11,723 matches
-
rezumatul ședințelor din urmă și mi-am amintit ce încărcate de preocupări străine nouă au fost ultimele zile petrecute împreună: te văd cum „treceai pe curat“ ședințele din anul trecut. Te priveam buimăcită de preocupările ultimelor noastre zile; nu-mi închipuiam, sau nu vream să mă gândesc, cum vor fi zilele fără tine. Și totuși sunt atât de fericită că ești în Franța [cea] mult iubită a copilăriei tale, a maturității tatălui tău și a zburătăcirilor mele - acum cuprin zând micul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să fii mulțumită chiar dacă aceasta din urmă e anostă, insipidă. Mi-a tăiat elanul Mihai. Și eu sunt monocordă, prin viața pe care o duc. Teatru, deloc. Cinematograf, deloc. Lecții și sindicat. Nu. Tu mereu, cu mine peste tot. Îți închipui, Monica, nu te părăsesc o clipă. Nimic nu mă distrage de la preocuparea asta constantă. Dacă vorbesc cu altcineva, vorbesc de tine, comentez scrisorile. Îi spuneam Marianei: „A fost la Retz“. - „Cum?“ - „Am fost de atâtea ori în Paris și n
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Dar fii prudentă, nu te încrede în străini, nu ieși niciodată cu o singură persoană: ieși cât vrei cu mai multă lume. Să nu ai încredere. Tu ești străină, deci, pentru toată lumea, o pradă ușoară. Toți sunt înclinați să-și închipuie că o tânără singură la Paris e neapărat o aventurieră, și ei n-ar disprețui o asemenea aventură. Monique mi-a spus: „Cum ați avut curajul s-o lăsați singură în Paris?“ Fiindcă am încredere în tine, Monica mea dragă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dimineața. După masă, cum stam în babouches și sans rouge sur les lèvres, mama lui Mircică, cu o fotografie a lui și cu o scri soare a lui. Ce-am putut fi [niște] mauvaises langues după plecare, nu-ți poți închipui. Ne-a citit ultima lui scrisoare, un amor, cu citate ca astea: „Când rupi din codru-o rămurea...“ etc. În orice caz m’a vindecat de a mai citi scrisorile altcuiva, de vreme ce, pe când ea plângea, noi încremeniserăm în fața platitudinii și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Cu Sab[ina] mă împac din ce în ce mai bine și în curând îți voi trimete note biografice din cele mai interesante. Are aerul să considere pe Cinci ca proprietatea ei; îți voi scrie, imediat ce voi putea, foarte multe inedite; cred că-și închipuie că va afla de la mine adevărul în privința lui; vorbind de M[ira] Dav[idoglu] a spus: „Cred și eu că ar fi vrut să o cheme M[ira] Ros[etti]“ - la care i-am răspuns că numele nu are importanță
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fi amândouă libere și singure în casă. [...] Iarăși am întâlnit-o pe Ly; face minuni de economie, fiindcă banii sunt, ca peste tot, foarte scumpi și de negăsit; de când ai plecat, n-a avut decât două perechi de ciorapi, și închipuie-ți că au ținut-o 7 luni și mai bine: erau ciorapi de mătase vegetală. Biata Ly are încurcături, dar, pricepută cum este, s a descurcat până acum destul de bine. Aici, întreținerea casei a crescut mult, pe februarie ne costă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
supărat, fiindcă nu mi-au răspuns nimic la scrisoarea în care le spuneam că n-am de gând să le pun cununiile, că n-am de gând să fiu de față. Ah, familia, copilița mea, ce calamitate! nu ți poți închipui ce greu de suportat, ce sufocantă este! [...] [adaos] 1 martie [1948] Adaug următoarele la scrisoarea pe care nu ți-am putut-o trimite. 1) Problema Cioflec e cumplită, cred că nu mai rezist. 2) Nu ți-ai mai recunoaște țara
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
s-au așternut peste mine, torturându-mă din zi în zi mai tare; oare câte mă mai așteaptă încă până la sfârșitul calvarului meu matern? [...] Vineri, 7 mai [1948] [...] Iubita mea, e câteodată mai greu de îndurat decât ne-am fi închipuit în ziua când, cu doi trandafiri roșii în mână, plecai cu acest simbol însângerat al suferințelor noastre pe care-l luai cu tine și ai cărui spini mi-au rămas mortal înfipți în inimă. Astăzi este prima mea zi de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în care de altfel am crezut întotdeauna, a unei viitoare întâlniri, e din ce în ce mai estompată; de altfel, ne despărțiserăm știind sigur că ne-am putea vedea peste doi ani, cel mai curând. Dar ce visuri nebune mi-am putut face: mă închipuiam coborând din avion fără să-ți fi dat de veste, m-aș fi dus la Greg sau la Christiane, sau la Georges, ca să încerc să te previn în mod delicat și, după câteva minute, am fi plecat amândouă, reîncepând minunatul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Eu trec uneori prin deprimări imense; mai este și această scumpă și mizerabilă Ly, care în fiecare dimineață îmi apare desfigurată, de nerecunoscut. O port în mine cu spaimă și tristețe, ca pe un avertisment tragic. [...] Tu nu-ți poți închipui ce viață de câine ducem aici. Familia Pal. țipă, urlă și ne svârle epitete din care cel mai inocent e „mârșavi“, ne amenință. Să știi că aici nimeni nu va interveni pentru tine, căci fiecare va fi socotit ca un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de bagaje, jos venise mașina bietului Romeo, acum în oraș. Tu erai aici, aici! Și iar îți spun că, oricât aș țipa de singurătate, tu nu trebuie să te întorci. Cei patru expulsați, sau câți sunt, sunt în oraș. Îți închipui ce vi s’ar întâmpla vouă. Te iubesc, Monică. În această iubire voi încerca să prind putere, mă voi târî în genunchi să trăiesc, să te revăd. De multe ori îmi spun că astfel de iubire e o nebunie, și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lupta a luat sfârșit din lipsă de combatanți“. Aici toată lu mea e în oraș, pentru te miri ce. Batjocorită, umilită, chi nuită. Nu, nu poți înțelege; din fericire, draga mea, n-ai cum să înțelegi, fiindcă nu ți poți închipui realitatea. Știi, scumpa mea, când am citit, la Mangalia, scrisoarea ta de spre 14 iulie, am crezut că visez; aș fi vrut să mor în visul ăsta de neimaginat aici. Da, Baudelaire va mai exista când noi ceilalți vom fi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ne umilesc, ne amenință și ne torturează cu aerul lor victo rios, la tot pasul; întorc capul, prefăcându se că nu te văd, ca pe urmă să dea raportul despre tine. Și încă atâtea, atâtea altele. [...] Ești copil dacă îți închipui că îi pasă cuiva de biata țara asta încătușată; am fost azvârliți ca hrană unor sălbatici și o să rămânem prada lor. Ne crezi îndoctrinați, dar nu suntem decât terorizați, batjocoriți, amenințați la tot pasul. Uite, muzica de afară îmi arată
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mă rog din toată inima. Mama 82/1948 12 octombrie [1948], marți [...] O, scumpa mea, ar fi crezut cineva că o să putem trăi separat, că bătrânețea mea are să fie la fel de tristă ca viața mea de femeie măritată? Nu mi-am închipuit niciodată, când te țineam în brațe micuță-micuță și așa de drăgălașă, că vor trece ani și ani fără să ne vedem. Sigur, mă gândeam că într-o bună zi am să mă mut din casă, dar că am să fiu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ta, scumpo, profită de această oră ideală pentru emoționanta dragoste maternă, de acest ceas de seară când lucrurile își pierd conturul și când, în lumina difuză, vag albastră, vag cenușie și bătând în violet, îți poți face iluzii, îți poți închipui prezențe imaginare, dorite fierbinte, oră în care te pot evoca. [...] 96/1949 I 23 ianuarie [1949], duminică seara Stana îți citește cu regularitate scrisorile. 25 ianuarie [1949], marți seara [...] Ieri-seară am plâns de nu mă mai opream. Am plâns, am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și tata îmi spunea, pe jumătate mândru de mine, pe jumătate sever: „Nu te astâmperi?! Stai odată’n loc!“ Și eu răspundeam intimidată: „Alunec!“ Apoi așteptam, plictisită și plină de dispreț față de celelalte „moșii“ pe care le străbă team. Îmi închipuiam că noi suntem cei mai mari boieri din România și că saluturile proprietarilor și ale țăranilor erau un omagiu firesc, fiindcă numai noi singuri eram „boierii“. Nu știu cine-mi vârâse asta în cap, dar a durat până pe la unsprezece ani, când
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
întors“. Și când proasta de Mabell mi-a smuls receptorul ca să te felicite, era să-i administrez... Ți-am spus prostii, nu-i așa? Eram ca o ființă primară, cuprinsă brusc de un acces de idioțenie, de tachinerie stângace. Și închipuie-ți că am făcut un lucru oribil: dându-mi seama cât își doreau Irène și Gaby să vorbească cu tine, am vrut să te am numai pentru mine - amintindu-mi de ultimele două dăți, când receptorul trecea din mână în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ei o rochie de aur, de perle și de diamante. M. 1/1950 4 ianuarie [1950], miercuri [...] Îmi spui că ai vrut să alergi la Gara de Est etc. Ce-i nebunia asta? Cum îndrăznești să-mi scrii așa ceva? Îți închipui că ai fi bine primită?! Că ești așteptată cu brațele deschise și că ți s-ar spune: așa, domnișoara a venit să-și vadă mămica, să-și bea biberonul?! Încă de la Curtici, fii foarte sigură, fata mea, ai lua alt
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vitală, încât te simt lângă mine; forță și încurajare, ca un fluid. Dar să te realizez concret - imposibil: nu reușesc deloc să te „văd“. M. 26/1950 I 17 ianuarie [1950], marți dimineața [...] O, scumpa mea, toți cei care își închipuie că trecutul se va întoarce exact cum a fost sunt orbi, obtuzi, inconș tienți. N-au habar ce uriașă muncă de propagandă se desfășoară aici. Ca și cum ai vrea să redai un ten ca crinul celor care au suferit de vărsat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
valoarea lui, să-ți spui: „ăsta e, știam și eu“, ca apoi să rămâi cu buzele lipite, cu gura ferecată, și să bâlbâi, ca o idioată căzută în mintea copiilor, lucruri pe alături de răspuns. III Joi, 9 februarie [1950] Aseară, închipuie-ți, am fost la teatru pentru prima dată de la plecarea ta. Toată dimineața m-am gândit să vin acasă între 4 și 7 ca să citesc și să iau notițe, să mă aranjez nițel și pe urmă să mă duc la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
funcțiunile vitale sunt între rupte și se pun în mișcare, când o fac, doar legat de tine. Te iubesc infinit, tragic. Mă întreb cum mai pot trăi fără Tine alături. Câteodată nu-mi dau seama cum am putut să-mi închipui că despărțirea noastră se va petrece fără sfâșiere, fără smulgerea asta dureroasă, cum ai smulge un braț fără anestezie. Poate nu-mi dau seama și trăiesc [totuși] sub un anestezic: scrisorile astea. Arcul întins al așteptării, al primirii, al trimiterii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sulfamidele asupra mea, când m-am întors de la Ver[eș], eram gata să leșin în fața ușii apartamentului nostru. Fuga, fuga, pe divanul tău drag, care mi-a fost leagăn și pat de odihnă, în amintirea ta. Puteam eu să-mi închipui că dormeam în el pentru ultima oară? Fiindcă nu puteam respira, am rugat-o pe Mabell să-mi pună ventuze. Era ora 3. Iarăși sună. Mabell îmi spune: „Domnii de azi dimineață au venit iar, așteaptă în vestibul“. Nu erau
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să cad; atunci am zis: „Vezi-i, Doamne, pe cei cărora le datoresc ziua de azi!“, sau cam așa ceva, și seara, băiatul mămichii s-a întors rănit (căzuse în gura canalului și s-a lovit rău la picior). Poate își închipuiau că, reclamându-mă, vor pune mâna pe sufragerie. Acum, ca și mine, de altfel, stau la pândă. În primul rând, gata cu Lust. [Mabell] e speriată văzând că i s-a închis ușa în nas, căci individul a plecat fără
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
timpului ăstuia apăsător și întunecat, încep și eu să devin cenușie. Ce faci tu acuma? Simți și tu, ca mine, neliniștea acestei duminici, zi de sărbătoare menită să adune oamenii, să strângă legăturile afective slăbite în timpul săptămânii? Hai să ne închipuim că suntem, ca pe vremuri, una lângă cealaltă. M. 39/1950 I 4 iunie 1950, duminică Am să profit de singurătatea asta minunată ca să răspund scrisorii tale, scumpa mea prietenă de departe. O fac imediat, ca să înnădesc gândurile noastre, fără
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu mă întorc prea târziu, mă rog dumneavoastră, am să continui să-ți scriu. Te sărut. Sâmbătă, 7 iulie [1950] [...] Draga mea, tocmai mă întorc de la surorile Delavrancea, ca și cum m-aș întoarce din altă lume. Nu mi-aș fi putut închipui că sunt în stare să trăiască așa. O cocioabă strălucitoare. Cocioabă, din cauza neîngrijirii, strălucitoare, datorită tablourilor. Nu, refuz să-ți descriu amănunțit acea înspăimântătoare dezordine, acele canapele și divanele desfundate, covoarele uzate sau scoase, parchetul ascuns sub un strat de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]