11,470 matches
-
moară din iubire nu e frivol... e un om frumos. El 1: Și eu? Ea 1: Un om care se îndoiește mai mult decît e necesar trebuie bătut... puțin măcar... El 1: (traversează clipa de liniște spre ceea ce îl obsedează) Iubito, poți scăpa de orice, de boală, de accidente, de ghinioane, chiar și de moarte poți scăpa... numai de ceea ce ești, nu... De cînd a aflat, mă simt hărțuit, speriat, urmărit... poate că n-ar trebui... poate că n-am motive
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
la gură... (rîd amîndoi) Octav: Mare șmecher mai ești! Groparul: Păi cum credeai! (după o pauză) Domnule, am ales cimitirul pentru că printre morminte, bocete, disperări, scap de frica morții... adică fac un fel de antrenament... și să pot spune "haide, iubito, vino..., n-o mai fă pe grozava... pe urîta... pe coasa... Mare scofală! Nici tu nu cîștigi mare lucru că mă iei, dar nici eu nu pierd cine știe ce... Tu îți faci treaba și eu te ajut... Îmi exersez dispariția..." Este
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
a groparilor...! Ia stai, poate n-am uitat chiar de tot să fac poezii...!(improvizează) Noi suntem gropari / meșteri de renume / facem gropi adînci / pentru-ntreaga lume.../ Mona: Da ce-i cu veselia asta de-mi vine să plîng?! Octav: Iubito, te rog nu te amesteca în lacrimile noastre...! Groparul: Ei, eu am plecat. Mona: V-am adus țigări și cafeluță. Octav: Auzi, bătrîne, stai cu noi la o cafeluță. Groparul: Nu, frate, am treabă. Mă duc să mai trag cîte-un
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și tu de vorbă cu psihiatrul? Mona: Dar eu nu cred asta. Octav: Dar ce crezi? Mona: Octav, sunt obosită... Dacă m-ar întreba cineva ce e între noi, nu știu dacă i-aș putea spune ce este. Octav: Mona, iubito, eu nu știu bine ce e între mine și...mine... Știi doar că te iubesc... numai că... sunt și eu obosit... n-am energie... nu știu dacă mă înțelegi... Mona: Cum să nu... mă iubești... dar nu mă poți iubi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în suavele noroaie erotice... Și-acolo rămîne... Pe veci! Ha! El voia s-o ridice de la "mă iubește, nu mă iubește" la "a fi sau a nu fi"! Delirant, delirant, delirant! Mona: Păi nu-i aceeași dilemă!? Octav: Nu prea, iubita mea dulce... Bine zicea șeful ăla de cabaret... "pe femei trebuie să le iubești și să le ajuți, dar să nu-ți propui să le înțelegi... și mai ales să te înțeleagă..." Auzi la ce concluzie a putut să ajungă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pe verticală... De asta îl chem pe Ovidiu... Costache: Ce să-ți facă Ovidiu... Mai mult te tulbură... te dezechilibrează... Octav: Păi ăsta e și rostul lui Ovidiu... Să mă dezechilibreze... Mona: Deci ai trecut la rubrica paradoxuri... Octav: Nu, iubito, sîntem la rubrica "banalități lustruite". Oare e așa de greu de înțeles că numai șocul, numai o zgîlțîire, cît de mică, ne poate salva de un echilibru care ne încremenește! Păi ce altceva e o revoluție dacă nu stricarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
producător de suferință... Octav: Nu-i chiar rău spus... Și nici chiar neadevărat... Și?! Mona:...Dar ești un producător de suferință pentru ceilalți... Octav: Din dragoste... numai din dragoste... Cum te-aș putea iubi dacă... Mona: Dar mă iubești? Octav: Iubito, nu mă obliga să te trimit la mănăstire... Mona: Nu mă duc, Octav, eu vreau să mă salvez aici, cu tine... (după o pauză) Octav, te rog, înțelege, crede-mă, sînt și eu la capătul puterilor... Octav: (ironic) Te înțeleg
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nu mă obliga să te trimit la mănăstire... Mona: Nu mă duc, Octav, eu vreau să mă salvez aici, cu tine... (după o pauză) Octav, te rog, înțelege, crede-mă, sînt și eu la capătul puterilor... Octav: (ironic) Te înțeleg, iubito..., traversezi și tu, ca tot omul, o perioadă de greutăți... incertitudini... dezorientări... Încotro tranzitezi tu, iubito...? Mona: (iritată) Iubitule, tranzitez spre o viață normală... dacă nu te superi... și-mi dai voie...! M-am săturat de sarcasmul ăsta al tău
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mă salvez aici, cu tine... (după o pauză) Octav, te rog, înțelege, crede-mă, sînt și eu la capătul puterilor... Octav: (ironic) Te înțeleg, iubito..., traversezi și tu, ca tot omul, o perioadă de greutăți... incertitudini... dezorientări... Încotro tranzitezi tu, iubito...? Mona: (iritată) Iubitule, tranzitez spre o viață normală... dacă nu te superi... și-mi dai voie...! M-am săturat de sarcasmul ăsta al tău de profesie..., de vînzoleala asta continuă în care te zbați și în care mă împingi și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
stau sub cruce! Isus nu-mi cere asta! El îmi spune să mă bucur și să mă veselesc! Dar cum să mă veselesc și să fiu fericită? Sub cruce? Nici El n-a fost fericit sub cruce! Octav: Așa e, iubito, n-a fost fericit... Dar asta nu-nseamnă că toată viața Lui n-a mers către cruce... Asta era misiunea Lui... Să ajungă sub cruce... Mona: Bun, dar eu nu sînt Isus...! Nici chiar tu nu ești...! Octav: (trecînd peste
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Doamne...! Scheciuri, Octav, iubitule, scheciuri! Scheciuri de încercare...! Octav: Exact! Actor de încercare...! Numai că, fir-ar să fie, nu știu dacă încerc să trăiesc sau să mor! Aici e comedia! Mona: Ba eu cred că aici e tragedia...! Octav: Iubito, mă tem că n-am stofă nici pentru tragedie, nici pentru comedie! Mona:...Poate că e chiar adevărat ce spui... numai că prea aduci totul la rampă, Octav... Îți plac aplauzele... Octav: Iar tu ești un spectator prea exigent... prea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
întrebări, cînd mi-am pus răspunsurile și visele în pliculețe... Cînd îmi ridic și eu poalele și mă prostituez în această generală pornografie, vii aici și-arunci cu ouă clocite într-un biet cabotin de tranziție?! Nu-i frumos, Mona! Iubita mea, nu-i frumos! (după o pauză în care pare că reconsideră ceea ce a spus, rîde conciliant) Hai. că am glumit! Sper că nu m-ați luat în serios! Hai, groparule, tu dormi? Groparul: Da..., de fapt stau numai cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Gh. P. doi desface pachetele din geantă) Da, d-le, nu-i o hîrtie goală...! Ia să vedem... (citește) Dragii mei prostăvani... Adică cine-s prostovanii?! Gh. P. doi: Noi doi..., mai mult tu... Gh. P. unu: Ce vorbești! Va să zică iubita mea..., adică nevastă-ta, îmi trimite scrisorele... prin chiar soțul ei... ghici cine-i prostovanul?! Gh. P. doi: Hai, citește mai departe. Gh. P. unu: Așa... (citind)...mai întîi, să nu uitați să vă luați pastilele...; apoi nu vă lăcomiți
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
noi? Autorul: Păi..., cu voi rămîne așa; voi vă mai amintiți ce am scris eu în ultima paranteză a piesei? Gh. P. unu și Gh. P. doi: Cum să nu! (nu-și amintesc) Stai puțin! (se îndreaptă spre culisa sufleorului) Iubito, dă-ne puțin textul... (se uită amîndoi pe ultima pagină) Uite, da..., aici e ultima paranteză... Autorul: Dă-mi mie textul..., așa; cei doi aduc miniscena în mijlocul scenei (către cei doi), hai, dați-i drumu'; așa, pun cele două fotolii
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
este mai presus decît celălalt - Beigbeder este simpatizant comunist, de chichi, desigur -, În care indivizii trăiesc fără să știe de ce, dar n-au de gînd să se sinucidă, În care cred că se Îndrăgostesc, dar la o adică Își lasă iubita de izbeliște, care au citit printre picături niscaiva literatură pe care se mulțumesc s-o maimuțărească În calambururi gratuite. Pornind de la titlu: Mémoires d’un jeune homme dérangé sînt mustățile puse titlului Mémoires d’une jeune fille bien rangée din
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
piardă, lucru pentru care trebuie să aibă iluzia de-a fi cîștigat ceva, sau chiar să cîștige, ele se achită perfect, profesionist, de această sarcină. În cel mai bun roman al său, Loin d’Odile (1998), eroul, părăsit, iar, de iubită, Își trece de urît cu o muscă asupra căreia proiectează toată sensibilitatea rănită de fosta iubită. Nici faptul că, mai tîrziu, reușește să cîștige momentan corpul - poate și sufletul? - iubitei prietenului său, de care era platonic și pierdut Îndrăgostit, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cîștige, ele se achită perfect, profesionist, de această sarcină. În cel mai bun roman al său, Loin d’Odile (1998), eroul, părăsit, iar, de iubită, Își trece de urît cu o muscă asupra căreia proiectează toată sensibilitatea rănită de fosta iubită. Nici faptul că, mai tîrziu, reușește să cîștige momentan corpul - poate și sufletul? - iubitei prietenului său, de care era platonic și pierdut Îndrăgostit, nu-i schimbă viața. Renunță la prada prea ușoară și se relansează cu elan În relații imposibile
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al său, Loin d’Odile (1998), eroul, părăsit, iar, de iubită, Își trece de urît cu o muscă asupra căreia proiectează toată sensibilitatea rănită de fosta iubită. Nici faptul că, mai tîrziu, reușește să cîștige momentan corpul - poate și sufletul? - iubitei prietenului său, de care era platonic și pierdut Îndrăgostit, nu-i schimbă viața. Renunță la prada prea ușoară și se relansează cu elan În relații imposibile, Își reîmbracă costumul de perdant, ca un Lafcadio caricaturizat, à rebours, pentru care umilința
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
focalizarea a propriului eu și această muințioasă observare de sine să alunece pe panta ruminațiilor, ea derapează către În afară. Alunecă, dar nu pentru a cădea În sine, ci pentru a proiecta totul În exterior: după ce primește un telefon de la iubita lui, Marie, naratorul, abia desprins din brațele lui Li Qi, se simte brusc vinovat și aruncat În afara seducției exercitată de aceasta. Dar nu insistă În confesiune, ci, pentru a semnala evaporarea vrăjii erotice, descrie lichidul sleit al unei beri pe
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În ierarhia celor mai bune douăzeci de cărți ale anului 1997), naratorul este un tânăr care, În urma unei experiențe traumatizante, decide să poarte un scaun răsturnat pe cap și, obligat de Împrejurări, să locuiască, Împreună cu prietenii săi, pe plafonul apartamentului iubitei sale. Asistăm la un Luceafăr caricat (evident, nu este deloc probabil ca Chevillard să fi citit poemul-fanion al lui Eminescu), când naratorul, exilat pe tavanul apartamentului iubitei, ajuns la capătul puterilor de a-și mai vedea iubita jos, Îi Întinde
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cap și, obligat de Împrejurări, să locuiască, Împreună cu prietenii săi, pe plafonul apartamentului iubitei sale. Asistăm la un Luceafăr caricat (evident, nu este deloc probabil ca Chevillard să fi citit poemul-fanion al lui Eminescu), când naratorul, exilat pe tavanul apartamentului iubitei, ajuns la capătul puterilor de a-și mai vedea iubita jos, Îi Întinde mâna pentru a o aduce În lumea lui: dar ea rezistă, el rămâne să-și contemple eșecul cu ochii umezi de lacrimi. Pe de altă parte, tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe plafonul apartamentului iubitei sale. Asistăm la un Luceafăr caricat (evident, nu este deloc probabil ca Chevillard să fi citit poemul-fanion al lui Eminescu), când naratorul, exilat pe tavanul apartamentului iubitei, ajuns la capătul puterilor de a-și mai vedea iubita jos, Îi Întinde mâna pentru a o aduce În lumea lui: dar ea rezistă, el rămâne să-și contemple eșecul cu ochii umezi de lacrimi. Pe de altă parte, tocmai elementele acestea de recuzită - scaun, plafon, arhitectură domestică, investite cu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
doi se Întâlnesc spre finalul romanului, printre cele câteva femei cu care Ferrer avea relații sporadice și pentru care nutrea sentimente incerte sau interes conjunctural. Se Împacă, tot răul spre bine. De Revelion, Însă, Ferrer se vede părăsit de ultima iubită (qui s’en est allée, aluzia la titlu este constantă de-a lungul romanului). Se hotărăște În ultima clipă să-l petreacă la fosta nevastă unde, pe terasă, Înainte de a o Întâlni, cunoaște o altă femeie și aventura reîncepe. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dat un milion de franci. Își cumpără o mașină sport, alimente scumpe și modificate genetic din supermarket, muzică la modă pe care, Însă, n-o ascultă niciodată. Nu e cu totul transformat. Nu acceptă, de pildă, să-și găsească o iubită prin intermediul agenției matrimoniale la care e trimis și refuză cu superbie ideea că astfel de relații se pot produce numai după ce ființei fiecăruia le sînt inventariate caracteristicile cuantificabile (fizice, dar mai ales profesionale). În sfîrșit, aceiași prieteni, speriați de anvergura
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care răzbătea „până și din tăcerea lor” (II, 8, v. 748). Iunia știe și ea că împăratul pândea „un gest care să ne trădeze complicitatea” (III, 7, v. 992) și că numai un tânăr naiv ca Britannicus îi putea reproșa iubitei lui, controlată îndeaproape de Nero, absența oricărui mesaj codificat. „De câte chinuri nu m-ar fi scutit o privire” (III, 7, v. 997) se plânge el, uitând de perspicacitatea aprigului supraveghetor. Iunia e „prinsă la mijloc” între supravegherea anunțată de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]