11,805 matches
-
tine, cum să te denunțe? Asta n-o puteam pricepe, vă spun sincer, până am ajuns la Închisoare. Pe noi nu ne-o ținut mult la Securitate, da’ au fost săracii care-au făcut ani de zile acolo... Nu mă mir c-o-nnebunit unii, c-aia a fost cea mai groaznică perioadă... Nu poți să știi la ce eram supuși... Noaptea ne scula din somn, ne duceau la anchetă, ne chinuiau, veneau cu fel de fel de minciuni... Vai, nici
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
cântau: Mântuiește, Doamne, norodul tău Și blagoslovește moștenirea lui, Biruință națiunii franceze Asupra celor protivnici, dăruiește ... Toate aceste fapte și împrejurări au contribuit ca evenimentul de la 11 martie să se producă. politicianismul Când am intrat în cercul camarazilor m-am mirat de pasiunea cu care făceau politică. Mai toți erau liberali sau, mai bine zis, roșii. Mai era și „Fracțiunea liberală și independentă“ din Moldova. Acest partid, format din profesorii Universității din Iași: Nicolae Ionescu, Andrei Vizanti, frații Ștefan și Alexandru
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
printre altele, stabilea un sistem de „prime majo ritare“ pentru partidul care obținea cel puțin 40% din sufragii, caracterul universal al votului fiind astfel parțial anulat. 42. Erau 101 (v. nota 44, p. 86). 43. Fortună, destin, noroc. Altul: Ori mire ori călugăr vezi de te fă odată Căci soarta ți-e propice și-n dreapta și în stânga. De nu poți strânge-avere în țara ta amată, Te du în lumea mare că Plata te așteaptă. Transcriu de pe Trompeta Carpaților și cu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
ziua aceea mai multe mii de oameni staționau împrejurul Primăriei, prin piață și pe Calea Șerban-Vodă. Ilie Geambașul avea mulți dușmani, pe mulți îi bătuse, multora le ne cin stise femeile, pe toată lumea o teroriza la mahala. Nu e de mirat, dar, că ura dez lănțuită se abătu asupra lui. Într-o clipă fu atacat, înconjurat și doborât. Ilie primise un glonte de revolver și o împunsătură de cuțit. Teme lie Trancă fu lovit cu aceeași furie. De îndată ce s-a aflat
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
costum, din tergal. Mereu slabă, uscățivă, mama a fost totuși o femeie rezistentă. N-a zăcut nici măcar o singură zi. Nu-i plăcea să bolească. Era grăbită ca o vîntoasă ori ca o flacără într un lan. Nu o dată se mira cum pot unele (între care și Zoița, altă vecină de-a noastră) „să se corcolească”. În privința sănătății, tata a cedat primul. De cînd s-a îmbolnăvit, în urmă cu cinci ani, una din temerile mamei a fost ca nu cumva
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
județ, ideea că funcționarea Complexului e îngreunată de cîteva anomalii, între care aprovizionarea, mai mult fictivă, și fluctuația accentuată a personalului de îngrijire. Atent nu numai la ceea ce spun oamenii, ci și la felul lor de a vorbi, m-am mirat să-i aud discutînd despre „lotizarea mieilor” (adică de alcătuirea loturilor), „ștres de furaje” (de fapt, lipsa lor), „stabulație” etc. După ședință, în cancelaria școlii din satul Gheorghe Doja, zărind un Dicționar de neologisme, i-am arătat primarului că limbajul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
simplu, m-am făcut că nu-l aud. Bineînțeles, „oroarea (sa) de spital” a fost mai puternică decît dorința de a mă vedea. Ieri, înainte de ieșire, i-am telefonat ca să-l anunț: „Am terminat. Mîine plec.” „Cum, gata?”, s-a mirat și a continuat, mințind neconvingător: „Am așteptat să-mi spui cînd te pot vizita...” „Lasă, l-am oprit. Vorba ceea: intenția contează!” Din cîte am observat, intelectualii cam au „oroare de spital”. În zilele de vizită, parcul din incintă se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Îmi repugnă teama lui superstițioasă de a nu „greși”. Cu astfel de precauții, va aplatiza curînd totul. În discuție, am invocat „specificul revistei”, pe care încă nu-l înțelege! Mi-a replicat că n-am suficientă „orientare”. Nu m-aș mira să mă picteze „undeva sus” în chip de reacționar. De altfel, a și convocat imediat o ședință de colegiu, pentru a avea „documentul” referitor la divergența noastră. Bineînțeles, am repetat întocmai frazele pe care i le spusesem cu două ore
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să dea indicații: „Nota să fie cam atît de lungă” (și a măsurat cu palma), articolul de fond să înceapă cu „Sub egida tovarășei” etc. Pentru a-l speria pe S., a spus că „în săși tovarășa Găinușă s-a mirat (cînd, căci plecase de cîteva zile la București?) de lipsa de orientare a redacției”, ba chiar ar fi întrebat „Dar ce, sîntem reacționari?”. Culmea, povestioara „tovului” (mare meșter într-alde astea) a prins. Ca întotdeauna sfîșiat între loialitate și oportunism
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
unor oameni de artă cu care am discutat de-a lungul anilor (gîndind că, sub o formă sau alta, le-au publicat ori le vor publica), atras de aspectele anecdotice, considerate evanescente, convins că altminteri acestea s-ar pierde. *Mă mir că există recenzenți pentru Marele cîntec de Mihail Diaconescu. Normal ar fi ca aceștia să decline oferta, întrucît, aproape sigur, le lipsește competența în domeniul istoriei străromâne. În ciuda simpatiei mele pentru romancierul piteștean, nu m-aș apuca de o asemenea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
rigoare, să-i lase manuscrisul să-l citească, să-și facă o părere, eventual, să se consulte și cu redactorul-șef etc. „Dar banii, cînd îi iau?”, l-a întrebat „autorul”, insensibil la complicatele mecanisme redacționale. „Ce bani?!”, s-a mirat colegul, realizînd, în sfîrșit, cum avea să mi spună, că „tipul nu-i întreg”. „Cei trei sute de mii”, i-a răspuns, întărîtat, acela. „Ooo, sigur că da”, a făcut S., însă, știți, mai durează: pînă fac formele cei de la contabilitate
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
scenă de care mi-i teribil de rușine și azi! Cred că gîndul de a pleca în „Țara Sfîntă” i-a încolțit abia după „scoaterea” de la ziar. Înainte de asta, nici nu-l prea interesa ce se întîmplă acolo și se mira că în „problema evreiască” sînt mult mai informat. Spre norocul său, de la ziar a fost plasat la OJT, unde s-a format repede ca organizator de excursii. Aceasta a fost pentru el o perioadă eroică. Era un ziarist autentic (remarcabil
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
revenit de mai multe ori în memorie, ca analogii. Am realizat că și în literatură există „baloane”, adică valori „umflate”, și că e necesară, nu numai pentru delectarea publicului, ci și pentru curățirea cerului ei, o vînătoare a lor. Mă mir chiar că un asemenea exercițiu n-a început încă. Așteptăm să plesnească singure? „Baloanele literare” au de obicei pielea groasă și plesnesc mai greu. *Slavă Domnului, Ducu a fost norocos! La română prefera „Plugarii”, și asta a căzut, cu toate că li
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
prețuiesc sau, poate, tocmai de asta!) pe Grigurcu, pentru că „era zgîrcit și naiv”: odată a primit de-acasă o lădiță cu unt, dar n-a dat o bucățică nimănui, l-a ținut pînă s-a alterat, ba se mai și mira că la căpătîiul său miroase a rîncezeală! Despre Labiș îmi spune un lucru stupefiant: cică aproape toți colegii lui erau de părere că poetul trebuie să moară, altminteri nu va fi cineva. Un generos, autorul Primelor iubiri împrumuta cărți din
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Buhuși, l-au trecut pe Radu Popovici, regizorul Teatrului de Animație, care domiciliază în București, ca realizatorul publicității de la OJT etc. Am vorbit cu Mîcîială (directorul OJT): a negat că ar fi avut vreo întîlnire cu Radu Popovici! Eu mă mir că nu tremură și nu transpiră colegii ăștia ai dumneavoastră care fac așa. Nu li-i de ajuns că iau 50, 100 de lei în plus peste leafă, la colaborări. Un muncitor nu-i ia!” N-am comentat în nici
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
sticla”. Nu l interesează efectul mitocăniei asupra celorlalți. După ce s-a „descărcat”, deschide sertarul biroului, scoate o sticlă de votcă și anunță că „face cinste”. Dacă l-ai întreba cum rămîne cu terfelirile de adineaori, s-ar arăta teribil de mirat: „Lasă, domnule, astea-s fleacuri muierești: nu ți-am spus că eu nu sînt ranchiunos, nu țin la supărare” etc. *Carmen a interpretat din nou, cu variațiuni, tema odi et amo: „Eu sînt nevasta de protocol; cealaltă (Ortansa) e amanta
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mai atenuat la discuția pe rînd a rezultatelor. *Furioasă de nu știu ce refuz, Carmen a măturat pe jos cu Pătrășcanu, președintele Cooperației Meșteșugarilor, tip simandicos și, pare-se, afemeiat: „Piticul!... Parvenitul!... Nici nu știe ce bărbați mă adoră pe mine!...” Văzîndu-mă mirat de „avalanșă”, a ținut să mă deslușească: „Sînt rea, nici nu știi ce rea sînt, ce rea pot să fiu!...” Trecut și eu prin teatre, am privit o neîncrezător și, vorba cîntecului, am tăcut și n-am mai spus nimic
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în ideea de a fi obiectiv, imparțial, egal față de toți și față de toate. Viața îmi demonstrează însă că o asemenea atitudine e din ce în ce mai greu de menținut. Voi fi capabil, oare, să mă radicalizez? *Tudor Stanciu, devenit, în mod neașteptat (se miră și el cum a ajuns unde a ajuns), șef al corpului de control la Partid, zice despre sine în timpul unei convorbiri: „știi doar că-mi place să gîndesc complex”. Îmi vine să pufnesc de rîs: cum li se urcă tuturor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
meniului pentru un șef venit de la București. Bombardat de sugestiile celor din echipa organizatorică , o dată zicea: „Scoate micii și pune sarmalele!”, altă dată: „Nu, scoate sarmalele și pune păstrăvul!” ș.a.m.d. „Cum, măi băieți, țineți voi minte asta?”, se mira, înmuiat de rîs, fostul activist. Stimulat de cele povestite de G., Sergiu a dat și el un exemplu care să întărească imaginea de petrecăreț a lui C.S., tip care, în perimetrul județenei de partid ori al instituției pe care o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
așa?”, a fost întrebat. „Păi, nu vedeți că folosește expresia «Din păcate»: «Din păcate, nu toți tovarășii...»”. Ambalîndu-se, a întrebuințat el însuși expresia incriminată. La sfîrșitul ședinței, Chiriloae i-a spus de cîte ori a făcut-o. „Da?!”, s-a mirat acela, iar la prima ocazie s-a răzbunat. Al doilea, Pahonțu, i a făcut morală, timp de jumătate de oră, unui muncitor pentru că nu-și plătise cotizația la sindicat trei luni. La o verificare ulterioară s-a descoperit că nici
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Minerva, 1982, p. 304 ș.u.). Urmînd neabătut propriul lor calendar, păsările cîntă în parcul copleșit de ninsoare. *Odată, după ce a dat mîna cu Costică T. Ciubotaru, moș Alecu Raiului, vecinul amîndurora, a spus: - E cam răcoros, domnu’... Moșul se mira în felul său, vechi, că mîna lui C., pe atunci un tînăr de 25 de ani, e rece. Mi-am adus aminte de remarca sa, azi, după terminarea conferinței profesorului Solomon Marcus, ținută în sala Bibliotecii Județene. întrebată ce mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în cel de-al doilea banc, „un ins ajuns în beciul Securității e întrebat de un altul, aflat mai de dinainte acolo, ce-a făcut. «Am spus că mi-e foame!» « Ia te uită ce capricioși au devenit, domnule!», se miră acela. «Eu, din contră, am spus că: M-am săturat!»” Al treilea banc se referă la întîlnirea dintre Vanea și Azorel (variantă a celui cu Laika și Grivei) și discuția lor pe tema schimbării. N-a terminat bine Sp. și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nimic nu s-ar fi întîmplat. Am încercat mai multe chei de interpretare, dar nici una nu mi se pare a fi cea bună. *„Unde a încăput atîta idealism în mine, de am putut să-ți dau și ție!”, s-a mirat într-o zi Ioan Grigoriu („Jean”, pentru ai săi) în fața fiicei, profesoara Monica, necăjit că manifestă aceeași lipsă de „realism” ca și dînsul. O lipsă care merge uneori pînă la ignorarea celor mai elementare repere. De pildă, în vacanțe, ea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
indignez de maniera în care s-a procedat cu el, căci e ziarist. În secretariat, „problema” lui a fost „discutată” mai puțin de un minut, după ce l-au ținut la ușă trei ore și jumătate! „și-ai acceptat?”, m-am mirat eu. „N-am avut încotro”, mi-a răspuns. „Mi-a fost teamă că au să-mi spună: «Nu vrei unde te trimitem noi, mergi atunci la Luizi-Călugăra ori la Traian, unde sînt libere posturile de secretar adjunct. Sau în producție
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
numărul 5, mai 1989, al „Vieții militare”, pe care l-a deschis la articolul semnat de colonelul Arădăvoaicei, ca să-mi arate „ce vor porcii de unguri”. I-am spus franc că nu mă interesează. „Cum nu vă interesează?”, s-a mirat el. „Dar ăsta-i un articol pe care trebuie să-l știe toți. Eu am cumpărat cinci exemplare pe care le-am împărțit rudelor și cunoștințelor, să vadă la ce obrăznicie s-a ajuns!” Mi-a împins revista în față
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]