11,678 matches
-
în folosul Statului, pentru cauză de utilitate publică, moșia proprietate a bisericii luterane din Giacăș, înscrisă în cartea funduară cu numărul 59. Terenul expropriat este de 20 iugăre 581 stânjeni, pentru care se fixează o despăgubire de 800 lei/iugăr arabil, 500 lei/iugăr pășune și 1000 lei/iugăr fânaț. Au rămas în proprietatea bisericii lăcașul de cult, casa parohială cu o grădină de 264 stânjeni, cimitirul de 110 stânjeni și 2 iugăre 993 stânjeni de pădure . Decizia de expropriere nu
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
la începutul secolului al XVIII-lea. Conscripția episcopului Ioan Inochentie Micu Klein din 1733 a recenzat, în acest sat, 140 de greco-catolici, care aveau lăcaș de cult și casă parohială. În proprietatea bisericii se afla, la acea dată, un teren arabil de trei iugăre și o fâneață, din care se strângeau două care cu fân . Statistica românilor din Ardeal, realizată de administrația austriacă în anii 1760-1762, înregistrează, în această comunitate, un preot greco-catolic fără credincioși și 58 de familii ortodoxe . În
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
de 234 stânjeni, un lot cu biserică de 39 stânjeni, un cimitir de 819 stânjeni și trei grădini de 196, 933 și 137 stânjeni. Biserica a deținut în extravilan un cimitir, în punctul La ulmi, de 800 stânjeni, un teren arabil de 1004 stânjeni, aflat în locul numit În groapa viilor. Cele mai multe loturi le avea în punctul În poiană: două terenuri arabile de 5 iugăre 18 stânjeni și 1290 stânjeni și 6 loturi pentru fân de 5 iugăre 167 stânjeni, 1 iugăr
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
933 și 137 stânjeni. Biserica a deținut în extravilan un cimitir, în punctul La ulmi, de 800 stânjeni, un teren arabil de 1004 stânjeni, aflat în locul numit În groapa viilor. Cele mai multe loturi le avea în punctul În poiană: două terenuri arabile de 5 iugăre 18 stânjeni și 1290 stânjeni și 6 loturi pentru fân de 5 iugăre 167 stânjeni, 1 iugăr 900 stânjeni, 594, 359, 730 și 1054 stânjeni. Din totalul făcut de preot aflăm că pentru 8 iugăre 1370 stânjeni
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
de 5 iugăre 18 stânjeni și 1290 stânjeni și 6 loturi pentru fân de 5 iugăre 167 stânjeni, 1 iugăr 900 stânjeni, 594, 359, 730 și 1054 stânjeni. Din totalul făcut de preot aflăm că pentru 8 iugăre 1370 stânjeni arabile, 1 iugăr 266 stânjeni grădină și 11 iugăre 1200 stânjeni fâneață plătea impozit. Era scutite de impozite cimitirele, biserica și casa parohială, adică 1 iugăr 692 stânjeni . Un inventar realizat de preotul George Vamoș în 3 octombrie 1928, arată numărul
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
Pierderi de terenuri s-au consemnat începând din anii [[1960]] când au apărut [[construcție|construcții]] și unități social-[[economie|economice]] cum au fost: Încă de la primele conscripții ale satului se știe că locuitorii practicau o [[agricultură]] sedentară, bienală, cu suprafața arabilă împărțită în două „"câmpuri"” , numite și „"hotare"” sau „"călcături"” , sistem datând de pe vremea [[Imperiul Roman|romanilor]]. Alte denumiri sub care se întâlnesc hotarele satului în [[recensământ|conscripțiile]] [[secolul al XVIII-lea|secolului al XVIII-lea]] sunt acelea de „"Territorio inferiori
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
Avrig]] și [[râul Olt]], iar „hotarul de sus” între drumul amintit și până la poalele [[pădure|pădurilor]]. Spre sfârșitul secolului al XVIII, s-a trecut la practicarea unei [[agricultură|agriculturi]] sedentare trienale, după modelul [[sași|săsesc]], numit „Dreifelderwirtschaft” . Potrivit acestuia suprafața arabilă a satului era împărțită în trei „trupuri” (părți), pe fiecare dintre ele semănându-se prin rotație [[toamnă|toamna]], [[grâu]] sau [[secară]] și [[primăvară|primăvara]] - [[ovăz]], [[porumb]] sau [[cartof]]i, în al treilea an terenul fiind lăsat ogor „să se odihnească
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
destule lenme.” „Sunt în sat 3 prăvălii, în care se vând mărfuri de bagatele.” După aproape o sută de ani, în 1910, din 6206 de louitori, doar 144 se ocupau cu meștușugurile și comerțul. Îngreunat de calitățile slabe al pământului arabil și de condițiile climatice, agricultura nu s-a putut dezvolta cât să asigure subzistența. Locuitorii au fost nevoiți să se ocupe și de exploatarea forestieră și de plutărit, aceste activități devenind cu timpul mai profitabile decât agricultura. Plutăritul pe Mureș
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
Râciu (în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Mureș, Transilvania, România. Satul Râciu este atestat documentar în anul 1305 sub denumirea de "". În anul 1481 din documentele oficiale se găsesc proprietarii terenului arabil, familia Somkereki. În anul 1482, din ordinul lui (tradus rom. Matei Corvinul) pământurile din zonä intră în posesia lui , familia Somkereki păstrând terenurile arabile, iar în 1483 și familia Meggyesi primește o parte din propietate din comuna Rych. În documentul
Râciu, Mureș () [Corola-website/Science/300592_a_301921]
-
în anul 1305 sub denumirea de "". În anul 1481 din documentele oficiale se găsesc proprietarii terenului arabil, familia Somkereki. În anul 1482, din ordinul lui (tradus rom. Matei Corvinul) pământurile din zonä intră în posesia lui , familia Somkereki păstrând terenurile arabile, iar în 1483 și familia Meggyesi primește o parte din propietate din comuna Rych. În documentul din 7 aprilie 1492 Somkereki Erdélyi János cedeazá o parte din terenuri pentru Szentiványi Székely Miklos. În 1525 sub denumirea Ryew apar noi proprietari
Râciu, Mureș () [Corola-website/Science/300592_a_301921]
-
că veneau și cei din Luncșoara și Dumești deorece ei nu aveau biserici nici în anul 1773). -Vezi harta Iosefină. În anii 1769-1773 satul includea 26 case, 1 biserică, 1 moară, suprafața satului era de cca. 1 sfert din suprafața arabilă din anii 1950, restul fiind pădure și mlaștini. "Evoluția populației la recensăminte:" Valea satului se numește Valea Bărască sau Valea Bărăștiului si curge de la nord la sud având o lungime de aproximativ 14 km. Este mărginită atât la est cât
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
suprafață se obsearvă fenomene de gleizare și formarea unor soluri hidromorfe cum ar fi solurile gleice, lăcoviștile și soluri clinohidromorfe, sau cu gleizare slab sau moderată a unor soluri deja gata formate. Gruparea (solurilor) terenurilor în clase de pretabilitate la arabil: Teritoriul localității face parte din zona de vegetație a pădurilor, subzona silvostepei, districtul silvostepa medie a Câmpiei Transilvaniei. În pădurile și tufișurile din zonă, speciile dominante sunt: "Quercus robur", "Quercus peduncularis", "Ulmus campestris", "Tilia tomentosa", "Populus nigra", "Robinia pseudoacacia" etc.
Sânger, Mureș () [Corola-website/Science/300594_a_301923]
-
volumul 3, 1924 - 1925, pagina 641, menționează că "„localitatea făcea parte din comitatul Turda și exista un preot unit și un preot ortodox; erau 32 familii de confesiune ortodoxă, exista biserică ortodoxă; parohia avea în proprietate o suprafață de teren arabil de 6 câble (circa 6 iugăre) și teren cositor de 6 care de fân; avea și casă parohială”". Nicolae Albu, unul din cei mai iscusiți cercetători în problema învățământului românesc din Transilvania, fiu al satului Adrian de pe Valea Gurghiului, în
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
Bradului cuprind un mare număr de specii și o vegetație bogată. Vegetația se încadrează în regiunea floristică central-european-carpatică, cuprinzând pășuni și fânețe naturale, păduri de molid și foioase, mai ales de fag, în amestec cu rășinoase și o mică suprafață arabilă. Dispuse etajat pe culmile montane, plantele spontane alcătuiesc: Fiind specifică zonei de vegetație alpină și montană, fauna este foarte bogată în diferite specii formând frumusețea stâncilor golașe și a pădurilor noastre care atrage pe mulți iubitori de escapade cinegetice, atât
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
unor intense activități umane , încă din secolele trecute. Din punct de vedere pedologic , comuna este așezată în zona solurilor argiloiluviale podzolite pseudogleizate și pseudogleice , brun-roșcate , soluri gleice și amfigleice , frecvent podzolite . Astăzi , locul codrilor de altădată este luat de terenurile arabile , localitatea găsindu-se situată în zona de silvostepă. Convergența tuturor componentelor de ordin fizico și economico-geografic din această zonă schițează și mai mult pitoreasca așezare a comunei Slobozia , aflată în plină zonă de câmpie. Cea mai apropiată stație feroviară ( gară
Comuna Slobozia, Argeș () [Corola-website/Science/300643_a_301972]
-
comuna Blăgesti. Localitățile comunei s-au dezvoltat, în general, de-a lungul căilor de comunicație importante. Comuna se întinde pe 3582 hectare, din care suprafața agricolă este de 1448 hectare. În 2004, această suprafață avea următoarele distribuiri: 1001 ha teren arabil, 1 ha livezi, 30 ha vii, 270 ha pășuni și 146 ha fânețe. În nordul comunei, aproape de Racila, se află Ocolul Silvic Fântânele. Prin comună curg 2 ape: pârâul Limpedea și râul Bistrița, pe care se află o hidrocentrală electrică
Comuna Gârleni, Bacău () [Corola-website/Science/300672_a_302001]
-
prin pășunile și fânețele din împrejurimile localității, proprietate privată sau a obștei, situate pe dealurile și munții din împrejurimi.Aceste terenuri acoperite de fânețe și pășuni au permis locuitorilor din Livadia să se îndeletniciască cu creșterea și îngrijirea animalelor. Terenurile arabile din jurul satului și cele din grădinile de zarzavaturi din vatra satului, au o suprafață limitată, fiind insuficiente pentru asigurarea hranei zilnice pentru toți membrii comunității din Livadia. De asemenea solul este de calitate inferioară, terenul este sărac, și nu se
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
se termină la ambele capete în același DN2). Comună Letea Veche, județul Bacău este comună de gradul ÎI. Din punct de vedere administrativ, teritoriul comunei se divide după cum urmează: Relieful acestei comune este alcătuit din șes, în care predomina terenul arabil, favorabil agriculturii, luncile celor două râuri Bistrița și Șiretul. În partea de nord a comunei se află șoseaua națională care unește municipiul Bacău cu restul județului iar satul Letea-Veche este străbătut de la nord la sud de Dc 87. Formele de
Comuna Letea Veche, Bacău () [Corola-website/Science/300679_a_302008]
-
Radomirești, sat mai mic cu o populație de 226 locuitori, situat în estul comunei Letea-Veche, la sud de satul Holt, pe malul drept al Șiretului este atestat că localitate din 1867. O familie de boieri pe nume Radu stăpânea terenurile arabile. Satul s-a numit Radomirești după denumirea boierilor. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de "Letea", făcea parte din plasa Bistrița de Jos a județului Bacău și era formată din satele Arămești, Șerbănești, Radomireștii de Sus, Radomireștii
Comuna Letea Veche, Bacău () [Corola-website/Science/300679_a_302008]
-
mării. Toate aceste dealuri, erau în urmă cu sute de ani împodobite cu păduri falnice de fag și de stejar. Astăzi însă, în locul lor se fac semănături, pădurile căzând pradă lăcomiei omului de a le defrișa pentru propriile interese. Pătura arabilă din cuprinsul comunei este un pământ argilo-nisipos pe șes, iar pe dealuri pământul este mai mult argilo-calcaros. Se mai găsesc în multe părți și aluviuni. Intrând în detaliu, putem menționa faptul că la suprafața pământului se vede o pătură subțire
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
argilo-nisipos pe șes, iar pe dealuri pământul este mai mult argilo-calcaros. Se mai găsesc în multe părți și aluviuni. Intrând în detaliu, putem menționa faptul că la suprafața pământului se vede o pătură subțire de 10-30 cm care formează pământul arabil pentru ca mai jos să fie o pătură de vreo doi metri adâncime de pământ argilos, și o alta și mai groasă formată din pietriș și stânci argilo-calcaroasă. Ținutul este bogat în pășuni și fânețe cu iarbă grasă iar pădurile rămase
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
o monografie a satului Corbu, alăturat, la nord, localității Casota, realizată în 1944 de către invățătorul Ion Vișan, se face referire la testamentul lui Procopie Casotta din data de 2 decembrie 1905, prin care acesta donează întreaga moșie (4150 pogoane teren arabil, din care 10 pogoane pădure tânără) Prefecturii Buzău sau Eforiei Spitalelor Civile din București, cu obligația ca, din uzufructul proprietății, să se construiască un spital și o școală. Eforia Spitalelor Civile din București a admis donația și a realizat ambele
Casota, Buzău () [Corola-website/Science/300801_a_302130]
-
alimentară, în localitatea Lipia compania Avicola Buzău deține o fermă. În zona Monteoru, se extrage petrol, activitatea fiind desfășurată sub administrarea Schelei Berca a companiei Petrom. În agricultură activează 14 societăți (10 cu capital privat) care lucrează 6208 ha teren arabil și vie. În comună sunt 3 cămine culturale și o bibliotecă comunală (N. Gr. M. Nigrim) cu peste 10.000 de volume. În comuna Merei se află situl arheologic de interes național din zona Dealul Cetățuia-Poiana Scorușului, lângă Sărata-Monteoru, unde
Comuna Merei, Buzău () [Corola-website/Science/300825_a_302154]
-
Telegdi. Se găsește la o distanță de circa 25 km de Gara C.F.R. Tileagd și încă nu are drum modernizat până în prezent. Conform Evidenței Serviciului de Cadastru Oradea, are o suprafață totală de 1047 ha pământ din care 699 ha arabil, 76 ha fânețe, 98 ha pășune, 94 ha lunci cu pomi fructiferi și cu viță de vie 42 ha cu pădure și 67 ha pământ accidentat neproductiv. De remarcat faptul că în pădurea bălăienilor vegetează pe scară largă arbori care
Bălaia, Bihor () [Corola-website/Science/300843_a_302172]
-
Țaga, Fata, Bucină și Tehevches, care au devenit proprietate. Populația Blăjeniului de Jos se compune în anii 1720-1721 din 22 de gospodării din care: 11 iobagi, 6 jeleri, 5 alții, cu toții români și foloseau circa 230 de iugăre de pământ arabil și o fâneață de 56 de zile de coasă. În anul 1785 trăiau aici 504 persoane iar în anul 1850 - 541 de persoane din care 462 erau români, 79 maghiari, 18 sași iar 42 alții. Numirea veche a satului a
Blăjenii de Jos, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300866_a_302195]