11,470 matches
-
murmure,/ și de-ncerc să te înțeleg/ Mai neînțeles m-aleg./ Mare, vis de Prometeu,/ Ce mă-nhumi în somn mereu." Apa mării capătă valori magice, este apa tare, apa vie, ea îi descoperă femeia, iubirea, toate, momente ale începutului: "Tu iubita mea, femeie,/ Smulge-ți cerul din priviri,/ Buzele din amintiri,/ scoate-ți marea de pe față/..." Peisajul mării este fixat într-o muzică aparte, imagistica este rară. "Sub deal se află marea moartă uriașă și noi pământenii trebuie să venim/ cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prin plasticizarea împinsă aproape peste limitele posibilului, prin tonul familiar și o anume capacitate de a privi exterior lumea: "Toate ruinile trăiesc într-o legendă/ în care vine un bărbat pletos/ să le ridice iarăși pietrele la lună,/ cu sângele iubitei lui să facă zugrăveală/ și cu penel din părul ei albastru..." Poetul înregistrează cu acuitate amănuntele plastice ale naturii și ale realului: "Dar uite că și corturile șantierului/ Aduc aminte taberele vechi, de luptă iar paravanele de trestie pietrificate,/ care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
școlii pedagogice din Buzău". "Am dormit prima noapte pe mare" este poemul care surprinde revărsarea primară a materiei mume. Și iată-l înconjurând universul, raportându-se la cei pe care-i apleacă aceeași durere comună, pentru ca apoi să revină la iubita pe care o invocă permanent: "Ieri am plecat de la tine spre tine". Ca și în alte poeme, și aici este prevăzut un vag sentiment al dezrădăcinării. "O doamne și brazii de-acasă au țipat". Evocă un oraș viitor, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
căldura ei de femeie, așa cum știe de ce secretarul de partid este electrician și tot așa ascultă firesc materia " Visând ca pasărea pe creangă". "Scrisorile esențiale" rămân și frumoase scrisori sentimen tale, de aici și titlul "Nopți cu lună pe Oceanul Atlantic". Iubita va purta un chip mereu inedit, deși se va supune trecerii timpului știu eu cum te-au lucrat durerile și lipsa mea/ ce ți-a mai luat și ce ți-a mai fi dat zeița vârstelor". În fond totul este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fond totul este esențial. "Patria, femei, toate esențiale, și plătit cu moartea și viața/ nici Walt Whitman n-a plâns mai mult/ Iertați-mă". Ceea ce încarcă substanța lirică este aglomerarea de fapte, întâmplări, imagini, fără legătură, într-un amalgam straniu. Iubita se ivește zugrăvită pe steag, spre râul soarelui, numele pescarilor zugrăvit cu pietre în brațe, apoi vin nevestele cu "lacrimile astfel pietrificate". Scrisorile esențiale" sunt poeme withmaniene convertite într-o expresie de ritual, într-o exaltare senzorială fascinantă mărturisind o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și sentimentul comunicat: "Și-o mâhnire dulce peste pacea serii, cu vedenii amețite în frunzare" sau "o ciudată primăvară s-a lăsat, ceața trece galbenă pe fața lunii/ dincolo de sat/ și-n fiecare sat/ în frunziș de lună îmbrăcând salcâmii". Iubita aduce "gânguritul spicelor, cântarea norocoasă a ploilor, mângâie fruntea". Universul este cărnos, senzual, încărcat de materie, pământul este gras, valurile unsuroase, spicele cu țâțele pline de colastră. Uneori, asistăm la plecarea pământului spre alte lumini; atunci, se desprind din țarină
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sufocă, caută un loc pustiu, un refugiu: "Gândesc un loc pustiu" ("Elogiu"). Cauza acestei dorințe de evadare este timpul și spațiul care-l limitează. De aceea simbolistica vocalelor și a consoanelor este sensibilizată de ideea de timp: Ce tragedie cuvântul iubito/ după litera I urmează U,/ după litera E litera I/ apoi O.../ Și asta-i ca și cum ar trece un timp între I și O". Desfăcut în sunete, "a" dintr-un anume cuvânt, înseamnă, ca și Alephul, infinitul, în sensul că
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Dionisos la Ieronim" (tema iubirii) Există, în creația lui Nichita Stănescu, atitudini de viață guvernate la început de un elan adolescentin, o vibrație frenetică în contact cu universul, care crește, se compune într-o fascinație de paradis, desprins din privirea iubitei, din gestul, din gândurile ei. Este perioada viziunii sentimentelor, când iubirea se naște ca o stare de iluminare, de incantație: "Părul tău e mai decolorat de soare,/ regina mea de negru și de sare.../ Trec fantome-ale verii în declin,/ corăbiile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Sentimentele se desprind parcă de trup sau de suflet și capătă dimensiuni, devin ființe fantastice, pure și telurice, într-un dans îmbietor și plin de extaz, în care cei doi îndrăgostiți se prind uneori lucizi de lumina-miracol; E un dans, iubito, al sentimentelor/ zeițe ale aerului dintre noi" ("Vârsta de aur a dragostei"). Cu cât înaintăm în volumele poetului, exceptând "Dulcele stil clasic", asistăm la o deplasare "de la Dionisos la Ieronim". (Ion Pop). Dragostea înseamnă amintire, renunțare și luciditate: "Bat galaxii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și lozincă" ("Trădătorul cântec ambiguu"). Volumul "Repetabila povară" cuprinde și un ciclu de versuri de dragoste; dragoste, contrar temperamentului, calmă, atunci când ea trăiește din amintire, dar spectaculoasă, explozivă, de o senzualitate eruptivă, când este determinată de trăirea imediată: "Tu trebuie, iubito, să știi aceste mâini/ O și iubeau în noaptea acelor dansuri stranii!/ Dar ele ard lunatic, de-atâtea săptămâni,/ în ruga și în scrisul acestei spovedanii," sau " Nu poate fi pe lume atâta forfotire/ de trupuri care așteaptă să se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ediție din "Blănurile oceanelor" revine la suprarealism (1969). 5 În "Cartea cu oglinzi" (1962), "Să ne iubim visele"(1967), C. Nisipeanu dedică poeme unor confrați suprarealiști ca Ștefan Roll, Geo Bogza, V. Teodorescu etc. Motivul obsesiv este visul. Astfel surâsul iubitei poartă lumini de vis, înserarea coboară ca un vis, singurătatea este alungată, fiindcă, odaia se umple cu vis: "E o vioară pe care am plăsmuit-o/ în atelierul meu din țara viselor". 6 Și Ion Caraion se apropie de peisajul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înseamnă că proprietatea este soră geamănă cu metafizica. Luptând să aibă, omul este avut de ceea ce-și dorește; în felul acesta "e stăpânit" de metafizică. * Industrializarea metafizicii: să batem în cuie imaginea lumii. * S-a scris prea mult despre iubită și prea puțin despre mamă; semn că trăim într-o lume cu valori inversate. În mamă găsim doza de bunătate gratuită ce echilibrează balanța. * Studiile științifice ajung să explice totul, și prin asta să scuze orice; până și crimele. Pe
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
nici nu aș fi venit... În fine, dacă sunt aici prizonier, rămâi... dacă sunt liber și nu cer nimic mai mult mă retrag îndată... Tipătescu: (care a tot bătut din călcâi cu impaciență, coboară încet, rar și cu dinții strânși) Iubite și stimabile d-le Cațavencu, nu înțeleg pentru ce între doi bărbați, cu oarecare pretenție de seriozitate, să mai încapă astfel de meșteșuguri și rafinării de maniere, astfel de tirade distilate, când situația lor e așa de limpede... Eu sunt
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
Bacovia și pionier sentimental al ecologiei! Explicația e surprinzător de naivă. Nici un cuvînt nu trimite direct la „chinul animalelor”, deși „sînge (le) cald” evocă tăierea lor. în schimb, ca un șoc e anunțată venirea lupilor, motiv de a-i cere „iubitei” adăpost. „Tablou de iarnă” e, în termeni plastici, un peisaj, dar și un poem despre teroarea morții și despre iubire ca refugiu din fața ei. Situl ales de poet are ca element principal abatorul, o importantă întreprindere urbană, la fel de importantă ca
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
instalație 8). Un havuz cu o suprafață întinsă: lacul pe care plutesc lebede, din strofa a doua. Parcul, havuzul și lebedele constituiau o atracție, îndeosebi pentru provincialii și străinii descinși în București. Personajul principal al unui roman postbelic își duce iubita, o prințesă rusă emigrantă, de la cea dintîi plimbare, în Cișmigiu ca să-i arate „cuștile cu lebede, și toți plopii, teii, sălciile și platanii”9). Pentru contemplativul Bacovia, decorul din „Amurg antic” e reconfortant: în lumina asfințitului, elementele lui componente emană
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
provinciile” lor (de remarcat că termenul „provincie” apare prima dată în „Plumb de toamnă”) și alții vor fi nevoiți să procedeze la fel: se vor izola și astfel legăturile se vor întrerupe. Inevitabil, lucrul acesta se va întîmpla și cu „iubita”. „Plumb de toamnă” se încheie în nota cea mai adecvată, respectiv cu relevarea a ceea ce-i unește pe toți acești nefericiți: „jalea și revolta”. „De-acum, - scrie autorul - au și pornit pe lumea eronată/ Ecouri de revoltă și de jale
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ale ei. Vă imaginați ce prost s-ar fi terminat poemul, dacă ultimele versuri ar fi fost o declarație de dragoste în stil romantic, călduroasă, cu afirmarea dorinței de revedere. întrebarea „Tot mai citește probleme sociale.../ Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată” (adică la fel de izolată - n. m.)? pune însă mult mai bine în evidență starea sentimentelor lor, ca și identitatea preocupărilor. Cînd - mă întreb recitind poemul - s-au lipit de mine versurile „De-acum pe cărți voi adormi uitat”, „Tot
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
însă mult mai bine în evidență starea sentimentelor lor, ca și identitatea preocupărilor. Cînd - mă întreb recitind poemul - s-au lipit de mine versurile „De-acum pe cărți voi adormi uitat”, „Tot mai citești probleme sociale.../ Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?”? Anul nu-l mai știu, dar încă de cînd eram tînăr. Atunci le spuneam - direct, nu prin corespondență- în pauzele de cursuri sau în întîlniri întîmplătoare, mai degrabă ironic decît tandru, cu un interes vag față de dispoziția celei
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vizite nici de convorbiri literare, cînd „entertainment”-ul mă plictisește, cînd strada mă enervează. Și pe măsura consolidării scepticismul meu, „adorm”, tot mai des, pe cărțile ținute aproape, vreo sută încă, pentru confruntări morale și alte nevoi sufletești. Cît despre iubitele din vremuri, uitate sînt toate... Fotografia din 1926 Orășeni înstăriți, părinții lui Bacovia și-au comandat portrete în ulei unui pictor itinerant: Schulhofth. E de mirare însă că n-au făcut același lucru și pentru copiii lor. Și mai surprinzător
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vernisate, bronzate, nichelate” etc., dar - sigur - pentru el cuvîntul avea un înțeles deosebit și un spectru evocator mai larg decît pentru noi. Al treilea: „Lampă”. „Mai spune s-aducă și lampa-” e ultima din cele cinci cereri adresate de poet iubitei, în „Decembre”.7) în vremea lui Bacovia, îndeosebi în tinerețea sa, „lampa”, cu sită de mătase deasupra, intra în categoria obiectelor de lux. Ca „articole de iluminat”, lămpile și părțile lor (ținători, rozete, abajururi, cercuri, brațe) erau „din fier sau
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
După această paranteză (care, desigur, ar putea continua cu alte exemple)12), reiau versurile lui Bacovia: „Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am fost cîndva,/ Tîrziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna”, care evocă urgența comunicării cu „iubita”, încercare, din păcate, eșuată. Moneda folosită de poet putea fi, așadar, un „nikel” (rest de la crîșmă) sau, mai probabil, o piesă mare, de argint, obișnuită pentru un anumit gen de plăți, cum lasă să se-nțeleagă aceste versuri dintr-o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Lucrez cu tineri, dar n-am auzit pe vreunul dintre ei că vizitează cimitirele. în ultimele decenii, acest gen de curiozitate romantică pare să fi dispărut. Ea mai exista încă în studenția mea, cînd unii dintre colegi, de mînă cu iubitele, se plimbau prin „Eternitatea” ieșeană aproape tot atît de des ca și prin parcul Copou. Tinerii din generațiile anterioare o făceau, desigur, și mai natural. Versurile citate la începutul glosei arată că Bacovia nu ocolea astfel 158 Constantin Călin de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Imensitate, veșnicie,/ Pe cînd eu tremur în delir [iubea „o fată din oraș” - n. m.],/ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”3). Thanatos se împotrivește lui Eros. Cimitirul e o „lecție de viață”. Alexandru Vlahuță își mustra iubita cu ideea de cimitir, spațiu imaginar în care sînt plasate iluziile, visurile, sentimentele defuncte: „Acum, cînd nu ne mai iubim,/ Vino cu mine-n țintirim,/ Acolo unde, îngropate,/ Zac, coperite de uitare,/ Atîtea visuri înghețate/ De vreme și de nepăsare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sau „Dormi în pace” a lui Bacovia. E o rugăciune fără cuvinte, o „cugetare” fără retorică, o descriere oarbă, un „roman” eliptic, care contrariază prin numeroasele lucruri nespuse. Ideea poemului e pe cît de veche, pe atît de simplă: moartea iubitei face ca lumea să pară un sicriu 23). Simple, exacte, realiste aș zice, sînt totodată, la Bacovia, impresiile și reacțiile exprimate în fiecare din versurile sale, deși - surprinzător - unele nedumeresc. Amatorii de subtilități au răsucit în fel și chip, de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cheamă, îl soarbe, îi înmoaie cerbicea: fără violență, cu blîndețe. Vine, nu o dată, pe fluviile muzicii, îl prinde într-un vals monoton, continuu, înșelător: „Acum, suspină valsul, și mai rar,/ O, lasă-mă acum să te cuprind.../ -Hai, să valsăm, iubito, hohotind,/ După al toamnei bocet mortuar.” („Vals de toamnă”) Bacovia o ispitește, o invocă retoric, pentru impresionarea celorlalți, o tranformă în mijloc de șantaj sentimental. în timp ce el s-a deprins cu moartea-n gînd, „iubita” și alții sînt înfricoșați de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]