11,723 matches
-
inițiatelor într-o limbă aparte. Vocile ajung până la mine molcome și catifelate, dar găsesc ușile auzului și ale intere sului închise, fiindcă eu nu sunt aici: sunt cu tine, lângă tine. De necrezut cum mă pot înșela, din cauza asemănării decorului. Închipuie-ți că mi s a părut, când am ridicat ochii, că sunt la Cr[ușeț], sub umbrar, și că poteca roz-aurie de lângă mine duce la curtea mare, înveșmântată în verde, de pe tărâmul copilăriei mele. Unde ai hotărât să-ți petreci
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu umor, cu realism, mai că aș zice în „aqua forte“. [...] 50/1950 I Duminică, 15 octombrie [1950] Cartea poștală zilnică are să te pună la curent cu ziua asta plictisitoare, încărcată de treburi casnice duse la extrem. Să nu-ți închipui că mă plâng. Bineînțeles că aș putea să las praful să „crească“, aș putea să mătur sau să nu mă tur, dar știi că, la sfârșit de viață și de carieră, am devenit o persoană ordonată și disciplinată. Deci, ieri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
coafeză îi spunea alteia: „Cred că am să plesnesc; am mâncat pâine albă de 140 de lei, două pâini de câte 76 de lei“. [...] II 1 decembrie [1950], vineri Camera e încă plină de flori. Am împărțit crizantemele cu Papà - închipuie-ți că iarăși s-a furat candela (aceea frumoasă, de bronz cloisonné și email negru, care se potrivea așa de bine în nișa îmbrăcată în brocart negru cu auriu). De mâine, dulcea mea dragă, am să încep să mănânc la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
s-a spus la telefon că au mai fost în oraș și alte bucurii: brazi pentru cei mici, chipuri complice și apropiate, flecăreli, zâmbete intime și râsete de copii pătrunzând și luminând inima părinților. Nu e greu să mi le închipui; n aș avea decât să mă aplec asupra fântânii albastre a amintirilor noastre comune, ca să mă consolez. Aș putea s-o fac, dar mă tem de gestul ăsta ca de un sacrilegiu; mă tem să-l fac, ca atunci când ești
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
asta, cozonac (de la Crăciun) și o ceașcă de Nescafé, de la Chri. Dar serviciul a fost deplorabil! Să mă scol de o sută de ori de la masă, ca să-mi iau ce-mi trebuia în clipa aia: sare, pâinea uitată, lingură - și închipuie-ți restul până la 100. Și vasele! În ciuda principiului strictului necesar, impus prin sistemul de reeducare, cum să mănânci grepfrutul cu lingurița de la orezul cu lapte? Obosită de atâta luptă, m-am lăsat invadată de sechelele de civilizație occidentală: mi-am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
încerc să găsesc în mine însămi puterea de a face față, dar, vai, sunt momente când străda niile mele sunt zadarnice, când îmi vine să las totul baltă. Îți vine să crezi că am rămas copilul care, la culcare, își închipuia că a doua zi are să găsească aur sub pernă? Asta era una dintre speranțele mele la Cr[ușeț], când eram deja mărișoară, între 8 și 12 ani. N-am crezut eu în piatra nestemată pentru care se bat în capete
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
are grădini ca asta. Are Central Park și, ici-colo, câte un rond cu flori. Însă nu are nici o grădină englezească adevărată, cu peluze, copaci și straturi de flori. Am ajuns la grădina de trandafiri și mă uit înapoi spre casă, închipuindu-mi cum ar arăta un cort pe peluză, când, brusc, disting frânturi de conversație pe ton iritat, venind dinspre grădina de alături. Mă întreb dacă o fi cumva Martin și tocmai vreau să bag capul peste gard și să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mult mai veseli și totul ni se părea foarte amuzant. A doua zi, când Janice a venit la o cafea, i-am povestit și ei, și s-a indignat foarte tare în numele nostru și a zis că, dacă Elinor își închipuie cumva că o s-o fardeze gratis, o să vadă ea! Apoi ni s-a alăturat și tati și a imitat-o destul de bine pe Elinor uitându-se îngrozită la frișcă, de parcă cineva ar fi vrut să i-l toarne în cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să râd și eu. Pe Alicia o cred în stare de orice. — Mi-a zis că ea întotdeauna obține exact ce-și dorește. Se pare că nunta va fi absolut mortală. Dar Cruella e mic copil pe lângă ea. Îți poți închipui că l-a obligat pe un portar să-și facă operație estetică la nas și a concediat toți florarii din New York?... Tipa care-i organizează nunta mai are un pic și intră la balamuc! Cine se ocupă de nunta ta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
apartamentului, sperând să-l văd pe Luke sau măcar pe Elinor - dar nu văd decât o mulțime de oameni necunoscuți. Vă rog! Pe cuvântul meu, am fost invitată! Femeia în negru oftează. — Aveți invitația la dumneavoastră? — Nu! Nu mi-am închipuit că o să am nevoie de ea! Eu sunt... logodnica! — Cine sunteți? Mă fixează alb. — Eu sunt... O, Doamne... Mă uit iar spre petrecere și o văd la un moment dat pe Robyn, îmbrăcată într-un top argintiu sidefat și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu se pune problema. Rătăcesc fără țintă încă vreo câteva minute, îmi găsesc un pahar de șampanie și încerc să-mi păstrez un zâmbet radios pe față. Dar, oricât de tare încerc, zâmbetul mi se crispează. Nu așa mi-am închipuit că o să fie petrecerea mea de logodnă. Întâi și-ntâi, mă trezesc că nu-mi dau drumul înăuntru. Pe urmă nu cunosc pe nimeni. Apoi nu găsesc nimic de mâncare, decât cuburi de pește cu multe proteine și fără grăsimi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
uită în jur amuzat, și eu îi urmăresc privirea. Un grup de șase femei între două vârste discută cu însuflețire, uitând parcă și să mai respire. Le cunoști? Nu prea, recunosc. Nu știu prea multe persoane de aici. — Mi-am închipuit. Îmi zâmbește ironic și mai ia o gură de șampanie. Și... cum te înțelegi cu viitoarea ta soacră? Are o expresie atât de inocentă, că-mi vine să râd. — Bine, zic. Știi cum e... — Despre ce vorbiți? spune Luke, ivindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
jur, disperat să scape. — Trebuie neapărat să-ți fac cunoștință cu fiica mea, spune una dintre doamne, prinzându-l cu mâna ca un clește de umăr. E înnebunită după Anglia. A vizitat Hampton Court de șase ori, dacă-ți poți închipui. — E senzațional, aud o voce în urechea mea, mă uit în jur și îl descopăr pe Danny privindu-l pe Tarquin cu mare atenție, peste umărul meu. E incredibil. E model? — Ce să fie? — Adică, mă refer la toată povestea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Urmează o pauză, în timpul căreia Suze face ochii mici. — Bex, sper că ai de gând să tranșezi situația asta cât de curând, da? spune brusc. Sper că n-ai de gând să-ți îngropi capul în nisip și să-ți închipui că problema nu există! — Pe cuvântul meu! N-aș face în viața mea așa ceva! spun indignată. — Lasă că te cunosc eu foarte bine! exclamă Suze. Bex, te cunosc ca pe propriul meu buzunar! Nu-ți mai amintești când îți aruncai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Randall. La anu’ vreau să cumpăr Coca-Cola, ce zici de asta?“ — Danny... — Și atunci el începe și-mi spune că, dacă nu am o clientelă stabilă, ar trebui să renunț la meseria asta, că el nu mă mai sponsorizează. Îți închipui, a folosit cuvântul „sponsorizează!“ Îți vine să crezi? Păi, spun absentă. Îți plătește chiria. Și el a plătit pentru toate rolele alea de piele de căprioară roz pe care le-ai vrut... — OK, face Danny după o pauză. OK. Pielea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cum să nu te impresioneze, spune cu blândețe în timp ce eu îmi suflu nasul. Pe cine ai aici, o rudă? — Un prieten. Dumneavoastră? — Soțul meu Ken, spune femeia. A făcut un bypass. — O, Doamne! Îmi... pare foarte rău. Încerc să-mi închipui cum m-aș simți dacă Luke ar fi pe patul ăla de spital și mă ia cu fiori pe șira spinării. Ar trebui să fie OK, dacă are și el puțină grijă de el. Eh, bărbații ăștia! Cred că lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
inima îmi bubuie nebunește. Ce se întâmplă aici n-are nici o legătură cu planul meu. Nici cea mai mică legătură. Tapet nou? Fântână arteziană? Focuri de artificii? Și eu de ce n-am știut nimic de toate astea? Trebuia să-mi închipui. E numai și numai vina mea. O, Doamne, o, Doamne... Cum o să le spun lui mami și lui tati că toate astea trebuie contramandate? Cum am să fac asta? Nu pot. Dar trebuie. Dar nu pot, pur și simplu nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ce tot... — Eu un singur lucru vreau să-mi spui... se oprește, delicată. Cu cât să mai dau drumul la cusături? Pentru ziua cu pricina? Să dea drumul la cusături? Ce naiba tot... Ia stai așa. — Mami! Sper că nu-ți închipui că sunt... că sunt... Repet gestul ei de mai devreme. — Nu? Se botoșește, dezamăgită la culme. — Nu! Normal că nu! De unde și până unde ți-a venit ideea asta? — Ai zis că ai ceva important de discutat cu mine! zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
toaletă. Să-mi iau rămas-bun de la vechea mea viață, așa cum se cuvine. Nu într-un apartament lipsit de personalitate dintr-un hotel... ci aici. La mine acasă, acolo unde am crescut. Când eram la New York, nu puteam deloc să-mi închipui nunta asta. Mi se părea atăt de mică și de banală, în comparație cu strălucirea de la Plaza. Dar, acum că mă aflu aici, nunta de la Plaza este cea care mi se pare total ireală. Și care începe să mi se șteargă din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
În care Îl percepem pe celălalt. Se spune că doi oameni au coborât pe horn Într-o casă. Unul s-a murdărit pe față cu funingine, iar celălalt nu. Văzând fața celui curat, cel murdar nici nu și-a putut Închipui că s-a murdărit și, ca atare, nu și-a spălat fața Înnegrită de funingine. În schimb, cel curat - văzând chipul murdar al celuilalt - a crezut că este și el murdar și, ca urmare, și-a spălat fața curată. Desigur
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
țăranilor și al târgoveților <endnote id="(3, p. 55)"/>. Pentru țăranii din Bucovina, Sfânta Duminică - o zi sfântă, Întruchipată ca o femeie frumoasă, despletită, asociată curățeniei și veseliei - este personificată de o evreică : „Când o visezi [pe Sfânta Duminică], să Închipuie ca jidaucă” <endnote id="(259, p. 222)"/>. Iată câteva fragmente de poezii populare culese În a doua jumătate a secolului al XIX-lea : Am zis zău și pre-a mea lege, Că de-acuma n-oi alege, Nici jidancă, nici armancă
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Liviu Rotman crede că „s-a exagerat prin crearea ima ginii «evreul-cârciumarul satului»”. Astfel, În statistica din 1903-1904, de exemplu, cârciumarii evrei reprezentau doar 2,57% din totalul cârciumarilor din România <endnote id="(488, p. 50)"/>. „Nu trebuie să ne Închipuim - scria la rândul său istoricul Constantin C. Giurescu - că luarea cârciumilor În arendă era o specialitate a evreilor” <endnote id="(489, p. 164)"/>. Documente din a doua jumătate a secolului al XVI- lea vorbesc despre negustori evrei comercializând vin În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
a construit Liviu Rebreanu personajul din nuvela Ițic Ștrul, dezertor (1920). Sărmanul hangiu din Fălticeni (nordul Moldovei) s-a transformat dintr-un om care „trăia cu frica-n spate”, poreclit „iepurele”, Într-un soldat „Îmboldit de o Îndrăzneală sălbatică”. „Își Închipuia deseori cum o să se minuneze toată mahalaua [evreiască] când Îl va vedea cu medalia pe piept. Și parcă auzea șoaptele tuturor : «Uite iepurele... Viteaz bărbat !»” (<endnote id="263, p. 175)"/>. Imediat după decretarea mobilizării din august 1916, Uniunea Evreilor Pământeni
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
bucate din 1599 <endnote id="(688, p. 36)"/>. Deci imaginea unui evreu, dintr-un stetl din Moldova, ținând În mână o gâscă nu constituia nimic neobișnuit. Hazul uriaș al situației reprezentate În tablou constă În faptul că bietul evreu Își Închipuia că un plocon minor - o gâscă (și Încă vie !) - poate fi „Înmânat” Parlamentului român pentru rezolva rea unei probleme atât de importante („problema evreiască”, așa zicând). Astfel a fost Înțeleasă până acum pictura lui Grigorescu din 1880 : o privire ironică
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
comunității evreilor sefarzi din Rusciuc, nordul Bulgariei : „Credeam că [țiganii] fură copii și eram convins că au pus ochii pe mine. Pe umerii multora dintre ei se legănau saci și eu nu mă puteam uita Într-acolo fără să-mi Închipui că În ei erau copii furați” (325, pp. 23-24). Politologul american Jan T. Gross - evreu originar din Polonia - Își aduce aminte „cum bona mea obișnuia să mă sperie spunându-mi că mă vor lua țiganii dacă nu mă cumințesc” (784
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]