nu este neapărat păcălit de prezența metaforei și nici aceia care folosesc termeni eufemistici nu au neapărat intenția de a înșela. Cu toate acestea, cînd o mare parte a publicului poate fi indusă în eroare, este de presupus că metaforele vor fi folosite de cei care vor să înșele. Un exemplu ilustrativ sînt buletinele de știri nocturne ale postului BBC, în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nici aceia care folosesc termeni eufemistici nu au neapărat intenția de a înșela. Cu toate acestea, cînd o mare parte a publicului poate fi indusă în eroare, este de presupus că metaforele vor fi folosite de cei care vor să înșele. Un exemplu ilustrativ sînt buletinele de știri nocturne ale postului BBC, în care, pe timpul luptelor din Insulele Falkland, se folosea o terminologie similară celei din jocul de șah. Oare era doar o întîmplare, sau exista intenția de a înșela? În
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să înșele. Un exemplu ilustrativ sînt buletinele de știri nocturne ale postului BBC, în care, pe timpul luptelor din Insulele Falkland, se folosea o terminologie similară celei din jocul de șah. Oare era doar o întîmplare, sau exista intenția de a înșela? În cazul războiului din Vietnam, eufemismele erau folosite de politicieni sau subordonații lor; aveau ei intenția de a induce în eroare, și dacă da, pe cine? Pe timpul războiului din Golf, anestezia lingvistică era înoțită de o supraveghere strictă a imaginilor
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pentru jocuri video accentuează ușurința cu care realitatea unui război devine tot un joc. Însă, deoarece unii oameni sînt păcăliți de aceste eufemisme și disfemisme, nu putem spune cu certitudine că cei care le folosesc au neapărat intenția de a înșela. Animalele noastre domestice care suferă de o boală incurabilă sînt "ajutate să nu mai sufere" și nu "ucise" sau "exterminate", însă nu percepem această exprimare ca fiind înșelătoare. Unele din expresiile lingvistice utilizate de birocrați par să survină spontan în cadrul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
înșelătoare numai atunci cînd este considerată discurs uzual. Într-adevăr, unul din scopurile proiectului Noii-vorbiri a lui Orwell era de a elimina posibilitatea apariției discursului "uzual". Totuși, deși birocrații nu se auto-amăgesc, și poate nu au intenția de a-i înșela pe ceilalți, faptul că folosesc eufemisme facilitează inducerea în eroare a publicului larg. În mod similar, e posibil să nu existe intenția de a înșela prin afirmații care, luate mot-à-mot, sînt false. De exemplu, Albert (1972:82) relatează despre populația
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
uzual". Totuși, deși birocrații nu se auto-amăgesc, și poate nu au intenția de a-i înșela pe ceilalți, faptul că folosesc eufemisme facilitează inducerea în eroare a publicului larg. În mod similar, e posibil să nu existe intenția de a înșela prin afirmații care, luate mot-à-mot, sînt false. De exemplu, Albert (1972:82) relatează despre populația din Burundi că: Dacă un subaltern acceptă în tăcere un ordin, există probabilitatea că în acest mod își manifestă respectul, însă neavînd intenția de a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de asemenea de la un individ la altul. 9 Neadevăruri inofensive: discursul ficțional În capitolul 8 am citat o glumă analizată de Freud pentru a ilustra modul în care afirmațiile adevărate pot fi, în unele cazuri, folosite în scopul de a înșela. De asemenea, în alte împrejurări, o afirmație poate fi falsă, fără a induce în eroare. Prezența sau absența intenției de a păcăli nu depinde întotdeauna de adevărul sau neadevărul existent în ceea ce se spune. Contrastul între neverosimil și fals sau
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mincinoși?" și arată în ce mod pot fi aceștia (sau cel puțin majoritatea scriitorilor pe care-i amintește) considerați mincinoși. În general, nu luăm textele literare drept încercări ale autorilor de a păcăli cititorii. Dacă cititorii se simt sau nu înșelați în alt mod decît prin minciuni propriu-zise, este o întrebare care rămîne deschisă. Roberts (1972:23) susține că "mulți scriitori au intenția de a ne induce în eroare", însă în continuare spune că autorii textelor literare "își avertizează de obicei
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
diminuată de scrisoarea lui Gulliver către Sympson în care spunea că unii "Yahoo... îndrăznesc să creadă că jurnalul meu de călătorie este doar o născocire a minții mele" și de referința sa la "acel obicei infernal de a minți, a înșela și a vorbi în doi peri, atît de adînc înrădăcinat în sufletele tuturor oamenilor; în special la europeni" (Swift 1941:xxxvi). Pare evident că Swift a scris pentru cititorii care erau în stare să ia opera sa drept o satiră
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
diagnostic al minciunii, ci pe efectele negative ale lucrării. Astfel, el face o diferență între "publicul educat" care ar considera povestea cu traducerea manuscrisului grecesc drept "o copilărie nesăbuită", și numeroșii cititori creduli și needucați care au fost pe deplin înșelați de această istorie a manuscrisului inventată aparent fără rea intenție de către un autor serios, și care s-au lăsat îmbătați de așa-zisa licoare antică, o otravă de care și-ar fi dat seama dacă le-ar fi fost oferită
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
le pot împărtăși semenilor lor fără a-i induce în eroare, cu condiția să nu pretindă că rezultatele imaginației sînt de fapt realități. La granița dintre fantezie și minciună se află activitățile comicilor profesioniști care își amuză publicul, însă îi înșeală pe cei mai creduli și în special pe copii, cel puțin pentru moment (Macdonald 1990). Este o ironie că una dintre modalitățile cultural acceptate de a exprima fantezia este considerată minciună. Minciuna, spusă nu în serios, ci pentru amuzament, poate
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
scopul caritabil de a strînge anumite fonduri, la care atracția principală a constituit-o un concurs pentru desemnarea celui mai mare mincinos. Evident, aceste concursuri nu sînt minciuni, conform definiției noastre, deoarece nu există la mijloc nici o intenție de a înșela; în plus, nu cred că vreun participant a fost păcălit. Cluburile de mincinoși par să fi existat în Marea Britanie în secolul al XVIII-lea. În secolul al XIX-lea, Henry Labouchere, un membru nonconformist al Camerei Comunelor engleze, pe care
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
eu pe tine?. Informațiile pe care le prezintă acest capitol ar trebui să fie suficiente pentru a demonstra nu numai că, la fel cum afirmațiile adevărate pot fi uneori minciuni, și afirmațiile neadevărate pot fi făcute fără intenția de a înșela pe cineva. Mai mult, informațiile istorice arată că un discurs în care falsitatea se detașează de legătura sa cu minciuna, este recunoscut doar ca un rezultat al procesului istoric. Scriitorii inovează, iar publicul învață, însă numai odată cu trecerea timpului. În
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lunga listă de eroi admirați pentru șiretenia și nesinceritatea lor (Homer 1974:291-295; cf. Wax 1986:4). Platon (1966:53-54) îi atribuie lui Socrate teoria că zeii nu mint, însă în Biblie, Vechiul Testament conține numeroase situații în care Iehova îi înșeală pe muritori. Recent, s-a sugerat un posibil argument în favoarea creaționismului, acela că aparentele dovezi ale imensei vîrste a Universului au fost fabricate de un zeu "destul de isteț încît să nu lase urme", după ce a creat Universul, în 4004 î.e.n.
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]