11,815 matches
-
la distracție. • Celibatarii sunt însingurați (în engleză, distincția dintre a fi singur doar fizic și a fi singur psihosocial, a trăi singurătatea, este mai bine marcată lingvistic prin single pentru „singur” și lonely pentru „însingurare”). Persoanele singure consumă mai intens singurătatea psihosocială (însingurarea) decât cei căsătoriți, iar cei divorțați mai profund decât cei niciodată căsătoriți. În tot cazul, din necesitate sau ca opțiune liberă de viață, cu toate avantajele și dezavantajele pe care le incumbă, condiția de persoană singură este o
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
trebuie amânată. Pot fi invocatedestule argumente (unele bazate pe cercetări empirice - vezi, de exemplu, E. Macklin, 1987) că inclusiv coabitările care nu se finalizează prin căsătorie și chiar cele ce au fost construite deliberat nonmarital sunt mai degrabă alternative la singurătate, cu tot cortegiul ei de nevoi materiale, sociale, psihoemoționale, decât la căsătoria oficială. E adevărat că acest gen de coabitări sunt, de regulă, ocazionale și mai puțin stabile. De reținut că acești oameni nu s-ar fi căsătorit oricum. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
știut, pe când trăiam, că sunt.” Meditația perseverentă, deseori în variațiuni pe aceeași temă, alteori încifrată, uneori chiar confuză, coboară rar într-un fel de grandilocvență (sesizabilă și la actor) de extracție vlahuțiană. Îndeobște se ajunge la o înfiorată conștiință a singurătății, filtrată prin ipostaze metaforice cu sursa în versul lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, în folclor sau mărturisind lecturi din Baudelaire, Shakespeare, Goethe. O amprentă distinctă are poezia sa erotică, în care sentimentul este rar mărturisit direct, rămânând mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]
-
include schițe și nuvele noi. Seria romanelor lui N., care au prilejuit discuții aprinse, pro și contra, începe cu Îngerul a strigat (1968; Premiul Uniunii Scriitorilor) și continuă cu Frumoșii nebuni ai marilor orașe (1976; Premiul Uniunii Scriitorilor) și Scaunul singurătății (1987), toate trei fiind publicate într-o ediție definitivă sub titlul generic Țara hoților de cai (1991). Amantul Marii Doamne Dracula (2001) este tot un roman. N. a scris și piese de teatru (Echipa de zgomote, Scoica de lemn, Olelie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
Indiferent de sensul dat cărții de autor, nu încape discuție că este scrisă cu măiestrie și construită astfel încât se creează o suprarealitate, totul petrecându-se ca în vis. Cartea „frumoșilor nebuni” e un triumf al scriiturii artiste. În romanul Scaunul singurătății (al cărui titlu evocă un presupus scaun, pe care se zice că ședea eunucul-șef al sultanului, venit la Brăila din doi în doi ani să recruteze fete pentru harem), erup în epic lirismul, pitorescul, cromaticul de sursă orientală și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
cântate aiurea, București, 1977; Cartea cu prieteni, București, 1979; Insomnii de mătase, București, 1981; Pierdut în Balcania, București, 1982; A doua carte cu prieteni, București, 1985; Poeme răsărite-n iarbă, București, 1985; Întâmplări aiurea și călătorii oranj, București, 1987; Scaunul singurătății, București, 1987; Povestiri din drumul Brăilei, București, 1989; Țara hoților de cai, București, 1991; Casa de la miezul nopții, București, 1994; O partidă de pocker, București 1994; Dincolo de nisipuri, postfață Eugen Simion, Galați, 1994; O corabie spre Bethleem, București, 1997; Năluca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
Jiu. Figura în comitetul de redacție al revistei „Vorbe bune” (Balș, 1904-1907). Lirica lui B.-A., poet famelic și boem incorigibil, e o spovedanie amară, păstrând, în confesivitatea ei, o anume decență a suferinței. Tonalitatea versurilor, încă de la primul volum, Singurătate (1892), rămâne elegiacă. La fel, în Din vravuri (1894) și Sonete (1904). Chiar și clipele de veselie sunt umbrite de tristețe. În poezia erotică, îngânările lui sunt ale unui eminescianizant, mergând până la pastișă. Unde inspirația se mai primenește e în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285960_a_287289]
-
până la pastișă. Unde inspirația se mai primenește e în contact cu „cântările poporului”, cu doinele și baladele, al căror spirit îl asimilează cu o destul de exactă intuiție (Doine oltenești, 1896). O poftă de viață îl însuflețește aici, nestăvilit, pe trubadurul singurătății, risipindu-i melancolia. A mai scris (sau a tradus) fabule, iar în 1910 și-a tipărit o plachetă de Epigrame. Proza - nuvele, schițe, povestiri, e lipsită de relief (Proză, 1907). Ca autor dramatic, e mai interesant prin proiecte, pe care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285960_a_287289]
-
Chenier de Umberto Giordano, Clopotele din Corneville de R. Planquette) și a unor vodeviluri. În poezie, a tălmăcit din Berta Galeron de Calonne, Béranger, Schiller ș.a. Tălmăcirile sale sunt din franceză și italiană, germană și engleză, ceea ce denotă cultură. SCRIERI: Singurătate, Craiova, 1892; Din vravuri, București, 1894; Doine oltenești, Craiova, 1896; Lew, Craiova, 1899; Două cumetre, Craiova, 1899; Sonete, Craiova, 1904; Cântări, Craiova, f.a.; Salba de aur, Craiova, 1907; Proză, Craiova, 1907; Poezii, Craiova, 1907; Epigrame, Craiova, 1910. Traduceri: [Berta Galeron
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285960_a_287289]
-
salvare, dublată fiind de figurile deschiderii gingașe (spargerea, sfârtecarea, visul în turn, roua, mierea, aburul) ce catalizează relațiile dintre elemente: „În lada de zestre/ninsoarea unei ierni de demult/ se mai zbate./ Simți tu/ Înfrigurarea și spaima/ acelui măr în singurătate.” Alte filiații evidente ar fi Grete Tartler și Doina Uricariu. Ieșirea de sub zodia transparenței, alterarea diafanului prin umor acidulat și a reveriei prin concretețea aproape nevrotică a asimilării realului s-au produs lent, în timp. De la Arcașii orbi (1978) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
abordare a temei. Analizând formele care intră în alcătuirea unei compoziții constatăm că există: FORME GEOMETRICE, FORME GEOMETRICE ALTERATE, FORME LIBERE (cu un contur întâmplător, aleatoriu, care nu se supun nici unei reguli). A. Relația între forme poate fi: MONOLOGUL FORMEI singurătatea formei de imagine. Situarea formei într-o anumită parte a imaginii îi dă o semnificație singulară, care se schimbă odată cu deplasarea ei în compoziție; DIALOG DE FORME asemănătoare sau de forme contrastante în care este impusă o anumită formă; -ÎNTREPĂTRUNDERILE
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
O întrebare la care trebuie să răspundă fiecare creator atunci când structurează o imagine se leagă de aglomerarea sau rarefierea formelor în imagine, de felul în care domină plinul sau golul, de sentimentul care trebuie declanșat prin mulțimea formelor, sau prin singurătatea și izolarea lor în spațiu. G. Factura plastică a imaginii Elementele constitutive pot să fie: mate, lucioase, transparente, tratate pointilist sau riglate etc. H. Presiunea exercitată de forma dominantă Aceasta poate să vină de sus, de jos, de la stânga sau
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
a eșecului, a insuccesului și a morții. Este calea cea de pe urmă, care accentuează tristețea, neliniștea, amărăciunea. Ea se poate folosi în teme dramatice sau tragice, în care personajele trăiesc înfrângerea după o bătălie, mâhnirea după insuccesul într-o întrecere, singurătatea pe drumul sfârșitului. Cu cât această linie sau orientare este mai apropiată de verticală, înclinarea este mai abruptă, prezența în imagine este mai violentă, iar pe măsură ce se apropie de orizontală, tensiunile descresc și se liniștesc. Această orientare plastică ne sugerează
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
Mariana Caluschi, 2001, b, p. 205). În funcție de consecințele atitudinilor, comportamentul poate fi împărțit în patru categorii generale: apropiere pozitivă (de exemplu: atitudinea prietenoasă, de simpatie etc.), apropiere negativă (atac, bruscare), evitarea negativă (repulsia ori teama), eviatrea pozitivă (de exemplu acceptarea singurătății, dacă place unei persoane dragi). Astfel, în sfera comportamentului social, este inclusă o gamă foarte largă de comportamente delimitate în cadrul interacțiunii om - societate, manifestată de oameni în cadrul activității sociale desfășurate pe baza normelor și valorilor sociale. Relația dintre atitudini și
COMPORTAMENTE CREATIVE ÎN ȘCOALĂ by Adriana Apostol, Iuliana Olaru () [Corola-publishinghouse/Science/720_a_1436]
-
aduce la un numitor comun. Așa se și explică paradoxul din proverbul: „În orice rău este și un bine”.) „Omul nu e o insulă de sine stătătoare. Fiecare e o fărâmă din continentul uman.” (J. Donne) „Poți dobândi totul În singurătate În afară de caracter.” (Stendhal) Omul bun și-n zile rele e tot bun. (Omul de caracter rămâne același, indiferent de Împrejurările În care acționează.) „Nu a trăi e de mare preț, ci a trăi cinstit.” (Socrate) Dă cu dreapta, ca să primești
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
acordă, la un moment dat. Cine nu se simte legat de semenii lui prin tradiții și scopuri comune este, de fapt, un om dezrădăcinat, care va sfârși până la urmă prin a fi devorat de demonul infatuării sau de cel al singurătății: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara ta”.) Înainte de a-ți lua casă, află cine Îți este vecin. (Calitatea coexistenței depinde prin excelență de caracterul fiecăruia În parte.) Spune-i amicului un secret și-ți va pune
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cel mai bine se simt atunci când se știu comandați de către cineva din exterior. Μ Când nu vrem să-i spunem cuiva În față că este oportunist, atunci Îi reproșăm faptul că-i plac prea mult compromisurile. Μ Cât egoism, atâta singurătate. Μ Când nu reușim să ne impunem prin proiectele noastre, să ne mirăm atunci că alții ne folosesc drept mijloace pentru realizarea scopurilor lor? Μ Teroarea amintirilor: sancțiunea binemeritată pentru greșeli grave nemărturisite sau neispășite. Μ Omul poate avea o
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
profunde a marilor probleme ale existenței: „Prefer de o mie de ori avântul unui spirit barbar, exploziv și debordant, decât distincțiile complet irelevante ale spiritelor subtile, iubitoare de diferențieri În lumină, deoarece nu pot Înțelege marile intuiții din noapte și singurătate. Necesitatea afirmării conținuturilor descoperă sterilitatea din speculațiile subtile ale formaliștilor. Mai bine fac elogiul nebuniei decât al subtilității, căci nebunia poate să ducă la creație, dar subtilitatea, nu. Este infinit preferabilă o creație absurdă, grotescă și barbară, unei tendințe de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
interioară al unora este curiozitatea de a Înțelege un fapt de viață până În ultimele lui rădăcini și consecințe, iar al altora, oroarea față de Întrebări, În fapt față de conștiință. Μ Oamenii se Întâlnesc, conversează, râd, dar fiecare Își poartă, de fapt, singurătatea lui. Μ Paradoxal, dar puterea omului vine nu din idei, ci din sentimente, fără de care acțiunile n-ar avea suflu, iar ideile n-ar avea suflet. Μ Specificul existențial al omului continuă să fie dominat de acest paradox: pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
În primul rând, la omul cu vocație este faptul că mai mult se odihnește atunci când face lucrul pentru care are vocație, decât obosește! Μ Unii nu văd În prietenie și chiar În iubire decât un prilej de a-și trăi singurătatea În doi. Μ Cel care este foarte preocupat de propria biografie Îi pregătește fără să vrea deznodământul Înainte de vreme. Μ Funcția conștiinței: a face din om o ființă cu instincte tocite, amânate sau controlate. Dacă animalul trăiește În regatul automatismului
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Aurelian, Dicționar de proverbe și zicători, Editura Librăriei Leon Alcalay, București, 1912. Cioran, Emil, Cartea amăgirilor, Editura Humanitas, București, 1991. Cioran, Emil, Exerciții de admirație, Editura Humanitas, București, 1993. Cioran, Emil, Pe culmile disperării, Editura Humanitas, București, 1993. Cioran, Emil, Singurătate și destin, Editura Humanitas, București, 1991. Cioran, Emil, Tratat de descompunere, Editura Humanitas, București, 1992. Culianu, Ioan Petru, Arta fugii, Editura Polirom, Iași, 2002. Dalai, Lama, Logica iubirii, Editura Institutul European, Iași, 1993. Dobrișan, Nicolae, Proverbe, maxime și aforisme arabe
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
propus să-l fac miza acestui eseu pentru a Încerca să diminuez sentimentul de vinovăție care vine odată cu uitarea. Cele șase minute acordate unei cărți țin de anularea decisivă a acestei prepoziții, care trimite critica la ea acasă, adica la singurătatea ei, dar, de asemenea, din fericire, și la capacitatea ei de inventare. Din punctul de vedere al criticului, literatura și arta sunt plasate, astfel, pe aceeași poziție secundară, Întocmai ca și natura pentru pictor sau scriitor. Ele nu Îi slujesc
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
consecință, o cale de a revigora poezia, după o lungă și aridă perioadă, în care aceasta reprezentase doar un instrument de propagandă comunistă. E drept, poezia devine acum o formă de rezistență sau o modalitate de salvare a omului în singurătatea nopții totalitare, dar important este că poezia de acum este poezie autentică, meritul acestei generații fiind și acela de a relaționa din punct de vedere estetic cu marea tradiție a scrisului românesc interbelic. Pornim de la demonstrația a ceea ce înseamnă să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
exterior și interior, între om și lume, o stare de repaus, în care cuvîntul nu mai este necesar, pentru că poezia nu mai are nimic de spus, nu mai trebuie să exprime nicio diferență. "Adevărul" poeziei se găsește în tăcere, în singurătate, în recluziune, atunci cînd toate conflictele au încetat să existe. O astfel de tăcere este resimțită, atunci cînd inefabilul exterior se întrepătrunde cu ceea ce omul întîlnește, în interiorul propriei sale ființe: asumarea acestei condiții presupune situația în care omul "privește", fără
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la fel în prima jumătate a deceniului, dispar treptat), original metaforic, dar fără excese, rareori poeta punând preț pe imaginea izolată"117. Pe măsura apropierii de cea de-a doua perioadă a operei sale, se resimt teme precum moartea, sfârșitul, singurătatea, degradarea relației cu ceilalți devenind tot mai acută, autoarea trăind sentimental uimirii, într-o neînțeleasă trecere a timpului. Exuberanța și extazul primelor volume sunt înlocuite de un romantism diafan, uneori aproape blestemat: În concepția Anei Blandiana, talentul este înnăscut și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]