KorAP: Find »[drukola/base=bunic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...441 442 443 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

zece metri. Șanțul mergea în linie dreaptă până hăt departe în beznă. Dacă o iei pe lângă el, ajungi la vechiul altar. Este locul cel mai sfânt din sanctuarul lor. Nici un Întunegru nu îndrăznește să se apropie de el. Cred că bunicul s-a ascuns acolo și stă foarte liniștit. Am pornit de-a lungul șanțului. Drumul începea să coboare constant, iar pereții erau tot mai înalți de ambele părți, lăsându-ne impresia că or să ne strivească în orice clipă. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Groaznic! — Se considera că lipitorile erau mesagerii acelor pești. Întunegrii le aduceau și lor ofrande de carne proaspătă și de sânge cald. Ființe umane prinse la suprafață și târâte aici, în subteran. — Dar nu mai practică obiceiul, nu? Nu cred. Bunicul zicea că acum se hrănesc ei înșiși cu carne umană, iar lipitorilor și peștilor le aduc drept ofrandă doar capetele celor pe care-i mănâncă ei. De când locul acesta este considerat sacru, n-a reușit nimeni să mai intre aici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
palma peste stâncă. Era o funie, într-adevăr. Nu prea groasă, dar părea rezistentă. Ca cea pe care o folosesc alpiniștii. Îmi ajungea cam până la piept. Am tras tare de ea și mi s-a părut bine ancorată. — E mâna bunicului. Pentru noi a lăsat-o în jos. Sunt absolut convinsă. — Ca să fim siguri, hai să mai urcăm un pic. Să ocolim o dată turnul. Mă enerva la culme că trebuia să fiu mereu atent unde puneam piciorul, dar am făcut un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
dar am făcut un ocol. Funia era la locul ei, în aceeași poziție. Din treizeci în treizeci de centimetri avea un punct de sprijin pentru picioare. Dacă ducea într-adevăr până-n vârful turnului, atunci economiseam mult timp. — Sigur e opera bunicului. Așa este el, atent la cele mai mici detalii. — Chiar că e. Știi să te cațeri pe funie? — Bineînțeles! Mă cațăr de când eram mică. Nu ți-am mai spus? — Atunci ia-o tu înainte. Când ajungi sus, fă-mi un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
și a tras de frânghie, ușor. La al treisprezecelea nod s-a oprit și mi-a dat-o mie. Era îmbibată cu apă. Ce noroc am avut cu frânghia! Dacă aș mai fi întârziat patru-cinci minute... — L-ai găsit pe bunicul tău? — Bineînțeles. E în altar, dar și-a scrântit piciorul. În timp ce fugea, era să cadă într-o groapă. — Și-a ajuns până aici cu piciorul scrântit? — Da, bunicul meu e foarte sănătos și rezistent. Și eu la fel. — Da, am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
frânghia! Dacă aș mai fi întârziat patru-cinci minute... — L-ai găsit pe bunicul tău? — Bineînțeles. E în altar, dar și-a scrântit piciorul. În timp ce fugea, era să cadă într-o groapă. — Și-a ajuns până aici cu piciorul scrântit? — Da, bunicul meu e foarte sănătos și rezistent. Și eu la fel. — Da, am văzut. Și eu mă consider rezistent. Cred că ei nu s-au așteptat la așa ceva. — Hai să mergem! Ne așteaptă bunicul. Vrea să stea de vorbă cu tine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ajuns până aici cu piciorul scrântit? — Da, bunicul meu e foarte sănătos și rezistent. Și eu la fel. — Da, am văzut. Și eu mă consider rezistent. Cred că ei nu s-au așteptat la așa ceva. — Hai să mergem! Ne așteaptă bunicul. Vrea să stea de vorbă cu tine. — Și eu cu el. Mi-am pus iar rucsacul în spinare și am pornit după ea spre altar. Am constatat că acesta nu era decât o deschizătură rotundă în stâncă. Era ca o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
așa. Adevărul e că era sănătos tun. Credeam că nu mai ajungeți! exclamă bătrânul bucuros că ne vede. Am fost cam îngrijorat. Știam că o să urce apa, dar credeam că o să sosiți mai devreme. M-am rătăcit eu prin oraș, bunicule. Am pierdut aproape o zi până am reușit să mă întâlnesc cu el. — Nu-i nimic. Nu mai contează, spuse Profesorul. Ce anume nu mai contează? am întrebat eu. — Fii calm și ai răbdare. Ajungem să discutăm și despre asta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mă scuzi, dar am vrut să demonstrez că știința adevărată poate răni la fel de mult ca și fenomenele naturale. Vulcanii care erup îngroapă localități întregi, inundațiile iau cu ele pământul și averea oamenilor, cutremurele provoacă distrugeri de neimaginat la suprafața pământului... — Bunicule! îl întrerupse fata. Nu prea avem timp la dispoziție. N-ai vrea să treci direct la subiect? — Ai dreptate, spuse Profesorul, bătând-o ușor peste mână. Apropo, cu ce vrei să încep? Când m-apuc să vorbesc, fac imediat divagații

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
urma mea și m-ați atras în subteran Dumnezeu știe pentru ce motive. Și acum puneți capăt lumii mele. N-am auzit în viața mea ceva mai îngrozitor. Nu credeți? Vă rog frumos să mă readuceți la starea inițială. — Păi... Bunicule, omul ăsta are dreptate. Te lași uneori dus de valul cercetărilor și nici nu-ți dai seama cât rău faci în jur. Trebuie să-l ajuți cumva. Am crezut că procedez bine, dar, din păcate, împrejurările nu mi-au fost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
fost mult mai deștepți decât mine. Începuse să mă supere și rana, dar nu voiam s-o bag în seamă. Nu-mi ajuta la nimic. Oricum, nu era o rană mortală, chiar dacă se deschisese iar. Chiar nu ești supărat pe bunicul meu? Vocea ei a răsunat din adâncurile beznei. Mi-a fost greu să-mi dau seama dincotro venea. — Nu știu ce să zic. Și ecoul vocii mele venea parcă dintr-o direcție ciudată. Oricum nu mai e nimic de făcut și m-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
atât de departe? m-am întrebat, plictisit. De ce nu m-o fi prevenit bătrânul? M-aș fi pregătit măcar sufletește. Ce-or fi făcând peștii? Nu și-au dat încă seama că eram acolo? Nu vreau să-i iau apărarea bunicului, dar să știi că nu-i om rău, zise iar fata. Când se apucă de ceva serios, uită și de el. A început toată tărășenia asta cu cele mai bune intenții. A vrut să te salveze înainte de a pune Sistemul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
se simțea atât de responsabil, ar fi trebuit să-și continue cercetările în cadrul Sistemului, nu? Înțeleg că nu mai avea chef să lucreze pentru o organizație mare, dar i se pare normal că au murit atâtea persoane în urma cercetărilor lui? — Bunicul nu mai avea încredere în Sistem. Zicea că Sistemul Computatorilor și Fabrica Simbolatorilor nu erau decât două fațete ale aceleiași monede. — Adică? — Din punct de vedere tehnic, nu era mare deosebire între ele. — Da, numai că unii stocau datele, iar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Dacă presupunerile tale sunt adevărate, atunci chiar că e o afacere de zile mari, am zis eu. Se iau la întrecere unii cu alții, iar prețurile vor urca incredibil. Dacă sunt la fel de puternici, n-are cum să se prăbușească piața. — Bunicul a observat asta când a lucrat în Sistem. La urma urmei, Sistemul este o întreprindere privată care a inclus o seamă de interese la nivel înalt. Foarte înalt. Întreprinderile particulare nu urmăresc decât să obțină profit și pentru asta sunt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
a inclus o seamă de interese la nivel înalt. Foarte înalt. Întreprinderile particulare nu urmăresc decât să obțină profit și pentru asta sunt capabile de orice. Pe față, Sistemul propovăduia dreptul păstrării informațiilor, dar astea nu erau decât vorbe goale. Bunicul știa foarte bine că lucrurile ar fi luat o întorsătură și mai urâtă dacă și-ar fi continuat cercetările în cadrul Sistemului. El spunea că situația omenirii și chiar existența oamenilor ar fi luat-o razna de tot cu ajutorul tehnologiei de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
existența oamenilor ar fi luat-o razna de tot cu ajutorul tehnologiei de restructurare a creierelor. Trebuia să pună cineva capăt unui posibil dezastru. Nici Sistemul, nici Fabrica n-ar fi fost în stare de așa ceva. Singura soluție a fost ca bunicul meu să lase baltă proiectul. Îmi pare rău pentru tine și pentru alți Computatori, dar chiar nu avea rost să meargă mai departe. Dacă ar fi făcut-o, ar fi fost prea mulți sacrificați în afacerea asta. — Ai știut toate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
astea de la bun început? am întrebat. — Da, mărturisi ea după o scurtă ezitare. — Și de ce nu mi-ai spus și mie? N-am fi ajuns în situația asta nenorocită și am fi câștigat timp. Pentru că am vrut să afli de la bunicul meu toată situația și să ți-o explice el. Oricum, dacă ți-aș fi spus eu ceva, tot nu m-ai fi crezut, nu? Probabil că nu. Cum să cred când mi se spune, fără nici un preambul, că mi s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
curent de aer dinspre dreapta spre stânga. Fata lumină ambele direcții cu lanterna ei mare, dar nu se zărea decât beznă. Beznă totală. — Încotro o luăm? — La dreapta, spuse ea. Aceea-i direcția. Ne luăm și după curentul de aer. Bunicul spunea s-o luăm spre Sendagaya, așa că ajungem astfel la stadionul de baseball Jingū. Am încercat să-mi imaginez ce aveam deasupra capului. Probabil librăria Kawade, Studioul Victor și frizeria la care mergeam eu de mai bine de zece ani

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
chemi vreo fată pentru o partidă de sex? — Nu m-am gândit la asta. Probabil că n-am să chem. Atunci pot să dorm în patul tău? Aș vrea să trag un pui de somn înainte să mă întorc după bunicul. Nu mă deranjează, dar s-ar putea să te viziteze Simbolatorii sau cei din Sistem. Mă bucur de multă popularitate în ultima vreme. Și nici nu se încuie ușa. — Nu-ți bate tu capul cu fleacuri. Poate avea dreptate, mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
cu o fată de șaptesprezece ani. — Pot să-ți ating penisul? — Nu. Mi-ai cerut doar o dovadă. — Ai dreptate, zise ea. Mi-am tras pantalonii la loc. Pe sub fereastra mea a trecut un camion mare. — Când te duci după bunicul tău? — După ce dorm puțin și după ce mi se usucă rufele. Cred că nivelul apei va mai scădea până spre seară și mă întorc pe unde-am venit. — Hainele nu ți se usucă până dimineață din pricina umezelii de afară. — Da? Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
a luat ceva timp până mi l-am amintit. Nu răspundea nimeni. Am lăsat să sune de cincisprezece ori, am închis și am format iar numărul. Rezultatul a fost același. Nimeni. O fi plecat fata cea grăsuță să-și ia bunicul din subteran? Sau i-au făcut Simbolatorii sau cei din Sistem o vizită de curtoazie. Nu eram îngrijorat, pentru că eram convins că se descurcă. Era uluitoare de-a dreptul. N-avea decât jumătate din anii mei, dar se descurca de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
întrebat surprins. — Cred că glumești! Am plecat și m-am și întors. N-aveam de ce pierde prea mult timp. Voiam să termin de citit. — Balzac? — Da. E foarte interesantă cartea. Am impresia că mi-a fost destinată. — Ți-ai salvat bunicul? — Da, bineînțeles. A fost foarte simplu. Apa se retrăsese, cunoșteam drumul. Mi-am cumpărat din vreme bilet de metrou. Bunicul era în mare vervă. Îți transmite salutări. — Mulțumesc. Ce-a decis? — A plecat în Finlanda. A spus că în Japonia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
să termin de citit. — Balzac? — Da. E foarte interesantă cartea. Am impresia că mi-a fost destinată. — Ți-ai salvat bunicul? — Da, bineînțeles. A fost foarte simplu. Apa se retrăsese, cunoșteam drumul. Mi-am cumpărat din vreme bilet de metrou. Bunicul era în mare vervă. Îți transmite salutări. — Mulțumesc. Ce-a decis? — A plecat în Finlanda. A spus că în Japonia nu se poate concentra asupra cercetărilor din pricina nenumăratelor probleme. Am impresia că s-a dus într-o țară liniștită și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ziar? Aș vrea să știu programul de la televizor. — Poți să faci ce dorești, dar ai grijă! Locul e cam periculos. S-ar putea să te viziteze cei din Sistem sau Simbolatorii. Nu mi-e frică de ei. Îi interesează doar bunicul și persoana ta. Cu mine n-au nici o treabă. Adineauri am izgonit o namilă și-un pipernicit. — Cum ai reușit? — I-am zburat namilei urechea cu pistolul. Cred că i-am spart și timpanul. N-a venit nimeni când s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
auzi caseta cu Bob Dylan. — Bob Dylan? A Hard Rain’s A-Gonna Fall, am vrut să-i explic, dar m-am lăsat păgubaș. Mi se părea prea multă bătaie de cap. Are o voce aspră, am zis. — Dacă te congelez, bunicul o să găsească o soluție să te readucă la viață. Nu știu dacă pot spera la așa ceva, dar nimic nu-i imposibil. Nu prea sunt șanse fără conștiință, am subliniat eu. Cine s-ar ocupa de congelare? — Eu, stai liniștit. Sunt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]