KorAP: Find »[drukola/base=bunic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...440 441 442 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

Nu știu, răspunse fata. Cauza nu s-a elucidat. Se presupune că a fost vorba de o disfuncționalitate a creierului, dar nu se știe de ce a survenit așa ceva. Nu i-a fost nimănui clar. — Trebuie să existe măcar o presupunere. — Bunicul susține că oamenii obișnuiți nu tolerează iradierea creierului. A fost nevoie de o asemenea iradiere pentru a cataliza miezul, adică străfundurile conștiinței. Celulele encefalului au încercat să producă anticorpi, numai că reacția a fost complet neașteptată. A produs moartea. Cred

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
moartea. Cred că lucrurile sunt mult mai complicate, dar poate fi și asta o explicație pe înțelesul nostru. Și cum de-am supraviețuit eu? Cred că la tine a fost vorba de niște anticorpi naturali. Plus carapacea care învăluie sentimentele. Bunicul a încercat să le facă celorlalți o carapace artificială ca să-i protejeze, dar n-a mers. A fost prea slabă. — Și învelișul acela cum arată? Ca o coajă de pepene verde? — Hai să zicem că da. — Atunci, în cazul meu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
coajă de pepene verde? — Hai să zicem că da. — Atunci, în cazul meu, învelișul, sau carapacea, sau coaja de pepene - cum vrei să-i zici - este moștenită sau am dobândit-o pe parcurs? — Cred că parțial e moștenită, parțial, dobândită. Bunicul nu mi-a spus exact. A precizat doar că e periculos dacă știu prea multe. După părerea lui, nu există decât o singură persoană dintr-un milion sau un milion și jumătate care are asemenea anticorpi naturali cum ai tu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
lui, nu există decât o singură persoană dintr-un milion sau un milion și jumătate care are asemenea anticorpi naturali cum ai tu, dar nu o poți găsi până nu o investești cu capacitatea de a face permutări. — Dacă presupunerea bunicului tău e adevărată, înseamnă că a avut un noroc chior să mă găsească tocmai pe mine. — Deci, ai devenit foarte prețios ca „mostră“ și totodată, cheia problemei. — Și ce planuri are bunicul tău cu mine? Ce-au însemnat toate datele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
cu capacitatea de a face permutări. — Dacă presupunerea bunicului tău e adevărată, înseamnă că a avut un noroc chior să mă găsească tocmai pe mine. — Deci, ai devenit foarte prețios ca „mostră“ și totodată, cheia problemei. — Și ce planuri are bunicul tău cu mine? Ce-au însemnat toate datele alea pe care mi le-a dat să le permutez? Dar unicornul? Dacă aș ști, te-aș putea salva imediat, zise fata. — Și pe mine, și lumea, nu? Biroul fusese devastat. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
A deschis apoi carnețelul cu coperte din piele pe la jumătate și a studiat îndelung, la lumina becului, o anumită pagină. Mi-am aruncat și eu privirile peste ea, dar nu pricepeam nimic. Era plină de simboluri, cifre, litere. — E carnețelul bunicului. Doar el și cu mine înțelegem ce scrie aici. Planuri, evenimente petrecute... toate sunt notate aici. Mi-a spus că dacă pățește ceva, să citesc neapărat carnețelul. Ia, stai! Uite, scrie aici că pe data de 29 septembrie ai terminat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
întrebă ea. - Cine știe? Poate la (4). Asta înseamnă că dacă programul e anulat la (3), semnul „X“ nu mai e funcțional. Dacă însă, din cine știe ce motive, programul nu se anulează, ajungem la „X“. — Deci, trebuie să-l găsim pe bunicul meu până la prânz, data de 2. — Dacă presupunerile mele sunt corecte, da. — Sunt sigură că așa e. — Posibil, am spus în șoaptă. — Cât timp mai avem la dispoziție? mă întrebă ea. Până când se sfârșește lumea, până face un poc mare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ei sunt capabili de comunicare. — Bine, bine, dar dacă nu pot vorbi, cum au luat Simbolatorii legătura cu ei? Nu e greu să inventezi un dispozitiv de transformare a undelor sonore în cuvinte. Probabil că l-au făcut Simbolatorii. Și bunicul meu ar fi putut inventa așa ceva, dar n-a vrut. — De ce? Pentru că nu voia să vorbească cu ei. Sunt niște creaturi dezgustătoare și vorbesc o limbă oribilă. Îți zgârie pur și simplu timpanul. Nu mănâncă decât putreziciuni și gunoi. Beau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Mi s-a făcut teamă și m-am mai apropiat de ea. — Te mai supără rana? — Am luat medicamentele acelea, așa că acum mi-e bine. Dacă fac mișcări bruște, o simt. Altfel, nu. Cel puțin deocamdată. Dacă ne întâlnim cu bunicul, îți scoate durerea de tot. — Cum adică? — Simplu. M-a scăpat și pe mine de dureri de nenumărate ori. Când mă durea capul, de exemplu, introducea un cod care-mi scotea prezența durerii din minte. E adevărat că aceasta este

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
zis. Simbolatori sau complici de-ai Întunegrilor. Nu puteau fi decât oameni. Numai niște oameni puteau aduce laboratorul în halul ăsta. Mai ales că au lucrat cu cap. Au lăsat neatins tot ce-i prețios ca să poată ei continua cercetarea bunicului tău. Pe Întunegri i-au lăsat afară ca să nu fie spionați. De aceea au și încuiat ușa de la intrare. — Sper să nu fi luat nimic de valoare cu ei. Poate că nu, am zis eu aruncând o privire prin încăpere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
lăsat afară ca să nu fie spionați. De aceea au și încuiat ușa de la intrare. — Sper să nu fi luat nimic de valoare cu ei. Poate că nu, am zis eu aruncând o privire prin încăpere. Dar l-au luat pe bunicul tău și el era mai prețios decât orice altceva pe lume. Din cauza asta, n-am cum să mai aflu acum ce mi-a plantat el în cap. Nu mai pot face nimic. Stai liniștit, zise fata cea durdulie. N-au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mai prețios decât orice altceva pe lume. Din cauza asta, n-am cum să mai aflu acum ce mi-a plantat el în cap. Nu mai pot face nimic. Stai liniștit, zise fata cea durdulie. N-au pus ei mâna pe bunicul. Există aici o ieșire secretă. A întins-o pe-acolo, folosind dispozitivul de ținere la distanță a Întunegrilor. Ca și noi. Cum de ești atât de sigură? — Simt. Bunicul este un om foarte precaut. Nu se lasă el prins cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
liniștit, zise fata cea durdulie. N-au pus ei mâna pe bunicul. Există aici o ieșire secretă. A întins-o pe-acolo, folosind dispozitivul de ținere la distanță a Întunegrilor. Ca și noi. Cum de ești atât de sigură? — Simt. Bunicul este un om foarte precaut. Nu se lasă el prins cu una, cu două. Când i-a auzit umblând la ușă, a fugit. Deci, tu crezi că e în siguranță undeva la suprafață? — Nu, nu-i chiar atât de simplu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
simplu. Culoarul de evadare e un adevărat labirint prin care trece prin cuibul Întunegrilor. În cel mai bun caz se poate parcurge în cinci ore. Dar aparatul de ținere la distanță a Întunegrilor nu funcționează decât jumătate de oră. Așa că bunicul e încă în labirint. — O fi fost prins de Întunegri? — Nu cred. Bunicul și-a construit și un adăpost subteran în caz de urgență. Un adăpost de care Întunegrii nici măcar nu se pot apropia. Presupun că se ascunde acolo și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Întunegrilor. În cel mai bun caz se poate parcurge în cinci ore. Dar aparatul de ținere la distanță a Întunegrilor nu funcționează decât jumătate de oră. Așa că bunicul e încă în labirint. — O fi fost prins de Întunegri? — Nu cred. Bunicul și-a construit și un adăpost subteran în caz de urgență. Un adăpost de care Întunegrii nici măcar nu se pot apropia. Presupun că se ascunde acolo și ne așteaptă. — Chiar că e deosebit de prevăzător. Știi unde e adăpostul? — Cred că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
strictul necesar. Eram și așa prea nervos. — Cam de cât timp am avea nevoie să ajungem în locul acela de care nu se apropie Întunegrii nici în ruptul capului? — Ajungem în douăzeci și cinci sau treizeci de minute până la intrare. De acolo până la bunicul meu, încă o oră sau o oră și jumătate. Dacă trecem de intrarea în adăpost, suntem în siguranță. Până acolo e problema cea mare. Trebuie să ne grăbim ca să nu se termine bateria. Și dacă se termină până ajungem? Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Și umezeală. În cameră pătrunse un aer muced. — Îți place, nu? mă întrebă fata cu mâinile pe bară încă. — Cred că nu i-ar fi dat nimănui prin cap că ar putea exista aici o ieșire secretă. Am impresia că bunicul tău e de-a dreptul maniac în materie de uși secrete. — De ce zici asta? Nu e maniac. Nu are deprinderi ciudate și nici n-a făcut tot ce-a făcut numai din obsesie. Este puțin mai dotat decât alții și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
numai din obsesie. Este puțin mai dotat decât alții și priceput într-o mulțime de domenii. De la astronomie până la genetică. Nu mai e nimeni ca el. Mulți fac pe nebunii prin ziare și pe la televizor, dar toți sunt niște farsori. Bunicul e un geniu. — Pe cei din jur nu-i interesează că-i geniu. Îl pot face repede praf și se folosesc de talentul lui. Așa s-a întâmplat și acum. Fie că ești geniu, fie că ești prost, nu poți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
și acum. Fie că ești geniu, fie că ești prost, nu poți trăi singur pe lume. Chiar dacă te ascunzi în subteran sau îți înalți un zid solid în jur, tot se găsește cineva care să dărâme tot ce-ai făcut. Bunicul tău nu face excepție. Din cauza lui am rana de la burtă, din cauza lui e lumea pe cale să se sfârșească în mai puțin de treizeci și cinci de ore. Dacă-l găsim, sunt convinsă că totul o să fie în ordine, spuse ea apropiindu-se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mai mic. La un moment dat a dispărut de tot. Parcă era și mai multă beznă și umezeală de data asta. Nici lanterna nu făcea față întunericului. Dâra de lumină era slabă de tot. Nu prea înțeleg de ce a ales bunicul tău să o șteargă fix prin apropierea cuibului Întunegrilor. Pentru că i s-a părut drumul cel mai sigur, răspunse fata luminându-mă câteva clipe cu lanterna ei. Cuibul este un fel de sanctuar de care nici măcar ei nu se apropie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
știu? A luminat pământul cu lanterna. Vezi? Uită-te bine! M-am aplecat și am privit petecul luminat. Sclipea argintiu. Am întins mâna ca să văd despre ce e vorba. Erau clame. — Vezi? Suntem pe drumul cel bun, spuse fata autoritar. Bunicul a trecut pe-aici. Știa că o să pornim în căutarea lui și a marcat drumul cu clame ca să nu ne rătăcim. Nemaipomenit! am exclamat. — Au trecut cincisprezece minute. Hai să ne grăbim! Am mai dat și peste alte intersecții, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
care-mi lăsa o senzație de acid în gură. — Cred că ne apropiem de sanctuar, zise fata. Suntem salvați. Întunegrii nu trec dincolo de el. — Înțeleg că ei nu intră, dar noi cum mai ieșim de-aici? Lăsăm asta în seama bunicului. Găsește el o soluție. Dacă am avea două aparate care să emită ultrasunete, chiar că nu s-ar mai apropia nici un Întunegru. În timp ce unul funcționează, celălalt să stea la încărcat. N-ar avea de ce să ne mai fie teamă. Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
lanternei. — De-aici o să pătrundem în inima muntelui, zise fata. Ai probleme cu urcatul? — Pe vremuri urcam de două ori pe săptămână cel puțin. E adevărat însă că nu era așa întuneric. — Nu-i chiar munte, ci mai degrabă deal. Bunicul îmi spunea că ei îl consideră un munte sacru, subteran. — Și noi îl pângărim acum. Nici vorbă de așa ceva. Toate impuritățile se concentrează aici. Este precum cutia Pandorei, un loc pecetluit de scoarța pământului. O să trecem chiar prin mijlocul lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
nici nu știu să cânt la vreun instrument. — Te învăț să călărești după ce ieșim de-aici. — Mulțumesc. Apropo, tu la ce te gândești? — La sărutul de adineauri. De aceea te-am sărutat. Nu știai? Nu. — Știi la ce se gândește bunicul meu? — Nu. — La nimic. El e capabil să-și golească mintea de tot. Se spune că numai geniile pot face așa ceva și atunci aerul spurcat nu mai are cum să pătrundă acolo. Nu mai spune! Fata avusese dreptate. Panta devenea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
am ajuns la un platou întins. Se terminase deci urcușul. Am respirat ușurați și am luminat cu lanternele în jur. S-a aplecat și a mai ridicat de jos vreo jumătate de duzină de clame. — Până unde o fi ajuns bunicul tău? — Cred că nu-i departe de-aici. Mi-a vorbit de nenumărate ori despre platoul ăsta. — Deci el a mai venit aici de mai multe ori? — Da. Ca să reușească să facă harta subteranului, a trebuit să prospecteze totul. Fiecare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]