112,413 matches
-
efecte ale terraformării, care înlocuiesc deșertul roșu marțian cu verdele vegetației. Romanul a fost recompensat cu premiul Hugo în anul 1994. Acțiunea sare la 50 de ani în viitor după evenimentele relatate în romanul precedent, "Marte roșu", ajungând la începutul secolului al XXII-lea. Ea urmărește viețile supraviețuitorilor din rândul Primilor O Sută, precum și a copiilor și nepoților acestora. Baza polară a lui Hiroko Ai este atacată de forțele UNTA, iar supraviețuitorii sunt nevoiți să se refugieze în organizația subterană Demimonde
Marte verde () [Corola-website/Science/332892_a_334221]
-
x 6HO. Numele dioptaz este derivat din cuvintele grecești „dia” (prin) și „optomai” (a vedea), deoarece pe acest mineral sunt vizibile foarte bine planurile de clivaj. Mineralul a fost descris pentru prima dată de către savantul german Rudolph Ferber, la sfârșitul secolului al XVIII - lea, care însă l-a definit incorect ca o varietate de smarald. Abatele francez René Just Haüy este cel care a descoperit că dioptazul este un mineral diferit față de smarald. El este cel care l-a descris și
Dioptaz () [Corola-website/Science/332888_a_334217]
-
în marginea perimetrului în care se aflau acestea, , de-a lungul căreia se află o serie de clădiri de epocă restaurate și modernizate, între care și o fațadă a Hanului Manuc. Majoritatea clădirilor aflate pe strada Halelor provin de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar au fost renovate în ultima vreme, conform proiectului primăriei generale de restaurare a zonei istorice din centrul capitalei în care este cuprinsă și strada Halelor. Ansamblul de arhitectură „Strada Halelor” este înscris pe Lista monumentelor istorice
Strada Halelor () [Corola-website/Science/332923_a_334252]
-
-l deranja pe Mavrocordat, cronica fusese cenzurată de Ștefan Cantacuzino. Compilația dată în lucru de Ștefan Cantacuzino cuprindea doar 48 de capitole din lucrare, fără predoslovie. Restul era suplinit de cronica lui Radu Popescu. Această compilație s-a păstrat peste secole în fondul Blaj al colecțiilor filialei din Cluj a Academiei Române. <br>
Cronica lui Radu Greceanu () [Corola-website/Science/332909_a_334238]
-
are o tradiție scurtă, de sub două secole. În evul mediu, îngrijirea bolnavilor a fost apanajul bisericii. Îngrijirea alienaților mintal a început în spațiul românesc în apanajul instituțiilor religioase, bolnavii fiind adesea adăpostiți pe lângă mănăstiri care aveau reputația că dețin icoane făcătoare de minuni. În acest punct, asistența
Psihiatria românească () [Corola-website/Science/332925_a_334254]
-
o soluție pentru problemele lor. Cuvintele "nebun" și "îndrăcit" erau sinonime. În comparație cu Occidentul, unde pe baza aceleiași concepții se foloseau metode cvasi-inchizitoriale, tratamentul în lumea ortodoxă era mai blând. Ca adăpost pentru bolnavi au fost bolnițele din cadrul mănăstirilor. La începutul secolului al XVIII-lea, în incinta Mănăstirii Sfânta Vineri din București s-a făcut un azil pentru bătrâni și alienați. Un punct de atracție era incoana făcătoare de minuni a Cuvioasei Paraschiva. În timp ce la Sfânta Vineri erau duse doar cazurile ușoare
Psihiatria românească () [Corola-website/Science/332925_a_334254]
-
mănăstirii Mărcuța, unde pe vremea lui Ipsilanti fusese o fabrică de testemele. Primul medic primar al Spitalului Mărcuța a fost Nicolae Gănescu. Dacă în 1847 erau 40 de pacienți, numărul lor crescuse până în 1895 la 100 de persoane. La sfârșitul secolului, doctorul Protici a înființat ateliere de muncă pentru pacienți (tâmplărie pentru bărbați și lucru manual pentru femei); terapia prin muncă a intrat în instrumentariul științei.
Psihiatria românească () [Corola-website/Science/332925_a_334254]
-
germani, în cruciada a II-a ,din Polonia, prin viitoarea țară a Moldovei, până la mare (Jan Dlugosz, op.cit., p.479). De asemenea, Cantemir descoperă o informație în cronica polonă a lui Maciej Stryjkowski, care spune că limba cumanilor (polovților) în secolele XII - XIII era amestecată cu limba slavă și cu cea română (voloscaia), ceea ce înseamnă că în rândurile cumanilor se aflau și români, de vreme ce țările locuite de români au fost ocupate pe atunci de către cumani. Dimitrie Cantemir nu folosește numai izvoare
Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor () [Corola-website/Science/332920_a_334249]
-
Marea Mediterană și multe aspecte din viața organismelor marine, iar în jurul anilor 600 î. Ch. s-au realizat primele cercetări în jurul coastelor Africii. Aristotel a descris numeroase specii și a consemnat observații foarte interesante privind comportamentul unor animale marine. Abia în secolul al XIX-lea începe să se contureze definirea unei direcții de cercetare bine conturată a biologiei marine. Edward Forbes (1815-1854) poate fi considerat ca unul dintre marii fondatori ai biologiei marine. El a cercetat fauna marină prelevând numeroase probe bentonice
Biologie marină () [Corola-website/Science/332924_a_334253]
-
terminat manuscrisul cunoscut sub numele de "Cartea lui Duarte Barbosa" în 1516, conform lui Ramusi, unde a scris conturile detaliate ale culturilor străine. Inițial cunoscută prin mărturia italianului Giovanni Battista Ramusio, manuscrisul original a fost descoperit și publicat la începutul secolului al XIX-lea, în Lisabona. Nemulțumit că nu a fost alocat, Barbosa s-a alăturat mai multor întâlniri portugheze în Sevilia, în sudul Spaniei. Tatăl său, Diogo Barbosa, l-a urmat pe D. Álvaro de Braganza în exil în Sevilla
Duarte Barbosa () [Corola-website/Science/332910_a_334239]
-
Obeliscul a fost realizat de sculptorul Ion Irimescu, care, la începuturile sale, a fost profesor de desen la gimnaziul „Radu Greceanu”, în prezent Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina. Parcul s-a deschis sub formă de grădină publică la sfârșitul secolului XIX. Parcul fost complet reabilitat în luna mai a anului 2008, printr-un proiect de 3,2 milioane de lei. Cu această ocazie, aleile și treptele scărilor de acces au fost refăcute și placate cu granit, iar intrarea centrală a
Parcul Pitești din Slatina () [Corola-website/Science/332919_a_334248]
-
politicianului francez Franklin Bouillon, nume care este menținut și în anul 1940. Strada a fost reabilitată în cadrul proiectului pilot de restaurare a zonei istorice din centrul capitalei inițiat de Primăria Bucureștiului. Majoritatea clădirilor aflate pe strada Gabroveni datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. Ansamblul de arhitectură „Strada Gabroveni” este înscris pe Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București - la nr. crt. 1069, . După reabilitarea străzii s-au deschis și funcționează o întreagă galerie de magazine, puburi
Strada Gabroveni () [Corola-website/Science/332926_a_334255]
-
care este menținut și în anul 1940. Strada a fost reabilitată în cadrul proiectului pilot de restaurare a zonei istorice din centrul capitalei inițiat de Primăria Bucureștiului. Majoritatea clădirilor aflate pe strada Gabroveni datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. Ansamblul de arhitectură „Strada Gabroveni” este înscris pe Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București - la nr. crt. 1069, . După reabilitarea străzii s-au deschis și funcționează o întreagă galerie de magazine, puburi, fast-fooduri, pizzerii etc. care au
Strada Gabroveni () [Corola-website/Science/332926_a_334255]
-
electric care poate genera o descărcare electrică foarte puternică în afara corpului său pentru a se apăra sau pentru a paraliza prada, realizând acest lucru folosind așa-numitul organ electric. ul este studiat în principal prin tehnici din electrofiziologie. La sfârșitul secolului 18, medicul și fizicianul italian Luigi Galvani a descoperit fenomenul în timpul disecției unei broaște pe o masă pe care realizase anterior experimente în electricitate statică. Galvani a introdus atunci termenul de "electricitate animală" pentru a descrie fenomenul, în timp ce contemporanii săi
Bioelectromagnetism () [Corola-website/Science/332933_a_334262]
-
Suda sau Suidas (în greacă: Σοῦδα sau Σουίδα ) este un lexicon sau o enciclopedie din secolul al X-lea, scrisă în limba greacă bizantină, referitoare la lumea antică din jurul Mării Mediterane. Acesta conține de intrări, extrase din mai multe izvoare antice, acum pierdute, în ordine alfabetică, și relevante pentru mai multe discipline: geografie, istorie, literatură, filosofie
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
utilizează biografii, bibliografii și alte informații despre scriitori păgâni și creștini, dintre care cei mai mulți dispăruți; Scholiile despre Aristofan, Sofocle și Tucidide au servit mult. Notițele biografice provin, adesea, din mărturiile autorului, din "Onomatologion" sau din "Pinax" de Hesychius din Milet (secolul al VI-lea). Printre alte surse folosite din abundență figurează "Excerpta" de Constantin Porfirogenetul, "Cronica" lui Gheorghe Harmatolos / Gheorghe Călugărul, biografiile lui Diogenes Laertios, lucrările lui Athenaeus și ale lui Philostrates. Documentul conține prima mențiune despre românii (valahii) din nordul
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
Cronica" lui Gheorghe Harmatolos / Gheorghe Călugărul, biografiile lui Diogenes Laertios, lucrările lui Athenaeus și ale lui Philostrates. Documentul conține prima mențiune despre românii (valahii) din nordul Dunării sub etnonimul "daci". Pentru unii, Suidas — sau Souidas — este un compilator de la sfârșitul secolului al IX-lea cunoscut printr-o singură lucrare, "Souda", care ar fi practic chiar numele lui: "Suda, Suidas, Suida", cum s-ar zice la ora actuală „Bayle”, „Cange”, „Larousse” sau „Littré”. O notă de prefață eronată, conjectură erudită a lui
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
actuală „Bayle”, „Cange”, „Larousse” sau „Littré”. O notă de prefață eronată, conjectură erudită a lui Eustathius din Thessalonica, a făcut să se creadă timp îndelungat că Suda era opera unui autor unic numit Souidas. Agnolo Poliziano, erudit florentin de la sfârșitul secolului al XV-lea, considera că acest nume nu era decât presupus. În sprijinul opiniei lui Poliziano vin faptele că nimeni nu avansează să spună în ce țară a trăit Suidas, nici în ce epocă, și că mai multe stiluri sunt
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
nimeni nu avansează să spună în ce țară a trăit Suidas, nici în ce epocă, și că mai multe stiluri sunt prezente în lucrare. Dacă totuși Souidas a existat cu adevărat, se consideră că era un lexicograf grec de la sfârșitul secolului al IX-lea. Acest erudit ar fi redactat o primă formă a lucrării care ar fi fost modificată și mărită de copiști succesivi. Pentru alții, este vorba de o compilație efectuată de un colectiv de savanți, corectată și mărită de
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
alții, este vorba de o compilație efectuată de un colectiv de savanți, corectată și mărită de copiști care s-au succedat până la prima tipărire. La redescoperirea ei în Italia Renașterii, s-au evocat date mergând de la domnia lui Augustus până în secolul al XIV-lea. Incertiutudinea asupra datei compunerii sale dura încă în secolul al XIX-lea: „se crede că a înflorit sub domnia împăratului bizantin, Alexie I Comnenul.” Lucrarea este datată acum de la sfârșitul secolului al X-lea. Data aproximativă a
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
corectată și mărită de copiști care s-au succedat până la prima tipărire. La redescoperirea ei în Italia Renașterii, s-au evocat date mergând de la domnia lui Augustus până în secolul al XIV-lea. Incertiutudinea asupra datei compunerii sale dura încă în secolul al XIX-lea: „se crede că a înflorit sub domnia împăratului bizantin, Alexie I Comnenul.” Lucrarea este datată acum de la sfârșitul secolului al X-lea. Data aproximativă a lucrării poate fi dedusă din conținutul său: la articolul „Adam”, autorul lexicului
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
mergând de la domnia lui Augustus până în secolul al XIV-lea. Incertiutudinea asupra datei compunerii sale dura încă în secolul al XIX-lea: „se crede că a înflorit sub domnia împăratului bizantin, Alexie I Comnenul.” Lucrarea este datată acum de la sfârșitul secolului al X-lea. Data aproximativă a lucrării poate fi dedusă din conținutul său: la articolul „Adam”, autorul lexicului dă o scurtă cronologie a istoriei mondiale care se încheie cu moartea împăratului Ioan I Tzimiskes (976), în timp în articolul „Constantinopol
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
timp în articolul „Constantinopol” sunt menționați succesorii săi, Vasile al II-lea și Constantin al VIII-lea: problema este de a ști dacă nu este vorba de o interpolare mai târzie decât textul original. Pasajele referitoare la filosoful Mihail Psellos (secolul al XI-lea) par să fie interpolări posterioare. Înainte de redescoperirea oficială în Renaștere, lucrarea circulase totuși în Anglia medievală, întrucât Robert Grossetête (1175-1253) a tradus pasaje substanțiale într-un carnet de notițe pentru uzul său personal. Mai multe etimologii au
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
1832, o puternică viitură a Bistriței a rupt terasa și a ruinat construcțiile, astfel că pe la 1890 așezarea se reducea la o ruina izolată și „” a mănăstirii. Fragmente de lemn din grinzi - care se mai remarcau în prima jumătate a secolului XX, purtau urme de incendiu, care se mai găseau și pe bolovani sau cărămizi. Din biserică rămăseseră astfel în 1994 doar absida altarului, naosul și câteva rămășițe din turnul clopotniței de pe latura sudică, situate pe o terasă de 7 m
Mănăstirea Bociulești () [Corola-website/Science/332935_a_334264]
-
și piatra cu pisania, sunt păstrate la biserica din Podoleni (cu hramul Înălțarea Domnului - din centru, în pridvorul acesteia), catapeteasma se găsește din 1876 la biserica veche din Frunzeni (Costișa), iar cinci icoane la Mănăstirea Agapia. În primul deceniu al secolului XXI sub patronajul Mănăstirii Bistrița din județul Neamț, a început o tentativă de refacere a obștii monahale de aici.
Mănăstirea Bociulești () [Corola-website/Science/332935_a_334264]