13,496 matches
-
reală.) Mai există și un anunț, scris într-o caligrafie europeană, care dă instrucțiuni utile pentru folosirea spălătoriei. Scara principală face o cotitură spre interior pentru a ajunge la spațiul palierului de la etaj. Îl numesc „spațiu“, pentru că e un loc ciudat, cu o atmosferă proprie. Degajă parcă acel anumit aer de așteptare al unui decor de scenă. Uneori am senzația că am mai văzut scena asta de mult, într-un vis. E un dreptunghi fără ferestre, care, în timpul zilei, primește lumina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
calmă. (Așa cum am descris-o în primul paragraf al acestor notații.) Cu puțin înainte, privisem cu intensitate la o băltoacă prinsă între pietroaie și urmărisem un vierme de mare, foarte lung, roșiatic, cu peri zbârliți, care se încolăcise în niște ciudate volute, înainte de a pieri într-o gaură. M-am ridicat în picioare, și m-am întors cu fața spre mare, clipind în soarele orbitor. Și atunci, nu pe dată, ci după vreo două minute, pe măsură ce ochii mi s-au obișnuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vietăți blajine și neajutorate? Am mai zăbovit un timp, până ce broscuța s-a îndepărtat, și m-am uitat la smocurile de mușchi roșcat și la flori, în special la coada-mânzului pe care mi-o amintesc din copilărie, și la acea ciudată floare galbenă care prinde muște. Mai în sus, înspre ferma Amorne, crește iarba neagră. Agentul imobiliar mi-a spus că se găsesc și orhidee prin împrejurimi, dar eu n-am văzut nici una. Probabil că țin de legendă, ca și focile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fost nebună de fericire să primesc o veste de la tine. Nici măcar nu-mi cunoști adresa, a trebuit să-mi trimiți scrisoarea prin bunăvoința agentului meu. Toate astea sunt fapte grăitoare, Charles. Și acum, din senin, mă pomenesc cu scrisoarea asta ciudată și ambiguă. Nu e decât o idee care ți-a trăsnit prin cap; scrisoarea este foarte abstractă. Probabil că, între timp, te-ai și răzgândit. Dacă aș veni să te vizitez, așa cum dorești tu, dacă aș veni numai pentru că tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Arrowby dețin un loc mai sus-pus decât cei din specia Adam Arrowby. Mama mea era foarte conștientă de acest fapt și sunt convins că, în adâncurile sufletului ei cucernic, se lupta din răsputeri să nu se necăjească. (Avea un fel ciudat de a accentua cuvântul „moștenitoare“, când vorbea despre mătușa Estelle.) Cât despre tatăl meu, cred cu toată convingerea că nu avea nici un fel de resentiment, decât doar de dragul meu. Mi-l amintesc spunând odată, pe un ton ciudat, aproape umil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un fel ciudat de a accentua cuvântul „moștenitoare“, când vorbea despre mătușa Estelle.) Cât despre tatăl meu, cred cu toată convingerea că nu avea nici un fel de resentiment, decât doar de dragul meu. Mi-l amintesc spunând odată, pe un ton ciudat, aproape umil: „Îmi pare rău că nu poți avea și tu un ponei, ca James...“. În clipa aceea am simțit o iubire atât de intensă față de tatăl meu și, totodată, am știut lucid (să fi avut zece sau doisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de nebunesc. Sau am „văzut“ într-adevăr ceva care să merite măcar atâta explicație? Mă uit cu atenție la marea pleoștită de ploaie, dar nici o formă uriașă și încolăcită nu se mai înalță din ea. (Și nici foci.) În mod ciudat, m-am gândit mult mai târziu la ceea ce-au spus mușteriii de la „Leul Negru“ despre „viermi“. „Vierme“ e o denumire veche pentru dragon. Mă rog, locul începe să capete o coloratură puțin prea pitorească: dragoni, poltergeiști, chipuri ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
c-aș fi crezut că sunt ea, ci, pur și simplu, ca să mă oblig să sufăr, să mă pedepsesc pentru că încă îmi mai aduceam aminte. Acum câtva timp mi-a trecut prin cap gândul că poate a murit. Paloarea ei ciudată, pupilele acelea dilatate - poate că erau prevestirile unei boli, ale unei morți lente care-și săpa drum cu încetul? Poate că într-adevăr a murit de mult, pe când eu eram încă tânăr? Într-un fel, aș fi bucuros s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
atât de bronzat, de tânăr, Dumnezeule, ce ten ai... Gilbert avusese întotdeauna o voce bogată, modulată, răsunătoare, de parcă se adresa spectatorilor din fundul sălii. — Ai adus-o pe Lizzie? — Nu. — O scrisoare, un mesaj? — Nu tocmai... — Atunci ce? — Casa asta ciudată e a ta? — Da. — N-aș zice nu la o băutură, coane. — De ce-ai venit? — Dragule, ca să-ți vorbesc despre Lizzie... Bineînțeles, dar dă-i odată drumul! — Despre Lizzie și despre mine. Te rog, Charles, consideră lucrurile cu seriozitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să-i iubești pe ceilalți? Nu mai suntem tineri... Gilbert, care până atunci își ațintise privirile pe gulerul deschis al cămășii mele, își înălță acum ochii spre ochii mei. Pupilele i se roteau și i se balansau într-un fel ciudat, caracteristic, poate ca efect al băuturii, și avea un mod caraghios de a-și încreți nasul și a-și lăsa în jos colțurile gurii, expresie copiată de la Wilfred Dunning. Fața i se schimonosea într-o grimasă dureros comică. Cât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
personaj total reformat, așa încât n-aș avea nimic împotriva unei băuturi, oferite chiar acum. Dar ascultă-mă, Lizzie n-o să renunțe la mine, n-ai să poți rupe legătura care ne unește. Dacă gândești că-i o legătură trivială sau ciudată, înseamnă că n-ai înțeles nimic. Tot ce-ai reuși, fiind violent și crud, ar fi să ne faci pe amândoi extrem de nefericiți. O, da, ne e frică de tine, da, întotdeauna ne-a fost. Ne-ai putea face fericiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Când am trecut pe lângă cazanul lui Minn, am auzit marea clocotind. M-am apropiat de casă pe digul rutier, ținând sticla într-o mână. Firește, în casă era întuneric, dar contururile i se profilau țepene în strălucirea înserării, iar silueta ciudată, lungă și zveltă, se proiecta pe orizontul înalt al mării. M-am oprit locului și am rămas nemișcat, uitându-mă țintă la casă. Nu o puteai desluși din cauza luminozității cerului de care părea să se rezeme, iar privirile mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
strania apariție a Rosinei. În orice caz, cum puteam scăpa de Rosina, din moment ce refuza să plece? Era mai înțelept s-o îmblânzesc, și s-o conving să plece de bunăvoie. Am început s-o privesc. Fără îndoială, în felul ei ciudat, era o femeie extrem de frumoasă. — Dragă Charles, începi să-ți revii, văzând cu ochii. E în ordine, mănâncă zdravăn, bon apétit. Rosina purta un soi de pelerină din stofă neagră, cu două despicături prin care-și scosese brațele goale. Degetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
când m-am găsit alături de ea, i-am atins una din mânecile cafenii, largi, ale rochiei. Ea s-a oprit, eu m-am oprit. Nu am putut scoate un cuvânt. Fața familiară s-a întors spre mine, fața palidă, rotundă, ciudată, cu ochii violeți, misterioși; și atunci mi-am spus, reflectând cu oarecare ușurare: „Da, totul poate căpăta un sens, e aceeași persoană, și, până la urmă, reușesc s-o văd ca pe aceeași persoană!“. Fața lui Hartley, care părea acum cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din momentul acela am trăit într-un soi de exaltare. Cum ai putut crede că te condamn sau că te-am uitat? Tu ești dragostea mea, încă mai ești, însemni încă pentru mine tot ce ai însemnat. O ușoară grimasă ciudată, asemănătoare unui zâmbet, i se așternu pe față și își scutură din nou capul, fără să se uite la mine. Nu puteam spune nimic mai mult, trebuia să mă năpustesc cu teribila întrebare: — Ai același... soț... cel cu care te-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în căsnicie, Hartley? Ai avut o viață bună? — O, da, da, am fost foarte fericită, da, a fost un menaj foarte fericit. Era cu neputință să-ți dai seama dacă era sinceră. Probabil că da. „O viață bună.“ Ce expresie ciudată întrebuințasem. Și ambele noastre vieți s-au scurs, și au fost întrucâtva împlinite, de când ne-am întâlnit ultima oară? Vocea lui Hartley, care păstrase ușoara tonalitate nazală, puțin monotonă, atât de atrăgătoare pentru mine, rezonanță pe care o avusese întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fier, și ulița satului, populată de trecători și linia îndepărtată a orizontului mării. Am rostit pe un ton sălbatic: — Desigur, am să-ți fac o vizită, o să fiu încântat să-ți cunosc soțul, și va trebui să veniți amândoi în ciudata mea casă, să luăm împreună o băutură, știi unde locuiesc... — Da, știu, mulțumesc, dar nu încă, soțul meu nu se simte prea bine. Dar am să te mai văd, trebuie... care-i adresa ta, care bungalov? — Se numește Nibletts, e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
floral, cafeniu și galben, al covorului, tapetul cafeniu deschis, dalele lucioase, gălbui, din jurul căminului electric, îngropat în zid. De fiecare parte a căminului atârna câte un ornament de alamă, cu basoreliefuri reprezentând biserici. Deasupra covorului era așternută o scoarță mițoasă, ciudată, ce pricinuia dificultăți suplimentare unuia din picioarele mesei. În cameră se mai găsea și un televizor mare, pe care era așezată altă vază cu trandafiri. Nici o carte. Încăperea era foarte curată și îngrijită, astfel încât am dedus că, în afara urmăririi emisiunilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe unul din scaune, un catalog lucios pentru comenzi de mărfuri prin poștă, și o scrumieră cu o pipă în ea. Hartley și Fitch stăteau la masă țepeni și drepți, ca o pereche căsătorită reprezentată de un pictor naiv. Fața ciudată și nu total neplăcută a lui Fitch avea ceva primitiv în contururile-i distincte și în suprafețele-i bine definite. Fața lui Hartley era, sau poate că așa apărea în viziunea mea fugitivă, mai încețoșată, mobilă, o lună netedă, albă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vaporoasă mască de asemănare, ca masca lui Hartley, pe care atâtea femei o purtaseră pentru mine de-a lungul anilor, ba chiar și femeia aceea bătrână din sat, care era atât de diferită de ea! În acele clipe uitasem că ciudata femeie bătrână era Hartley! Dar James era într-adevăr mătușa Estelle? Acum mătușa Estelle dansa pe un disc negru de gramofon, care se învârtea, dansa chiar în mijlocul discului, acolo unde-i eticheta, și, nu știu cum, ea era însăși eticheta, o față
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trei — Orice căsnicie care dăinuie e bazată pe frică, mi-a spus Peregrine Arbellow. Dar dați-mi voie să vă explic. Scriu aceste pagini, ca și pe cele anterioare (de fapt, de la pagina 100), la Londra, în noul meu apartament ciudat, jalnic și lăsat de izbeliște. Ba chiar m-am gândit că, dacă doresc într-adevăr să trăiesc ca un pustnic, rupt de lume, acesta ar fi un adăpost mai potrivit (cineva mi-a spus recent așa ceva, Rosina?). S-au întâmplat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și n-am atins pe nimeni. Dau numai în lumea obiectelor neînsuflețite. Pahare, farfurii, orice pot stâlci și sfărâma. Cred... știi tu... că-i ceva ce are de-a face cu Irlanda, ceva ce fac pentru Irlanda, într-un fel ciudat. Desigur că pe târfă n-o ajută cu nimic. Dar... știi tu... de îndată ce cineva lovește pe cineva, în loc să strige la el, sau să-l scuipe, sau... e ca și cum ai trecut o barieră... poate că-i ultima barieră a civilizației... și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fel de fel de curiozități de bazar. Sentimentalism, detașare de cele lumești, disperare? Decorul poate fi mai degrabă inventariat decât descris. Camerele lui James sunt încărcate de ceea ce eu numesc - deși lui i-ar displace cuvântul - fetișuri: pietre cu forme ciudate, bețe, scoici, de care au fost atașate sau în care au fost vârâte (de ce, de către cine?) alte obiecte, ca de pildă pene, bucăți de lemn brut cioplit în formă de fețe primitive, colți de animal și chiar oase cu stranii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și crizanteme tăinuite. Pe mici altare lăcuite, cel puțin așa presupun eu că ar fi, sunt statui ale unui Buddha, alte obiecte pe care le socotesc a fi roți de închinăciune, niște pagode în miniatură și tot felul de cutii ciudate, cu turnuri complicate pe capac, unele din ele bătute în turcoaze, coral și alte pietre prețioase. Cocoțat pe o consolă, se găsește un sipet de lemn ornamentat, în formă de pagodă, despre care James pretinde că e la fel cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
care se găsește de obicei pe biroul lui James) are un mâner lung, curbat, din aur. O dată, l-am văzut zăcând pe patul lui. Uneori îmi spun că vărul meu are o latură infantilă. În apartament plutește acel miros unic, ciudat și dulceag pe care eu îl asociez cu tămâia, dar când l-am întrebat o dată pe James, mi-a răspuns: „șoareci“, ceea ce voia să fie o glumă. Clinchete ciudate, intermitente, sunt emise (cred) de ornamentele de sticlă ce atârnă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]