11,260 matches
-
sub presiune stocată în câteva acumulatoare hidraulice. Sistemul a fost proiectat și instalat de Sir W. G. Armstrong Mitchell & Company din Newcastle upon Tyne. Apa, la o presiune de 5171067.968 Pa, era pompată în acumulatoare de două motoare cu aburi de 360 CP. În anul 1974, mecanismul original a fost înlocuit cu un sistem modern electro-hidraulic, proiectat de BHA Cromwell House. Singurele componente ale sistemului original care încă sunt folosite sunt pinioanele finale, care învârt roțile fixate pe părțile mobile
Tower Bridge () [Corola-website/Science/320874_a_322203]
-
folosesc uleiul ca fluid hidraulic. Unele dintre mecansimele hidraulice originale au fost păstrate, deși nu mai sunt folosite. Acestea sunt exponatele principale în muzeul podului situat în vechea sală a motoarelor din partea de sud a podului. Muzeul include motoarele cu aburi, două dintre acumulatoare, unul dintre motoarele hidraulice care au pus în mișcare partea mobilă, precum și alte artefacte. În timpul celui de-al doilea război mondial, în anul 1942, ca o măsură de prevenire a încetării funcționării podului ca urmare a avarierii
Tower Bridge () [Corola-website/Science/320874_a_322203]
-
asupra râului și asupra locurilor vestite din Londra, fiind vizitate de peste 380.000 de turiști anual. Expoziția are și filme, fotografii și afișări interactive pentru a explica de ce și cum a fost construit Tower Bridge. Vizitatorii pot vedea motorul cu aburi original care odinioară rotea părțile mobile, expus într-o clădire situată în apropierea capătului sudic al podului. În aprilie 2008 s-a făcut anunțul că podul va fi modernizat, costul lucrărilor fiind de 4 milioane de lire sterline. Lucrările au
Tower Bridge () [Corola-website/Science/320874_a_322203]
-
Cazanele de Inaltă Presiune. Intrarea în interiorul complexului industrial se face prin Sala de Expoziții, vechea clădire a Cazanelor de Joasă Presiune; unde acum este un spațiu liber, unde exista expoziții temporare și unde înca se mai pot observa conductele de aburi și buncarele pentru cărbune de la vechiile cazane care acum sunt dezmontate. De aici se intră în Sala Cazanelor , în vechea clădire a Cazanelor de Inaltă Presiune;unde prin forma lor impresionantă, vizitatorii pot observa patru cazane mari de aproximativ 30
Muzeul Electricității (Lisabona) () [Corola-website/Science/320886_a_322215]
-
este din nou egal ca și cel de la cazane, fiind perceput prin tuburile vopsite în diferite culori care trec printre mașini, prin pereți sau prin tavan. Fiecare culoare are propria corespondența în conformitate cu tipul de fluid care a circulat pe acolo: abur uscat, abur umed, apă, etc. Revenind la Sala de Apă, prezintă procesul de tratare a apei pentru a fi folosită în continuare în cazane. Mașinile pe care le putem observa, sunt electropompe, depanatoare, filtre sau distilatori din anii 40, al
Muzeul Electricității (Lisabona) () [Corola-website/Science/320886_a_322215]
-
nou egal ca și cel de la cazane, fiind perceput prin tuburile vopsite în diferite culori care trec printre mașini, prin pereți sau prin tavan. Fiecare culoare are propria corespondența în conformitate cu tipul de fluid care a circulat pe acolo: abur uscat, abur umed, apă, etc. Revenind la Sala de Apă, prezintă procesul de tratare a apei pentru a fi folosită în continuare în cazane. Mașinile pe care le putem observa, sunt electropompe, depanatoare, filtre sau distilatori din anii 40, al secolului XX
Muzeul Electricității (Lisabona) () [Corola-website/Science/320886_a_322215]
-
pentru a fi folosită în continuare în cazane. Mașinile pe care le putem observa, sunt electropompe, depanatoare, filtre sau distilatori din anii 40, al secolului XX. Imediat dupa această sală, este Sala Condensatoarelor, loc unde sunt expuse condensatoarele pentru răcirea aburului, precum și pompele ce permit canalizarea apei din fluviul Tajo, sursa rece esentială pentru funcționarea Centralei Termoelectrice. În partea din spate a sălii, unde sunt expuse comutatoarele de la grupurile de generatoare ale centralei, se afla o expoziție permanentă numită, Chipuri ale
Muzeul Electricității (Lisabona) () [Corola-website/Science/320886_a_322215]
-
fier acoperit cu cărămidă în toate corpurile sale. Cu toate acestea,există diferite stiluri între instalațiile de joasă presiune și clădirea de înaltă presiune. Principiul de funcționare a unei centrale termoelectrice, se bazează pe arderea unui combustil pentru a produce aburi care, la rândul său, rotește un generator de curent electric. Acest lucru e simplu de realizat teoretic, dar în practică este necesar un set complex de mașini, circuite și logistică. În Centrala Tejo combustibilul principal a fost cărbunele, care sosea
Centrala Tejo () [Corola-website/Science/320909_a_322238]
-
apoi în hambarele mixere. De aici, continua spre banda de distribuție în partea de sus a clădirii, de unde cădea pe banda de ardere în interiorul cuptorului. Aici era ars la o temperatură de aproximativ 1200˚C. Astfel căldura generată, transforma în aburi apa care trecea prin tuburile din interiorul cazanului și care ulterior, era direcționat către turboalternatoare. Apa folosită aici,circula în circuit închis și era pură din punct de vedere chimical. Pentru aceasta, trecea printr-un proces de purificare și filtrare
Centrala Tejo () [Corola-website/Science/320909_a_322238]
-
și care ulterior, era direcționat către turboalternatoare. Apa folosită aici,circula în circuit închis și era pură din punct de vedere chimical. Pentru aceasta, trecea printr-un proces de purificare și filtrare pentru a prevenii deteriorarea echipametelor centralei. Prin urmare, aburul călătorea prin tuburi de înaltă presiune (38 kg/cm₂) până la generatoare, unde turbină transforma energie termică de aburi în energie mecanică, iar alternatorul transforma energie mecanică, care era transmisă de turbina, în energie electrică, producând curent electric trifazat de 10
Centrala Tejo () [Corola-website/Science/320909_a_322238]
-
punct de vedere chimical. Pentru aceasta, trecea printr-un proces de purificare și filtrare pentru a prevenii deteriorarea echipametelor centralei. Prin urmare, aburul călătorea prin tuburi de înaltă presiune (38 kg/cm₂) până la generatoare, unde turbină transforma energie termică de aburi în energie mecanică, iar alternatorul transforma energie mecanică, care era transmisă de turbina, în energie electrică, producând curent electric trifazat de 10 500 V cu o frecvență de 50 Hz, care, după ce trecea prin stația de transformare a centralei, era
Centrala Tejo () [Corola-website/Science/320909_a_322238]
-
iar alternatorul transforma energie mecanică, care era transmisă de turbina, în energie electrică, producând curent electric trifazat de 10 500 V cu o frecvență de 50 Hz, care, după ce trecea prin stația de transformare a centralei, era distribuită către consumatori. Aburul la rândul său, dupa ce realiza lucrul în turbină, era dirijat spre condensator unde era transformat din nou în apă pentru a fi reutilizat din nou în cazane. Aburul fierbinte redevenea în stare lichidă prin contactul cu pereții reci ai
Centrala Tejo () [Corola-website/Science/320909_a_322238]
-
trecea prin stația de transformare a centralei, era distribuită către consumatori. Aburul la rândul său, dupa ce realiza lucrul în turbină, era dirijat spre condensator unde era transformat din nou în apă pentru a fi reutilizat din nou în cazane. Aburul fierbinte redevenea în stare lichidă prin contactul cu pereții reci ai tuburilor din interiorul condensatorului, prin care trecea apa rece din râu. Prin urmare, apa râului niciodată nu intra în contact direct cu apa pură folosită ca fluid de lucru
Centrala Tejo () [Corola-website/Science/320909_a_322238]
-
au dus la incetinirea semnificativă a ritmului de extindere și dezvoltare a electricități în oraș. În ciuda acestor dificultăți lucrările de construcție ale clădirii pentru cazanele de joasă - presiune au continuat și la finalul anului 1916 Centrala a început să primească abur de la primele două cazane de joasă presiune instalate în noua clădire, încă în construcție, dar care asigurau condițiile necesare pentru alimentarea grupurilor generatoare existente. Odată construită și făcută pe deplin operațională clădirea de Joasă Presiune, în anul 1921, vechea Centrală
Centrala Tejo (istorie) () [Corola-website/Science/320999_a_322328]
-
anului următor, a fost deasemenea instalat noul generator nr. 3. Pornind de la instalarea noilor grupuri generatoare de putere mai mare, a fost aproape obligatoriu instalarea ulterioară a primelor cazane de înaltă presiune (numerele 12, 13 și 14) datorită produceri de aburi de energie mai mare în acestea, pentru a se valorifica eficiența de putere permisă de grupurile turboalternatoare.Cazanele au fost din nou comandate la fabrica Babcock &Wilcox și din cauza dimensiunilor sale mari, a determinat construirea clădiriei celei mai mari a
Centrala Tejo (istorie) () [Corola-website/Science/320999_a_322328]
-
care se baza direct pe cartelele perforate ale lui Jacquard pentru programare. În 1835, Babbage și-a descris motorul analitic. Acesta era schița unui calculator generic programabil, care primea intrarea pe cartele perforate și era alimentat cu ajutorul unui motor cu aburi. O invenție importantă au reprezentat-o roțile dințate, ca înlocuitor al mărgelelor de la un abac. Ideea inițială a fost cea de a utiliza cartelele perforate pentru a controla o mașină care să calculeze și să tipărească tabele logaritmice cu o
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
de 100 de zeoliți diferiți au fost sintetizați, iar producția anuală a acestora depășește 12.000 de tone. Zeoliții sintetici sunt realizați în mai multe moduri: o tehnică importantă reprezintă amestecarea sodiului, aluminiului și chimicalelor pe bază de silice cu abur pentru a crea un gel. Gelul este lăsat o perioadă, apoi încălzit la cca. 90°C. O altă tehnică folosește caolin care este încălzit într-un cuptor până începe să se topească, apoi refrigerat și măcinat sub formă de pudră
Zeolit () [Corola-website/Science/317312_a_318641]
-
performanțelor mașinilor termice. Este o diagramă ridicată experimental, cu instrumentul "indicator", de unde îi vine și numele. De obicei ea este o diagramă Clapeyron, având pe abscisă volumul și pe ordonată presiunea. Inițial ea a fost folosită la evaluarea mașinilor cu abur, însă ulterior și-a găsit aplicații și la evaluarea altor mașini termice, ca motoarele cu ardere internă și compresoarele. Diagrama permite o determinare relativ simplă a lucrului mecanic ciclic, adică a puterii produse sau consumate în spațiul de lucru de către
Diagramă indicată () [Corola-website/Science/321977_a_323306]
-
a lucrului mecanic ciclic, adică a puterii produse sau consumate în spațiul de lucru de către mașina termică. Metoda diagramei indicate a fost dezvoltată de James Watt și de angajatul său, John Southern (1758-1815) pentru a îmbunătăți randamentul mașinilor sale cu abur. În 1796 Southern a conceput o tehnică simplă, dar esențială, pentru a trasa o diagramă cu un creion fixat de un pistonaș manometric care se deplasa perpendicular pe direcția de deplasare a unei tăblițe care se mișca sincron cu pistonul
Diagramă indicată () [Corola-website/Science/321977_a_323306]
-
fixat de un pistonaș manometric care se deplasa perpendicular pe direcția de deplasare a unei tăblițe care se mișca sincron cu pistonul (în direcția axei „volum”). Diagrama i-a permis lui Watt să calculeze lucrul mecanic în situația în care aburul era destins la sfârșitul cursei până la presiunea atmosferică, extrăgându-se astfel întreaga energie utilă. Lucrul mecanic putea fi calculat din aria cuprinsă între axa volumului și curba trasată. Davies Gilbert a propus același lucru în 1792 iar faptul a fost
Diagramă indicată () [Corola-website/Science/321977_a_323306]
-
în 1792 iar faptul a fost folosit de Jonathan Hornblower în litigiile cu Watt privind patentele asupra diverselor versiuni. Daniel Bernoulli știa și el cum să calculeze lucrul mecanic. Watt a folosit diagrama să aducă îmbunătățiri substanțiale mașinilor sale cu abur și a ținut mult timp metoda secretă. Deși a fost făcută publică în 1822 într-o scrisoare către "Quarterly Journal of Science", ea a rămas oarcum necunoscută, John Farey, Jr. a aflat-o văzând cum era folosită, probabil de oamenii
Diagramă indicată () [Corola-website/Science/321977_a_323306]
-
al presiunii în interiorul lui, rotația cilindrului fiind comandată printr-un fir tensionat legat la capul de cruce al mecanismului bielă-manivelă al mașinii termice. Aceste aparate permiteau ridicarea diagramelor doar la turații mici, până la 200 rot/min, adecvate pentru mașinile cu abur. În secolul al XX-lea, s-au realizat indicatoare mecanice pentru turații mai mari, la care lucrează compresoarele și motoarele cu ardere internă. Indicatoarele cu înălțimea diagramei de 50 mm puteau fi folosite până la turații de 500 rot/min, iar
Diagramă indicată () [Corola-website/Science/321977_a_323306]
-
Georg Klein, apoi în 1944, a intrat sub controlul SS, în special în sfera de competență a generalului Hans Kammler. Proiectul a fost dezvoltat în anul 1942 de Richard Miethe, împreună cu Giuseppe Belluzzo, un inginer italian expert în turbine cu abur. Au fost proiectate trei astfel de aparate de zbor. Primul avea 15 m diametru, al doilea avea 50 m, iar al treilea 170 m. Este o aeronavă de formă discoidală concepută în anul 1943 de inginerul austriac Viktor Schauberger, bazată
Programul spațial nazist () [Corola-website/Science/321494_a_322823]
-
A fost produs în anul 2005 de HIT Entertainment, este precedat de Sezonul 8 și urmat de Sezonul 9. Acest episod-film include 4 cântece video speciale și câteva segmente interactive educative. În acest film, toate locomotivele, fie diesel sau cu aburi, lucrează împreună să recontruiască stricăciunile provocate de furtună, dar și noul Aeroport Sodor. Acest episod-film a fost difuzat în premieră pe postul TV MiniMax pe data de 24.06.2007 și pe JimJam pe data de 26.09.2009. A
Locomotiva Thomas și prietenii săi - Cu toată viteza înainte () [Corola-website/Science/316395_a_317724]
-
de către Häyhä a fost de a compacta zăpadă din fața lui, astfel încât lovitura să nu lase urme în zăpadă și să-i dezvăluie poziția. Din același motiv se spune că obișnuia să aibă gura plină de zăpadă, pentru a nu lăsa aburii produși de respirația sa să-i trădeze ascunzătoarea. Rușii au încercat în nenumărate rânduri să-l elimine, folosind atât contra-lunetiști, cât și lovituri de artilerie. Pe 6 martie 1940, Häyhä a fost împușcat în maxilarul inferior stâng de către un soldat
Simo Häyhä () [Corola-website/Science/322338_a_323667]