12,312 matches
-
speranței într-un viitor mai bun pentru o clasă socială puternic reprimată. Ultimul acord al cărții, deși conceput grandios, nu e lipsit de o anume banalitate ce transpare din sentimentul foarte concret al dinamicii vieții, pigmentat de o abia perceptibilă tristețe la indiferența unui univers străin de dramele umane: „Glasurile se amestecau, se confundau, se pierdeau în zgomotul din ce în ce mai mare al lumii...”, unde „lume” nu e decât corespondentul popular pentru neologicul „univers”. într-o lume sonoră cotidiană dizarmonică, această perspectivă de
„Răscoala”, de Liviu Rebreanu şi „Simfonia nr.5 în do minor op.67”, de Ludwig van Beethoven. Afinităţi posibile. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Carmen Bocăneţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1355]
-
ruptura de sat, copilărie și familie. Debutul scriitorului, cu prozele publicate în anii ’40, dintre care unele au alcătuit volumul întâlnirea din pământuri, din 1948, va păstra tăcerea asupra acestor înregistrări ale conștiinței. O gamă de sentimente, de la bucurie, la tristețe și nostalgie, îmbracă modul descriptiv al universului reînviat. Ceea ce surprinde nu este diversitatea, ci patima cu care oamenii, care s-au iubit cândva, ajung să se urască și, mai ales, neputința omului de a se înscrie în imagistica unui cuplu
„Moromeţii” - cronică de familie sau roman social-istoric?. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Butnaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1382]
-
au luat cu ei în morminte, să nu le mai afle nimeni...și pe cele trăite și pe cele dorite, dar care nu au mai fost îndeplinite. Mă întreb acum de ce oare momentele fericite trăite în tinerețe sunt retrăite cu tristețe și durere la bătrânețe?! Omul ar trebui să fie conștient că va ajunge la perioada neputinței și ar trebui să privească trecutul cu înțelepciune și răbdare, cu sentimentul amintirilor, cu mulțumire sau cel mult cu indiferență și sub nicio formă
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
durere la bătrânețe?! Omul ar trebui să fie conștient că va ajunge la perioada neputinței și ar trebui să privească trecutul cu înțelepciune și răbdare, cu sentimentul amintirilor, cu mulțumire sau cel mult cu indiferență și sub nicio formă cu tristețe. Un alt obicei frumos pe care mi-l amintesc cu nostalgie și cu durere este plecarea în armată. Ce frumos ne petreceam noi unii pe alții când plecam în armată! Plecam pe rând, în zile diferite. Mergeam până la marginea satului
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
motiv. Trebuie să știți că viața printre străini, în special la mari distanțe de locurile natale, nu este de invidiat. Este foarte tristă și suportată cu greu de către unii. Alții se adaptează poate mai ușor, poate că nu simt o tristețe atât de mare și sunt mai indiferenți, tratând sentimentalismul acesta cu nepăsare. Am colegi, spune Petre, care nu mai răspund părinților decât odată-n an și atunci dacă sunt căutați de familie. Dacă nu, stau ca bivolii în nămol. Coincidențe
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
Acum l-am întâlnit pe Paul, cu statut de pensionar și el ca și mine, dar nu și-a pierdut calitățile din tinerețe, numai că este ridat și uzat ca orice pensionar peste care au trecut anii de glorie sau tristețe,ca după 75 de toamne, să nu le spunem primăveri cum se spune de obicei, ani cu zile însorite,dar și înorate, cu descărcări electrice care te face să-ți iai lumea-n cap și să fugi unde-ai vedea
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
Cărăbuș" de la Săftica, pentru seara zilei de... (era o seară frumoasă de început de iulie 1944). Au fost cu toții într-adevăr invitații lui Constantin Tănase la Săftica. Voia bună și prietenia și-au găsit locul și acolo. O undă de tristețe plutea totuși în sufletele tuturor. Cu o săptămână în urmă, murise în luptă aeriană, la nord de Afumați, Costică Dimache". Această felie de viață autentică, redată de talentatul memorialist cpt.av. Petre Constantinescu, arătând omenescul din acești luptători, momentele spumoase
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
viitorul, răsturnaseră situația și ne bulversaseră inimile. O tăcere de plumb, o neliniște aproape palpabilă ne copleșiseră pe toți, ca și cum am fi avut cu toții premoniția timpurilor cumplite care aveau să urmeze. Nimeni nu vorbea. Mă uitam la ei cu mare tristețe. Intuiția anilor întunecați care ne așteptau mă strângea de gât. Dacă aș fi fost mai slab de înger, aș fi izbucnit în hohote de plâns, într-atât era de mare durerea care mă cuprinsese, cu atât mai mare cu cât
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
raporteze guvernului acest eșec. Faptul era cu atât mai grav cu cât era vorba de primul act de însemnătate vitală pentru România al noului guvern. Pilotul și pasagerul au coborât din avion și s-au îndreptat spre noi. Plin de tristețe, pilotul și-a prezentat raportul. Motoarele avionului Savoia nu reușiseră să redreseze până la altitudinea de 5000 m căci, așa cum erau concepute 10, această absență de putere nu le permitea să atingă viteza necesară pentru a evita riscul interceptării de către aviația
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
prin defileele Timișului, prin valea Buzăului, pentru a se regrupa apoi la vest de munți, în Transilvania. De cealaltă parte, trupele românești din Moldova se retrăgeau spre sud urmate în aceeași direcție, spre Focșani și Râmnicu Sărat, de trupele sovietice. * * * Tristeții morale în care mă aflam se adăugau întrebări anxioase privind soarta lui Bâzu și consecințele memoriului, în cazul în care acesta ajunsese la destinație. Tensiunea rămânea intensă dar, totodată, cei optimiști din fire se gândeau desigur că totul e în
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
Mare decepție! Câte iluzii spulberate! Câtă neliniște pentru toți cei care cunoșteau și judecau situația în adevărata sa lumină. Și oare cine la noi ar fi putut să prevadă faimoasa convenție de la Yalta 17? Cine? Nici guvernul, nici regele nostru! Tristețe, dezolare și amărăciune. Alea jacta est... Începând din acest moment, sentimentele noastre au fost contradictorii, împărțite între simțul datoriei bine împlinite și realitatea în care trăiam. Ne însoțea un sentiment de sfâșiere în timp ce speranța renăștea în fiecare clipă, dezmințită în
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
a-și distra vreo prietenă venită în vizită cu lacrimile mele inundându-mi obrajii, când susținea că eu n-aș fi progenitura alor mei, ci am fost cumpărat de la țigani. Lacrimile ca lacrimile, dar sufletul mi se umplea de o tristețe sfâșietoare, ce persista mult timp după restabilirea adevărului.“ Având o structură psihică de „fiu“ perpetuu, copilul I. Negoițescu seamănă, într-un sens, cu un alt „fiu“ ilustru, Kafka, așa cum se descrie acesta în faimoasa Scrisoare către tata. Adevărate răni narcisice
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a-și distra vreo prietenă venită în vizită cu lacrimile mele inundându-mi obrajii, când susținea că eu n-aș fi progenitura alor mei, ci am fost cumpărat de la țigani. Lacrimile ca lacrimile, dar sufletul mi se umplea de o tristețe sfâșietoare, ce persista mult timp după restabilirea adevărului și consolările de rigoare. Consolări orale și niciodată sărut sau alint. Tata interzisese astfel de manifestări sentimentale, considerate de dânsul ca de prost-gust. Nici pe ei nu i-am surprins vreodată sărutându
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
având casa la stradă - un cojocar ungur, Csordás, om tare de treabă, cu figura blajină și ștearsă, însurat cu o femeie voinică și frumoasă mai corpolentă decât el, amabilă cu noii ei vecini, dar nu fără instinctive rezerve „patriotice“ (cu tristețe oare și-a văzut mai târziu copiii implicați în căsătorii mixte?) -, poseda și dânsul o grădină la fel de lungă, dar mai lată, despărțită de a bunicilor printr-un gard de lemn, în care predominau florile cultivate în scop comercial. Din fundul
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mai târziu, l-am identificat cu ziaristul de extremă-stângă mort în 1958, certat cu partidul din cauza Basarabiei, a cărei anexare de către sovietici n-o aproba), figură grav amară, uscată (nu mi l-am putut niciodată imagina zâmbind), reflecta o ciudată tristețe: se mai șoptea că, din cauza vicisitudinilor lui politice, îl părăsise soția. Degetele galbene de țigară, tuse seacă, ușoară spumă albă la comisura buzelor, lecțiile lui erau de o sobrietate care nu-ți dădea nici un îndemn: le ținea fără interes ori
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
melancolic. Dacă plictisul incurabil, ipohondria sau spleenul britanic sunt mai rare decât în Anglia, aceasta se explică prin faptul că, fiind mai aspru, climatul este cu mult mai puțin umid și mai puțin înnorat, dar poate și prin faptul că tristețea rusului este învăluită sau înlăturată de sociabilitatea sa, una din calitățile cele mai generale ale slavilor, una din acelea pe care încătușarea iernii cu lungile sale nopți a contribuit cel mai mult la a o dezvolta” (1990, 121). Haxthausen, Études
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
pentru sufletul meu. Aprinde-o la „Vii”! Scrisoarea 26 Rareori mă înșel acum când întâlnesc români. Stăm alături în stații de autobuz sau în alte locuri publice. Nimeni nu vorbește și știu că am în fața mea o româncă. Are o tristețe anume în ochi, privește pământul cu gândurile aiurea. Încerc să te fac să înțelegi, acea femeie privește de fapt înăuntrul ei. Nu o interesează nimic din afară (probabil și-a captat fiii cu privirea, cum am făcut eu la plecare
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
fost dor de ea. Pentru mine asta e Învierea! Scrisoarea 33 Poți fi în două locuri în același timp? Da! Eu sunt aici cu trupul meu, cu puterea mea de muncă. Fața mea e impenetrabilă, nu poți citi supărare sau tristețe (ar fi neplăcut pentru ei să aibă permanent alături un om mohorât). Reușesc să zâmbesc câteodată. Am o mască perfectă. Vorbesc italiană, văd filme și jurnalul de știri în italiană, mă amuz la emisiunile lor de varietăți, comentăm împreună falsitatea
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
din prima zi, când îmi veneau gândurile negre, auzeam și rugăciunea inimii: A fost un miracol! Absolut toată ziua această mică rugăciune mi-a ocupat mintea și ini ma, astfel încât nu am mai avut posibilitatea să mă las doborâtă de tristețe. Nu voiam să mă rog, dar rugăciunea era acolo fără știrea mea. Mi-am dat seama că m-a ascultat bunul Dumnezeu, și-i scriam în fiecare seară. Aproape în același timp am întâlnit o doamnă deosebită, Giuseppina. Cred că
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
dăruit un pick-up cu vreo sută de discuri, toate rarități? Concerte pentru chitară, Vivaldi, Lacul lebedelor... Timp de doi ani nu am putut asculta nimic, emoția frumosului m-ar fi făcut să plâng și nu aveam voie. Nu știu de ce, tristețea era prea mare și nu voiam să fie și mai mare. Pentru mine, muzica și lectura sunt reprezentări ale vârstei mele de aur, ale perioadei când nu aveam griji și mă hrăneam cu artă. Repre zintă amintiri care nu sunt
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
doarmă, astfel începe 1 ianuarie odihnit. Totul a fost ca în orice altă seară, ceva verdețuri la cină, puțin lapte și... în pat cu ei. Am rămas în casa goală, mare și pustie. Afară începea zarva. În inima mea cobora tristețea. Pe la 22 am primit mesaje de la copii, îmi urau cele bune și mă rugau să nu fiu tristă pentru că alte sărbători le vom petrece împreună. Am plâns ca demult. De obicei mă stăpânesc, cel mult îmi lăcrimează ochii, dar câteodată
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
sunt întâmplătoare. Ne călesc și ne pregătesc pentru ceva mai bun. Nu am fost fericită că am văzut Pietà. Am fost și sunt tristă când mă gândesc la ea: prea multă durere și prea multă resemnare. Sunt însă mulțumită pentru tristețea mea. E un semn al faptului că sunt. Scrisoarea 63 Cât am stat în țară, nu am fost la nici o slujbă religioasă. Am intrat într-o biserică, fugar. Era ca și cum de-abia aș fi plecat, totul îmi părea la îndemână
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
îndelung răbdătoare și învaț-o că fiecare munte se traversează pas cu pas. Familiei, prietenilor, dar și dușmanilor mei pe care i am iertat, adu-le, Doamne, sănă tate și lumină în suflet. Iartă-mă, Doamne, pentru căderile și neliniștea și tristețile mele și pentru că de multe ori mă simt netrebnică. Vino în inima mea! Scrisoarea 76 Suntem cam rupți de realitatea din țară! La un moment dat nu știam cine mai e președinte. Nu știu cine e primar în orașul meu! Sunt câteva
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ieșind de la școală în grup. Nu erau îmbujorați, ci palizi toți, nu râdeau, ci erau posomorâți. Acești copii așteaptă azi bani din Italia și nu știu ce să facă cu viața lor. Oamenilor politici din țara mea, ajung 20 de ani de tristețe! Lăsați-ne să ne îmbujorăm și să râdem! Faceți ceva astfel încât omenirea asta să se întoarcă, să pună umărul toți și să fie fericit și domnul președinte că are forță de muncă. Scrisoarea 78 Mă întorc la părintele din Perugia
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
tăcere! Părinții noștri vor muri cu capul plecat, iar noi suntem umi liți de o viață, ce rost mai are să ridicăm fruntea tocmai acum? „Fetele” din Est sunt poloneze, românce, bulgăroaice, ru soaice... Au o lumină ciudată în ochi, o tristețe fără asemuire. Au văzut multe, au simțit că libertatea nu e pentru ele. O, da, ar dori să fie la fel, dar vor pleca mereu ochii în fața bogaților și vor accepta muncile cele mai umile. Între cele două lumi e
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]