12,743 matches
-
roșul unui asfințit/ Din portul negru, întinse pânzele murdare", Corabia de plumb; După ce umblasem, zbuciumat, întreaga zi ca un câine (...)/ Spre mucegăitul meu palat murmurând mă întorceam, (...)/ Drumurile erau încâlcite, cu mlaștini înverzite/ Și multe secole am mers", Poem cerșetor). Eul poetic este dominat de imaginile unei lumi fantasmatice, înnegurate, în care cenușiul pare să fie nuanța dominantă, e o lume a lipsei de perspectivă, de salvare sau, dimpotrivă, o lume atemporală în care visătorul găsește arareori refugiu, cel mai adesea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o lume a lipsei de perspectivă, de salvare sau, dimpotrivă, o lume atemporală în care visătorul găsește arareori refugiu, cel mai adesea rezumându-se a fi un observator impersonal. Astfel întunericul devine aliat și dușman, personaj al textului cu care eul liric dialoghează: Iar mă învălui întunericule, iar/ Îmi torni în ochi glacială nepăsare;/ Mâhnitul tău drum e fără hotar,/ Mirajul lui mă vântură și mă doare" (Întunericul). Dorința de a ieși în afara timpului și zbaterea între limitele acestuia revin și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Iar mă învălui întunericule, iar/ Îmi torni în ochi glacială nepăsare;/ Mâhnitul tău drum e fără hotar,/ Mirajul lui mă vântură și mă doare" (Întunericul). Dorința de a ieși în afara timpului și zbaterea între limitele acestuia revin și aici obsesiv. Eul poetic se proiectează în ipostaza unei "păsări salbatice a Timpului" pe care neantul poate să o zdrobească (dorul de dispariție este mai mult decât un simplu reflex bacovian, pentru că ezitările, aspirație către un ținut al eternității, dar și tentația disoluției
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
necesitatea pe care o simte enunțătorul, mai presus de orice putință de a alege, de a reveni asupra unor vechi neliniști pe care le generează textul literar. Poeziile lui Dimitrie Stelaru se caracterizează printr-o permanentă autoreflexivitate, actul creator și eul liric sunt adesea nucleul acestor texte în jurul cărora se țese pânza de semnificații. De aceea, Nemoarte revalorifică un vechi motiv literar, acela al testamentului pe care creatorul îl lasă moștenitorilor spirituali. Distanțarea de trup înseamnă nu doar o moarte fizică
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fizică a creatorului s-a estompat. Nu e o dorință de anihilare a biografismului, dovadă și faptul că referințele la mizeria existenței nu lipsesc din poezia aceasta, ci afirmarea posibilității și a voinței de a se reinventa cu fiecare text. Eul liric nu a pierdut total legătura cu autorul, dar se vrea eliberat de tirania vieții acestuia și acesta nu e decât un pas în drumul spre exilarea voită și necesară în afara timpului. Atracția contrariilor este sesizabilă și într-un astfel
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
unsul", Nemoarte). Vizionarismul, obsesia unui tărâm al poeziei se reflectă și în poemul care a dat titlul volumului Cetățile albe: "Cetățile albe, cetățile îndepărtate, numai bănuite,/ De unde nimeni n-a coborât, nimeni niciodată...". Se trece aici spre tematica alterității, scindarea eului între real și imaginar, între profan și etern, între banal și ideal, e ceea ce pare să caracterizeze creatorul care iese din sine pentru a cunoaște ("Rămân între voi, cei din jur, dar sunt plecat;/ Cineva din mine e întruna plecat
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
își decide calea. Ambiguitățile, aparentele contracții trebuie să materializeze acest tărâm imaginar, "Cetățile albe sunt peste munții albi,/ Peste nourii albi, unde sunt?", interogațiile care cristalizează neputința de a oferi o imagine concretă unui spațiu abstract redau veșnica peregrinare a eului creator în căutarea unui ideal pe care intuiește că l-a cunoscut deja, dar nu are puterea de a-l conștientiza. Poemul reflectă o viziune tragică asupra creatorului, acesta are deja în inima sa imaginea absolutului, e conștient de comoara
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tot ceea ce poate să însemne acest fapt. Emfaza acestor trăsături conturează un univers halucinant și decadent. Stilul incantatoriu amintește însă mai mult de Blaga decât de romantism. E o mitologizare a lumii, realizată însă prin refacerea sensurilor elementelor arhetipale. Călătoria eului liric are similitudini și cu cea prezentată de imagistica suprarealistă. Se călătorește dincolo de limitele rațiunii, într-un spațiu al umbrelor înșelătoare. Universul astfel constituit e mai puternic, mai pregnant decât orice realitate. Eumene, numele folosit pentru eufonie, cu rezonanțe grecești
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
afla ("marile însetări") este dezvăluită de "șarpele lumii" la trecerea prin "zodia morților". Metafora mitică redevine instrument al poeticului din moment ce semnificațiile tradiționale trec în plan secund și, în prim-plan, se situează o nouă viziune asupra simbolurilor și asupra lumii. Eul liric e un coborâtor în adâncuri. Noaptea geniului e o sondare a abisului sufletesc. Sub "zodia morții" e așezat, de altfel, întregul volum, e o zodie caracterizată prin adormirea rațiunii. Eumene are ambivalența unei făpturi desprinse dintr-un asemenea haos
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pare comun, impresia de prospețime este dată de asocierile inedite. ("Vor trece, amintindu-mi floarea numelui tău,/ Pașii soarelui./ Și-n noaptea cenușie, faclă vie,/ Înspăimântă sicriul depărtării", Noaptea geniului). Solarul, raționalul devin veșnică trecere. Orizontul se închide, apăsând asupra eului liric care se simte călător prin moarte. Feminitatea aceasta ambiguă rămâne astfel unica sa călăuză. E foc și apă totodată, niciodată soare, întotdeauna prezență lunară, semn al instinctualului, al iraționalului izbucnit din străfunduri. Deși uneori impresia e de contopire, de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care transformă universul poetic într-unul al apelor tulburi, întunecate în care se pierde orice speranță, Eumene devine astfel un nume secret al unei entități care dă valoare lumii, care este responsabilă de ascensiunea sau de prăbușirea în abis a eului liric, aflat veșnic în căutarea ei și nevoit să se mulțumească cu puținele momente în care pare să o întrezărească. Aspect dinamitard îmbracă și poezia erotică a lui Geo Dumitrescu, nu e atât un dispreț față de iubire, cât față de concepția
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
iubire, cât față de concepția calm burgheză, alimentată de o tradiție literară a idealului erotic. Iubita se înfățișase în ipostază angelică sau demonică, fie imagine pură, ideală, de neatins, fie imagine a celei care dezamăgește, dar accentul cădea întotdeauna pe trăirile eului liric, oricât de clar conturate sau dimpotrivă de contradictorii ar fi fost acestea. Demitizarea care se aplicase eului liric, funcționează și în acest caz ("ți-am promis, cu ocazia ultimului sărut, că am să cumpăr/ o mașină americană aerodinamică de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ipostază angelică sau demonică, fie imagine pură, ideală, de neatins, fie imagine a celei care dezamăgește, dar accentul cădea întotdeauna pe trăirile eului liric, oricât de clar conturate sau dimpotrivă de contradictorii ar fi fost acestea. Demitizarea care se aplicase eului liric, funcționează și în acest caz ("ți-am promis, cu ocazia ultimului sărut, că am să cumpăr/ o mașină americană aerodinamică de treierat" - Scrisoare nouă). E un răspuns dat viziunii idilice asupra iubirii proiectate în universul rural din poemele literaturii
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
chiar cu regretul că "oricât ar fi de nefiresc și de rușinos - blestem de oraș -/ eu, draga mea, n-am să te pot bate niciodată." (Scrisoare nouă). Textul se constituie tocmai pe înșelarea, am spune chiar fentarea orizontului de așteptare. Eul liric adoptă o convenție literară, aceea a epistolei, ar trebui să fie o scrisoare de dragoste, dar respectarea clișeului literar se oprește aici. Are câteva elemente ale tradiției poetice, visul comun, promisiunea, motivul sărutului, dar toate se transformă în elemente
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
rimate, ca să-ți fac plăcere"), demitizarea atinge și sacrul, "așteptând să plouă peste ele Dumnezeu - latifundiarul/ urina lui gratuită și binecuvântată". Repetițiile formale sau semantice întăresc discrepanța dintre așteptare și oferta lirică. Sunt o serie de elemente apoetice pe care eul insistă să le introducă în universul liric. Repetiția lor însă scoate în evidență caracterul teatral al discursului ("Hei, Violaine, dragostea ta caniculară/ a eșuat undeva în halucinațiile cu păduri de mămăligă", " Pe legea mea, Violaine, îl vom judeca -/ bobul de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ai fugit, ca un foc de comoară,/ flacără iute, nestatornic rug de aramă./ Iar ai fugit - ostenit, sub grele cenuși,/ te-ascult arzând depărtată mereu". Metafora focului asociată cu exaltarea erotică sau cu pulsiunile libidoului nu e desigur recentă, dar eul liric reușește să facă să prindă contur jocul impalpabil al sentimentelor, sugestie a ceva ce poate fi doar intuit, a unor trăiri pe care subiectul se surprinde încercându-le. Cadrele se fluidizează în încercarea de a surprinde inefabilul, focul comorilor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
al inspirației/ al arderii interioare în căutarea sinelui are aceleași caracteristici, e o reunire a contrariilor, căutare în concret și abstract totodată, vâlvătaie și pierdere în cenușă, începutul și finalul par astfel a se confunda, e o imagine spre care eul nu poate decât să tindă, având conștiința că nu e cu putință să aibă decât întâlniri de o clipă cu idealul ("și din nou cu mine vei arde clipa adâncă,/ și iarăși de mine te voi lega/ pentru fierbinți veșnicii
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
n-a fost dat nimănui a uita focul/ în care piere arzând" (Ar fi bine să uiți), "și ochii ei ardeau la fel,/ cu negre văpăi, sub ferigile genelor" (Argumente îmi curgeau pe tâmplă). Este ființa care pune stăpânire pe eul poetic, care atrage și mistuie totodată. E ca întotdeauna și o teamă de pierdere a individualității în această vâltoare a iubirii. Negrele văpăi, imagine care se înscrie în sfera eminescianismului, sugerează focul ascuns, dorința neconștientizată, latentă. Iubirea este reflexul unei
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aparent banal, a cărui expresivitate este exploatată prin includerea în comparația ce urmează ("fierbinte stai aburind ca o ceașcă străvezie", Alchimie). Nu e creuzetul alchimic cel în care se produce transformarea, ci un obiect familiar care implică și iluzia transparenței. Eul poetic se imaginează în ipostază de "vraci iscusit" care are puterea să acționeze magic asupra universului. Cel ce își dorește dragostea nu mai este un simplu contemplativ, ci un ins care-și creează destinul: "clipa îndelung alegând-o, tremurând/ las
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Într-un astfel de text iubirea e așteptare, tehnica rămâne aceea a reluării secvenței semnificative într-un soi de refren ("Dar fata cu ochii de strugure nu mai venea"). Acumulările de elemente nuanțează semnificațiile poemului, reușind să sugereze subiectivitatea trăirii eului liric. E aproape o ignorare totală a subiectelor erotice în volumele de tinerețe ale lui Ion Caraion. În lumea crăpată, descompusă sub impactul războiului, nu mai e loc pentru niciun vis de dragoste. Singura prezență care feminizează spațiul acesta prin
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
spital, dar nu unul în care omul intră cu speranța vindecării, ci unul al agonizării, un prag spre moare. Noaptea însăși este sinonim al bolii, termenul popular "blid" sugerează o relație de apropiere, o anulare a distanței dintre cititor și eul poetic, se pătrunde astfel într-un univers care pare să le fie familiar amândurora. Efectele sunt potențate și de utilizarea pronumelui la persoana I, plural, cel care prezintă o colectivitate în agonie, dar o colectivitate din care, se sugerează, nu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
noi/ cu unghiile, cu ghearele, cu dinții cât o seceră." (Coșmar). Boala universală este, de altfel, temă centrală a volumelor de tinerețe fără a dispărea din ciclurile ulterioare în care obsesia morții revine adesea. Singura realitate pe care o cunoaște eul poetic este cea a unei lumi decăzute, lipsite de idealuri ("Întunericul și vântul au dat de-a rostogolul copacii/ și-n locul stelelor așează întâmplări", Vechime). Tonul capătă uneori accente oraculare, poetul, sub impactul peisajului halucinant al suferinței universale, trăiește
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de speranță, a actului distructiv cu caracter definitiv: "și cerul e leoarcă... și timpul e bruma..." (Partitură). Și de data aceasta, natura nu este prezentată doar într-o stare profundă de degradare, ceea ce, de altfel, corespunde perfect trăirilor transmise de eul poetic, ci este ea însăși una dintre cauzele acestei degradări, invazia abisalului, a instinctualului pe care asemenea elemente ale spațiului exterior le simbolizează coincide cu moartea sufletească: "Prin sângele nostru vin câinii de ling -/ ne biruie iarba, ne mistuie somnul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sângele lui subteran,/ în care au putrezit rădăcini/în care s-au înecat femei", Omul profilat pe cer). Alteori se prezintă decăderea morală, fie direct, fie indirect, ca expresie a unui refuz de a găsi o cale de salvare a eului creator sau a lumii ("sufletul meu nu mai are haine și umblă-n pielea goală ca femeile", Clișeu, "fetele gem noaptea lângă șanțuri/ cu inelul pântecului gol", "după hanuri mucede, întruna/ sânurile se pupă, șoldurile țipă.", Mahalale) și imaginile sacralității
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
te-nchipui legănând prin seri cu ceață/ un iceberg de patos și verdeață/ pe-o mare tandră..." (Filigran romantic). Structurile voit oximoronice creează și aici impresia de univers ireal, în care pasiunea pare să fie totuși imposibilă. Interesantă este proiecția eului poetic în această imagine feminină a cărei voce o preia. Se realizează o dedublare fie prin utilizarea persoanei a doua singular în discursul liric ("Tu vii cu fructe și cu jucării", Înaintea lucrurilor, "tresari în stele, ai vrea să ți
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]