12,731 matches
-
Electrecord patru cântece populare românești traduse și adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: "Doïna de Dolj", "La malédiction d’amour" ("Cine iubește și lasă"), "Danse montagnarde" ("Uhăi, bade"), "Tiens, tiens, tiens et na" ("Iac-așa"). Acestea au fost editate pe un microsion Electrecord (nr. cat. EPC 138), iar apoi au fost incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu
Maria Tănase () [Corola-website/Science/298795_a_300124]
-
Danse montagnarde" ("Uhăi, bade"), "Tiens, tiens, tiens et na" ("Iac-așa"). Acestea au fost editate pe un microsion Electrecord (nr. cat. EPC 138), iar apoi au fost incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu „Grand prix du disque” ("Marele premiu al discului"), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris. A cântat în numeroase restaurante și localuri bucureștene (mai ales în
Maria Tănase () [Corola-website/Science/298795_a_300124]
-
filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, pedagog, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru titular al Academiei Române. Între 1898 - 1901 devine rector al Universității din Iași. Între anii 1894 - 1903 și, respectiv 1906 - 1908, a editat revista „"Arhiva"”, care apărea la Iași. Ca om de știință, cu deosebire pentru meritele sale excepționale în domeniul istoriei, începând cu anul 1900, Xenopol a devenit membru de onoare al Societății de Arheologie din Bruxelles, apoi a primit același titlu
Alexandru D. Xenopol () [Corola-website/Science/298825_a_300154]
-
Slovac. În zilele noastre, "Pravda" este un ziar echidistant, modern, unul dintre cele mai importante publicații slovace. "Ukrayinska Pravda" (în limba ucraineană: "Українська правда, Adevărul Ucrainean") este o organizație liberală de știri ucraineană. "Pravda" a fost o publicație de propagandă editată de Grupul de Armate Nord al Wehrmacht, tipărită după declanșarea războiului împotriva URSS. Macheta acestei publicații săptămânale era identică cu cea a ziarului sovietic "Pravda", organ al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
Pravda () [Corola-website/Science/298846_a_300175]
-
în spitale, pentru bolnavii săraci. Stinge în diferite regiuni ale țării epidemii grave, călătorește și inspectează spitale, participă la Expoziția universală de la Viena din 1873 cu un compartiment medical al României, are grijă de copiii orfani. Pe cheltuiala lui se editează culegerea de poezii populare a lui Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor și elevelor din școliile sale. La 4 iunie 1864, se face un prim pas în recunoașterea oficială a patriotismului "străinului" față de noua
Carol Davila () [Corola-website/Science/298869_a_300198]
-
-l în rolul principal pe Radu Beligan. În anul 1977 a emigrat în Israel și s-a stabilit la Tel Aviv. A lucrat o perioadă la Muzeul Diasporei (în ), apoi a înființat revista în limba română „Minimum", pe care a editat-o singur. Opera sa de referință este un "Dicționar neconvențional al scriitorilor evrei de limba română", volumul 1, cu literele A-B-C a apărut în 1986, vol. 2, cu literele D-E-F, în 1997, iar vol. 3, cu literele G-H-I, în 2008
Alexandru Mirodan () [Corola-website/Science/298911_a_300240]
-
ș.a. În 2010, îi apare la Editura Karta Graphic din Ploiești, în îngrijirea lui Ioan Groșescu, „Poștalionul cu boi”, culegere de articole publicate după anul 2000 în revistele Cultura, Vatra, Jurnalul național . Relizează prefața la volumul ” Teatru” de I.L. Caragiale, editat de Jurnalul Național, București, 2010, prefața la „Fețele tăcerii” de Augustin Buzura, editat de Jurnalul Național, București, 2011. În 2011, îi apare volumul "Panait Istrati-nomadul statornic. Viața, opera, aventurile - legende și adevăruri", ediție definitivă, sub îngrijirea lui Ioan Groșescu, Editura
Mircea Iorgulescu () [Corola-website/Science/298915_a_300244]
-
lui Ioan Groșescu, „Poștalionul cu boi”, culegere de articole publicate după anul 2000 în revistele Cultura, Vatra, Jurnalul național . Relizează prefața la volumul ” Teatru” de I.L. Caragiale, editat de Jurnalul Național, București, 2010, prefața la „Fețele tăcerii” de Augustin Buzura, editat de Jurnalul Național, București, 2011. În 2011, îi apare volumul "Panait Istrati-nomadul statornic. Viața, opera, aventurile - legende și adevăruri", ediție definitivă, sub îngrijirea lui Ioan Groșescu, Editura Karta Graphic Ploiești; în 2013, îi apare volumul "Cronici literare", cu un cuvânt
Mircea Iorgulescu () [Corola-website/Science/298915_a_300244]
-
practicat un discurs instigator la ură împotriva evreilor în timpul Holocaustului, când aceștia erau supuși persecuției și exterminării sistematice. După emigrarea sa în Argentina, în anul 1948, Vintilă Horia a fost redactor la ziarul neolegionar „România” și colaborator al ziarului „Însemnări”, editat de Radu Ghenea, legionar și apropiat al lui Corneliu Zelea Codreanu. Vintilă Horia a considerat că fascismul este o revoluție spirituală și o operă de renaștere a Europei. După declanșarea războiului din Est, a justificat masacrele anti-evreiești întreprinse de trupele
Vintilă Horia () [Corola-website/Science/298919_a_300248]
-
în perioada 8-13 mai, a participat la întâniri literare în Dobrogea. Din acest grup mai făceau parte Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ion Gheorghe, Violeta Zamfirescu, Ileana Mălăncioiu și Florența Albu. În ianuarie 1966 apare la București revista „Amfiteatru” (Revistă literar-artistică editată de Uniunea Asociațiilor Studenților din R.S.R; an I, nr. 1, ianuarie). Ion Alexandru face parte din Colegiul de redacție, de la primul număr, alături de Ion Băieșu (redactor șef), Ana Blandiana, Ion Chirie, Dumitru Constantin, Vasile Crețu, Adi Cusin, Kikeli Pali
Ioan Alexandru (scriitor) () [Corola-website/Science/297731_a_299060]
-
în afara ducatului, fiind găzduit de un prieten din Thüringen. În anii 1783-1784 este numit poet al teatrului din Mannheim, unde înscenează piesele sale "Conjuratia lui Fiesco," și "Kabale und Liebe" („Intrigă și iubire”), ultima reprezentată cu succes răsunător. În 1785 editează revista "Rheinische Thalia" și, sub impulsul unui elan plin de optimism, scrie poezia "Zur Freude" („Către bucurie”), care va fi transpusă muzical de Beethoven în finalul Simfoniei a IX-a, devenită imn al Uniunei Europene. În 1787 se stabilește la
Friedrich von Schiller () [Corola-website/Science/297780_a_299109]
-
1795). Este numit profesor la Universitatea din Jena (1789). În 1790 se căsătorește cu Charlotte von Lengefeld, muncește mult și se îmbolnăvește, devenind incapabil să-și desăvârșească proiectele literare. Ducele de Weimar îl salvează, asigurându-i o pensie. În 1794 editează publicația "Die Horen", unde va colabora și Goethe. Prietenia celor doi va rămâne unică în istoria literaturii. Individualitățile lor puternice se completau reciproc, "spiritul speculativ", care pornea de la ideea de unitate, al lui Goethe și cel "intuitiv", pornind de la varietate
Friedrich von Schiller () [Corola-website/Science/297780_a_299109]
-
posibilă revenire a esteticii suprarealiste în literatura română. Primele manifestări ale suprarealismului în România din anii 1924-1934, în special în revistele "urmuz" (scoasă de Geo Bogza la Câmpina) și "Alge", subintitulată când "revistă de poem și desen", când "revistă ditirambică", editată de Gherasim Luca, nu erau delimitate clar de dadaism și nu au avut un răsunet deosebit. Toate aceste manifestări se integrau în curentul mai larg al avangardei istorice. Un rol de animator dar și de arhivar al mișcării l-a
Literatura română suprarealistă () [Corola-website/Science/297789_a_299118]
-
a noua, iar când această ultimă asemănare i-a fost subliniată lui Brahms, acesta a replicat: „Orice măgar poate vedea asta”. Brahms iubea și compozitorii clasici de dinainte - Mozart și Haydn. Colecționa primele ediții și autografe ale operelor lor și edita edițiile care se interpretau pe scenă. Afecțiunea lui Brahms pentru perioada clasică se reflectă și în alegerea genurilor sale: el prefera formele clasice ale sonatei, simfoniei și concertului și compunea frecvent mișcări în forma de sonată. Deși Brahms este adesea
Johannes Brahms () [Corola-website/Science/297802_a_299131]
-
a trecut în Evul Mediu creștin. Lucrările lui sub formă de dialoguri totalizează peste 2.000 de pagini. O clasificare a lucrărilor lui Aristotel a fost realizată de către Andronic din Rhodos, Adraste d'Aphrodisias, M. Bühle. Operele sale au fost editate de către Tauschnitz în 16 volume în 1832.
Aristotel () [Corola-website/Science/297816_a_299145]
-
un corn al abundenței plin de flori fructe și cereale sau un caduceu havanezul din ziua de astăzi este un câine care tolerează căldura datorită blănii sale unice stelele hipergigante se transformă în supernove la sfârșitul vieții lor el a editat de asemenea secțiunea poezie din revista școlii serpentinele sunt susținute de țevi de susținere răcite prin circulația în interior a apei sau a aburului cu toate acestea germanii au înlocuit regimul existent cu unul nou era dezamăgit de scandalurile politice
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
s-a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franța, unde a fost animatorul mișcării literare din exilul românesc și a funcționat ca profesor universitar de latină, primind recunoașterea unor latiniști de valoare internațională (a coordonat vol. "Ovidiana" - Paris, 1958 - editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la nașterea poetului latin Ovidiu).
Niculae I. Herescu () [Corola-website/Science/297904_a_299233]
-
două emisiuni culturale ale postului de radio "Europa Liberă": "Actualitatea Culturală Românească" și "Povesta vorbei" (Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate). În denunțarea dictaturii comuniste din România, Ierunca ia parte activă ca secretar de redacție la apariția ziarului "Uniunea Română", editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care colaborează și Grigore Gafencu. Scrie numeroase articole în publicațiile românești din exil, în special în revista "România", organul Comitetului Național Român de la Washington, editat de Constantin Vișoianu. În volumul "Pitești" (1981) denunță
Virgil Ierunca () [Corola-website/Science/297927_a_299256]
-
secretar de redacție la apariția ziarului "Uniunea Română", editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care colaborează și Grigore Gafencu. Scrie numeroase articole în publicațiile românești din exil, în special în revista "România", organul Comitetului Național Român de la Washington, editat de Constantin Vișoianu. În volumul "Pitești" (1981) denunță experiența comunistă a terorii, folosită ca instrument de distrugere psihică. De când se află în Franța, Virgil Ierunca a redactat o serie de reviste literare, ca "Luceafărul" (1948-1949), al cărei director a fost
Virgil Ierunca () [Corola-website/Science/297927_a_299256]
-
intensă campanie pentru strângere de fonduri în vederea refacerii clădirii distruse. Inflația și reforma monetară din 1947 anulează suma considerabilă de bani care fusese realizată. Pe lângă programul de învățământ, trebuie menționate activitățile Societății Literare a elevilor cu numele „I. L. Caragiale”, care edita revista "„Curierul Liceului”", unde și-a făcut debutul poetul Nichita Stănescu, și ale Societății Științifice "Spiru Haret". Corpul profesoral al Liceului „Sfinții Petru și Pavel” în anii '40: Clădirea de pe Bulevardul Independenței, în mare parte distrusă de bombardamentele americane din
Colegiul Național Ion Luca Caragiale din Ploiești () [Corola-website/Science/297965_a_299294]
-
în mai multe colective de creație.</p> 2Tess Tchakara, Interviu cu <b>Guillermo Gómez-Peňa</b>, <b>The Year in Conversation</b>, 13 aprilie 2011.</p> 3Guillermo Gómez- Peňa, In Defence of Performance Art, în <b>Live. Art and Performance</b>, editat de Adrian Heathfield, Tate Publishing, London, 2004, p. 76</p>
Guillermo Gómez-Peňa: Repolitizarea, reumanizarea și decolonizarea corpurilor () [Corola-website/Science/296118_a_297447]
-
premisa de cooperare - nu exista autor si executant, ci punem in comun ceea ce stim, sa vedem ce iese. La <b>Fapte...</b> am lucrat de la un moment dat făcând echipă cu performerul a cărui poveste o spuneam, asistând la dramatizare, editând din mulțimea de povești personale și alegând una singură, în funcție de întregul pe care îl întrevedeam. Pentru mine, care am venit cu tema, a fost foarte diferit. În <b>Fapte...</b> eram expertul în limbajul principal al spectacolului (teatrul de umbre
Frici îmborcănate și minciuni etichetante. Narațiune și de-dramatizare () [Corola-website/Science/296115_a_297444]
-
furnalelor) de Fernando Solanas și Octavio Getino[/caption] Traducere, adaptare din limba spaniolă și note: David Schwartz. [1] Manifestul Hacia un Tercer Cine a fost publicat de regizorii argentinieni Fernando Solanas și Octavio Getino în 1969, în revista Tricontinental,</strong> editată la Havana, Cuba (nr. 13, octombrie 1969). Conceptul de „al treilea cinema” are dublu înțeles. Este vorba pe de-o parte un cinema care să se diferențieze față de ceea ce cineaștii percep drept „primul” și „al doilea” cinema (concepție explicată pe
Spre un al Treilea Cinema (Spre un cinema al periferiei). Partea I () [Corola-website/Science/296169_a_297498]
-
o lucrare care să cuprindă toate cunoștințele umane din acea vreme. Faimoasa Britanică a avut un început modest, între 1768 și 1771 au fost publicate trei volume. Poate cea mai cunoscută enciclopedie a acelor vremuri a fost Enciclopedia Franceză, enciclopedie editată de către Jean Baptiste le Rond d'Alembert și Denis Diderot, fiind terminată în 1772, având 28 de volume, 71.818 articole și 2.885 de ilustrații. Astăzi, o sumedenie de enciclopedii bazate pe multe subiecte au fost tipărite. Acestea există
Enciclopedie () [Corola-website/Science/296513_a_297842]
-
utilizare, cât și pentru dezvoltare. Este dezvoltată prin colaborarea voluntară a unui mare număr de persoane și administrată de fundația non-profit Wikimedia. Face parte din fenomenul numit Web 2.0. Prefixul din denumirea "" se referă la metoda „"wiki"” de a edita pagini de web în colaborare, o metodă simplă și rapidă care permite participarea unui mare număr de persoane la redactarea aceluiași material. În limba hawaiiană "wiki wiki", scris și "wiki-wiki", înseamnă „iute-iute”. Proiectul a început în limba engleză la 15
Wikipedia () [Corola-website/Science/296514_a_297843]