11,705 matches
-
istorică elenă consideră ziua de 25 martie 1821, când mitropolitul Germanos a sfințit drapelul cu cruce în mănăstirea Agia Lavra, ziua în care a izbucnit revoluția, deși unii cercetători pun la îndoială existența istorică a evenimentului. Manioții au declarat război turcilor la Areopoli pe 17 martie 1821. În aceeași zi, aproximativ 2.000 de manioți sub comanda lui Petros Mavromichalis s-au îndreptat spre Kalamata, unde s-au unit cu trupele comandate de Theodoros Kolokotronis, Nikitaras și Papaflessas. Kalamata a fost
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
martie, iar în Patras conflictul a durat mai multe zile. otomanii au lansat atacuri sporadice asupra orașului, iar revoluționarii conduși de Panagiotis Karatzas i-au respins înapoi în fortăreață. Spre sfârșitul lunii martie, grecii controlau practic întreaga zonă rurală, în vreme ce turcii se limitau numai la controlul asupra fortărețelor - Patras, (recucerită de turci pe 3 aprilie), Rio, Acrocorinth, Monemvasia, Nauplion și capitala provincială Tripolitsa, unde se refugiaseră numeroase famii de turci la începutul rebeliunii. Toate aceste fortărețe au fost asediate de forțele
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
au lansat atacuri sporadice asupra orașului, iar revoluționarii conduși de Panagiotis Karatzas i-au respins înapoi în fortăreață. Spre sfârșitul lunii martie, grecii controlau practic întreaga zonă rurală, în vreme ce turcii se limitau numai la controlul asupra fortărețelor - Patras, (recucerită de turci pe 3 aprilie), Rio, Acrocorinth, Monemvasia, Nauplion și capitala provincială Tripolitsa, unde se refugiaseră numeroase famii de turci la începutul rebeliunii. Toate aceste fortărețe au fost asediate de forțele neregulate elene, dar nu au fost cucerite, pentru că revoluționarii nu dispuneau
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Spre sfârșitul lunii martie, grecii controlau practic întreaga zonă rurală, în vreme ce turcii se limitau numai la controlul asupra fortărețelor - Patras, (recucerită de turci pe 3 aprilie), Rio, Acrocorinth, Monemvasia, Nauplion și capitala provincială Tripolitsa, unde se refugiaseră numeroase famii de turci la începutul rebeliunii. Toate aceste fortărețe au fost asediate de forțele neregulate elene, dar nu au fost cucerite, pentru că revoluționarii nu dispuneau de artilerie. Cu excepția Tripoliței, toate cetățile aveau acces la mare și puteau fi reaprovizionate și sprijinite cu forțe
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
și puteau fi reaprovizionate și sprijinite cu forțe noi de către marina otomană. Kolokotronis a organizat asediul Tripoliței începând din mai, reușind să cucerească orașul pe 23 septembrie. Orașul a fost dat devastat de gloate furioase timp de două zile . Apărătorii turci ai Actrocorinthului au negociat îndelung predarea orașului, eveniment care a avut loc pe 14 ianuarie 1822. Prima regiuni din Grecia Centrală care s-au revoltat a fost Focida (24 martie) și Amphissa (27 martie). În Beoția, orașul Levadeia a fost cucerit
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
sub semnul de întrebării de înfrângerile din bătăliile de la Alamana și de la Eleftherohori în fața lui Omer Vrioni. O altă piedere importantă a grecilor a fost moartea lui Diakos, un lider militar elen promițător, care a fost capturat la Alamana de către turci, care l-au executat mai apoi, atunci când a refuzat să jure credință sultanului. Grecii au reușit să oprească șirul succeselor otomane în bătălia de la Gravia. Aici, Odysseas Androutsos, în fruntea unei forțe reduse din punct de vedere numeric, a produs
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
rebeliune, dar nu au reușit să obțină eliberarea de sub dominația otomană datorită intervenției egiptene. Creta avea o lungă istorie de rezistență antiotomană, faptele de vitejie ale locuitorilor insulei intrând în folclor, precum cele ale lui Daskalogiannis, ucis în lupta cu turcii. Rebeliunea grecilor din 1821 din Creta a primit un răspuns violent din partea autorităților otomane. Un mare număr de cretani, inclusiv preoții considerați capii răscoalei, a fost executat. În ciuda represiunilor dure, elenii nu au cedat și sultanul Mahmud al II-lea
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
numele acestei perioade de timp, „Perioada Gramvousa”). După aceste victorii, insurgenții au încercat să reaprindă rebeliunea în regiunile de câmpie ale insulei. Deși otomanii nu au reușit să recucerească forturile, ai au reușit să oprească diseminarea insurgenției în vestul insulei. Turcii au asediat Gramvousa și insurgenții au trebuit să supraviețuiască în următorii doi ani bazându-se doar pe acțiunile pieraterești. Gramvousa a devenit un centru al pirateriei, care a afectat grav transporturile navale turco-egiptene și europene. În timpul celor peste doi ani
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
greci de sub comanda lui au debarcat în Creta și în martie au cucerit castelul Francocastello din regiunea Sfakia. Răspunsul otomanilor a fost rapid - Mustafa Naili Pașa a asediat cetatea cu o armată de 8.000 de oameni. După câteva zile, turcii au cucerit Francocastello, iar Dalianis a pierit în luptă alături de alți 385 dintre oamenii lui. În 1828, Kapodistrias a trimis o expediție (la care particpau și francezii și britanicii) în Creta să rezolve problema pirateriei. Această expediție a distrus toate
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
îndreptat spre Muntele Atos, considerat locul portivit pentru declanșarea insurecției. Istoricul notează în „Istorica Macedoniei” că „nu fuseseră făcute pregătiri adecvate pentru rebeliune, iar idealurile revoluționare nu fuseseră reconciliate cu lumea ideologică a călugărilor din cadrul regimului atonit”. Pe 8 mai, turcii înfuriați de debarcarea marinarilor din Psara la Tsayezi, de capturarea negustorilor turci și confiscarea bunurilor lor, au năvălit pe străzile din Serres, au percheziționat casele celor mai importanți creștini în căutarea de arme, i-au închis pe mitropolit și pe
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
dar aceștia din urmă au reușit să fugă. Pe 17 mai, grecii din Polygyros s-au răsculat, i-au ucis pe guvernatorul local și 14 dintre oamenii săi și i-au rănit pe alți trei. Încercările unor detașamente înarmate ale turcilor au fost respinse de răsculați. A doua zi, în timp ce rebeliunea se generaliza în satele din Halkidiki, Yusuf Bey a ordonat executarea a jumătate dintre ostatici. După cum avea să mărturisească mullahul Salonicului, strigătele de jale se auzeau neîncetat pe străzile orașului
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
și dezorganizat. În iunie 1821, insurgenții au încercat să înrerupă comunicațiile dintre Tracia și sudul Greciei, pentru a-l împiedica pe Hadji Mehmet Bayram Pașa să transfere trupele din Asia Mică în Peloponez. Rebelii au reușit doar să întârzie deplasarea turcilor, fiind înfrânți în pasul Retina (Salonic). Insurecția din Halkidiki s-a rezumat doar la acțiunile din peninsulele Muntelui Atos și Kassandra. Pe 30 noiembrie 1821, ofensiva declanșată de noul pașa al Salonicului, Mehmet Emin Abulubud, s-a încheiat cu o
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
retras spre Kozani, Siatista ori au reușit să ajungă la mare, de unde au fost transportați cu corăbiile insurgenților în insulele Mării Egee . Până în 1825, activitatea revoluționară a fost fragmentată, resimțind lipsa unei conduceri centrale puternice și a coordonării. Cu toate acestea, turcii nu au reușit să obțină înăbușirea rebeliunilor datorită problemelor logistice care i-au obligat să organizeze campanii militare de mică amploare. De-a lungul întregii perioade, liderii militari greci au adoptat o tactică care să le permită contracararea superiorității numerice
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
au reușit să obțină înăbușirea rebeliunilor datorită problemelor logistice care i-au obligat să organizeze campanii militare de mică amploare. De-a lungul întregii perioade, liderii militari greci au adoptat o tactică care să le permită contracararea superiorității numerice a turcilor. Pe de altă parte, eforturile militare ale turcilor au fost îngreunate de lipsa pieselor de artilerie. Grecii nu au reușit să profite de seria de succese de la începutul mișcării revoluționare din 1821, iar otomanii au preluat treptat inițiativa, organizând două
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
logistice care i-au obligat să organizeze campanii militare de mică amploare. De-a lungul întregii perioade, liderii militari greci au adoptat o tactică care să le permită contracararea superiorității numerice a turcilor. Pe de altă parte, eforturile militare ale turcilor au fost îngreunate de lipsa pieselor de artilerie. Grecii nu au reușit să profite de seria de succese de la începutul mișcării revoluționare din 1821, iar otomanii au preluat treptat inițiativa, organizând două campanii militare în vestul și estul Greciei comandate
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
a fost amenințată cu înfrângerea, fiind salvată doar de intervenția Marilor Puteri și de victoria acestora din bătălia de la Navarino din 1827. Intervenția egipteană a fost limitată la început doar la Creta și Cipru. Succesele egiptenilor i-au pus pe turci într-o poziție dificilă: să accepte în continuare ajutorul viceregelui Muhammad Ali și să fie obligați să facă față ambițiilor crescute ale acestuia, sau să continue lupta fără implicarea acestuia în luptă și să riște să fie înfrânți. Muhammad Ali
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
a capitalei Nauplion. Nauplionul a fost salvat de comodorul Gawen Hamilton din Royal Navy, care și-a plasat vasele într-o formație care dădea impresia atacatorilor că sunt gata să acorde sprijin de artilerie grecilor din oraș. În acest timp, turcii au asediat orașul Missolonghi din Grecia centrală. Asediul a început pe 15 aprilie 1825, în aceeași zi în care Navarino a fost cucerit de egiptenii lui Ibrahim. La începutul toamnei, vasele elene de sub comanda lui Andreas Miaoulis a forțat flota turcă
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
în care Navarino a fost cucerit de egiptenii lui Ibrahim. La începutul toamnei, vasele elene de sub comanda lui Andreas Miaoulis a forțat flota turcă din Golful Corint să se retragă, folosind cu succes tactica vaselor incendiare. Egiptenii s-au alăturat turcilor în ianuarie pentru întărirea asediului de la Missolonghi, dar elenii au reușit să reziste atacului comun. În primăvara anului 1826, Ibrahim a reușit după lupte sângeroase să cucerească mlaștinile din jurul orașului, izolându-l astfel de mare și tăindu-i aprovizionarea. Egiptenii
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
ianuarie pentru întărirea asediului de la Missolonghi, dar elenii au reușit să reziste atacului comun. În primăvara anului 1826, Ibrahim a reușit după lupte sângeroase să cucerească mlaștinile din jurul orașului, izolându-l astfel de mare și tăindu-i aprovizionarea. Egiptenii și turcii le-au cerut asediaților să capituleze și le-au transmis acestora din urmă condițiile, respinse însă de greci. Pe 22 aprilie, grecii au hotărât să declanșeze un atac surpriză cu 3.000 de luptători, care să deschidă drumul spre mare
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
avea să păstreze relațiile amicale cu Turcia numai în condițiile în care drepturile supușilor creștini ai sultanului erau respectate. Comisarul britanic al Insulelor Ioniene, care erau sub controlul Londrei, a primit ordinul să-i considere în stare de război cu turcii, ceea ce ușura acțiunile elenilor de perturbare a aprovizionării turcilor. Aceste măsuri au dus la creșterea influenței britanice în zonă. Această influență a crescut odată semnarea unor înțelegeri de împrumut dintre greci și mai multe bănci britanice în 1824 și 1825
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
condițiile în care drepturile supușilor creștini ai sultanului erau respectate. Comisarul britanic al Insulelor Ioniene, care erau sub controlul Londrei, a primit ordinul să-i considere în stare de război cu turcii, ceea ce ușura acțiunile elenilor de perturbare a aprovizionării turcilor. Aceste măsuri au dus la creșterea influenței britanice în zonă. Această influență a crescut odată semnarea unor înțelegeri de împrumut dintre greci și mai multe bănci britanice în 1824 și 1825. Aceste împrumuturi au transformat practic City of London în
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
l-a trimis pe ducele de Wellington ca ambasador în Rusia. După consultări diplomatice intense a fost semnat Protocolul de la Sankt Petersburg din 4 aprilie 1826. Acest document stipula ca cele două puteri să acționeze ca mediatori între greci și turci, pornind de la premisele câștigării autonomiei complete a Greciei în cadrul statului otoman. Chiar înainte de întâlnirea cu Wellington, împăratul Rusiei trimisese un ultimatul Porții, prin care cerea evacuarea Principatelor Dunărene și rezolvarea chestiunilor aflate în suspensie între cele două puteri de către ambasadori
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
de la premisele câștigării autonomiei complete a Greciei în cadrul statului otoman. Chiar înainte de întâlnirea cu Wellington, împăratul Rusiei trimisese un ultimatul Porții, prin care cerea evacuarea Principatelor Dunărene și rezolvarea chestiunilor aflate în suspensie între cele două puteri de către ambasadori plenipotențiari turci trimiși la negocieri în capitala Rusiei. Sultanul a fost de acord să-și trimită ambasadorii la negocieri și, pe 7 octombrie 1826, a semnat Convenția de la Akkerman, acceptând pretențiile țarului cu privire la Serbia și Principatele Dunărene. Grecii s-au supus condițiilor
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
în capitala Rusiei. Sultanul a fost de acord să-și trimită ambasadorii la negocieri și, pe 7 octombrie 1826, a semnat Convenția de la Akkerman, acceptând pretențiile țarului cu privire la Serbia și Principatele Dunărene. Grecii s-au supus condițiilor mediatorilor europeni, dar turcii și egiptenii nu s-au arătat dornici să oprească luptele. Drept consecință, Canning a început negocierea unui tratat tripartid (6 iulie 1827) cu Franța și Rusia. Tratatul prevedea ca puterile semnatare să-și ofere încă o dată oficiile de mediatori și
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
au arătat dornici să oprească luptele. Drept consecință, Canning a început negocierea unui tratat tripartid (6 iulie 1827) cu Franța și Rusia. Tratatul prevedea ca puterile semnatare să-și ofere încă o dată oficiile de mediatori și, în condițiile în care turcii ar fi respins oferta, să intervină prin orice mijloace pentru oprirea ostilităților. Pe la sfârșitul lunii iulie 1827, în Grecia au ajuns veștile despre finalizarea echipării noii flote egiptene în portul Alexandria. Aceasta a început deplasarea spre Navarino, unde urma să
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]