11,806 matches
-
soției sale, Ecaterina Széchy: Giurtelecu-Hododului - „Întraiesta locu și iobagii și jelerii fac slujba și amu cum au făcut demult, fără de urbarium și fără de contractus și aiesta obicei so ereduit vro douăzeci de ani, mai-nainte vreme slujba mai puținel” ("frumos", "vorbirea este de recunoscut..."). Robota - Giurtelec: Iobagii și jelerii lui Wesselényi Farkas,Gyulai Iosif, Bethlen Grigore și Bornemisza Iosif slujeau trei zile pe săptămână, iar cei care depindeau de Radák Ștefan, Baranyai Iosif, Ștefan și Rhédei Mihai plăteau taxe. „La vreme
Giurtelecu Hododului, Satu Mare () [Corola-website/Science/301764_a_303093]
-
de ani), - accesul sătenilor, - transportul calcarului marmorean de la cariera din sat. Notă 4-Odată cu începerea lucrului "la pădure" a început și o creștere demografică mult mai mare față de celelalte perioade prin venirea în sat a mai multor persoane. Modul de vorbire, intonație, forma, graiului local din sat se aseamănă foarte mult cu cel din satele așezate pe văile dealurilor munților Metaliferi cu delimitare aproximativă astfel: -la vest valea Almaș; -la nord vârfurile Păroasa, Malului, Ciușului, pasul Vălișoara: -la est valea Vălișoara-Fornădia
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
comună sat, iar Baru a devenit din sat comună; motivul fiind acela că în Baru exista o mică fabrică de ceramică (cărămizi refractare și teracotă) care avea muncitori, ori în acel regim muncitorii (teoretic) conduceau țara și nu țăranii. În vorbirea curentă și acum se folosește cuvântul Livadia de Câmp și Livadia de Coastă (locuitorii acesteia fiind numiți și cei de peste apă, sau peiorativ „năpărteni"). Locuitorii satului au fost până după cel de al doilea război mondial, predominant crescători de animale
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Alina, Gabi, Doina, Eli, Neli, Simona, etc. • Daniel, Gabriel, Silviu, Dan, Sorin, s-a păstrat Neluțu, Marius. Astfel că deceniile de la mijlocul sec. XX, au adus odată cu instaurarea regimului comunist și a colectivizării schimbarea completă a vechiului sat (ardelenesc) în ceea ce privește vorbirea, îmbrăcămintea, obiceiuri, ocupații și mai ales mentalitatea. Desigur că toate aceste modificări (transformări) se produc normal în evoluția societății umane, nu numai în aceste zone ci peste tot în lume. Este transformarea obișnuită a societății omenești din toate timpurile, dar
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Acest articol descrie gramatică limbii esperanto. Esperanto este o limbă foarte regulată, practic fără excepții. Esperanto este o limbă aglutinanta. Părțile de vorbire se disting prin vocală finală: -o pentru substantive, -i pentru verbe (la infinitiv) și pronume personale, -a pentru adjective și -e pentru adverbe; există și câteva adverbe, nederivate, terminate în -aŭ. Numeralele, prepozițiile și câteva adverbe nederivate nu au nici o
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
adverbe, nederivate, terminate în -aŭ. Numeralele, prepozițiile și câteva adverbe nederivate nu au nici o terminație specifică. Cuvintele consista dintr-o rădăcina, care le dă sensul, unul sau mai multe afixe (dacă este cazul) și vocală finală, care arată partea de vorbire a cuvântului. De exemplu, structura cuvântului malsanulejo "spital": Rădăcina sân- înseamnă "sănătate", "sănătos". Cu prefixul mal- se obține sensul opus, adică "bolnav". Sufixul -ul- înseamnă "persoană", iar -ej- înseamnă "loc"; adică "loc pentru oameni bolnavi". Toate substantivele se termină în
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
zilele noastre spiritul acestei accepțiuni primare, prin stilurile sale - scrierea cursivă, scrierea rondă, etc. Evoluția firească a termenului de la un sens propriu la unul figurat se înregistrează mai întâi în domeniul exprimării prin cuvânt - fie în scris, fie în practica vorbirii. Vechea disciplină a retoricii, arta vorbirii convingătoare (extinsă și la exprimarea în scris), stabilea trei nivele ale stilului: inferior ("humilis"), mediu ("mediocrus") și sublim ("grans"), aceste nivele corespunzând unei anumite ierarhii operate asupra genurilor literare. Treptat, noțiunea de stil se
Stilistică muzicală () [Corola-website/Science/300949_a_302278]
-
prin stilurile sale - scrierea cursivă, scrierea rondă, etc. Evoluția firească a termenului de la un sens propriu la unul figurat se înregistrează mai întâi în domeniul exprimării prin cuvânt - fie în scris, fie în practica vorbirii. Vechea disciplină a retoricii, arta vorbirii convingătoare (extinsă și la exprimarea în scris), stabilea trei nivele ale stilului: inferior ("humilis"), mediu ("mediocrus") și sublim ("grans"), aceste nivele corespunzând unei anumite ierarhii operate asupra genurilor literare. Treptat, noțiunea de stil se impune ca o categorie estetică de
Stilistică muzicală () [Corola-website/Science/300949_a_302278]
-
în românește teren fortificat, (de la ruinele castrului român din apropiere), păstrându-și această numire până la Marea Unire a Transilvaniei cu Regatul României din 1 Decembrie 1918, când i s-a dat numirea oficială de Feldioara întrebuințata din moși strămoși în vorbirea curentă. Sașii numeau și numesc și azi satul Marienburg, pe românește castelul Mariei. În documentele din anul 1307 găsim că satul Feldioara aparținea comitatului (județului) Albă, iar în anii 1871-1875, în actele arhivei Cărților funduare din Făgăraș îl găsim încadrat
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
de aproximativ 350 m miazăzi de vatra satului, indică cu exactitate locul unde a fost construit în secolul al II-lea e.n. castrul român. Toponimul „cetatea" a intrat în conștiința locuitorilor o dată cu zidirea castrului și i-a rămas numirea în vorbirea curentă a satului până azi. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Ucea se ridică la de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (94,49%), cu o minoritate de romi
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
Uzurpatorul și Sigismund de Luxemburg. Astfel, două dintre acestea (datate 1408 și 1438) vorbesc despre "„munții ziși ai Posadei”", deși într-o relatare a lui Sigismund (1397) se spunea doar că bătălia se purtase "„pe când urcam culmile munților, zise în vorbirea obișnuită [locală] posada, prin niște strâmtori și poteci înguste, strânse între tufișuri mari”". Denumirea de „” a fost introdusă și încetățenită în istoriografia românească de către Nicolae Iorga, la începutul secolului XX. Istoricul considera că bătălia din 1395 și cea din 1330
Bătălia de la Posada () [Corola-website/Science/298672_a_300001]
-
Bibliologia („gr.“ biblon = carte; logos = vorbire, tratare; théké = dulap, loc de păstrare a cărților), fostă știință auxiliară a istoriei, în prezent, disciplină independentă, care se ocupă de carte și de munca în bibliotecă. Prin bibliologie se înțelege „[...] studiul metodic, științific a tot ceea ce privește scrisul de
Bibliologie () [Corola-website/Science/298694_a_300023]
-
urmat la tron fiul său (Ramses al II-lea?). Dumnezeu il anunță pe Moise că va trimite urgii asupra Egiptului prin acționarea toiagului său miraculos. Trimis în Egipt, Moise îl întâlnește pe fratele său Aaron. Cum Moise avea dificultăți de vorbire, sau, după ipotezele amintite ale unor critici ai Bibliei, nici nu ar fi știut limba evreilor, el a fost înștiințat de Dumnezeu că va putea comunica cu poporul prin intermediul lui Aaron. Mai ales după epoca Renașterii și a Luminilor mulți
Moise () [Corola-website/Science/298697_a_300026]
-
crișean. Acest lucru plasează graiul maramureșean în grupa nordică de graiuri românești, care include și graiul moldovenesc și graiul bănățean, spre deosebire de grupa sudică din care fac parte graiul ardelenesc de sud, graiul muntenesc și graiul oltenesc. În contextul varietăților de vorbire de tranziție foarte fragmentate ale Transilvaniei, clasificarea graiului maramureșean ca o varietate individuală este îngreunată, ca și în cazul graiului crișean, de numărul mic de trăsături fonetice distinctive. Această dificultate a determinat mulți cercetători, mai ales în stadiile timpurii ale
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
optându-se pentru un sistem de scriere fonetică. Comisia descrisă la paragraful precedent prezintă - printre altele - și această recomandare pentru Academie: (Studiul continuă cu expunerea faptului că Petru Maior considera în "Ortographia romana sive latino-valachia" că nu există î în vorbirea românească ce îi era contemporană și apoi cu alte reguli propuse). De aici se vede clar originea ideii lui Sextil Pușcariu de a forma două variante a sunetului î în limba română prin folosirea lui î și a lui â
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
singură literă pentru sunetul /ɨ/ a apărut cu mult înainte de 1953. Necesitatea de a reduce deosebirile dintre ortografie și pronunție a fost susținută încă din 1880 de Titu Maiorescu, care scria: „Nu poate exista o gramatică a scrierii în contra gramaticei vorbirii.” În 1904, Sextil Pușcariu scria în Convorbiri literare (nr. 11, articolul "Ortografia revizuită a Academiei Române"): „Țelul ortografiei noastre e a avea pentru fiecare sunet simplu al graiului nostru un singur semn grafic și fiecărei litere scrise să-i corespundă în
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
pot fi realizate când cineva spune ceva. Într-adevăr există o serie importantă de iterații pe care Austin le-a denumit "performative" - ele țin de logica deontică, nu afirmă o proprietate ci produc realizarea unei acțiuni ce reprezintă acte de vorbire (speech act). Spre exemplu, când cineva spune: "I name this ship the "Queen Elizabeth"" ("Numesc acest vas cu numele Queen Elizabeth"); nu înseamnă nimic altceva decât faptul că îi dai un nume nou. Exemplul demonstrează că anumite propoziții sunt folosite
John Langshaw Austin () [Corola-website/Science/299075_a_300404]
-
răspuns e ceea ce Austin numește un "act perlocuționar", un act realizat "prin" a spune ceva (an act "performed "by" saying something"). Dacă cineva reușește o perlocuție, trebuie să treacă întâi prin fazele intermediare ale ilocuției și locuției. Teoria actelor de vorbire ("speech acts") se ocupă mai ales de cele trei procese, de locuție, illocuție și perlocuție, decât de fone, feme și reme. Austin se diferențiază prin concepția sa despre limbaj de curentul filosofilor de la Cambridge (mai ales, de orientarea lui Bertrand
John Langshaw Austin () [Corola-website/Science/299075_a_300404]
-
aceste simboluri trebuie să poată reprezenta în mod unic și precis toate procesele fonologice din toate limbile și, atunci cînd este necesar, să poată preciza diferențe de ordin fonetic. Principiul general al AFI este de a asocia fiecărui segment de vorbire un simbol unic, evitând grupurile de simboluri precum "sh" pentru sunetul (din "șapcă"). O altă caracteristică a acestui alfabet este aceea că nu distinge între sunete care, chiar diferite, nu se pot contrasta fonemic în nici o limbă. În cazurile când
Alfabetul Fonetic Internațional () [Corola-website/Science/299137_a_300466]
-
lingvisticii moderne. În Cursul de lingvistică generală "Cours de linguistique générale" (1916), publicat de către studenții săi, după moartea sa, pe baza notițelor pe care și le luaseră la cursurile acestuia, el a definit concepte fundamentale (distincția dintre limbaj, limba și vorbire, între sincronie și diacronie , caracterul arbitrar al semnului lingvistic etc.) care ulterior vor inspiră, nu numai știință lingvistică, dar și alte sectoare ale științelor umaniste.
Ferdinand de Saussure () [Corola-website/Science/299216_a_300545]
-
dinspre Ungaria), care din 1327 refuzase să mai plătească tributul de vasal. Regele Carol Robert a fost înfrînt în timp ce se retrăgea, într-un loc descris de Sigismund de Luxemburg într-un document din 1395 drept „"pe [...] culmile munților, zise în vorbirea obișnuită [locală] posada, prin niște strâmtori și poteci înguste, strânse între tufișuri mari"”. Cetatea Poenari se află pe un vârf de munte, la aproximativ 400 de metri față de nivelul văii. Cetatea are o forma alungită și posedă 5 turnuri, 4
Cetatea Poenari () [Corola-website/Science/299794_a_301123]
-
în 1930 producția după romanul omonim a lui Liviu Rebreanu, "„Ciuleandra”". Acesta este socotit ca "primul film sonor românesc". Filmul a fost un "fiasco artistic" dat fiind faptul că actorii germani cu renume au stârnit ilaritate prin accentul german al vorbirii românești. Chiar și puținii actori români ce apăreau în peliculă vorbeau neobișnuit, deoarece producătorii germani, nefiind obișnuiți cu cadența limbii noastre, impuneau o rostire rară a propozițiilor. Astfel, într-o scenă, fiul cobora o scară spunând un cuvânt la fiecare
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
Ulfilas. În ultima perioadă însă, această practică a început să fie combătută, atât din considerente ce țin de neutralitate religioasă, cât și din considerente de ordin practic: rugăciunea „Tatăl Nostru” folosește o formă de exprimare ce diferă de modul de vorbire curent într-o anumită limbă. În lingvistica din Uniunea Sovietică, din motive ideologice, se foloseau Operele Complete ale lui V.I. Lenin, având în vedere că fuseseră traduse în toate limbile uniunii, dar și în principalele limbi ale secolului XX. Prima
Tatăl nostru () [Corola-website/Science/299894_a_301223]
-
orice grade militare. Pionii sunt considerate piesele cu valoarea cea mai scăzută din jocul de șah, fiind frecvent "sacrificați" cu scopul de a obține o poziție superioară sau mascând un atac ulterior asupra adversarului. Nu întâmplător, se folosește frecvent în vorbirea obișnuită expresia "a sacrifica un pion" cu înțelesul unei investiții mici pentru un rezultat ulterior major. În diagrama 1 sunt prezentate mutările posibile ale pionilor. Pionii pot muta doar câte un câmp, numai înainte, pe verticală, dacă acel câmp este
Pion (șah) () [Corola-website/Science/299917_a_301246]
-
să rezolve această problemă în lucrarea Sur la Phénoménologie du langage ("Fenomenologia limbajului" 1960), atribuind un rol preponderent limbajului, ca nucleu al culturii, examinând în special legăturile între dezvoltarea gândirii și cea a cunoașterii imediate, nu numai prin analiza achiziției vorbirii și a expresivității corporale, dar ținând cont și de aspectele patologice, de exprimarea prin mijlocirea picturii, cinematografiei, folosirea literară a limbajului în operele poetice. Atenția acordată de Merleau-Ponty diverselor forme de exprimare artistică nu vizează teoretizarea frumosului estetic, nici nu
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]