11,078 matches
-
13:00, după ce au rămas fără muniție și și-au dat seama că nu va mai organizată o acțiune de evacuare care să îi vizeze, militarii aliați au capitulat. În acest timp, germanii reușiseră să ia aproximativ 5.000 de prizonieri aliați, majoritatea francezi la Boulogne. Brigada a 20-a de gardă s-a retras în dimineața zilei de 23 mai spre periferia orașului Boulogne, după ce respinseseră atacurile germanilor de la ora 7:30. Lanquetot a raportat superiorilor săi că britanicii se
Bătălia de la Boulogne (1940) () [Corola-website/Science/337266_a_338595]
-
spre 14 mai armata rusă începe bombardarea Silistrei care a ținut până la 3.00 noaptea. Așa a început lupta pentru această cetate. Abia la 18 iunie, după lupte grele, cetatea este cucerită de către ruși, toți ostașii otomani au fost făcuți prizonieri, iar populația civilă și administratorii au părăsit orașul. După aceasta Diebici îi ordonă lui Krasovski să înainteze spre Șumla, lui Madatov și Malinovskii spre Akadanar, iar generalului Frolov să înainteze spre Cozludji . Dispunînd de mai multe trupe, Diebici se preface
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
mulțimii adunate. Mulțimea a ales ca Baraba să fie eliberat și Isus din Nazaret să fie răstignit. Marcu și Luca se referă la Baraba ca la un om implicat într-o revoltă a zeloților împotriva romanilor. Obiceiul de a elibera prizonieri în Ierusalim, de Paște, este cunoscut sub numele de Iertarea pascală, dar acest obicei nu este înregistrat în niciun document istoric, altul în afara evangheliilor. Numele "Baraba" provine din aramaică בר-אבא, Bar-abbâ (fiul tatălui). Potrivit istoricului Max Dimont, povestea lui Baraba
Baraba () [Corola-website/Science/337350_a_338679]
-
istoricului Max Dimont, povestea lui Baraba așa cum apare în evanghelii este lipsită de credibilitate din punct de vedere roman, deoarece prezintă autoritatea romană, reprezentată de Pilat din Pont, intimidată de o mulțime mică de civili neînarmați în a elibera un prizonier condamnat la moarte pentru răscoală împotriva Imperiului Roman. Un guvernator roman care ar fi făcut acest lucru ar fi fost la rândul lui executat.
Baraba () [Corola-website/Science/337350_a_338679]
-
(sau Misiunea Militară Română din Extremul Orient) a reprezentat o comisie mandatată de către Guvernul României în ianuarie 1920, pentru a urgenta repatrierea din Siberia a prizonierilor de război de origine română din fosta Armată Austro-Ungară, printr-o rută cu punctul de pornire în portul Vladivostok și punctele de sosire în porturile Constanța, Triest, Genova și Ragusa. Ca membri ai comisiei au fost desemnați: căpitanul doctor Victor
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
în prima jumătate a lunii aprilie 1920 - legați fiind de aceea a Misiunii Militare Franceze din Siberia. Comisia a preluat întreaga răspundere a contingentului de voluntari români înrolați în "Legiunii de Vânători Ardeleni și Bucovineni", precum și pe cea a celorlalți prizonieri supuși români. Demersurile celor 2 ofițeri precum și munca de organizare dusă de aceștia s-au concretizat mai întâi prin repatrierea cu succes și fără pierderi, a efectivului de voluntari din Siberia. Acesta a plecat din portul Vladivostok cu primele 2
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
cu succes și fără pierderi, a efectivului de voluntari din Siberia. Acesta a plecat din portul Vladivostok cu primele 2 transporturi, pe 25 și respectiv pe 1 iunie 1920. În completare, activitatea comisiei a avut în vedere plecarea restului de prizonieri, conversia în devize a materialelor de război comandate de Regatul României - care fuseseră blocate la Vladivostok din cauza izbucnirii Revoluției Ruse, precum și acordatarea de asistență materială unor deportați ori coloniști basarabeni din Extremul Orient. După încheierea activitatății Misiunii Militare Franceză din
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
un timp pe lângă consulul francez, spre a lichida ultimele chestiuni. În luna martie 1919 se mai aflau în arealul siberian - incluzându-i și pe cei înrolați în "Legiunea de Vânători Ardeleni și Bucovineni", între 10.000 - până la 15.000 de prizonieri de origine română. Această cifră varia în funcție de estimarea conducătorului Misiunii Militare Franceze în Siberia a Consiliului Suprem Aliat - generalul Maurice Janin sau de cea a "Comitetului Național Român" din Siberia - coroborată cu alte informații. Însărcinat ca efect al negocierilor duse
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Suprem Aliat - generalul Maurice Janin sau de cea a "Comitetului Național Român" din Siberia - coroborată cu alte informații. Însărcinat ca efect al negocierilor duse în timpul Conferinței de Pace de la Paris cu organizarea, coordonarea și finalizarea repatrierii tuturor „legiunilor” naționale și prizonierilor de război din în Siberia a fost Consiliul Suprem Aliat - care a asigurat tonajul maritim necesar. Tot ce a privit transportul și întreținerea a căzut însă direct în sarcina guvernelor naționale. România a preluat în 1919 sarcina repatrierii prizonierilor care
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
și prizonierilor de război din în Siberia a fost Consiliul Suprem Aliat - care a asigurat tonajul maritim necesar. Tot ce a privit transportul și întreținerea a căzut însă direct în sarcina guvernelor naționale. România a preluat în 1919 sarcina repatrierii prizonierilor care luptaseră în armatele Puterilor Centrale - internați în lagărele din Rusia și proveniți din cadrul militarilor originari din noile provincii intrate în structura statului: Transilvania, Bucovina, Basarabia, Maramureș și Banat. În acest scop, Guvernul României s-a angajat să suporte cheltuielile
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
armatele Puterilor Centrale - internați în lagărele din Rusia și proveniți din cadrul militarilor originari din noile provincii intrate în structura statului: Transilvania, Bucovina, Basarabia, Maramureș și Banat. În acest scop, Guvernul României s-a angajat să suporte cheltuielile de transport ale prizonierilor și să facă demersurile necesare pentru urgentarea repatrierii acestora, cea a voluntarilor înrolați în Legiunea Română fiind de drept în sarcina Aliaților. Mandatată de către guvern cu scopul menționat a fost o comisie militară. Înființarea acestei comisii a fost hotârâtă de către
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
lucru al premierului Alexandru Vaida Voevod și Alevra în calitate de curier. Alevra a fost pus în contact cu Cădere la date de 20 ianuarie 1920, moment considerat ca fiind cel al constituirii Comisiei. Mandatul acestora - anume acela de a urgenta repatrierea prizonierilor ardeleni aflați în Siberia, a fost comunicat numai lui Cădere, ceea ce a dus la o cooperare defectuoasă în ceea ce privește scopul propus. Pe parcursul lunii ianuarie 1920, diplomații români au depus diligențe pe lângă guvernele Franței și Japoniei pentru a obține din partea reprezentanților acestora
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
vaporul „Hozan Maru” din portul Tsuruga în data de 27 martie 1920, ajungând la Vladivostok la începutul lunii aprilie. Aici s-a prezentat comandantul bazei militare - generalul Lavergné și a început misiunea de informare în ceea ce privește situația reală a trupelor și prizonierilor români și în ceea ce privește măsurile luate pentru concentrarea și aprovizionarea acestora, pe plan local. După ce Cădere l-a informat pe comandantul Forței Aliate din Siberia - generalul francez Janin despre venirea sa, pe 10 aprilie a plecat din Tokyo. Acesta a ajuns
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
aprilie a plecat din Tokyo. Acesta a ajuns la Harbin la jumătatea aceleiași luni, pentru a-l întâlni pe general și a-i comunica acestuia calitatea sa de „delegat al guvernului român întru tot ce privește chestiunea repatrierii voluntarilor și prizonierilor români”. Activitatea Comisiei s-a derulat în legătură cu cea de-a doua rută de repatriere a prizonierilor români (prima fusese din Rusia Europeană prin Marea Baltică și Marea Neagră). Această rută a avut punctul de pornire în portul Vladivostok, situat pe malul Oceanului Pacific
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
-l întâlni pe general și a-i comunica acestuia calitatea sa de „delegat al guvernului român întru tot ce privește chestiunea repatrierii voluntarilor și prizonierilor români”. Activitatea Comisiei s-a derulat în legătură cu cea de-a doua rută de repatriere a prizonierilor români (prima fusese din Rusia Europeană prin Marea Baltică și Marea Neagră). Această rută a avut punctul de pornire în portul Vladivostok, situat pe malul Oceanului Pacific și s-a sfârșit fie în portul Constanța, fie în porturile italiene Triest, Genova și Ragusa
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Triest, Genova și Ragusa. Cădere pe data de 16 aprilie 1920, a preluat de la colonelul ceh Eduard Kadlec prin hotărârea generalului Janin, comanda "Legiunii de Vânători Ardeleni și Bucovineni". Preluând întreaga răspundere a contingentului de voluntari români precum și a celorlalți prizonieri supuși români, a obținut de la Janin aprobarea înființării unei baze române la Vladivostok, precum și promisiunea formală a acestuia de urgentare a repatrierii. Subiectul repatrierii prizonierilor supuși români neînrolați voluntar în Legiune a fost lăsat pentru o analiză ulterioară. Din mers
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Vânători Ardeleni și Bucovineni". Preluând întreaga răspundere a contingentului de voluntari români precum și a celorlalți prizonieri supuși români, a obținut de la Janin aprobarea înființării unei baze române la Vladivostok, precum și promisiunea formală a acestuia de urgentare a repatrierii. Subiectul repatrierii prizonierilor supuși români neînrolați voluntar în Legiune a fost lăsat pentru o analiză ulterioară. Din mers, în același interval de timp cu sosirea "Legiunii" aflate în retragere de-a lungul Transsiberianului spre Vladivostok, la Harbin, Cădere a început organizarea unui Stat
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
în același interval de timp cu sosirea "Legiunii" aflate în retragere de-a lungul Transsiberianului spre Vladivostok, la Harbin, Cădere a început organizarea unui Stat Major propriu care să-l ajute în acțiunile de colectare, concentrare și educare patriotică a prizonierilor, în cele de urgentare a transportului pe calea ferată și apoi de pregătire a îmbarcării acestora, în cele de asigurare a hranei, echipamentului și măsurilor sanitare pentru întregului contingent român, precum și în cele de înființare a unei baze române la
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
vase de pasageri, cu un traseu prin Canalul Suez. Deoarece numărul locurilor de evacuare a fost mai mare decât numărul soldaților Legiunii, Cădere a manevrat astfel încât restul de locuri să fie ocupat printr-o complicitate tacită cu decidenții francezi, de prizonieri români adunați din lagărele din Primorie sau aflați dislocați în zonă și destinați îmbarcării în calitate de „trupă română”. Evacuarea voluntarilor cu destinația Constanța s-a făcut pe 25 mai cu primul transport și pe 1 iunie cu al doilea. Un al
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
cu destinația Constanța s-a făcut pe 25 mai cu primul transport și pe 1 iunie cu al doilea. Un al treilea și ultim transport, a fost obținut de Comisie și a plecat pe 25 august, în marea majoritate cu prizonieri români aflați în baza de la Valdivostok și doar cu câțiva voluntari ai Legiunii - ieșiți din spital. Restul de prizonieri rămași pe teritoriul siberian, oficial ar fi urmat să cadă exclusiv în sarcina oficialităților române. După ce la 28 august 1920 Misiunea
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Un al treilea și ultim transport, a fost obținut de Comisie și a plecat pe 25 august, în marea majoritate cu prizonieri români aflați în baza de la Valdivostok și doar cu câțiva voluntari ai Legiunii - ieșiți din spital. Restul de prizonieri rămași pe teritoriul siberian, oficial ar fi urmat să cadă exclusiv în sarcina oficialităților române. După ce la 28 august 1920 Misiunea Militară Franceză din Siberia și-a încheiat activitatea, cei 2 ofițeri au mai rămas încă un timp pe lângă consulul
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
au mai rămas încă un timp pe lângă consulul francez, spre a lichida ultimele chestiuni. Cu această ocazie a luat sfârșit și activitatea "Comisiei Militare Române" de repatriere a "Legiunii" (aceasta fiind repatriată în integralitatea ei și fără pierderi umane). Alți prizonierii ardeleni și bucovineni din Siberia (până la un total de 4.746 persoane incluzându-i și pe cei înrolați voluntar în Legiune), au fost repatriați între anii 1920-1922 prin portul Vladivostok prin intermediul Misiunii Militare Române din Siberia. Înafară de navele maritime
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
conflictul dintre colonelul ceh Eduard Kadlec - numit comandant al celui de Al Doilea Corp al Voluntarilor Români din Rusia și Comitetul Național Român al aceluiași Corp, iar în primăvara anului 1920 a intervenit în facilitarea repatrierii Legiunii și a altor prizonieri de naționalitate română din Siberia. Când vestea despre ceea ce s-a întâmplat în Irkutsk a ajuns la Paris, guvernul francez i-a luat comanda și i-a ordonat să se întoarcă în Franța. Generalul a părărsit Harbinul în aprilie 1920
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
lituaniene la Breansk, Veazma, , , Putîvl. Nobilii locali, dintre care familia , s-au raliat adesea cauzei moscovite. Un alt atac a venit dinspre sud-est în , Volînia și Podolia. La 14 iulie 1500, lituanienii au suferit o grea înfrângere în ; a căzut prizonier. Înfrângerea a fost unul din motivele pentru care s-a propus între Polonia și Lituania. În noiembrie 1501, lituanienii au fost din nou înfrânți în . Tătarii crimeeni au distrus Hoarda de Aur, aliat al Lituaniei, cucerind capitala, Noul Sarai, în
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
Glinski a organizat apoi o răscoală, l-a omorât pe Zabrzeziński în februarie 1508, și s-a proclamat apărător al ortodoxiei (deși el era catolic de origine mongolă). Adepții săi au atacat într-o încercare de a-l elibera pe prizonierul Ahmad, han al . Glinski și-a stabilit cartierul general la Turaŭ și l-a contactat pe Vasile al III-lea. Glinski a început să se retragă spre Moscova și a încercat să captureze Minsk, , , . A reușit doar să ia când
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]