11,720 matches
-
mai împrumute alți ofițeri...”. Cu toate acestea, Amiralitatea a fost de acord să le acorde lui Scott și Charles Royds, iar mai târziu și lui Michael Barne și Reginald Skelton dreptul de a se alătura expediției. Restul ofițerilor erau de la Marina Comercială, incluzând pe Albert Armitage, comandantul adjunct, ce căpătase deja experiență de la Expediția Arctică a lui Jackson dintre anii 1894-1897, și Ernest Shackleton, desemnat al treilea ofițer ce se ocupă de depozitare și provizii, dar și de organizarea evenimentelor de
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
Printre aceștia se numără și veteranii antarctici, incluzând pe Frank Wild, William Lashly, Thomas Crean (ce a intrat în expediție după dezertarea unui marinar în Noua Zeelandă) , Edgar Evans și Ernest Joyce. Deși expediția nu a fost un proiect oficial al Marinei, Scott a propus ca aceasta să meargă pe rutele navale, obținând acordul voluntar al echipajului de a munci după Actul Disciplinei Navale. Echipa științifică a fost lipsită de experiență. Dr. George Murray, succesorul lui Gregory ca șef al echipei de
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
apă de către Doamna Markham pe 21 martie 1901 sub titulatura de S. Y. "Discovery" (denumirea de Vas Regal de Cercetare a fost primită în anii 1920). Pentru că nu era un vas regal, Admiralitatea nu permitea ca Discovery să poarte însemnele Marinei Regale, cum ar fi pavilionul național englez. Eventual ea a navigat sub Actul Navelor Comerciale, purtând drapelul Societății Regale de Geografie, pavilionul albastrul, tipic navelor engleze, și burgeul Clubului de Iahturi Roiale Harwich. Expediția Discovery, ca și cea a lui
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
cu super-continentul Gondwana. Mii de specimene biologice și geologice au fost colectate și examinate, descoperindu-se noi forme de viață marine, iar locația Polului Sud Magnetic a fost recalculată cu mai multă acuratețe. O aprobare generală din partea hidrografului șef al Marinei (și oponentul lui Scott) Sir William Wharton a fost încurajatoare. Totuși, la publicarea rezultatelor în domeniul meteorologice, oamenii de știință s-au îndoit de acuratețea datelor, printre care și președintele Societății Fizice din Londra, Dr. Charles Chree. Scott și-a
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
Terra Nova (1910-1913), aceeași boală devastând un grup de oameni care naviga pe Marea Ross în 1915-1916. Boala a rămas fatală până când cauzele au fost, în final, stabilite, la 25 de ani de la Expediția Discovery. Scott a primit permisiunea de la Marină să scrie, oficial, întreaga relatare a expediției, "Voiajul lui Discovery"; aceasta a fost publicată în 1905, vânzându-se bine. Totuși, relatarea bolii lui Shackelton în cartea lui Scott a dus la neînțelegeri între cei doi, mai ales în cadrul variantei extinse
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
Bătălia a avut loc în timpul invaziei amfibii al insulelor Mariana în timpul Războiului din Pacific. Bătălia a fost cea cea de a cincea bătălie majoră „portavion contra portavion” între forțele navale japoneze și cele americane, în care erau implicate elemente ale Marinei Militare a SUA, Flota a 5-s a SUA, precum și aeronave cu baza pe nave sau pe uscat ale Marinei Militare Imperiale Japoneze, Flotei Combinate și garnizoanele din insulele apropiate. Bătălia a fost poreclită de americani 'Marea vânătoare de curcani
Bătălia din Marea Filipinelor () [Corola-website/Science/325075_a_326404]
-
sau interceptate și distruse când se transferau de pe o bază pe alta, încât cu toate că datele americane erau confruntate cu mărturiile piloților japonezi capturați, nici după război, în ciuda eforturilor nu se pot determina cu precizie pierderile japoneze. </small></ref> Până la urmă Marina Militară Imperială Japoneză a pierdut trei portavioane, între 550 și 645 avioane și sute de piloți. a avut loc după ce ca americanii au invadat insula Saipan și conducerea japoneză considera că pot imobiliza flota americană pe lângă insulă, în timp ce americanii își
Bătălia din Marea Filipinelor () [Corola-website/Science/325075_a_326404]
-
au invadat insula Saipan și conducerea japoneză considera că pot imobiliza flota americană pe lângă insulă, în timp ce americanii își protejează trupele care debarcă și capul de pod. Lupta a fost purtată între avioanele de pe portavioane ale Flotei a V-a a Marinei Militare a SUA și de avioanele cu bază la sol și de pe Flota Combinată a Marinei Militare Imperiale Japoneze și garnizoana japoneză de pe insulă. În 19 aprilie 1943, amiralul Koga Mineichi i-a succedat lui Isoroku Yamamoto la comanda Flotei
Bătălia din Marea Filipinelor () [Corola-website/Science/325075_a_326404]
-
bază la sol și de pe Flota Combinată a Marinei Militare Imperiale Japoneze și garnizoana japoneză de pe insulă. În 19 aprilie 1943, amiralul Koga Mineichi i-a succedat lui Isoroku Yamamoto la comanda Flotei Combinate. Sub conducerea lui, Cartierul General al Marinei Imperiale Japoneze spera să se întoarcă la ofensiva japoneză de la începutul anului 1944; cu toate acestea, acest lucru s-a dovedit în curând imposibil. Planul de război japonez presupunea de la început să provoce pierderi atât de grave și dureroase americanilor
Bătălia din Marea Filipinelor () [Corola-website/Science/325075_a_326404]
-
suficient ca să completeze pierderile uriașe pe care le presupune un război cu adversari redutabili. Pe durata primilor doi ani în care SUA reușea să echilibreze situația, tot mai mulți dintre piloții japonezi cei mai instruiți au murit în aceste lupte. Marina Navală Japoneză nu și-a revenit din pierderile suferite în luptele din 1942, când micul grup de piloți japonezi de portavioane foarte bine instruiți au pierit în Bătălia din Marea Coralilor și în Bătălia de la Midway. Războiul, odată cu sporirea activității
Bătălia din Marea Filipinelor () [Corola-website/Science/325075_a_326404]
-
ocupate, insulele-mamă japoneze ar ajunge în raza de acțiune efectivă a bombardierelor americane. Japonezii și-au revizuit rapid ambițiile ofensive și s-au pregătit de planificarea apărării acelor baze insulare, care credeau ei că că ar fi ținte probabile. Planificarea Marinei Imperiale Japoneze a fost conceput ca un atac japonez asistat de portavioane asupra flotei de invazia americane, cu blocarea protecției transporturilor și a forțele americane de invazie nou-debarcate. Conceptul de ieșire și atac a flotei japoneze era foarte similară cu
Bătălia din Marea Filipinelor () [Corola-website/Science/325075_a_326404]
-
Grumman a fost un avion de vânătoare pentru portavioane al SUA care și-a început serviciul atât la Marină Militară a SUA (UȘ Navy) cât și la Marină Militară a Mării Britanii (Royal Navy) în 1940 cu numele de Martlet. Prima dată a fost folosit în lupta de britanici în Europa, Wildcat fiind singurul avion de vânătoare pentru portavioane
F4F Wildcat () [Corola-website/Science/325111_a_326440]
-
Grumman a fost un avion de vânătoare pentru portavioane al SUA care și-a început serviciul atât la Marină Militară a SUA (UȘ Navy) cât și la Marină Militară a Mării Britanii (Royal Navy) în 1940 cu numele de Martlet. Prima dată a fost folosit în lupta de britanici în Europa, Wildcat fiind singurul avion de vânătoare pentru portavioane disponibil pentru UȘ Navy pe teatrul de război din
F4F Wildcat () [Corola-website/Science/325111_a_326440]
-
Buclă Thach /ThachWeave sau Beam Defense Position este o manevră de luptă aeriană dezvoltat de aviatorul Marinei Militare Americane (UȘ Navy) John Smith "Jimmy" Thach imediat după ce SUA a intrat în cel de al Doilea Război Mondial. John Smith "Jimmy" Thach a auzit în 22 septembrie 1941 despre un raport al Spionajului Flotei Aeriene SUA despre extraordinară
Thach Weave () [Corola-website/Science/325108_a_326437]
-
și a tras în burtă avionului inamic care se apropia, pana acesta a luat foc. Destul de repede această manevră a devenit un standard printre piloții UȘ Navy și a fost adoptată și de piloții Forțelor Aeriene ale SUA (USAAF). Aviatorii Marinei care zburau pe Wildcat-uri de pe aeroportul Henderson Field din insula Guadalcanal au adoptat de asemenea Buclă Thach/. Piloții japonezi ale Zero-urilor care zburau de la Rabaul la început au fost încurcați de această tactică de luptă. Saburō Sakai, faimosul aș
Thach Weave () [Corola-website/Science/325108_a_326437]
-
chiar și-a numit unul dintre preludiile sale la prima carte, No.5 ""Leș collines d'Anacapri"" (Dealurile din Anacapri), în semn de omagiu pentru comunitate. Există un serviciu de autobuz care face legătura printr-un drum în serpentina de la Marină Grande și Capri către Anacapri. Una dintre atracțiile turistice din Anacapri este telescaunul ("seggiovia") care urcă până la Monte Solaro (589 m) pentru a obține o vedere pitoreasca a coastei de sud a insulei. Farul Punta Carena este situat la o
Anacapri () [Corola-website/Science/325130_a_326459]
-
stare de război. Această prevedere a tratatului a dat naștere unei noi probleme internaționale cunoscute drept „Chestiunea Strâmtorilor”. Tratatul prevedea interzicerea accesului tuturor vaselor militare, dar cei mai mulți lideri europeni au înțeles greșit că înțelegerea ar fi permis libera mișcare a marinei ruse. Cei mai vehemenți s-au dovedit a fi Regatul Unit și Franța, care se temeau de continua creștere a influenței ruse în regiune. Cele două puteri europene aveau însă puncte de vedere diferite cu privire la rezolvarea situației. Britanicii îl susțineau
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Steagul Marinei Imperiale Japoneze La dreapta: Marina Militară Imperială Japoneză, text scris cu caractere kanji Marina Militară Imperială Japoneză (大日本帝國海軍/"Dai-Nippon Teikoku Kaigun") literal: "Marina Militară a Marelui Imperiu Japonez" a fost marina Imperiului Japonez între anii 1869-1947. A fost dizolvată după
Marina Imperială Japoneză () [Corola-website/Science/325201_a_326530]
-
Steagul Marinei Imperiale Japoneze La dreapta: Marina Militară Imperială Japoneză, text scris cu caractere kanji Marina Militară Imperială Japoneză (大日本帝國海軍/"Dai-Nippon Teikoku Kaigun") literal: "Marina Militară a Marelui Imperiu Japonez" a fost marina Imperiului Japonez între anii 1869-1947. A fost dizolvată după Al Doilea Război Mondial ca
Marina Imperială Japoneză () [Corola-website/Science/325201_a_326530]
-
Steagul Marinei Imperiale Japoneze La dreapta: Marina Militară Imperială Japoneză, text scris cu caractere kanji Marina Militară Imperială Japoneză (大日本帝國海軍/"Dai-Nippon Teikoku Kaigun") literal: "Marina Militară a Marelui Imperiu Japonez" a fost marina Imperiului Japonez între anii 1869-1947. A fost dizolvată după Al Doilea Război Mondial ca urmare a renunțării constituționale a Japoniei de a rezolva disputele internaționale pe calea armelor. După dizolvarea Marinei Militare
Marina Imperială Japoneză () [Corola-website/Science/325201_a_326530]
-
Steagul Marinei Imperiale Japoneze La dreapta: Marina Militară Imperială Japoneză, text scris cu caractere kanji Marina Militară Imperială Japoneză (大日本帝國海軍/"Dai-Nippon Teikoku Kaigun") literal: "Marina Militară a Marelui Imperiu Japonez" a fost marina Imperiului Japonez între anii 1869-1947. A fost dizolvată după Al Doilea Război Mondial ca urmare a renunțării constituționale a Japoniei de a rezolva disputele internaționale pe calea armelor. După dizolvarea Marinei Militare Imperiale Japoneze s-a format Forța Japoneză Maritimă
Marina Imperială Japoneză () [Corola-website/Science/325201_a_326530]
-
Japoneze s-a format Forța Japoneză Maritimă de Autoapărare. Expediția din Taiwan din 1874 Primul Război Chino-Japonez Războiul ruso-japonez Primul Război Mondial Al Doilea Război Chino-Japonez Al Doilea Război Mondial Isoroku Yamamoto Tōgō Heihachirō Itoh Sukeyuki prințul Fushimi Hiroyasu etc. Marina Militară Imperială Japoneză în anii 1920 era cea de a treia cea mai mare forță militară marină a lumii după Royal Navy și United States Navy. Era oponentul principal al Aliaților în Războiul din Pacific. Japonia are o istorie lungă
Marina Imperială Japoneză () [Corola-website/Science/325201_a_326530]
-
Era o navă din lemn, cu un deplasament de 138 tone. În anii 1870-1880 a rămas în principal o forță de apărare a coastelor cu toate că guvernul Meiji continua s-o modernizeze. În 1870 un decret imperial a stabilit că modelul Marinei Imperiale japoneze trebuie să fie Royal Navy în loc de Olanda. Din septembrie 1870 lt. Horse a fost numit instructor pe 'Ryūjō". În 1871 Ministerul a trimis 16 tineri (14 în Marea Britanie și 2 în SUA) pentru studii navale, printre care și
Marina Imperială Japoneză () [Corola-website/Science/325201_a_326530]
-
Mudan 1871) și împotriva Chinei continentale a fost o expediție punitivă lansată de japonezi ca pedeapsă pentru uciderea a 54 marinari de pe RyuKyu și aborigeni din Paiwan în decembrie 1871. Succesul expediției,care a marcat prima acțiune peste mări a Marinei Imperiale Japoneze și Armatei Imperiale Japoneze au relevat fragilitatea dinastiei Qing din Taiwan, încurajând și alte intervenții militare. Urmarea incidentului a fost: În perioada 1875-1876 au fost diferite intervenții în Peninsula Coreeană începând cu Incidentul din insula Ganghwa al cărui
Marina Imperială Japoneză () [Corola-website/Science/325201_a_326530]
-
în favoarea Japoniei care deschidea Coreea pentru comerț. În curând rebeliuni domestice au forțat șogunatul să se concentreze asupra forțelor terestre. Apoi s-a adoptat tactica apărării defensive statice care însemna apărarea coastelor japoneze punând în prim-plan principiul: Armata prima, Marina pe locul doi. În 1878 crucișătorul japonez "Seiki"s-a deplasat cu tot echipajul în Europa.
Marina Imperială Japoneză () [Corola-website/Science/325201_a_326530]