12,131 matches
-
limfocitele nu-și fac datoria, fiind prea puține, de exemplu, organismul se va Îmbolnăvi. Care e situația corespunzătoare În cazul comunității umane? Evident, nu mai e vorba de celule străine, ci de indivizi străini ca specie. Și chiar dacă s’ar supăra Brigitte Bardot, Îi numesc: câinii vagabonzi. Un prieten, caremi cunoștea intenția, mi-a sugerat și pisicile, știind că țin pe lângă casă un motan și acela negru. Numai că termenul “vagabond”, adică fără relație cu omul și societatea acestuia, nu se
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ce țin de magie. La aceste activități, cu un volum mare de muncă, era necesară participarea Întregii comunități ce beneficia de recolta așteptată. Mecanizarea și chimizarea a exclus o parte din oameni de la acea muncă, iar ei nu s’au supărat, atâta vreme cât au avut acces, direct ori indirect, la aceeași recoltă. Dar natura a Început să simtă că tractorul scoate fum, iar pesticidele ucid tot ce le pică, nu doar speciile nedorite de om. Și a luat măsuri: Petrolul s’a
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Bisericii, dar fiecare din alte motive. Mai există, totuși, rătăciți prin paginile operei lui Cehov, și oameni care cred. Este cazul Olgăi din povestirea Mujicii: „ea credea în Dumnezeu, în Maica Domnului, în sfinți; știa că nu e voie să superi pe nimeni, nici pe oamenii de rând, nici pe nemți, nici pe țigani, nici pe evrei, că rău va fi chiar de aceia care nu au milă de animale; era încredințată că așa stă scris în Cărțile Sfinte și, de
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
două persoane pe la ora 19, iar când mi-am dat seama că ultimii 3 oameni din grupul nostru au întârziat nepermis de mult, m-am îngrijorat și am anunțat salvamontistul de serviciu că avem o problemă. Acesta s-a cam supărat, era seara la 8,30, dar s-a îmbrăcat și tocmai vroia să iasă din cabană, dar tocmai atunci am auzit niște chiote vesele de peste valea Podragului, erau ultimii 3 petrecăreți care se apropiau de cabană oarecum bine dispuși după ce
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
Puțin înainte de graniță, a ieșit din păpușoi un grup de soldați înarmați până în dinți, care ne-au controlat actele și conținutul mașinii. A urmat vama cu toată birocrația, așteptările, controalele, bancurile proaste la care trebuia să zâmbim ca să nu îi supărăm, apoi s-a ridicat o barieră groasă din țeavă metalică, și strângând puternic dinții și volanul din mână, am trecut încet prin țara nimănui și am ajuns la granița Ungariei. Încă nu ne puteam relaxa, eram încă în teritoriul unei
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
vii la mine. El stă mai la câmpie. Și când a venit odată la mine, a văzut dealuri și-a zis cine-a ridicat pământul ăla acolo. Dar când o să vii la mine îți promit că Georgică n-o să ne supere. La școală am luat până acum doar „Foarte bine“. Mai am luat și-un „Bine“, dar să nu mă dai de gol lui mami și tati. Că nici nu mi l-a trecut în carnet. Am un câine care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
prietenul lui, scriitorul. Mi-a cumpărat vreo șapte cărți. I-am dat dedicații pentru toată familia. Mapa lui Pif ar mai fi un obiect de decor care merită menționat. Veche încă din liceu, pe ea scrie: „My dying bride“. Era supărat rău pe atunci. Și încă nu i-a trecut. Rar imagine mai jalnică decât a lui. Nu l-am văzut niciodată vesel sau mulțumit. Când e beat, simte viața suportabilă. Treaz sau mahmur, e dezolant, o murătură. Se umple de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Să nu i se pună pata. - Aoleu, cât mai e până dimineață, se smiorcăie din când în când și lovește masa cu grămăjoare de scrum și bălți de rachiu care saltă, sar. Sau ceva de genul ăsta. E așa de supărat, că nu poate nici să se îmbete. Ce mai vreți să știți despre el? Odată a lins 17 beri. Recordul lui. Altă dată, la două noaptea, discutam în baie la cămin despre actualitatea operei lui Jules Verne. Stăteam în baie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o proză, un fel de analiză a receptării, în care descriam cum se uită niște vecini ai mei la televizor. Era o temă pentru facultate, un referat, o observație participantă, pe care o introdusesem și în carte. Și Farmacistu se supărase, pentru că el, așa cum încerca să-i arate popii, doar două televizoare avea, nu trei, cum am spus io ca un nenorocit, putând să las impresia total eronată că Farmacistu ăsta e cine știe ce chiabur care a agonisit averi pe spinarea poporului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
asfaltăm, drișcuim, introducem un maxi-taxi cu stație chiar la noi în mal, ca oamenii cu probleme medicale poată să se deplaseze ușor. Apoi m-am dus la Farmacistu la magazin. I-am spus direct cum că am auzit că e supărat și aș fi curios să aflu și io ce a dus la supărarea lui. Răspunsul a venit imediat, pe un ton nu tocmai calm. - Ți-ai bătut joc de familia mea, bă, ai călcat-o în picioare! Tu știi câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
lăsa de înțeles nu că e fals ce am spus io, ci jignitor. Sunt niște adevăruri pe care doar idioții le rostesc. Am încercat s-o întreb dacă într-adevăr Șoferu, care-i era ginere, a făcut scandal, dacă e supărat foc și alte asemenea. Dacă, la fel ca pe Farmacist, l-a înțepat inima. Scrisul avusese afecte materiale, palpabile. Nu vreau să fiu oaie neagră. L-am întâlnit pe Șofer tocmai când venea de la serviciu. - Stai, mă liniștit, că nici măcar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de pe stradă. Femeia și-a cerut scuze că de când e singură cam face greșeli gramaticale. Dacă nu mai obișnuiește să vorbească cu nimeni... Fata o mai corectează când vine pe la ea. Și asta o ajută, nu are de ce să se supere. Cică asta e, ăștia suntem toți în sat, niște corcituri. La ea odată a venit fata de la București fără bărbat. Imediat s-a zvonit că s-au despărțit, c-o să rămână fată bătrână. - Asta înseamnă să trăiești la țară. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mine și-mi adună soldățeii când eu obosesc.”. Și-i adunam mai mereu împreună, cu mare grijă îi așezam în cutii cartonate, separându-i în interior prin eșantioane groase de hârtie. Verificam atent unul în urma celuilalt, altfel riscam s-o supărăm pe mama; se mai întâmplase uneori, și la cât era de vulcanică ne-ar fi „ridicat” acceptul de a mai modela soldăței. Doar când făceam curățenie generală și mama trebuia să scuture covorul se mai nimerea să-și „topească” existența
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și fără gând de glumă, pe noi, toți famenii de astăzi. TOT ÎN BACĂU șI CA șEF DE STAT-MAJOR AL ARMATEI A II-A, l-am Întâlnit pe colonelul Ion Manolescu, cu aparențele de om prea cumsecade, să nu te supere nici cu atâtica, și o figură cunoscută printre acei ofițeri ai noștri cu veleități așa zicând de scriitori, de luptători pentru cultură, neam și țară, nu numai pe câmpul de bătaie, și poate mai puțin pe câmpul de bătaie cât
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
dos de palmă - așa cum numai țăranul nostru, totdeauna demn În respectul pe care Îl arată celor mai mari, știe să găsească acele mijloace de expresie care mărturisesc, cu aluzii abia transparente și Îndepărtate, de care n-ai cum să te superi, toată amărăciunea, sila și Înfruntarea lui, ca răspuns insolențelor și grosolăniilor fudule ale târgovețului. Turcu Ion fusese brancardier pe front, dar nu din cei care des puiau de verighete, bani și ceasornice răniții și morții - și pentru care, după asemenea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
veacul al IV-lea, preaînvățat filozof și luminat interpret al Bibliei, Iuvenalul creș tin al epocii sale: „Cântecele poeților?... Hrana dracilor!“ Pe câtă vrema Cora Irineu, plecată În februarie 1924, n-avu nici timp și nici vreo pricină oarecare să supere pe Dum nezeu și pe oameni, decât poate numai cu prea gingășia și cu feblețea feminității ei. Plutôt souffrir que mourir... - Încheie le bonhomme La Fontaine fabula lemnarului din pădure stând la tocmeală cu Moartea. Dar până la această simplă și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cuvânt până la despărțire, despăr țirea noastră din urmă, fiindcă luni de dimineață am primit la școală telefonul aspru al secretarului tipografiei noastre, care mă anunța scurt despre cele Întâmplate În zorii aceleiași dimineți. Spune-mi, te rog, ai plecat cumva supărată pe mine din acea ultimă [a] noastră seară? — Da, Beldie, dar acum am iertat tot, nu mă mai preo cupă ce a fost, ci ce va fi, cum voi evolua, bineînțeles, după mai multe vieți și Încercări. — M-ai iubit
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prietenă cu doamna Motaș, soția profesorului universitar Constantin Motaș. Într-una din zile, doamna Motaș i-a relatat Lucreției că l-a văzut pe Mircea Florian la teatru cu o fată. Era studenta Speranția, viitoarea lui soție. Lucreția s-a supărat pe iubitul ei și a decis să plece la Paris ca să-i dea timp lui Mircea să și lămurească poziția. Despărți rea lor pe peronul Gării de Nord a fost dramatică. Mircea i-a promis, plângând, că-i cumpără un pian, numai
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
școalelor noastre publice, cât mai ales pe ală turi. Nu cartea Îl formase, ci Întâmplările propriei sale vieți... Era pentru mine fenomenul cel mai interesant al cercului. ...Era administratorul Studiilor Filozofice și secretarul Noii Reviste Române... Se aprindea, striga, se supăra și citea lungi manifeste, adevărate progra me de regenerare morală, cu o voce groasă, răsunătoare, preci pitată, cu expresii crude și tari ca ciocanul, Încât mulți dintre noi, palizi intelectuali rafinați, eram convinși de spusele sale mai mult din cauza impetuozității
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
era și dna Roiu, o prietenă a soției. În duminica aceea Însă a venit Beldie cu mașinuța lui de douătrei locuri și ne-a luat la plimbare. Am venit pe la ora 3 după prânz și musa firii mei s-au supărat.“ C. Beldie avea prioritate În casa lui Octav Onicescu. Relatarea acestuia a continuat: „Cora Irineu, singura femeie accep tată la redacția Ideii Europene, s-a sinucis și se zicea că a făcut-o din cauza lui Beldie. Eu nu cred; el
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
vocea mamei, care Îmi spunea nu știu ce despre Adrian, m-am sculat la rugăciune, că și așa ceasul urma să sune la 5. De când a trecut la cele veșnice, nu-mi amintesc să o fi visat vorbindu-mi. A fost poate supărată că nu am făcut și o panahidă, ci doar am pomenit-o ieri, de ziua Sfintei Proorocițe Ana. O voi face Însă pe 14 ianuarie, când ar fi Împlinit 85 de ani, dacă Dumnezeu Îi mai dădea zile. Plecat de la
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
l-au prins după ieșirea din ascunzătoare și l-au pedepsit tunzându-l. A doua zi, Dorel a fost nevoit să apară la școală cu altă frizură, spre distracția celor puțini, care cunoșteau substratul acestei modificări. Dar nu era deloc supărat. În fond, gustul riscului este sarea și piperul vieții. Am spus-o atunci și o spun și astăzi, după experiența unei vieți întregi. Ședințele de hipnotism În internatul liceului locuia pe vremea noastră, un coleg cu totul aparte, plin de
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
trăgea anevoie după el. Am rămas toți cu gura căscată, inclusiv tovarășii Gârmoci și Fanache. Orchestra a amuțit și ea. În liniștea teribilă care s-a lăsat am auzit toți, limpede, ce a rostit domnul Toma amenințător: Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
acum vântul nu ne-a luat casa și au fost destule încercări. În acest orășel tătăl meu este profesor de matematică. Intelectual adică. Nu prea mă încântă situația asta, dar nu o recunosc față de tata, n-aș vrea să se supere. (O precizare: unul dintre cei mai apreciați puști este Mircea, asta și fiindcă tatăl său este muncitor, la Atelierele mecanice de la CFR, să fii ceferist, ei da, asta înseamnă ceva în zilele noastre!) Mama, în schimb, este casnică. Fusese o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Cameniță l-a invitat... Ea cu blestemații ei de pantofi e de vină! Domn Tomiță a rămas câteva secunde tăcut, parcă rătăcit, neștiind ce e cu el acolo, apoi a apucat microfonul și a rostit limpede, tunător: - Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]