KorAP: Find »[drukola/base=aliat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...442 443 444 ...480 >

11,999 matches

Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853

regim față de Imperiul Otoman, inaugurată de "revoluția diplomatică" din anul 1756, care a avut ca efect subminarea autorității Franței în problema orientala, ca urmare a renunțării la politica activă în Orientul European. Ceea ce a înlesnit consolidarea pozițiilor în zona ale aliaților săi, în teorie, dobândiți în anul 1756, dar adversari ireconciliabili, în practică politică, anume cele ale Austriei, dar, mai ales, ale Rusiei. Ca urmare, principalul obiectiv pe care și l-a propus diplomația revoluției l-a constituit evitarea pericolului că

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
English Consulate în the Romanian Principalities (1803) and its Activity until 1807, în "Revue Roumain d'Etudes Internationales", Ve Année (11), Bucarest, 1971, p. 183-184. cea de a doua Coaliție antifranceză, constituită în primăvara anului 1799, așa cum doreau noii săi aliați Rusia și Anglia ci și-a limitat participarea la războiul acestora împotriva Franței, doar la recuperarea Egiptului. De altfel, gravele disensiuni declanșate în toamna anului 1799 între membrii fondatori ai Coaliției Austria, Marea Britanie și Rusia au făcut inutile demersurile vizând

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
angaja, între altele, să medieze și pacea Franței cu Imperiul Otoman, deoarece intermediase, deja, încheierea preliminariilor, cu o zi mai înainte, adică la 9 octombrie. Concomitent, s-au creat și condițiile pentru încheierea păcii generale în Europa, între Franța și aliații săi, pe de o parte, și Marea Britanie și aliații acesteia, pe de alta. Astfel că, la 27 martie 1802, pacea parafata la Amiens punea capăt războiul dintre Franța și cea de a doua Coaliție antifranceză 32. În tratatul de pace

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
Imperiul Otoman, deoarece intermediase, deja, încheierea preliminariilor, cu o zi mai înainte, adică la 9 octombrie. Concomitent, s-au creat și condițiile pentru încheierea păcii generale în Europa, între Franța și aliații săi, pe de o parte, și Marea Britanie și aliații acesteia, pe de alta. Astfel că, la 27 martie 1802, pacea parafata la Amiens punea capăt războiul dintre Franța și cea de a doua Coaliție antifranceză 32. În tratatul de pace de la Amiens au fost incluse, însă, și două articole

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea o astfel de politică nu mai putea afla, însă, nici un punct de sprijin în realitățile continentale și zonale. Revoluția franceză a modificat, în mod fundamental, structura sistemului politic european, în sensul că vechii aliați au devenit dușmani ireconciliabili, iar "dușmanii de moștenire", aliați conjuncturali. În această categorie se află chiar Austria, în primă ipostază față de Franța, în cea de a doua față de Prusia 115. În acel context, gravele și repetatele înfrângeri suferite de Austria

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
de politică nu mai putea afla, însă, nici un punct de sprijin în realitățile continentale și zonale. Revoluția franceză a modificat, în mod fundamental, structura sistemului politic european, în sensul că vechii aliați au devenit dușmani ireconciliabili, iar "dușmanii de moștenire", aliați conjuncturali. În această categorie se află chiar Austria, în primă ipostază față de Franța, în cea de a doua față de Prusia 115. În acel context, gravele și repetatele înfrângeri suferite de Austria din partea armatelor franceze au scos-o din competiția pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
Plan for a Concert of Europe, 1797-1799, în "The Journal of Modern History", September 1962, Vol. XXXIV, No. 3, The University of Chicago Press, p. 284. Lille a lăsat Marea Britanie singură în război cu Franța și fără perspectiva găsirii altor aliați, în scopul constituirii altei coaliții antifranceze. Ca urmare, după încetarea existenței primei Coaliții și până la constituirea celei de a doua, în primăvara anului 1799, lordul Grenville, secretarul Foreign Office-uli, a desfășurat o susținută activitate diplomatică, în scopul creării unei quadruple

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
Austriei în coaliția împotriva Franței, alături de Marea Britanie și de Rusia 176. Pe de altă parte, Poartă își limitase obiectivele participării la alianța antifranceză, doar la eliberarea Egiptului de sub ocupația franceză și, în plus, nu purta războiul cu energia dorită de aliați, ceea ce dă naștere la numeroase proteste din partea acestora care obiectau "contre leș lenteurs du Gouvernement (Poartă Otomană n. Ven.C.), son inepție, son indolence et le mauvais choix de Șes Généraux"177. În sfârșit, eșecul diplomației engleze de a crea

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
antifranceză a fost constituită în primăvara anului 1799, în urma aderării Austriei, alături de Anglia și Rusia. Deși armatele austriece și cele ruse au repurtat o serie de victorii împotriva celor franceze, coaliția avea să se destrame, totuși, datorită dezacordurilor ivite între aliați, în urma înfrângerilor suferite de armatele lor, în fața celor franceze, în toamna anului 1799 în Olanda și în Elveția, îndeosebi, datorită prestațiilor lamentabile ale celei austriece, comandata de arhiducele Carol. Ca urmare, tarul Paul I care, în plus, suspectă Austria că

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
1801, la 17 iunie același an a fost semnată o convenție ruso-engleză care normaliză raporturile dintre cele două state și reglementa regimul juridic al vaselor statelor neutre, cu precădere ale Suediei și ale Danemarcei. Astfel că Panin putea să prezinte aliaților Rusiei convenția cu Anglia ca fiind în egală măsură și în favoarea lor, de vreme ce cea de a doua acceptase, desi într-o formă modificată, convenția Neutralității Armate, încheiată la 16 decembrie 180012. Convenția anglo-rusă din 17 iunie 1801 avea, însă, si

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
în defavoarea Rusiei, în comparație cu cea creată după Austerlitz. Pentru a salva cât mai mult cu putință din ceea ce ar fi putut să piardă în domeniul intereselor sale în Centrul, Nordul și în Orientul Europei, Rusia a trebuit să abandoneze doi dintre aliații care nu o părăsiseră după Austerlitz, așa cum procedase Austria. Este vorba de Marea Britanie și de Suedia. Și una și cealaltă erau luate în considerare, din această perspectivă, încă de primul articol al Tratatului de alianță ofensiva și defensivă dintre Franța

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
Cu toate acestea, în realitate, raporturile ruso-franceze rămâneau grevate de obiectivele politice urmărite de cele două mari imperii pe Continent. Dacă Napoleon era stăpânit de temerea că Rusia s-ar fi putut sustrage sistemului său continental, Alexandru îl bănuia pe "aliatul" sau că-i submina, pe de o parte, politica să orientala 116, iar pe de alta, ca urmărea să favorizeze 111 "La Russie est et restera amie de l'Angleterre et notre guerre avec ce pays contrarie ici tout le

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
caracterul sau impulsiv: i-a confiscat toate bunurile deținute de acesta în Franța 122. În schimb, pentru Rusia, mutația operată de Bernadotte în politica externă a Suediei a constituit un semnal încurajator, în sensul că va avea în el un aliat, "der es în seinen Absichten unterstützen werde" (s. Ven.C.)123. Până a se ajunge la acea colaborare, dorită de Rusia, Bernadotte avea, însă, de rezolvat o problemă foarte delicată, si anume să-i convingă pe suedezi să accepte acea

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
altfel, în cele din urmă, prăbușirea Imperiului lui Napoleon I140. Concomitent, s-au diminuat și perspectivele de a realiza principalul obiectiv al politicii sale externe, adică anexarea Norvegiei la Suedia, datorită sporirii influenței Austriei, Marii Britanii și a Prusiei în Consiliul Aliaților. După bătălia de la Leipzig, din 16-19 octombrie 1813, Carl Johan a reluat ofensiva militară și diplomatică 141, fiind sprijinit și de tar. În opinia acestuia, decizia prințului moștenitor de a ceda Danemarcei, în schimbul Norvegiei, Pomerania Suedeză, era un "sacrificiu" prea

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
el afirmă că, în cazul în care ar fi fost reconstituita, Polonia avea nevoie "d'alliés voisins du côté du Midi"184. În acea zonă se aflau, însă, turcii care, datorită "dezorganizării" lor, nu puteau fi luați în considerare că aliați ai polonezilor și cu atât mai puțin ca adversari redutabili ai Rusiei. Poartă Otomană putea, totuși, să-și respecte calitatea de aliata a Poloniei, așa cum fusese întotdeauna în trecut, doar dacă reușea să restabilească ordinea și liniștea în Imperiu. El

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
al demonstrației sale, autorul s-a făcut interpretul vechii concepții poloneze, potrivit căreia Polonia și Principatele Române nu se aflau pe aceeași parte a "baricadei", în problema orientala, deoarece cele din urmă se găseau în tabăra adversarilor Franței și a aliaților săi, între care se numără, firește, si Polonia 192. Polonia putea redeveni, așadar, subiect al relațiilor politice internaționale și, pe cale de consecință, un factor activ al problemei orientale, al cărei rol s-ar fi concretizat îndeosebi prin secondarea politicii franceze

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
să decidă soarta Continentului, potrivit propriilor lor interese, clasificând statele acestuia în "countries of the second and third rank" (s. Ven.C.)286. Nouă "ordine europeană" urma a fi definitivată în cadrul Congresului de pace de la Viena și Anglia, ca și aliații săi, "saw the Norwegian question în a European context"287. De aceea, tentativă de insurecție împotriva Suediei, făcută de regele Frederic al VI-lea, în Norvegia, în primăvara anului 1814, a fost considerată ca fiind îndreptată împotriva puterilor aliate și

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
context"287. De aceea, tentativă de insurecție împotriva Suediei, făcută de regele Frederic al VI-lea, în Norvegia, în primăvara anului 1814, a fost considerată ca fiind îndreptată împotriva puterilor aliate și că o insubordonare a regelui danez atât față de aliați, cât și față de tratatele existente la acea dată vizând problemă norvegiană. Ca urmare, la 21 iulie 1814 i s-a cerut regelui Cristian Frederic al VI-lea să abdice că rege al Norvegiei și s-o predea, fără 283 Ibidem

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
Ven.C.) (cf., ibidem, p. 466). 316 Lars Tangeraas, op. cît., p. 204. politica în această problemă, în sensul că a optat pentru cedarea Norvegiei către Suedia. Astfel că, la 9 aprilie 1813, Castlereagh a invitat Austria să se alăture aliaților, însușindu-și decizia acestora 317. Decizie care nu a fost pe placul tuturor cercurilor politice și diplomatice austriece. Nemulțumirea acestora față de decizia în discuție a fost exprimată, si inca într-o manieră lipsită de orice precauție diplomatică de generalul Kobler

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
conexiune cu cele decurgând din problemă orientala, articolul 12 al Convenției de la Bartenstein garanta independența și integritatea Imperiului Otoman 345. Era, deci, o nouă măsură menită să împiedice tranșarea acestei probleme de către Napoleon, în favoarea exclusivă a Franței și, eventual, a aliaților ei. În spiritul ei, Convenția de la Bartenstein era, însă, și dovada existenței unor puncte sensibile în relațiile Prusiei cu Rusia, îndeosebi în problema poloneză. Căci, așa cum s-a remarcat, "îl n'y a pas un moț de la Pologne, dans un

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
din 8 februarie 1791, în loc. cît., fond cît. încheierea unui tratat de subsidii care i-ar fi înlesnit, totodată, și posibilitatea de a reface flotă, distrusă în timpul războiului cu Rusia, precum și finanțele țării 8. Robert Liston era de părere că aliații trebuiau să-i acorde subsidiile solicitate, deoarece, în caz contrar, "I am afraid we shell repent it a year hence, aș we now repent not having prevented the Separate peace of Verele" (s. Ven.C.)9. Aliații au declinat, totuși

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
de părere că aliații trebuiau să-i acorde subsidiile solicitate, deoarece, în caz contrar, "I am afraid we shell repent it a year hence, aș we now repent not having prevented the Separate peace of Verele" (s. Ven.C.)9. Aliații au declinat, totuși, aceasta sugestie 10. Declanșarea revoluției franceze a favorizat, însă, eforturile diplomației ruse de a menține Suedia departe de orice alianță îndreptată împotriva ei. Dușman declarat al revoluției franceze, Gustav al III-lea a dorit să se plaseze

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
Orientul European și să lase câmp liber de acțiune Suediei în spațiul baltic. Iată pentru ce, încă în primul capitol al Memoriului sau, Rusia era subînțeleasa ca fiind vecinul "predominat" și "periculos" al Imperiului Otoman. În schimb, el avea și "aliați naturali", între care, pe locul întâi se plasă, firește, Suedia, datorită poziției sale geostrategice. Deoarece, era "voisine de la Russie, son ennemie naturelle, se méfiant constamment d'elle, et ayant de torts à venger, et d'anciens haines à satisfaire" (s.

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
locul întâi se plasă, firește, Suedia, datorită poziției sale geostrategice. Deoarece, era "voisine de la Russie, son ennemie naturelle, se méfiant constamment d'elle, et ayant de torts à venger, et d'anciens haines à satisfaire" (s. Ven.C.)61. Următorul "aliat natural" al Porții era, tot din motive geostrategice, Polonia 62. Un alt "aliat natural" era considerată Prusia, iar argumentele invocate de Mouradgea d'Ohsson în baza cărora își justifică acel calificativ dovedesc că diplomatul suedez era familiarizat cu poziția specifică

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
de la Russie, son ennemie naturelle, se méfiant constamment d'elle, et ayant de torts à venger, et d'anciens haines à satisfaire" (s. Ven.C.)61. Următorul "aliat natural" al Porții era, tot din motive geostrategice, Polonia 62. Un alt "aliat natural" era considerată Prusia, iar argumentele invocate de Mouradgea d'Ohsson în baza cărora își justifică acel calificativ dovedesc că diplomatul suedez era familiarizat cu poziția specifică a acelui stat în sistemul politic european, dar și în problema orientala. În

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]