11,591 matches
-
Fjenneslev, împreună cu fiii lui Asser, Absalon și Esbern Snare, carea aveau să devină prietenii săi de încredere și miniștrii. În 1146, când Valdemar avea 15 ani, regele Eric al III-lea a abdicat și a izbucnit războiul civil. Pretendenții la tron au fost: Svend al III-lea al Danemarcei, Eric al II-lea al Danemarcei, fiul lui Eric I și Knut al V-lea al Danemarcei, fiul lui Magnus. Valdemar a deținut Iutlanda iar războiul cuvil a durat mai bine de
Valdemar I al Danemarcei () [Corola-website/Science/331272_a_332601]
-
fiul nelegitim al lui Eric al II-lea al Danemarcei și a concubinei sale, Thunna. Svend a călătorit cu Eric al II-lea în Norvegia, la mijlocul anului 1130, când tatăl său s-a luptat cu regele Niels și a câștigat tronul danez. Când Eric al II-lea a murit în 1137, a fost succedat la tron de Eric al III-lea al Danemarcei, iar Svend a fost trimis la curtea lui Conrad al III-lea al Germaniei. Aici s-a împrietenit
Svend al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331271_a_332600]
-
Svend a călătorit cu Eric al II-lea în Norvegia, la mijlocul anului 1130, când tatăl său s-a luptat cu regele Niels și a câștigat tronul danez. Când Eric al II-lea a murit în 1137, a fost succedat la tron de Eric al III-lea al Danemarcei, iar Svend a fost trimis la curtea lui Conrad al III-lea al Germaniei. Aici s-a împrietenit cu nepotul lui Conrad, Frederick. El a călătorit în Danemarca, unde vărul său Valdemar căuta
Svend al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331271_a_332600]
-
alianță făcută între Knut și Valdemar, Valdemar fiind încoronat co-guvernator de Knut. Eskil și majoritatea susținătorilor lui Svend l-au părăsit și au plecat în exil în Germania. Svend a petrecut trei ani în căutarea unui sprijin pentru a recuceri tronul și s-a întors în Danemarca în 1157, cu sprijitul ducelui german, Henric Leul. Acest lucru i-a determinat pe magnații danezi să împartă în trei regatul, în Iutlanda, Zeelanda și Scania. Svend a primit Iutlanda și a fost făcut
Svend al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331271_a_332600]
-
înmormântare este necunoscut. Acesta a spus că trupul său a fost împărțit între regiunile Danemarcei ca un fel de țap ispășitor, care avea să ia sângele vinii din Danemarca și să restaureze averea sa anterioară. Olaf a fost urmat la tron de Eric I al Danemarcei.
Olaf I al Danemarcei () [Corola-website/Science/331268_a_332597]
-
la scurt timp după aceea. Svend a fost făcut Conte sub regele danez Hardeknud și a condus o campanie persoanală împotriva Norvegiei, dar a fost învins de către Magnus I al Norvegiei. Când Hardeknud a murit în 1042, Magnus a revendicat tronul danez și l-a făcut pe Sverd, contele său la Jutland. Sverd a luptat pentru Magnus în bătălia de la Lyrskov Heath în 1043. Svend a câștigat o reputație mare la Lyrskov Heath și nobilii danezi l-au încoronat rege la
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
s-a stabilit în Scania. Războiul dintre Magnus și Svend a durat până în 1045, când unchiul lui Magnus, Harald Hardrada s-a întors în Norvegia din exil. Harals și Svend și-au unit forțele și Magnus a decis să împartă tronul Norvegiei cu Harald. În 1047, Magnus a murit după ce a declarat pe patul de moarte că împărăția lui va fi împărțită astfel: Harald prelua Norvegia în timp ce Svend devenea regele Danemarcei. Harald, care nu dorea să renunțe la Danemarca, l-a
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
Christopher I (1219 - 29 mai 1259) a fost regele Danemarcei din 1252 până în 1259. A fost fiul lui Valdemar al II-lea al Danemarcei și a soției sale, Infanta Berengaria de Portugalia. El i-a urmat la tron pe frații săi, Eric al IV-lea al Danemarcei și pe Abel al Danemarcei. Christopher și-a început organizarea efortului de a-l canoniza pe fratele său, Eric al IV-lea al Danemarcei, punând asasinarea sa în fața fratelui său Abel
Christopher I al Danemarcei () [Corola-website/Science/331276_a_332605]
-
de Roskilde. El a inițiat procesul de a obține canonizarea cumnatului său Knut Lavar și a stabilit o mănăstire la Ringsted. Eric a vrut să stabilească dreptul divin al regilor și canonizarea lui Knut care îi sprijinea cererea sa la tron. Knut a fost canonizat în cele din urmă în 1170. Eric a fost cunoscut ca un rege dur cu dușmanii săi. În vara anului 1136, el a organizat o cruciadă împotriva populatiei păgâne de la insula Rügen din Marea Baltică și capitala
Eric al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331270_a_332599]
-
Plov a dat jos protecția suliței și l-a înjunghiat pe rege. Nepotul regelui, Eric Håkonssøn a pășit înainte cu sabia în mână, însă nobilul i-a spus să se oprească, văzând cum Eric Håkonssøn era următorul în linie la tron, fiind singurul bărbat adult al familiei roiale. Potrivit legendei, Sorte Plov a scăpat cu viață.
Eric al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331270_a_332599]
-
Consiliului Norvegian de Realm ca fiul său cel mare să fie viitorul rege la Norvegiei, după moartea sa. O declarație similară a fost făcută în Suedia. În 1467, Ioan a fost primit ca succesor al Danemarcei. Ioan a fost moștenitorul tronului Norvegiei, în conformitate cu statutul vechi norvegian ca regent ereditar, însă era o cauză prin care Consiliul norvegian nu l-a recunoscut imediat. Prin urmare, la moartea tatălui său în mai 1481, poziția lui Ioan era de necontestat în Danemarca, în timp ce în
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
l-a recunoscut imediat. Prin urmare, la moartea tatălui său în mai 1481, poziția lui Ioan era de necontestat în Danemarca, în timp ce în Norvegia, Consiliul și-a asumat autoritatea regală, urmând un interregnum. Nu a existat nici un pretendent rival la tronul norvegian, însă Consiliul a fost determinat să domenstreze că statul norvegian era un regat suveran. Pe 13 ianuarie 1483 a avut loc o întâlnire între Consiliile din Danemarca, Suedia și Norvegia, la Halmstad, pentru a lucra în termeni la alegerea
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
1513, regele Ioan a murit în Aalborg la scurt timp după ce a fost aruncat de pe cal. A fost înmormântat în Catedrala Sf. Canute din Odense. La vârsta de 32 de ani, moștenitorul Cristian al II-lea al Danemarcei a preluat tronul. După ce fiul său a fost detronat în 1522, linia genealogică a lui Ioan a revenit la tronurile daneze și norvegiene prin Christian al IV-lea al Danemarcei, stră-strănepotul fiicei sale, Elisabeta, Principesa Electoare. Ioan și Cristina au avut cinci sau
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
fost înmormântat în Catedrala Sf. Canute din Odense. La vârsta de 32 de ani, moștenitorul Cristian al II-lea al Danemarcei a preluat tronul. După ce fiul său a fost detronat în 1522, linia genealogică a lui Ioan a revenit la tronurile daneze și norvegiene prin Christian al IV-lea al Danemarcei, stră-strănepotul fiicei sale, Elisabeta, Principesa Electoare. Ioan și Cristina au avut cinci sau șase copii:
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
împreună patru copii: Legendele Hervarar menționează că Inge a murit la o vârstă înaintată și a domnit până la moartea sa. Data exactă a morții sale este necunoscută, însă se estimează a fi în jurul anul 1105. Inge a fost urmat la tron de cei doi nepoți ai săi, Philip Halstensson al Suediei și Inge cel Tânăr al Suediei, care erau fii fratelui său mai mare, Halsten Stenkilsson.
Inge cel Bătrân al Suediei () [Corola-website/Science/331292_a_332621]
-
parte pe scrierile lui Snorri Sturluson și ale lui Adam de Bremen, care au fost subiecții criticilor. Potrivit lui Adam de Bermen, Svend I al Danemarcei a fost nevoit să-și apere împărăția daneză de acțiunile lui Olof de a revendica tronul danez. Conflictul a fost soluționat prin căsătoria lui Svend cu mama lui Olof iar cei doi regi s-au aliat ulterior. Când regatul Norvegiei a fost restabilit prin Olof al II-lea al Norvegiei, un nou război a izbucnit între
Casa de Munsö () [Corola-website/Science/331291_a_332620]
-
în suedeză: Birger Magnusson" - (1280 - 31 mai 1321) a fost regele Suediei din 1290 până în 1318. A fost fiul lui Magnus al III-lea al Suediei și a celei de-a doua sa soție, Hedviga de Holstein. El a succedat tronul la vârsta de patru ani, acest lucru fiind făcut de tatăl său în scopul de a asigura succesiunea. Regele Magnus l-a numit pe Torgils Knutsson, Conetabil de Realm, să fie gardianul lui Birger iar în 1293, Birger a fost
Birger al Suediei () [Corola-website/Science/331295_a_332624]
-
primit ca parte a căsătoriei sale cu prințesa norvegiană Ingeborg și Halland, la granița dintre Suedia, Norvegia și Danemarca. A izbucnit un război civil însă până în 1306 ducii l-au recunoscut pe fiul lui Birger, Magnus Birgersson, ca succesor la tron. Torgils Knutsson, care a fost socrul ducelui Valdemar, a fost executat în 1306, în semn de reconciliere între regele Birger și frații săi. În același an, într-un eveniment cunoscut sub numele de ‘’jocurile Håtuna’’, Birger a fost luat prizonier
Birger al Suediei () [Corola-website/Science/331295_a_332624]
-
a fost o dinastie suedeză care a deținut tronul Suediei din 1060 până în 1125. Este posibil ca aceștia să fie originari din Västergötland. El a sustinut creștinizarea Suediei și a cooperat cu episcopii din Arhiepiscopia de Hamburg-Bremen. Cu toate acestea, atunci când Adalvard cel Tânăr a vrut să distrugă Tempul
Casa de Stenkil () [Corola-website/Science/331293_a_332622]
-
treptat cu toate dinastiile rivale din Suedia, producând în cele din urmă un moștenitor care le lega pe toate. Când regele anterior, Eric, a murit fără moștenitori, fiul surorii sale și fiul lui Birger, erau cei mai potriviți să dețină tronul regal. Membrii casei au domnit ca regi în Suedia până în 1364. Din 1319 până în 1387 ei au fost și regii Norvegiei. Aproape toate monarhiile ulterioare din Suedia, Norvegia și Danemarca sunt descendenți ai Casei de Bjelbo. Valdemar a fost fiul
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
și după ce Valdemar a împlinit vârsta majoratului în 1257, Birger a deținut un loc puternic în țară. După moartea lui Birger în 1266, Valdemar a intrat în conflict cu fratele său mai mic, Magnus Birgersson, Duce de Södermanland, care dorea tronul pentru el. Valdemar a fost detronat de fratele său mai mic, Magnus, după bătălia de la Hova din Tivede pe 14 iulie 1275. Magnus a fost susținut de fratele lui mai mic, Eric Birgersson, Duce de Smaland și de regele Eric
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
-lea al Danemarcei, care i-a furnizat soldați danezi. Magnus a fost ales rege sub numele de Magnus al III-lea al Suediei. În 1275, Ducele Magnus a început rebeliunea împotriva fratelui său cu ajutorul danezilor, alungându-l pe acesta de pe tron iar Magnus a fost ales rege. În 1276, el s-a căsătorit cu a doua soție, Hedviga, fiica lui Gerard I de Holstein. A fost emisă o anulare papală și o dispensă pentru a doua căsătorie zece ani mai târziu
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
primit ca parte a căsătoriei sale cu prințesa norvegiană Ingeborg și Halland, la granița dintre Suedia, Norvegia și Danemarca. A izbucnit un război civil însă până în 1306 ducii l-au recunoscut pe fiul lui Birger, Magnus Birgersson, ca succesor la tron. Torgils Knutsson, care a fost socrul ducelui Valdemar, a fost executat în 1306, în semn de reconciliere între regele Birger și frații săi. În același an, într-un eveniment cunoscut sub numele de ‘’jocurile Håtuna’’, Birger a fost luat prizonier
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
rege, însă Eric a murit de ciumă în 1359, împreună cu soția sa, Beatrice de Bavaria și cei doi fii ai lor. În 1343, Eric și fratele său Haakon, au fost aleși moștenitori ai Suediei și Norvegiei. În timp ce Haakon a preluat tronul Norvegiei în 1355 (cauzând uniunea dintre Norvegia și Suedia), Eric nu a primit nici o poziție în consiliul suedez, ceea ce l-a determinat să aleagă să conducă o revoltă împotriva tatălui său, în 1355. În 1357, rebeliunea l-a forțat pe
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
afla în viață. Magnus l-a favorizat pe Haakon mai mult decât pe Eric, ceea ce a dus la o revoltă și la confiscarea Suediei de sud. Eric a murit în 1359 și Haakon a devenit co-guvernator cu tatăl său la tronul din Suedia, trei ani mai târziu. Cei doi au domnit împreună până în 1364, până când au fost detronați în favoarea nepotului lui Magnus, Albert de Mecklenburg, de către o adunare de nobili suedezi exilați, conduși de Jonsson Grip. Magnus și Haakon au încercat
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]