43,150 matches
-
rezultate comune, stimulentul ca acestea să opereze altfel decât până acum fiind promovarea unor proiecte clare și a unui management corespunzător. În concluzie, starea de sistem descentralizat, descrisă ca un model al finalului de etapă, nu poate fi atinsă în absența unui management corespunzător al proceselor și monitorizarea programelor specifice și fără a lua în considerare managementul și finanțarea în mod unitar. Totuși, lipsa consensului la nivelul partidelor politice în privința scopurilor, mijloacelor și etapelor descentralizării învățământului face ca și actualele demersuri
Management public în România by Mihai Păunescu () [Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
de urgență la spitalul din Tecuci de un mare și apreciat doctor, doctorul Rădulescu. Acesta a avut și un fiu, coleg de liceu cu fratele meu cel mare care, la rândul lui, a devenit medic. Operația de mare dificultate, în ciuda absenței unor analize de specialitate, a fost reușită și mama mea a supraviețuit. Acum, când se discută despre închiderea spitalelor, acuzând medicii că nu-și fac treaba în spitale mici, pot să-i contrazic chiar cu vehemență. Pe mama, doctorul Rădulescu
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
comunismului și afirmă: „Condamnarea comunismului la nivel declarativ nu are nici o valoare. Comunismul a fost o realitate, nu o vorbă. Urmările celor cinci decenii se văd și azi, la nivelul mentalităților, al lipsei de coeziune civică, al necinstei și al absenței unor modele. Cred că studierea istoriei recente în școli este o obligație, care trebuie îndeplinită cu seriozitate”. Hotelul “Ultima Frontieră” de la Periprava Din păcate la Periprava nu este nimic făcut, ba din contra!!!. Deși statisticile arată că într-un an
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
observat faptul că pederastul se recunoaște și se comportă ca bărbat numai “în” și „prin” relația sa cu un partener de același sex. La fel și lesbienele. În plus, la acestea din urmă pare a avea un rol important și absența instinctului matern. Capitolul 29 SIMBOLURILE CULTURALE ALE SEXUALITĂȚII Definiție și caracteristici Nici un domeniu al vieții psihice nu este mai încărcat de simboluri și nu se exprimă mai bogat într-un limbaj imagistic codificat, de factură culturală, decât sexualitatea. Trebuie să
Tratat de psihosexologie (ediţia a IV-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
expunerea publică a zonelor sexuale produc „rușine” și „dezgust”, fiind considerate forme de insultă publică. Exhibiționismul este un act cu semnificație negativă la adresa normelor sociale. El tulbură echilibrul moral al Cetății, fiind considerat o „provocare” la adresa legilor morale și civile. Absența rușinii, în acest caz, traduce o slăbire sau chiar o absență a cenzurii morale. Conștiința morală este incapabilă de a mai putea controla/cenzura actele individului. Rușinea trebuie înțeleasă ca o „frână psihomorală” care împiedică individul să-și manifeste public
Tratat de psihosexologie (ediţia a IV-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
forme de insultă publică. Exhibiționismul este un act cu semnificație negativă la adresa normelor sociale. El tulbură echilibrul moral al Cetății, fiind considerat o „provocare” la adresa legilor morale și civile. Absența rușinii, în acest caz, traduce o slăbire sau chiar o absență a cenzurii morale. Conștiința morală este incapabilă de a mai putea controla/cenzura actele individului. Rușinea trebuie înțeleasă ca o „frână psihomorală” care împiedică individul să-și manifeste public pornirile sexuale. Acest sentiment psihomoral care este rușinea e rezultatul reprimării
Tratat de psihosexologie (ediţia a IV-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
dă poetului sentimentul sufocării, al suprasaturației: "Ninsoarea de departe/ de sus, de jos/ din dreapta, din stânga/ Sunt până în piept în zăpezi/ și poate ca nu există a ninge/ arde sus pasărea predestinată/ invadează pământul cenușa ei". Omul, în raport cu obiectele eliminate în absențe, se află într-o falsă existență: "Omul dinăuntru putea fi cel ce flutura în sus/ ori ceea ce flutura jos puteau fi cele două elemente." În acest context sunt fericiți cei ce nu-și pun întrebări, ceilalți sunt chemați de contemplație
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la un lung ceremonial de stranie existență, fără să existe însă unitate de idei dispuse lucid în încărcătura poemului, fără, deci, să reușească să ne "comunice" transfigurat. Fapte și obiecte se înscriu într-o muzică gravă, liturgică, eliminate parcă în absențe: turme de zei, copii, femei, bărbați, oase ce plâng, viermi, pământ, iarba și trupul lui Socrate în "întregime au plâns". Lumea lui N. Ioana este izolată și exaltată, euforică în sine, fără a se reporta intim la obiectele din jar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care m-a purtat/ pe frunze roșii s-a culcat să moară". Apar imagini terifiante, parcuri cu arbori intrați în putrefacție, frunze pline cu viermi sau păduri seculare măcinate de sentimentul zădărniciei. Se simte însă efortul poetului de e suplini absența imaginației: "Vai, cum ne petrece în sfială/ cum se teme, Doamne, pentru noi/ care-l sărutăm pe gura rece și pe pântec și pe genunchii goi". Un acut sentiment al morții apare în poemele "Vremea", "Catran". Sentimentul timpului, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de vis, iată-l divin, arghezian ca atitudine, compunând o muzică rafaelită: " Deci în visul, visul visului/ doarme lupul Cristului/ creieru-ametistului,/ și ninsoarea tristului/ El mănâncă/ numai stâncă" ("Lupul singuratic"). Izolat, cu un anume sentiment de singurătate, plângându-și propria absență într-o lume mereu schimbată, apare și în poemul "Andru plângând". Poetul devine întruchipare de cer și pământ, iar întrebările lui sunt de fapt esența ființei lui. Problema artei și-o pune poetul însă încă din primele volume, în poemele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai repede chiar decât timpul literei A/ Eu știu atât că ea există". Poemul "Contemplare" ne trimite la "Lauda somnului" a lui Lucian Blaga și anume la poemul "Somn" sau la "Fum Căzut", în care obiectele sunt prefăcute parcă în absențe, izolat dispuse, în stare de inerție: "Cu mișcări oprite ades/ văd bolți prăbușite în apă" ("Fum căzut"). La Nichita Stănescu apar păsări cu zborul întrerupt, păduri arcuite peste fluvii inexistente, iar el, Dedal, pendulează între starea de om neputincios și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de ființă unită în interior devine "receptaculul pentru receptarea realului ca atare" (B.N., 2004, p. 13), doar în ea se poate realiza trezirea. Inteligența este "capacitatea de a citi și printre rândurile cărții Naturii și printre rândurile ființei interioare. În absența punților dintre ființe și lucruri, cuceririle tehnico-științifice nu servesc decât la sporirea unei complexități din ce în ce mai incomprehensibile. Unitatea omului cu sine (nașterea de sine ca ființă integrată) e posibilă prin dezvoltarea acestui nou tip de inteligență. Omul care realizează în sine
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
persoană (B.N.,1999, p.110). O societate dominată de eficacitate este una în care ierarhiile sunt stabilite strict de competiție, care nu ia în calcul decât omul exterior. Se naște astfel o ruptură între omul exterior și omul interior; în absența echilibrului între cele două dimensiuni ale individului, a face nu înseamnă decât a suferi (BN, 2002a, p. 244). Pe de altă parte, în lipsa acestui echilibru între ființa interioară și cea exterioară, e greu de găsit propriul loc în lume și
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
de vedere inedite, imprevizibile, la care mereu trebuie să fii pe fază, ca să le poți valorifica la maximum. Problema permanentă ivită pe parcursul tuturor cursurilor, cea a nevoii unor concluzii, mi-am putut-o explica doar acum. Elevii au reclamat mereu absența concluziilor la problemele discutate și, de fiecare dată, răspunsul meu că nu există o concluzie unică, că fiecare trebuie să caute răspunsurile proprii la întrebările puse etc. nu i-a mulțumit. Ei simțeau nevoia unei autorități supreme care să spună
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
Era firesc să apară acum, când societatea românească și nu numai traversează nu doar o criză economico-financiară, ci și o criză, fără precedent, a educației. Tinerii de azi trăiesc o acută derută existențială, o alterare a valorilor umane universale, datorită absenței reperelor fundamentale și a modelelor, pe care educația publică a încetat să le mai ofere într-o manieră convingătoare. Ideea proiectului derulat la "Moise Nicoară" s-a născut acum un an, din inițiativa doamnelor profesoare Mirela Mureșan și Camelia Circa-Chirilă
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
gândesc cu emoție la reacția pe care o vor avea ceilalți, la noua mea strategie planificată să o anunț; dar și la speranțe de ajutor. Azi suntem mai puțini, dar doar la număr, căci ideile curg spontan și compensează calitativ absența unora dintre colegi (a început vremea olimpiadelor!). Ca să evităm pierderea ideilor rostite spontan, acum Bubu începe să filmeze, să înregistreze tot ce se petrece; dar nimeni nu-l bagă în seamă; avem de lucru. Fiecare are de prezentat scenariul pe
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
barbișon impunător), dar și cu fragilități, sensibilități și timidități mai puțin vizibile, într-o rețetă a contrastelor cunoscută de mult psihologilor. O probabilă sursă biografică: Alexa Visarion a povestit în cîteva interviuri despre relația specială cu mama sa și despre absența tatălui, fost țărănist, urmărit și arestat de Securitatea regimului comunist, instalat la trei luni și jumătate după nașterea viitorului regizor. De unde posibile aspirații compensatorii: către profesiunea regizorală, deci către rolul "paternal" de creator al spectacolului/filmului, de "autoritate" instalată/restaurată
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
minute. Pe perete în stânga sus umbra unui candelabru, iar în dreapta rama unei oglinzi sparte, oglinda-n care zace ghemuită o nălucă (de-i vis sau realitate nu e clar). Actorul, cu spatele la public râde și-n râs cuprinde teama lui și-absența tuturor. În râs cuprinde și lumina, pe care-o poarta dupa el în scenă. Și-ncepe să-și vada și să-și descoasă singurătatea și așteptarea, trecutul și viitorul. Numai prezentului nu-i face loc niciunde. Poate să încapa doar
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
întrebări câteva, cele mai importante regizorul nu așteaptă răspunsuri sau, mai bine, nu așteaptă să primească răspunsuri definitive, ci doar aproximări pe marginea lucrurilor și a întâmplărilor la care teatrul ne face martori. De altfel, pentru Alexa Visarion, tăcerile, pauzele, absențele, acalmia etc. pot să acopere semnificații greu de pus în lumină prin cuvinte, așa cum se poateobserva în piesele lui Cehov. Așadar, afirmă autorul, secretul teatrului cehovian ar sta în "tăcerea vorbitoare": În Cehov există substanță pură, mai multă substanță decât
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
îl dă actorilor săi, de a-l căuta pe Hamlet pe firul acțiunii fiecărei piese aduse pe platoul de joc, apoi de a "ataca" personajele cu ambiția performanței și a convingerii ferme că nimic nu ar mai fi aidoma în absența acelui oricât de secundar rol pe care regizorul i l-a distribuit. Aceasta ne amintește de o remarcă a lui Valère Novarina cu privire la piesa sa, L'Acteinconnu: [...] fiecare celulă a textului, fiecare cuvânt ascunde întreaga dezvoltare a dramei, fiecare atom
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
drumul de la momentul repetițiilor la cel al reprezentației prin renașterea continuă a ideaticii căreia îi rămâne datoare. Păstrându-se în interiorul artei pe care o reprezintă, regizorul se opune oricărei estetici suficiente sieși, gratuite, antropomorfizând fiecare detaliu al datului artistic: în absența vieții, a "pulsațiilor" existenței, a temerilor, a victoriilor, a înfrângerilor, a acestei paradoxale armonii între bine și rău, între just și injust, teatrul nu poate fi decât cel mult un exercițiu (steril) de virtuozitate, în fața cărora cei slabi cedează: Regizorul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
aceasta, teatrul scapă de sub controlul rațiunii imediate (a logicii primare) și forțează granițele metafizicii. Viața teatrului viul reprezentației escamotează neajunsurile literarității și evanescența imaginarului. Prin aceasta, îngăduie celui fără chip, grație necesității, să-și arate fața, readucând în joc marile absențe și destine care încă nu s-au împlinit. Realitatea reală (cotidiană, istorică, datată) și realul imaginarului (anisotric, propriu unui timp fără timp, la limita unui dincolo) își dau întâlnire pe tărâmul reprezentării. Astfel, teatrul satisface regulile de-creației, la care
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
patima sa de răzbunare, căutând febril soluții punitive și disprețuind rece pe orice poate sau și-ar dori să o ajute. Patimă... Ion nebunul în interpretarea lui Florin Zamfirescu aduce cu sine o liniște ciudată, aparentă. Oscilând între prezență și absență, privirea sa fixă trece prin oameni, în căutarea unui "dincolo" obsesiv, cumplit, doar de el cunoscut. La aflarea adevăratului vinovat, are o izbucnire explozivă, când revine, parcă, în lumea reală, vrând să pedepsească după faptă. Deși liber, vinovatul Dragomir interpretat
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
gest? Despre munca de Sisif ce urmează? Despre nevoia de Dumnezeu, Creatorul, cel care îi îngăduie creația. Zidirea. Pentru mine, arta este în primul rând emoție. Iubind, scriind cu emoție, metatextul poate accede la condiția de artă. Cred că în absența iubirii, a emoției, gestul critic și demersul analitic sunt în van. Și-atunci, mă întreb, de dragul retoricii, de ce s-or fi mirat colegii mei că mi-am susținut teza de doctorat cu lacrimi pe obraz? Aceleași lacrimi ca de fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
averea și norocul durează etern dincolo de limitele obișnuite ale vieții individuale. Prin urmare, indiferența în acest înțeles are un conținut moral și nu se confundă cu nepăsarea psihologică ordinară, cu lipsa de interes pentru ceilalți din motive pur egoiste, cu absența sentimentului de solidaritate față de semenii aflați în nevoie, cu suprimarea milei față de cel sau cea în suferință, sau cu lipsa de grijă față de cei neajutorați sau dezavantajați de soartă. De altfel, Marc Aurelian, în Către sine, n-a obosit să
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]