13,885 matches
-
în timp ce celălalt (sistemul-expert), este informatic. Mai puțin amuzant decît Eliza, despre care am putea crede că era repetarea ironică a discursului psihanalitic, arborele de decizie al DSM IIIR conduce la o zăpăceală numerică atunci cînd ajungi la o concluzie, dînd iluzia unei "adevărate" decizii, adică a unei decizii "obiective", obținută cum se cuvine, prin explorarea minuțioasă a tuturor posibilităților. Avem, aici, ceva ce caracterizează toate deciziile înscrise într-o linearitate arborescentă: în planul eficacității deciziile sînt în general redundante, ba chiar
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
care ne face, dar în aceeași măsură cei care îl facem. Dacă este așa, trebuie să renunțăm a aduce obiecte distincte în fața noastră, cu pretenția de a le putea înțelege, explica, pătrunde. Trebuie mai curînd să ne întrebăm cum avem iluzia de a le vedea ca obiecte și, în paralel, să ne întrebăm despre modul în care le producem atunci cînd sîntem părți separate... Altfel spus, mediul înconjurător, căruia îi atribuim proprietatea exclusivă de a fi în afara noastră, este de fapt
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
unde domnește ca stăpînă reprezentarea. Delir. Eu cred că exprim lumea, această lume a mașinilor care mă reprezintă și care, de fapt, se exprimă în locul meu. Circularitate și inversiune: regizările televizate, eu mi le însușesc ca fiind ale mele. Am iluzia de a fi acolo, de a fi inclus, atunci cînd nu există decît decupaje și decizii prealabile în ceea ce mă privește. Astfel încît ajung să-mi împrumut propriile facultăți mașinii sociale, televizuale sau informatice. Delegîndu-mi-le lor, ele îmi revin, ca
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
luăm reprezentarea drept exprimare sau exprimarea drept reprezentare. Atunci cînd credem că ceea ce ne este dat să vedem prin reprezentare este expresia însăși a realității lumii sensibile; și atunci cînd interpretăm realitatea sensibilă, imediată, ca o punere în scenă, o iluzie. S-au refugiat aici capcanele societății Frankenstein; s-a cuibărit aici germenul său tautistic, adică totalitar. Concluzie generală ÎMPOTRIVA COMUNICĂRII CONFUZE: INTERPRETAREA Nu este vorba aici de a ne opune comunicării. Și într-adevăr, de ce să nu comunicăm? Dar, cum
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
au știut să joace rolul pe care îl oferea sufragiul universal. Alte categorii profesionale s-au ocupat de interesele lor. Montesquieu spunea că "poporul este admirabil în alegerea celor cărora le încredințează o parte din autoritatea sa". El își făcea iluzii, cel puțin în ce-i privește pe țărani. Industriași, financiari, comercianți Filiația, pe care am observat-o între proprietarii de pământ înainte de 1914 și avocații de după 1919, este și mai directă în ceea ce-i privește pe industriași, bancheri și o
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
acest caz, cred eu, tocmai această nefirească „economicitate”, „grupare inumană, maniacală” a tuturor calităților, a atenției, timpului și energiei - elemente cu care sunt dotați și „ceilalți”, dar pe care un instinct sănătos și practic Îi Împiedică să alerge după „o iluzie”, la fel ca teama de ridicol sau de opinia publică, totdeauna conservatoare, custode aspru al unor „stări de fapt”, care asigură sau au asigurat bunul mers al lucrurilor. Această uriașă capacitate de generare de energie a „nebunilor” m-a făcut
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ale creației. Trebuie Încă o dată să-i aplicăm acea „cheie de cifru” și să Înțelegem altceva din ceea ce vrea să ne convingă cu atâta ardoare; ca și atunci când are nostalgia după „coasta Boacii”! Poate este animat În acele clipe de iluzia sau nostalgia increatului - cercetată și la divinul Goethe, cu probabilitate! Nostalgia paradisiacului pe care o are doar acela care are norocul de a fi izgonit din Raiul ce se află „dincolo de Bine și de Rău”, Omul ce, Împins dincolo de porțile
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
În R.S.S. Moldovenească, aflată în plin proces de redeșteptare a conștiinței naționale, i se publică, în revista "Nistru" (devenită, apoi, "Basarabia"), cu caractere rusești, un articol despre postsincronism. În decembrie, se bucură de căderea regimului Ceaușescu, dar nu-și face iluzii nici cu "noua revoluție" "în direct". 1990. Încearcă, printr-o publicistică polemică, în diverse ziare și reviste, să contribuie la trezirea conștiinței naționale. Vede revoluția în mod eminescian, luând în calcul componenta basarabeană. Strânge legăturile cu scriitorii basarabeni, colaborând la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin exigențele acesteia, își asumă, pentru începuturile literare, statutul de "ratat ca prozator", pe care îl explică prin "neputința de a nara gratuit, într-un estetism "esoteric", în realitate, pur lingvistic, cum o făceau prozatorii de succes ai momentului, în iluzia că au depășit, astfel, proletcultismul prin verbiaj estet", manifestare căreia a preferat să-i opună, la timpul respectiv, anonimatul marginalizării în provincie și să aleagă, apoi, "subterfugiul criticii literare, dar și în acest domeniu cu opreliști serioase, abandonând literatura". Conform
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
aici imaginea timpului-oglindă, a timpului reflectat, de la cel individual, al conștiinței, la cel social, al luptei pentru existență, și la cel cosmic prin inversarea "săgeții timpului": Viitorul se scurge atunci spre trecut, violentând lumea pozitivului care continuă totuși să trăiască iluzia că înaintează sper viitor". De aici, Mare Duh devine prin reflexie, Emar-Hud. Autorul urmărește în acest mod: "zidul invizibil, dar de netrecut al oglinzii psihice pus între eul pozitiv și cel negativ". Invers de cum proceda Mihai Eminescu, cel ce făcea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se apelează la mijloace care merg de la caricatural la sublim, referirilor la foc, în calitatea lui de principiu universal ori la axa temporală, de pe care lipește prezentul Eu îți vorbesc acum din viitor și tu ești în trecut, deși trăiești iluzia prezentului nu li se poate nega și nici neglija caracterul aluziv, destul de explicit, cu trimitere evidentă la conjunctura politică a epocii în care a fost scris romanul. Considerându-i însă mult mai importantă latura estetică decât pe cea politică pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un "Luceafăr de sens invers", "istoria hiperconcentrată a incompatibilității iubirii în raportul dintre Eros și Thanatos". În planul efectelor produse de "complexul Bacovia", cel mai important e "negativul stilistic", care împinge poezia spre un "grad zero", despărțind-o de toate iluziile și convențiile. Ultimul capitol discută despre Bacovianism, definit, într-un loc, ca "lipsa absolută de soluție a lumii creștine care s-a lepădat de Dumnezeu". Între alte aspecte, e subliniată legătura dintre acest fenomen și "noua generație" interbelică, "liberă" (Eliade
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Nietzsche sau al lui Ivan Karamazov, eroul lui Dostoievski. El a trăit criza omului european prin drama lui permanentă care a coincis cu o conjuncturală depărtare de creștinism, iluzionat de marxismul tinereții. Și e semnificativ că Bacovia reface toate iluziile omului modern, culminând cu ideea că s-ar putea pune în locul iubirii creștine poema roză a iubirii viitoare. Dar el nu pretinde nicăieri că ar fi ajuns să scrie o asemenea poemă, așa cum se vor iluziona noii profeți ai artei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
el demolează avant la lettre schelăria kitsch-ului postmodernist, care în realitate este rezultatul unui evident miticism literar (combate bine Theodor Codreanu!). Reținem în treacăt o idee prețioasă a criticului: "cel ce se angajează a spune adevărul e prizonierul unei iluzii (al unei singure măști în care ar fi încremenit Proteu)" (p. 53). lată un subiect de meditație pentru oamenii politici de la noi și de pretutindeni. În amplul capitol V, Poetica oglinzilor sferice, Theodor Codreanu își organizează strălucita sa demonstrație, pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
născut și a trăit Caragiale, ea este determinantă în ultima instanță, dar numai acest aspect nu este suficient. Intră în discuție înzestrarea "abisală" de care se bucură un individ. E adevărat că "ruptura totală dintre biografie și operă este o iluzie", dar nu biografia aceea reală ci "una interioară interesează". Plecând de aici, autorul vede în marele dramaturg și prozator "una din marile enigme ale culturii românești (p. 37). Interesante sunt demonstrațiile "tehnice" în viziunea teoriilor mai noi despre text, motivele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de a-l confunda pe Nenea Iancu cu autorul și pe Proteu cu ipostazele sale" (p. 56). Dialectic procedează autorul eseului și când pune în discuție problema adevărului; potrivit lui Caragiale, "cel ce se angajează să spună adevărul e prizonierul unei iluzii" (p. 58), citând în acest sens un text caragialian: "Adevărul... omul politic? mai ales el minte" (p. 59), de aici cameleonismul; și ideile se derulează într-un text concentrat peste măsură. Cât privește talentul, în concepția lui Caragiale, el e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unei lumi rătăcite în Tâmpitopole (p. 122, 123). Citându-l pe Mircea Tomuș, autor al unui studiu despre Caragiale, este pusă în discuție starea lui Lefter Popescu din Două loturi care trăiește "cea mai teribilă dintre treziri". El trece de la iluzia norocului la cea a nenorocului. Întâlnim în acest capitol ipoteze estetice interesante, unele îndrăznețe, cum ar fi de pildă prezența bovarismului la Caragiale, ca reflex al "transcendenței deviate", tratarea din aceeași perspectivă a fenomenului "formelor fără fond" în care se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
înșelate iar al doilea nu-și găsește locul. Demonstrația autorului eseului pune în evidență capacitatea dialectică, dovedită și în alte cărți; e aici o întreagă înlănțuire de idei fundamentate teoretic dar și practic. Dupin înlocuiește scrisoarea spre a-i da iluzia ministrului sperjur că stăpânește încă situația. Cât îl privește pe Trahanache, puterea, "nu vede nimic", ori vede în negativ (plastografia) (p. 163). Trahanache îl are la mână pe Cațavencu cu polițele falsificate. Dandanache câștigă "competiția" că nu pierde scrisoarea, iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
puterile, și-au urmărit "enteresul" și iar "enteresul" (un interes de grup, fără vreo legătură cu neamul și țara). Jurnalist din convingere și prizonier al adevărului, Eminescu a fulgerat cu puterea cuvântului, năucitoarea agitație politică pentru găsirea formelor producătoare de iluzii și de naivă credință (acea credință tristă, în mereu dovedite iluzii). O realitate dureros căzută sub simțuri și percepția corectă a faptelor din spatele ușilor închise, l-a pus pe omul Eminescu în conflict cu toată lumea. Inflexibil, inadaptabil (în limite totuși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
grup, fără vreo legătură cu neamul și țara). Jurnalist din convingere și prizonier al adevărului, Eminescu a fulgerat cu puterea cuvântului, năucitoarea agitație politică pentru găsirea formelor producătoare de iluzii și de naivă credință (acea credință tristă, în mereu dovedite iluzii). O realitate dureros căzută sub simțuri și percepția corectă a faptelor din spatele ușilor închise, l-a pus pe omul Eminescu în conflict cu toată lumea. Inflexibil, inadaptabil (în limite totuși normale) și incapabil de "sfânta" și eterna obediență (adesea discretă) a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Dumnezeu a însemnat eliminarea oricărei urme de transcendență. Și cu toate acestea, un Heidegger, de pildă, ocolește religiosul spre a se întoarce (fără a conștientiza) la filosofia și teologia Sfinților Părinți, iluzionându-se că Ființa poate fi gândită fără Dumnezeu. Iluzia abandonului transcendentului a condus la iluzia morții artei (și a tuturor sistemelor de valori). Arta "noii antropologii" este privită ca amuzament, joc și/ sau simulacru. Iar meritul lui Theodor Codreanu este acela de a dezvălui că stadiul degradării organice (adică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de transcendență. Și cu toate acestea, un Heidegger, de pildă, ocolește religiosul spre a se întoarce (fără a conștientiza) la filosofia și teologia Sfinților Părinți, iluzionându-se că Ființa poate fi gândită fără Dumnezeu. Iluzia abandonului transcendentului a condus la iluzia morții artei (și a tuturor sistemelor de valori). Arta "noii antropologii" este privită ca amuzament, joc și/ sau simulacru. Iar meritul lui Theodor Codreanu este acela de a dezvălui că stadiul degradării organice (adică ceea ce e perceput ca amuzament, joc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ideologiile stângiste ale "proletariatului român" și intelighenției americane. Mai mult, intrând în analiza de substrat a filiației marxiste a majorității '80-iștilor, Codreanu constată: "Paradoxal, postmodernismul, în pofida tuturor așteptărilor, este o ducere la bun sfârșit a materialismului marxist-leninist, dar cu iluzia că este adversarul acestuia. Sugestiv, că mulți dintre filosofii postmoderniști se trag din stirpea marxismului reformat în postmodernism" (p. 15). Nesituarea în post-ideologic atrage atenția asupra conceperii "in vitro" a unui mutant modernist pur, a optzecismului, similară nașterii copilului cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
îl proclamă fericit, fiind lipsit de orice constrângere transcendentă. Trăind fără idealuri, omul postmodern nu pare supraom ci mai degrabă un om periferic/subom întrucât tradițiile au murit, arta e un simulacru, un joc steril, amuzant, eternitatea ei este o iluzie. Adevărul și metafizica sunt forme goale, măști de muzeu. Postmodernismul apare ca o formă goală, sterilă, chiar inumană. Lumea postmodernă nu e nici măcar haos ci haosmos, afirmă Theodor Codreanu. Alvin Toffler apreciază că întâi omul s-a raportat la Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autorul se simte "străin în propria țară" ca "în propria familie". Theodor Codreanu are, încă la această vârstă, acces la planul înalt al ideilor, oferind nu de puține ori formulări memorabile. Iată câteva: "Boala scrisului vindecă celelalte boli". Sau: " Fără iluzii suntem cadavre". Sau: " Unui om inteligent nu-i strică și puțină deșteptăciune". Încă două întru totul remarcabile: "Pentru ca să te aprecieze la justa valoare, oamenii așteaptă răbdători să pleci dintre ei" și atenție! "Proștii sunt pe cale de dispariție. Azi, toată lumea e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]