11,067 matches
-
în 1930 își avea sediul la Veneția, un oraș îndrăgit de el. Casa Romena di Sua Eccelenza Iorga găzduia studenții de la institutele de artă, dar nu numai artiști. Avea și o bibliotecă bogată. Era finanțată mai ales grație subscripțiilor din cotidianul "Universul" și a fondurilor acordate de Banca Națională a României. Decorația sa interioară prezenta cîteva mostre superbe ale folclorului românesc. Mulți vizitatori străini s-au bucurat de calda ospitalitate românească de acolo. În anii '30, Iorga a jucat un rol important în înființarea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
atribuiau calități satanice de către românii antisemiți care îi considerau drept o piedică în calea spre lumea visată de ei. Evreii erau priviți și ca reprezentanți ai unei detestate "lumi burgheze" și ai secolului al XX-lea. Iată o mostră din cotidianul legionar, care ilustrează măsura în care legionarii urau burghezia: "În terminologia legionară nu există loc pentru burghezie nu numai în accepție lingvistică, ci dintr-un motiv mult mai imperativ și rațional, simțul etic al Legiunii. Burghezia nu înseamnă nimic; ea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mai avut noroc apelînd la tehnicile de forță. Nu numai că lucrarea lui Giurescu a fost publicată de Fundația Regală, dar acesta a fost numit administrator al tuturor fondurilor bănești ale Fundației. Giurescu, Panaitescu și Iorga au continuat polemicile în cotidienele bucureștene, dîndu-și replici unul altuia prin intermediari de felul lui Stelian Popescu. "Prefer, scria Iorga, să nu-i răspund profesorului Giurescu; curajul lui de a nega și de a justifica și vulgaritățile din atacurile sale fac imposibilă orice discuție. Iar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
eventualul preț"35. Ulterior, a scris o serie de articole despre minoritatea evreiască, care au apărut și ele în broșura intitulată Judaica. Articolele acestea constituiau reacția lui Iorga la un articol publicat de liderul evreu român dr. Willy Filderman în cotidianul "Curentul" 36. Iorga a replicat la ceea ce el considera ""insolențele" doctorului Wilhelm Filderman". Dar a mers mai departe decît atît, făcîndu-l praf pe Filderman pentru marea greșeală a acestuia (după părerea lui Iorga): "Dr. Filderman scrie că "există loc destul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
drept o ofensă, dar continua afirmînd că poți spori mărimea și trupul lui Behemoth, dar acesta nu va fi în stare să poarte încărcătura. În toamna lui 1939, Iorga a inaugurat în "Neamul românesc" un serial reluat de alte mari cotidiene intitulat Originile statelor mici. A inițiat și o serie de conferințe la radio, despre "Viitorul statelor mici". Esența acestora consta în faptul că practic patru state conduc Europa, dar principiul naționalității trebuie apărat. Cu toate acestea, statele mici nu trebuie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
politic, Iorga a continuat să editeze "Revista istorică" și "Revue Historique du Sud-Est Européen" și a jucat un rol de frunte în editarea Buletinului Comisiei Monumentelor Istorice și a Buletinului Comisiei Istorice. A scris și foarte multe editoriale pentru alte cotidiene de mare circulație, ca "Universul", "Curentul" și "Timpul". Orator inspirat, Iorga a început în 1934 să utilizeze mijloacele mass-media, ținînd săptămînal cuvîntări la radio, intitulate Sfaturi pe întuneric, care au apărut cu același titlu și sub formă de carte. Văzute
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
BR. Domnul Boeru își amintea că articolul publicat de Mircea în "Neamul românesc" a acționat asupra Legiunii ca o încercare de a hrăni un tigru flămînd cu conopidă. "Erau niște rînduri de domeniul ridicolului și al sfidării". A doua zi, cotidianul legionar "Buna vestire" a dat o scurtă replică (Boeru susținea că el scrisese articolul). Această replică explica succint că "Legiunea condamnă manevrele abile și viclene ale "Neamului românesc" și continua afirmînd că Legiunea nu este nici "vicleană" și nici nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și realizările lui Iorga, era scoasă în evidență atitudinea sa pro-Aliați, profranceză și antinazistă ca motiv al asasinării sale și erau condamnate anarhia și bestialitatea legionară. Deasupra multor universități din lumea occidentală au fost arborate steaguri de doliu. În Ungaria, cotidianul Partidului Național Socialist Ungar, "Magyarág", a publicat un editorial defăimător. Editorialul cotidianului guvernamental "Magyarorzság" era semnat de Pál Szvatkó, care, cu evidenta sa lipsă de principialitate, se putea mîndri că era omologul budapestan al lui I. P. Prundeni și Ilie Rădulescu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și antinazistă ca motiv al asasinării sale și erau condamnate anarhia și bestialitatea legionară. Deasupra multor universități din lumea occidentală au fost arborate steaguri de doliu. În Ungaria, cotidianul Partidului Național Socialist Ungar, "Magyarág", a publicat un editorial defăimător. Editorialul cotidianului guvernamental "Magyarorzság" era semnat de Pál Szvatkó, care, cu evidenta sa lipsă de principialitate, se putea mîndri că era omologul budapestan al lui I. P. Prundeni și Ilie Rădulescu. Dl Szvatkó scria: "În ultima clipă a vieții sale, Iorga ar fi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga a respins aceste răutăți ca fiind "calomnii tipic orientale și barbare" (Theodorescu, Contribuțiuni... , p. 35), deși recurgea și el la asemenea tactici față de adversarii săi, stîlcindu-le fostele nume de familie și falsificîndu-le originea 10 În 1940, Pamfil Șeicaru, editorul cotidianului bucureștean "Curentul", l-a rugat pe Iorga să scrie un cuvînt îninte la o lucrare despre pamfletiștii români. Iorga a fost de acord, dar și-a retras cuvîntul atunci cînd a descoperit că era menționat și C. Sion: "De ce nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
septembrie 1941, Stalin a readus „Prusia Orientală În lumea slavă căreia Îi aparține”. În Declarația de la Potsdam se prevedea ca „orice transfer efectuat să fie Întreprins În mod disciplinat și uman”, dar În practică acest lucru era puțin probabil. Corespondenta cotidianului The New York Times, Anne O’Hare McCormick, Își nota impresiile pe 23 octombrie 1946: „Gigantica strămutare și condițiile În care se desfășoară sunt fără precedent În istorie. E de ajuns să vezi de aproape aceste orori ca să te convingi că sunt o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe cât posibil, să lase deoparte trecutul”. Fără Îndoială că mulți germani aprobau din toată inima această declarație. Dacă denazificarea a eșuat este pentru că, din motive politice, nemții se „denazificaseră” spontan la 8 mai 1945. și nu erau singurii. În Italia, cotidianul noului Partid Creștin-Democrat a lansat În ziua morții lui Hitler un apel similar la amnezie: „Avem puterea de a uita!”, proclama el. „Uitați cât mai curând!” În Est, comuniștii promiteau un nou Început revoluționar În țările unde toată lumea Încerca să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și oamenii de stat antebelici nu reprezenta o alternativă reală la demersul comuniștilor, cel puțin până după 1949, când dimensiunile reale ale terorii sovietice s-au făcut simțite. La urma urmei, Întreba cu ipocrizie liderul comunist francez Jacques Duclos În cotidianul L’Humanité din 1 iulie 1948, nu era Uniunea Sovietică cea mai bună garanție că aceste țări nu se vor Întoarce la vremurile grele dinainte și că Își vor menține independența națională? Părerea era foarte răspândită pe atunci. După cum remarca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
transmis la radioul cehoslovac, amintea și chiar depășea vituperările triviale ale procurorului VÎșinski În procesele de la Moscova: „trădători scârboși”, „câini”, „lupi”, „javrele lui Hitler” și altele de aceeași factură, consemnate și de presa cehă. În a patra zi a procesului, cotidianul comunist praghez Rudé Právo comenta Într-un editorial: „Te cutremuri de scârbă la vederea acestor făpturi reci și fără inimă. Vipera de Slánský”, continua ziarul, se baza pe „aceste elemente străine, canalii cu un trecut suspect”. Un ceh, explica autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Raymond Aron, reflectând un larg consens În jurul politicii de stânga și a filosofiei existențialiste. Eticheta din urmă i se aplica (Întru neplăcerea sa) și lui Albert Camus, pe atunci prieten bun cu Sartre și Simone de Beauvoir: ca editorialist al cotidianului Combat, el era cel mai influent scriitor din Franța postbelică. Toși Împărtășeau o atitudine „rezistențialistă” (deși numai Camus participase personal la Rezistență - Aron era la Londra cu Francezii Liberi, iar alții s-au eschivat cum au putut În timpul ocupației). Potrivit lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fel cum partidul ceh sau polonez i-a entuziasmat inițial pe tinerii din Est. Dar intelectualii francezi consacrați se vedeau amenințați zilnic, În vederile lor progresiste, de fervoarea cu care comisarii culturali ai PCF impuneau ortodoxia În paginile turgide ale cotidianului de partid L’Humanité. Scriitorii și savanții care trecuseră de partea PCF nu puteau spera, precum Vittorini În Italia sau Grupul Istoricilor din Partidul Comunist la Londra, să li se permită vreo derivă 8. Din acest motiv, afinitățile intelighenției pariziene
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Întâi În diferendul cu Camus pe tema epurărilor postbelice, apoi cu alți conservatori pe marginea războiului din Algeria (cu care nu era de acord) și În permanență cu comuniștii (pe care Îi detesta). În numărul din 24 octombrie 1949 al cotidianului Le Figaro, Mauriac le explica cititorilor că justificarea adusă de comuniștii francezi procesului-spectacol de la Budapesta, pe atunci În plină desfășurare, era une obscénité de l’esprit. Dar luciditatea sa morală față de crimele comunismului era dublată În acești ani de disprețul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În timp ce gonea porumbeii din Trafalgar Square”). Astfel de Îngrădiri, cu aerul lor de strictețe și reformism edwardian, erau, poate, specifice Angliei. Dar tonul lor nu era străin nicăieri În Europa. În școli și biserici, la radioul de stat, În marile cotidiene pline de aplomb și ironie, dar și În presa de scandal, În discursul și vestimentația personalităților, europenii rămâneau prizonieri vechilor reguli și obiceiuri. Am văzut deja câți dintre politicienii epocii erau oameni din alte vremuri: Clement Attlee n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ko³akowski (care publicase după 1968 un rechizitoriu al comunismului sovietic): deziluzia voastră amenință credința noastră socialistă. Însă prin 1973 acea credință era deja zdruncinată serios, nu numai de critici, ci și de evenimente. Când Arhipelagul Gulag a apărut În franceză, cotidianul comunist L’Humanité l-a expediat sumar, amintind cititorilor că, de vreme ce „toată lumea” știe deja despre Stalin, să reiei toată povestea era un semn clar de „antisovietism”. Dar acuzația de „antisovietism” Își pierduse din vigoare. După invazia sovietică, măsurile represive din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alegerile pentru Seim (Adunarea Parlamentară) jumătate din locuri erau rezervate candidaților oficiali (comuniști). În plus, programând alegerile imediat, guvernul Încerca să speculeze dezorganizarea și lipsa de experiență a oponenților săi. Rezultatele au fost un șoc pentru toată lumea. Susținută de noul cotidian Gazeta Wyborcza (Gazeta Alegerilor), lansat ad-hoc de Adam Michnik, Solidaritatea a câștigat 99% din fotolii În Senat și toate locurile pentru care putuse concura În Seim. De cealaltă parte, numai doi dintre candidații comuniști aflați pe liste pentru locurile „rezervate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și pe Havel, cândva candidat la recrutarea În rețeaua de spioni a poliției. și, așa cum avertizaseră unii critici, dacă dosarele poliției secrete furnizau date suculente despre cei vizați, ele erau practic mute În privința polițiștilor care efectuau recrutările. O caricatură din cotidianul Lidové noviny Înfățișa doi bărbați vorbind În fața parlamentului din Praga. „Nu mă Îngrijorează lustrația”, spune unul din ei. „N-am fost informator. Eu nu făceam decât să dau ordine”23. Fără a fi o procedură penală, lustrația le-a provocat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru purificarea generală a nației, cât pentru a-și proteja propriul imperiu mediatic. În Spania, cariera lui Felipe González a fost curmată de un alt tip de scandal: la jumătatea anilor ’90, un grup de tineri reporteri de investigație de la cotidienele El Mundo și Diario 16 au dezvăluit că guvernul lui González dusese un „război murdar” Împotriva terorismului basc În 1983-1987, autorizând și chiar Încurajând trupele speciale să practice răpirea, tortura și asasinatul, atât În Spania, cât și peste graniță, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și atunci când echipa locală sau națională nu participa. Apetitul pentru sport a crescut spectaculos În ultimele decenii ale secolului XX, deși numărul spectatorilor tindea să scadă. În trei țări mediteraneene cererea era suficient de mare pentru a susține câte un cotidian prestigios și de mare tiraj dedicat În exclusivitate sportului: L’Equipe În Franța, Marca În Spania, Gazzetta dello Sport În Italia. Multe țări se lăudau și acum cu sporturi sau evenimente specific naționale (hochei pe gheață În Republica Cehă, baschet
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și ale culturii de masă, decât din marile texte. În lipsa oricărei concepții privind articularea între registre și rosturile ei, căci istoria vagă a naratorului selenar, nemuritor și rece, și a iubirilor sale terestre nu reușește să coaguleze ansamblul, plonjonul în cotidian și trivial, speculația doctă, digresiunea eseistică se succed într-un ansamblu în mod simptomatic descusut. Cu Requiem (1998), C. se lasă surprins într-o fază de căutări și de aproximații: de voce, de gen, de registru, pe scurt de identitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
în 1975 la Casa Municipală de Cultură. În 1990-1992 ocupă un post de sociolog la Centrul Județean al Creației Populare Cluj; este și corespondent local pentru publicațiile bucureștene „Expres magazin” și „Evenimentul zilei” (1991-1992), redactor și redactor-șef adjunct la cotidianul „Tribuna Ardealului” (1993-1994). Ulterior intră în Catedra de sociologie a Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității „Babeș-Bolyai”, avansând până la gradul de profesor. Debutează la „Tribuna” în 1971, iar editorial cu lucrarea Onisifor Ghibu, educator și memorialist, apărută în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290476_a_291805]