11,393 matches
-
cerințele altora apoi, odată ce discuția s-a încheiat, fiecare face exact ce vrea, adeseori chiar opusul a ceea ce a promis. Acest comportament, deși occiddentalilor le-ar putea părea nesincer, nu este, după părerea lui Phillips, dovada unei intenții de a înșela; este mai degrabă o manifestare a convingerii că "oamenii sînt mult mai fericiți atunci cînd ești de acord cu ei și le spui ce vor să audă", combinată cu presupunerea că planurile și intențiile pot fi schimbate "fără ca acest lucru
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
specifică a minciunii nu se caracterizează prin faptul că persoana mințită are o părere greșită despre subiect sau obiect; acesta este un aspect pe care minciuna îl are în comun cu eroarea. Ceea ce este specific e faptul că păcălitul este înșelat cu privire la adevărata viziune a mincinosului. (Simmel 1950:312) Al doilea aspect este contrastul pe care Simmel îl face între "omul primitiv, care trăiește în comunități restrînse" (1906:445 ) pe de o parte, și "viața modernă, civilizată", pe de alta. Scriind
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mincinoși își păcălesc semenii sînt mult mai complicate decît acelea care au loc, spre exemplu atunci cînd păsările de pradă sînt induse în eroare de prezența unor semne înșelătoare pe aripile fluturilor. Numai oamenii, și poate alte specii evoluate, pot înșela într-un mod care ține cont de posibilele reacții ale celor păcăliți la acțiunile întreprinse de cei care îi înșeală. Langer (1972:163) susține că "nici un animal nu poate înșela, disimula, modifica informații sau inventa șmecherii în mod intenționat pentru
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sînt induse în eroare de prezența unor semne înșelătoare pe aripile fluturilor. Numai oamenii, și poate alte specii evoluate, pot înșela într-un mod care ține cont de posibilele reacții ale celor păcăliți la acțiunile întreprinse de cei care îi înșeală. Langer (1972:163) susține că "nici un animal nu poate înșela, disimula, modifica informații sau inventa șmecherii în mod intenționat pentru a-și păcăli dușmanii". Ea își limitează discuția la subiectul "înșelătoriei intenționate", însă chiar restrînsă, teoria este negată de studiile
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
aripile fluturilor. Numai oamenii, și poate alte specii evoluate, pot înșela într-un mod care ține cont de posibilele reacții ale celor păcăliți la acțiunile întreprinse de cei care îi înșeală. Langer (1972:163) susține că "nici un animal nu poate înșela, disimula, modifica informații sau inventa șmecherii în mod intenționat pentru a-și păcăli dușmanii". Ea își limitează discuția la subiectul "înșelătoriei intenționate", însă chiar restrînsă, teoria este negată de studiile asupra primatelor non-umane. Robert Mitchell (1986:21-29) a structurat o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
intenționate", însă chiar restrînsă, teoria este negată de studiile asupra primatelor non-umane. Robert Mitchell (1986:21-29) a structurat o tipologie în care distinge patru feluri de înșelătorie, cu complexitate crescîndă. La un nivel mai primitiv descoperim plante și fluturi care înșeală prin aspectul exterior; aceste specii nu au încotro, fiind nevoite să inducă permanent în eroare. La un alt nivel, există păsări care încearcă să păcălească simulînd rănirea; trebuie să apară un stimul corespunzător, după care urmează involuntar reacția la acesta
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
reacții ale celorlalți, atunci cînd se hotărăște cum să acționeze, poate să se decidă asupra unei maniere oneste, sincere, chiar altruiste, de a acționa. Însă această abilitate implică, totuși, la fel ca și sfatul lui Machiavelli, posibilitatea permanentă de a înșela, dacă individul consideră că ar fi în interesul său, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Mă voi ocupa în special de această posibilitate, însă trebuie să subliniez că exersarea talentului machiavelic poate fi la fel de avantajos pentru obținerea unei
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pentru obținerea unei încrederi în cooperarea interpersonală. Într-adevăr, conform unei perspective (Cheney și Seyfarth 1990:258; Humphrey 1983:51-52), acest talent s-a dezvoltat în rîndul populațiilor umanoide pentru că facilita cooperarea, chiar dacă accentua, în același timp, capacitatea de a înșela (Carrithers 1990). Trivers (1971) subliniază complexitatea avantajelor și dezavantajelor altruismului și vicleniei în cadrul populațiilor umane. El afirmă că deși selecția naturală îi favorizează pe cei care sînt "trișori subtili", ea favorizează de asemenea și capacitatea de a-i detecta și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
avantajelor și dezavantajelor altruismului și vicleniei în cadrul populațiilor umane. El afirmă că deși selecția naturală îi favorizează pe cei care sînt "trișori subtili", ea favorizează de asemenea și capacitatea de a-i detecta și a-i descoperi pe cei care înșeală. În cartea sa Evoluția socială, Trivers (1985) nu vorbește prea mult despre selecția inteligenței sociale folosite în mod cooperant, însă are multe de spus cu privire la selecția capacității de a înșela, inclusiv abilitatea de a se autoamăgi. Scara Mach structurată de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a-i detecta și a-i descoperi pe cei care înșeală. În cartea sa Evoluția socială, Trivers (1985) nu vorbește prea mult despre selecția inteligenței sociale folosite în mod cooperant, însă are multe de spus cu privire la selecția capacității de a înșela, inclusiv abilitatea de a se autoamăgi. Scara Mach structurată de Christie și Geis (1970), despre care am discutat în capitolul 8, se concentrează în mod clar asupra utilizării talentului machiavelic în scop necooperant și nu în scop cooperant. Ceea ce distinge
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
la șase ani, mulți reușesc totuși să-și dea seama de acest lucru (Cheney și Seyfarth 1990:207-209). Abilitatea de a anticipa atitudinea altora vine în sprijinul capacității de a-i determina pe ceilalți să coopereze și de a-i înșela, deși ambele obiective pot fi atinse și în alte moduri. Însă, odată ce copiii pot sesiza atitudinea proprie și cea a altora, însușindu-și astfel abilitatea pe care Premack și Woodruff (1978) o numesc "teorie a minții" (cf. Whiten 1991), ei
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
limitele prezentului și, dacă nu cumva face chiar posibilă apariția minciunii, cel puțin o favorizează și o încurajează din plin. Minciunile, spune el, sînt "progeniturile bastarde ale simbolurilor" și el mai susține că "minciuna extinde enorm aria posibilităților de a înșela". În termeni evoluționiști, era avantajos pentru strămoșii noștri să-și dezvolte inteligența machiavelică, prin care, alături de alte facilități, ei puteau să-și înșele semenii cu mai multă eficiență decît înainte; de ce, atunci, considerăm această abilitate ca fiind condamnabilă? În plus
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sînt "progeniturile bastarde ale simbolurilor" și el mai susține că "minciuna extinde enorm aria posibilităților de a înșela". În termeni evoluționiști, era avantajos pentru strămoșii noștri să-și dezvolte inteligența machiavelică, prin care, alături de alte facilități, ei puteau să-și înșele semenii cu mai multă eficiență decît înainte; de ce, atunci, considerăm această abilitate ca fiind condamnabilă? În plus, atitudinea dezaprobatoare față de minciună datează de multă vreme. Minciuna, cel mai evoluat mediu al înșelătoriei de gradul patru, a fost condamnată de scriitori
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
află multe detalii privitoare la activitățile fiecăruia, însă o mare parte din aceste informații nu sînt altceva decît bîrfe și nu ilustrează neapărat adevărul, deoarece, spune Murphy, "băștinașii Mehinacu se pricep să spună minciuni la fel de mult cum se pricep să înșele și să bîrfească". Astfel, avem de-a face cu o situație în care " Nimeni nu știe precis ce e adevărat și ce nu: toată lumea are multe dubii și puține certitudini". Obiectivitatea este o amenințare pentru viața socială, amenințare împotriva căreia
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nesinceri. Dacă cel mai ușor de păcălit este propria persoană, atunci pentru a evita acest lucru am avea nevoie de toate abilitățile machiavelice posibile. Abilitatea machiavelică este cu siguranță un avantaj care contribuie la propria prosperitate. Însă capacitatea de a înșela trebuie folosită moderat și rațional. Acest lucru este valabil în special pentru acele domenii ale vieții sociale unde utilizarea înșelătoriei este considerată justificată. Pericolele minciunii neproductive sînt mai mari pentru politicieni, polițiști, birocrați și persoanele cu profesii care le cer
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
făcute de politicienii americani și agenții lor publicitari pe timpul războiului din Vietnam. Consecințele autoiluzionării sînt în ambele cazuri grave, chiar dacă diferă. Transformarea implică o progresie, care se întinde pe parcursul a cîteva luni sau ani, de la o intenție clară de a înșela, aparținînd mincinosului, la situația în care nu mai este clar cine înșeală pe cine. Conflictul inițial de interese între mincinos și păcălit este atenuat de un acord tacit sau o complicitate prin care ambii pretind că ceea ce era o minciună
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Consecințele autoiluzionării sînt în ambele cazuri grave, chiar dacă diferă. Transformarea implică o progresie, care se întinde pe parcursul a cîteva luni sau ani, de la o intenție clară de a înșela, aparținînd mincinosului, la situația în care nu mai este clar cine înșeală pe cine. Conflictul inițial de interese între mincinos și păcălit este atenuat de un acord tacit sau o complicitate prin care ambii pretind că ceea ce era o minciună nu mai este. Pe o distanță mai mare de timp, am văzut
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
timp, am văzut în capitolul 8 cum capacitatea unui individ de a minți și a detecta minciunile și poate percepția acestuia cu privire la ce înseamnă o minciună, se dezvoltă încă din copilărie. Capacitatea limitată, prin comparație, însă totuși semnificativă de a înșela, pe care o au alte primate ne-a îndemnat să presupunem că acest proces al dezvoltării ei la oameni este prezent de mai multe zeci de mii de ani. Pe de altă parte, am observat că în secolul nostru au
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
această carte am folosit prima strofă din poezia lui Robert Browning, "Nobilul Roland a venit la turnul întunecat", cu referință la minciunile rău-voitoare. Titlul poemului este inspirat dintr-o remarcă enigmatică a lui Edgar, care "se preface nebun pentru a înșela și a-și ascunde identitatea" (Kellogg 1866:24), în piesa Regele Lear a lui Shakespeare. Cînd i s-au pus întrebări în legătură cu poemul care se sfîrșește oarecum brusc, Browning a spus că nu-i cunoștea semnificația (Pettigrew 1981:1117). În
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
urcă anevoie cele trei trepte, din pricină să avea un coș tare greu, și când ajunse în camera croitorului, acesta o puse să dezlege și să-i arate toate oalele cu magiun. Le cercetă cu atenție, nu cumva să se înșele, le cântări în mână, pe rând, își vârî nasul în fiecare, și-n cele din urmă îi spuse: Da, da, nu-i tocmai rău!... Ia cântărește-mi, dragă mătușică, așa, ca la vreo patru uncii." (Frații Grimm, Croitorașul cel viteaz
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
spre adevăr pentru a-l recunoaște, așa cum se recunoaște, întrucâtva în chip extraordinar, iubirea: «Eu sunt, cel care îți vorbesc!» (In 4,26). Astfel «Dumnezeu și-a arătat iubirea față de noi» (Rom 5,8), iar această iubire cu siguranță nu «înșală» (Rom 5,5). Așa cum ne amintește Sf. Augustin, cu un timbru înduioșător: «Obosit de călătorie, stătea șezut pe fântână. Era cam ora a șasea. Încep tainele. Însă Isus nu se obosește în zadar; puterea lui Dumnezeu nu trudește în zadar
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
fără a mai ține cont de femeile bogate care «îi slujeau cu ceea ce aveau» (Lc 8,3). Ceea ce contează este părtășia, în conformitate cu decizia noastră de a purta un «gol» care, așa cum am mai spus, ne obligă să nu ne lăsăm înșelați de aparențe și succes. Aceasta necesită o trudă continuă pentru a clarifica și a discerne esențialul de teatralitate. Ocupându-ne de toate aceste aspecte, lucrul cel mai important este acela de a nu căuta să fim remarcați de ceilalți. Există
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
doar implicit, apel la astfel de principii, valori și temeiuri morale. Cea mai complexă argumentare pentru ideea că până și realismul radical este o poziție moralistă a fost oferită, după știința mea, de Eva Erman și Niklas Möller. Realiștii se înșală, au reliefat Erman și Möller, atunci când afirmă că își argumentează (sau își pot argumenta) concepțiile despre legitimitate fără a recurge la valori și principii morale (sau, după cum le place să spună realiștilor, la valori și principii morale "pre-politice"). Ceea ce conferă
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
și concluziilor lor cu privire la justificarea ultimă a concepțiilor realiste ale legitimității politice. Și tot adevărat este că temeiurile morale nu sunt singurele temeiuri normative și că "teorie normativă" și "teorie morală" nu sunt, ca atare, sinonime. Jubb și Rossi se înșală însă profund în măsura în care - după cum am putut constata - consideră că aceste adevăruri îi pot ajuta în vreun fel pe realiști să răspundă cu succes argumentului fundamental avansat de Erman și Möller împotriva ideii că o concepție realistă (plauzibilă) a legitimității politice
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
despre care nu sunt foarte sigur că poate fi subsumat într-un mod cu totul neproblematic acestei caracterizări. Și nu am în vedere aici, așa cum s-ar putea crede, proiectul liberalismului politic centrat pe rațiunea publică. Realiștii nu s-au înșelat în opinia că liberalismul politic de acest tip constituie, la rândul său, o formă de moralism. Așa cum insistă și susținătorii săi, în ciuda caracterului său "politic", liberalismul centrat pe rațiunea publică rămâne o teorie a "moralității politice", un răspuns la întrebări
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]