15,499 matches
-
tu quoque este insuficient și trebuie recunoscut faptul c) s-au comis nedrept)ți. În 1967 au fost mai mulți refugiați - cum r)mane cu ei? Aceste nedrept)ți sunt o surs) de suferinț) și o amenințare pentru evrei - ele ameninț) s) anuleze realiz)rile. În timpul lui Hitler, evreii erau leproșii Europei. Nu, măi r)u. Leproșii sunt izolați, Îngrijiți și tratați. Nu exist) cuvânt care s) exprime ceea ce au fost evreii europeni Între 1939 și 1945. Dup) r)zboi, supraviețuitorii
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
acum Îl atac). Domnul Kissinger are dexteritatea unui maestru p)pușar, Ins) Îi simt atingerea, deși e subtil). Dup) toate aparențele, el vrea totuși s) m) conving) de atitudinea să cald). În aceast) c)ldur) este Ins) ceva de gheaț) - ameninț)ri pe care, probabil, obișnuiește s) le sugereze atunci când le vorbește evreilor americani: ei trebuie s) Înțeleag) c), l)sându-se folosiți de liderii Israelului că grupuri de presiune, nu ajut) Israelul și nu se ajut) nici pe ei Înșiși; În
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Înțelegere. În timpul tratativelor de la Paris, Kissinger se plângea adesea c) Nguyen Van Thieu nu venea În Întâmpinarea eforturilor sale de a se ajunge la un acord. „În cele din urm), domnul Thieu a cedat datorit) promisiunilor privind ajutorul american și ameninț)rilor implicite ale președintelui Richard M. Nixon”, se afirm) În Times. Domnul Schlesinger vorbește despre „vietnamizarea Israelului În ultimii ani”. Domnul Kissinger, care este În mare m)sur) responsabil de cele Întâmplate În Vietnam, cere Israelului s) se bazeze pe
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
tine și nu pentru ceilalți, Înseamnă că ai tu o problemă“. Într-adevăr, eu, când scriu, mă concentrez natural, dar atunci, ciudat, deși făceam mare efort, atenția Îmi fugea, orice murmur În culise mă deranja, mi se părea că eram amenințat de o conspirație a neatenției, a indiferenței. Nu reușeam să mă despart de „viața“ care, Într-un teatru, continuă să se desfășoare În culise. Un actor se concentrează, eu nu reușeam. Aici e Întrebarea: de ce un anumit lucru ne ajută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
noi, avem impresia că suntem pătrunși de legile obiective ale armoniei și echilibrului. În astfel de clipe uităm să ne exprimăm doar pe noi Înșine „ca artiști“ și căutăm o comuniune esențială Între noi și spectatori. Cum evenimente catastrofice ne amenință din ce În ce mai mult viața curentă, găsesc și mai justificată credința În intuiția care m-a ghidat Încă din copilărie, aceea a teatrului ca loc al speranței, ca antidot Împotriva pesimismului. Pe Aeroportul JFK Îmi regăsisem calmul, dar fără nici un merit personal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În voia inspirației să inventăm necenzurați. Zoe Pappas, fidela mea asistentă de la Met, mi-a spus În secret că managerii și the board (consiliul care conduce totul) sunt strânși cu șurubul de donors care, cu atitudinea cea mai negustorească posibilă, amenință că, dacă nu li se livrează marfa pe gustul lor, Își retrag banii. Iar Met-ul depinde În mare proporție de aceste fonduri private ale milionarilor orașului. Odată intrată În panică, direcțiunea a luat decizia radicală de a spune NU modernității
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
acuzat pe le huissier și pe acoliții lui că ei stăteau tolăniți pe scaune moi În timp ce pe doamne le-au invitat să șadă pe niște scaune tari; s-a plâns de asemenea, furioasă și vehementă, că le huissier chiar Îl amenințase cu Închisoarea pe Monsieur Dmitri Nabokoff, „Conseiller d’État, homme sage et plein de mesure“ (un bărbat Înțelept, cu simțul măsurii), numai pentru că numitul domn a Încercat să-l azvârle pe le huissier pe fereastră. N-a fost un proces
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
negri și veseli, puțin oblici și obrajii rumeni măslinii. Un puf discret, asemănător celui de pe fructele din specia migdalei, Îi mărginea profilul cu un frumos contur strălucitor. Se plângea că părul ei castaniu bogat n-o asculta și o enerva, amenințând că o să și-l tundă scurt și chiar s-a tuns un an mai târziu, dar eu mi-l amintesc Întotdeauna așa cum arăta la Început, Împletit foarte strâns Într-o coadă groasă prinsă la spate cu o fundă mare de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lui Șișkin (Luminiș Într-o pădure de pini și ale lui Harlamov (Cap de tânără țigancă) ne-au oferit un pic de intimitate prin prezența unor șevalete cu desene - până când un veteran al campaniei turcești, cu gură spurcată, ne-a amenințat că o să cheme poliția. De la aceste mari muzee am avansat la unele mai mici, de pildă Muzeul Suvorov, din care Îmi amintesc o sală foarte tăcută, plină de armuri și tapiserii vechi, flamuri de mătase sfâșiate și mai multe manechine
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Deși nu ne stătea În putință să ameliorăm situația, tu și cu mine am vegheat Împreună ca să nu existe nici o fisură Între copilăria lui și propria noastră pruncie trăită În bogăție și aici interveneau acele destine prietenoase, doftoricind fisura ori de câte ori amenința să se deschidă. În perioada aceea, știința creșterii copiilor a făcut același progres fenomenal, rapid, pe care l-au Înregistrat aviația sau agricultura - eu, când aveam nouă luni, nu căpătam o jumătate de kilogram de spanac pasat la fiecare masă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-mi arde mie?! E obrintit! Zău așa!... Să nu ți-l taie! Ștefan ridică șomoiagul chicotind: Ducă-se! E putred! Mai am unu'! spune și ridică piciorul sănătos. Mai rău de cap: n-am altul de schimb... Ți-l taie! amenință Daniil necruțător. Capul? Piciorul! Daniil întinde mâna să-i scoată bandajul de la frunte. Mă lași să văd?... Ștefan se ferește în lături: A! Nu!... Aiasta-i cununa mea de spini! La așa "Mântuitor" așa coroană! râde el sarcastic și începe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Veni, vidi..." Și-am rămas. În umbra Marelui Ștefan, mi-am găsit limanul. Nicăieri nu m-am simțit mai "acasă" ca lângă moldovenii aiștea "zărghiți" cu inima cât casa. Maria, cu un zâmbet răutăcios: Mai cu osebire, lângă "moldovence"... Țamblac, amenințând-o cu degetul: Afurisito! Și lângă dulcele Cotnar... Să mai încălzești vipera la sân, zâmbește el în barbă... Apoi, m-ai chemat și pe mine. Îi puseseși gând rău lui Ștefan... Îți amintești? În chiar ziua în care am sosit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
noi. Toate acestea și câte încă... Păcat că le prețuim numai când le-am pierdut. "Gaudeamus igitur"! explodează Țamblac. "Carpe diem", fetițo! Ai uitat să pomenești de vița de vie. Și de moldovence ai uitat, zâmbește ea. Răutate mică, o amenință el cu dragoste. Recunosc, "sunt un porc în turma lui Epicur". Tu ai spus-o... Horațiu a spus-o, precizează Țamblac cu tristețe. În viață n-am prea avut parte de bucurie, a trebuit să mi-o imaginez. Acu, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prea mult zor să pornească vârtelnița, răvășește feșile pe jos. Voichița se ridică în picioare, spăsită, cu ochii în pământ. N-ai prea avut spor, Voichițo, constată Maria cu o dojană îngăduitoare reținându-și un zâmbet. Cam înfocate serenade, frățioare! îl amenință apoi cu degetul pe Alexandru. Zăpăcești fata! Tocmai îi povesteam Voichiței despre Mangop... Dacă Vodă ar fi ascultat și de ale noastre păsuri, de mult dezrobeam Mangopul! Maria se așează pe bancă lângă Voichița, care înfășoară de zor, pe vârtelniță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bine va fi primită în Ceruri. Doamne, spune Ștefan cu nostalgie, să dormi în fânul cosit!... Cu țârâit de greier la ureche!... Și ce miroznă de busuioc și sulfină!... Îi surprinde pe boieri mustăcind, dându-și coate pe-nfundate. Îi amenință cu degetul și, cu un zâmbet șăgalnic, îi ceartă: Afurisiților! Numai la blăstămății vă stă gândul! Eu... eu mă gândeam la greieri... Boierii izbucnesc în râs și Ștefan le ține isonul. Râdem noi râdem... Când îți asculta firmanul cu porunca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să ne întoarcem la oile noastre... Boier Stanciule, ai poposit la Cracovia. Măritul Jagelon-Crai, tot cu țâfna scorocită-i? O ține morțiș: "Închinare și iar închinare". E foc și pară că Măria ta nu respecți "Omagiul închinării personale"... "Să fie clar! amenință el. Să fie clar: până nu pune un genunchi în pământ, ca să presteze personal "Omagiul", cum cere "Codul cavaleriei", până nu se leapădă de cârdășia cu înfumuratul de Mateiaș, tractatul n-are nici o putere!" E culmea Iagelonul aista cu dihonia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
frumusețe!” Parcă ieșise din capul meu, părea o întrupare fidelă a gândurilor mele despre acel meci! Elogiile sale, în cascadă, au sfârșit prin a-l irita pe un individ solid, fălcos, care a început să-l contrazică și să-l „amenințe” cu jocul pe care urma să-l facă, săptămâna viitoare, „Steaua noastră”, în finala Cupei Campionilor Europeni. Până la urmă, amenințările au devenit parcă mai directe: „Mai vorbim noi! Ne mai întâlnim noi!” Un „patriot” probabil, dacă nu cumva un securist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
știe ce fond artistic... sau literar... Partea a patra. Au mai trecut câteva luni. Primăria hotărându-se să scape orașul de câini, hingherii trec la acțiune. De câteva nopți însă, nobila lor muncă le este zădărnicită de un ins care, amenințându-i cu arma, îi obligă să elibereze animalele capturate. Le pândește mașina, și când aceasta se oprește pentru o nouă razie, apare ca din pământ și îi somează. Se pare că originalul haiduc e chiar individul care hrănea câinii, pe când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și rața îl observase, acum își continua fuga fără să se mai ascundă. Pasărea însă nu putea zbura: era obosită. Ar fi fost destul să se ridice în văzduh, și acolo, afară de țipetele furioase ale omului, n-ar mai fi amenințat-o nimic. Dar ca să se ridice spre cer, ar trebui să aibă forță în aripi. Rața era însă prea obosită. Tot ce putea face era să se cufunde. Dispăru deci în apă în timp ce omul, în mână cu o scurtătură grea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
schimba direcția, încerca o altă rută. A făcut-o, evident, și după dispariția mea...” * „ - Domnia ta, judecând după barba până la brâu pe care o porți prematur, trebuie să fii Cocrișel, m-am adresat eu tânărului de la anul 1600 care, întemnițat și amenințat cu decapitarea, trimisese alor săi o scrisoare disperată, scrisoare devenită document lingvistic, de care am luat cunoștință la cursul de Istorie a Limbii Literare al lui Al. Rosetti... Cursul l-am uitat demult, pe Cocrișel și situația existențială tragică în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
spusese răspicat, mereu, ̀ în campaniile lui nu rareori pătimașe, nu rareori nedrepte la adresa unor persoane, dar totdeauna întemeiate pe realități verificabile istoricește, că ființa unei națiuni se afirmă și se menține numai prin cultura ei ; vicisitudinile istorice îi pot amenința și chiar desface formele de existență statală, cum în atâtea cazuri s-a putut vedea, dar acolo unde există o cultură autentică, nu fabricată, o cultură perpetuată, cu orice preț, din impuls natural, irepresibil, dar și cu conștiința clară a
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
mama și tata mi-ai dat tu.. Ai plecat așa de vreme dintre noi . Unchiul Dumitru a fost învățător. Cavaler fiind, a început să-și înnece lipsurile și necazurile în băutură. În vreo doi ani a ajuns pătimaș. Îi era amenințat serviciul. A încercat să se căsătorească, dar fetele care ar fi mers după el, lui nu-i plăceau, iar cele pe care le vrea el îl refuzau pe motiv că-i pătimaș‚ că-i bețiv. O fată a făcut excepție
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
să rețin. Cred că în răbdarea și în bunăvoința sa se găsea concetrată dragostea mamei, a bunicii și a lui și că această întreită iubire vibra de dorința de a salva un pui de om de la mizeriile vieții care-l amenințau. La Corbeni, în vara aceea, a anului 1935, am văzut pe masa pe care făceam lecțiile, cărțile pe care le citea unchiul Costică. Erau, printre altele: Eonul dogmatic, al lui Lucian Blaga, Istoria Pedagogiei, și Pedagogia Generală, ale lui G.
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Dinu le-a dat cantitatea cerută dar nu le-a îngăduit plecarea decât dacă dau scris ce cantitate de struguri au luat. A fost scandal mare. I-au reproșat că nu este membru de partid așa cum trebuie și l-au amenințat cu excluderea din partid. Inginerul agonom care avea nevoie de Dinu, nu l-a demis imediat. Pentru culesul viei, președintele colectivei a aranjat ca să vină la cules lucrătoarele dela fabrica de confecții Braiconf. În ziua fixată au venit 40 de
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
au înecat corăbiile”? Viața de la seminar se deosebea fundamental de tot ceea ce trăisem eu până atunci. Ceea ce ni se preda socoteam că trebuie învățat cu sfințenie, la perfecție. Din păcate, unii profesori nu ne explicau ca să înțelegem, iar alții ne amenințau cu pedepse exagerat de dure, cu care mă băgau în sperieți. Sala în care am făcut cursurile clasei I-a, era la etaj. Unul dintre profesorii noștri, în timpul unei lecții, a amenințat pe unul dintre colegi că-l aruncă pe
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]