24,313 matches
-
nu comportă strămutare, ceea ce trimite la un deficit spațial al transferului [cititorului dinspre hipertext către hipotext]. În compensație, intertextualitatea produce efectul de spațializare a timpului. Lectura tabulară descrie un zig-zag în desenul căruia transpare spirala blocului temporal. Astfel este îndepărtată amenințarea deficitului spațial al deplasării intertextuale: prin spațializarea timpului. S-ar putea ca spațiul și timpul din construcția prozastică eminesciană să nu fie decât false localizări. Pe urmele Ioanei Em. Petrescu, suntem ispitiți să considerăm că realitatea în care se mișcă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mai degrabă necomplicat al psiholgiilor literare iacobite). Sînt înscenate ucideri ale familiei ducesei (cu păpuși de ceară), se orga-nizeză spectacole delirante, cu circari nebuni, angajați numai pentru a crea haos în castel, în sfîrșit, se practică un șir lung de amenințări cu moartea care, treptat, împing victima către indiferență totală. Într-un tîrziu, această "tortură cu artă" se încheie cu asasinarea inevitabilă a femeii (prin sugrumare). Bosola, vechiul intrigant, decepționat de ipocrizia Ducilor, se transformă subit (episodul lasă mai curînd impresia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
el și Cereno, căpitanul american intuiește că la mijloc ar putea fi ceva necurat (mai ales după ce, bărbierindu-l pe Don Benito, Babo a lăsat briciul să alunece încet pe jugulara stăpînului său, în butaforia vagă, dar morbidă, a unei amenințări enigmatice). Ca atare, el simulează părăsirea vasului chilian, oferind totuși, într-o sugestie destul de evidentă, căpitanului sud-american ocazia de a sari în barca sa pentru vînat balene. Cereno nu ezită și, deși rănit de Babo pe neașteptate, ajunge alături de oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
secretară, acum bolnavă grav (suferă de tulburări emoționale și mintale), posibil pe fondul unei traume sentimentale. Sedusă în trecut (pentru o noapte), abandonată și, mai apoi, concediată brutal de șeful ei, afaceristul vorace Blake, femeia hotărăște să se răzbune. Sub amenințarea unui pistol, îl răpește pe bărbat, în trenul cu care acesta se întorcea acasă, și, într-un tîrziu, îl forțează să se întindă pe pavajul murdar al unei străduțe izolate din oraș. Umilirea lui Blake, consideră ea, îi redă "libertatea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
traver sînd scena epică doar pentru a da culoare "visului" prota gonistului-povestitor!) conturează o lume a libertății personale (a lui Miller însuși: totul, în roman, susține, de altfel, "ideea" fericirii necondiționate, generate de gestul evadării!), subiectivînd cadrul textual pînă la amenințarea propriu-zisă a identității romanești a volumului. Nu cred că s-ar greși prea mult dacă s-ar afirma despre Primăvara ... că inaugurează o tradiție în Europa (iată, alături de T.S. Eliot, Henry James și Ezra Pound, Henry Miller ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
exercitare a relațiilor de putere: "Maestrul posedă forța psihologică, socială și fizică. El poate să răsplătească și să pedepsească, să excludă și să promoveze. Autoritatea sa e instituțională sau charismatică, ori de ambele feluri. Ea este întărită prin promisiuni sau amenințări. Cunoștințele /.../ sînt forme de putere" (p.12). Virtutea didactică se obține totuși numai prin forța exemplului și, ca atare, histrionismul rămîne o componentă fundamentală a profesoratului. Doxa sugerează, concomi tent, sofisticare și enigmă. Explicitarea ei descrie, prin urmare, un proces
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a mutat/ De pe vechiul pridvor./ O țară e făcută și din păsări,/ Cum o biserică e făcută/ Și din viața de apoi". (O țară e făcută și din păsări) Plecarea păsărilor, cauzată de venirea toamnei, de instalarea frigului și de amenințarea iminentă a iernii este deconstrucție, adică demolare a oricărei speranțe, în timp ce venirea lor este reconstrucție ("Recunoscătoare/ Streașinei că nu s-a mutat"). Deținătoare ale motivului central al iernii sunt poemele: Iarna stelele, Ninge cu dușmănie, Ca și cum luna. Iarna și zăpada
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu fenomene adânc generatoare de incertitudine și insecuritate: alături de țări și regiuni bogate sunt altele În care oamenii mor de foame la nivel de masă; pe lângă țări cu stabilitate politică sunt unele În care luptele interne fac mii de victime; amenințările fundamentaliste ca și spectrul naționalismului exacerbat accentuează factorii de risc până la limita acceptabilului. Nici domeniul economic sau cel al științei și tehnicii nu ne transmit semnale mai Încurajatoare prin intervențiile necumpătate asupra naturii și viului, cu efecte dintre cele mai
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
organizațiilor economice bazate pe cunoaștere sunt impredictibile. De aceea, o evaluare a activității lor În termeni morali este mai necesară decât oricând. În domeniul eticilor „aplicate” este recunoscută ideea că, din lumea afacerilor - via mediul politic - vin cele mai serioase amenințări pentru prezentul, dar, mai ales, pentru viitorul omenirii. Dacă firmele nu-și asumă responsabilități, considerabil sporite, În procesul de tranzitare spre o organizație bazată pe cunoaștere, care amplifică riscurile cărora umanitatea, global, trebuie să le facă față, atunci poate fi
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
acesteia pentru a deveni social suportabilă, tot În schimbarea și controlarea acestor Împrejurări trebuie căutate. În sfârșit, o provocare este și găsirea mijloacelor de a ține manifestările violenței sub control Într-o lume care astăzi este nevoită să trăiască sub amenințarea dispariției sale ca specie. Asistăm În prezent la o mutație mai mult decât dramatică În afirmarea condiției noastre umane: din momentul În care prima bombă atomică a eclipsat soarele deasupra Hiroșimei, omenirea, global, se află În pericol de a se
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
ontologia fundamentală” (Entre nous. Essais sur les penser - à - l’autre, Grasset, Paris, 1991.Ă pentru el.” Lumea de astăzi nu este o lume sigură iar viitorul civilizației omenești, cu atât mai puțin. Promisiunile tehnicii moderne s-au Întors În amenințări asupra lumii umane, asupra destinului umanității ca Întreg. Amenințările nu sunt numai fizice ci și psihice: „ucenicul vrăjitor” se găsește Încă În exercițiul irezistibil al acestei puteri dăruite de știință, care riscă să-i modifice și structurile mentale - o manie
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
l’autre, Grasset, Paris, 1991.Ă pentru el.” Lumea de astăzi nu este o lume sigură iar viitorul civilizației omenești, cu atât mai puțin. Promisiunile tehnicii moderne s-au Întors În amenințări asupra lumii umane, asupra destinului umanității ca Întreg. Amenințările nu sunt numai fizice ci și psihice: „ucenicul vrăjitor” se găsește Încă În exercițiul irezistibil al acestei puteri dăruite de știință, care riscă să-i modifice și structurile mentale - o manie a grandorii, de exemplu - ca și cele comportamentale - o
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
fața unei urgențe deosebite: edificarea unei etice pentru era tehnologică. Este o urgență de a o edifica acum pentru că, mai mult ca niciodată, viitorul se construiește În prezent sau este, mai mult ca oricând, amenințat de prezent. Tocmai conștiința acestei amenințări, anticiparea pericolelor, poate pune bazele unei „euristici a fricii” și poate Întemeia o etică pe principiul responsabilității. O asemenea etică nu se mai poate sprijini pe imperativul kantian, care ordonă fără condiționări, recurgând chiar la unele compromisuri acceptabile În scopul
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
este În imposibilitate de a se sustrage responsabilității, de a se opri din drum: „Infinitul nu este dat decât perspectivei morale; nu este cunoscut, el este În societate cu noi.” Infinitul nu mă oprește ca o forță, nici ca o amenințare, ci ca o investitură de libertate ce constituie Însăși viața morală. Nu Infinitul, la Lévinas are și sensul de ideal moral, dar și sensul de Dumnezeu. IV. Pentru o etică a responsabilității „Condamnarea” la responsabilitate suntem condamnați la libertate - cum
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
cărui etape sunt tot atâtea interpretări, inițial greșite, apoi tot mai apropiate de adevăr. Însă interpretarea finală nu poate fi atinsă fără a ancora mai întâi în reprezentarea greșită a realului și nu presupune eliminarea completă a greșelii. Preocupat de amenințarea haosului, a absurdului și a neînțelesului, eroul blecherian propune interpretări ale semnelor din jur, prin care își reafirmă încrederea în aflarea unui sens. Ne vom opri asupra locurilor în care Blecher ilustrează tema interpretării, cel mai adesea folosindu-se de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
o justificare morală. În câteva basme române apare motivul dracului/strigoiului care îl amenință pe cel de care a fost văzut să nu spună nimănui ce a văzut și ce a auzit. Pe această semnificativă tăcere se întemeiază puterea diavolului. Amenințarea e repetată până când eroul rostește în auzul tuturor ce a văzut și ce a auzit: atunci abia, simbolic, demonul moare. În aceeași logică, Necuratul nu se apropie de casa în care se spun povești (cu/despre el). A deconspira, a
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
are căderea să impună nici un fel de decizie celor aflați în conflict. E nevoie de unanimitate: părțile trebuie să cadă de acord, mai ales asupra daunelor. La ce servește atunci "șeful cu pielea de leopard"? Ce valoare au exortațiile sale, amenințările pe care le proferează? E un "expert în ritual", explică Evans-Pritchard: "Tragem concluzia că blestemul șefului nu reprezintă în sine o sancțiune adevărată, ci o operație convențională și ritualică pe care o cunosc cu toții dinainte și de care țin seama
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
reprezintă în sine o sancțiune adevărată, ci o operație convențională și ritualică pe care o cunosc cu toții dinainte și de care țin seama. Oamenii pe care șeful e gata să-i blesteme sunt cei care îl fac să-și profereze amenințările. E ca un joc ale cărui reguli și momente succesive sunt cunoscute de toți: momentul de a se potoli, momentul de a fi tare pe poziții, momentul de a ceda în cele din urmă etc.". "Șeful cu pielea de leopard
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
un loc al său. E un tip de lume extrem de ordonată: fiecare om și fiecare lucru au locul lor bine stabilit și fiecare om, fiecare lucru trebuie să rămînă la locul lui. Pentru Kogi, Guayaki și Nueri schimbarea este o amenințare radicală. Acest tip de lume se organizează pentru a împiedica schimbarea, pentru a o face imposibilă: imposibil să nu faci precum strămoșii, așa cum Legea o proclamă, cum vrea Tradiția. Timpul în care trăiesc ei pare, pentru noi, oprit. Pentru că Legea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
pe săturate (s-a calculat că, de exemplu, în grupurile de aborigeni australieni, un individ consumă în medie 2150 de calorii pe zi). În afara unor situații excepționale provocate de catastrofe naturale (secetă ieșită din comun, uragane devastatoare) nu trăiesc sub amenințarea foametei. Iată cîteva observații frecvente în carnetele călătorilor care au parcurs Australia în jurul anului 1840: "În general, indigenii trăiesc bine; în unele regiuni hrana poate să lipsească în anumite perioade ale anului, de aceea regiunea este abandonată pentru un timp
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
materiale de existență, oricare ar fi ele? Dacă acest imposibil s-ar risipi, lumea nu s-ar prăbuși, precum castelul ridicat din cărțile de joc? Pentru lumea modernă, un om satisfăcut nu este anormal, nebun? Satisfacția sa nu este o amenințare la adresa ei? Să fii satisfăcut din punct de vedere material înseamnă să nu te supui lumii moderne, să o condamni. Cum reușește lumea noastră să facă imposibilă satisfacția materială care ar condamna-o la moarte? Întreprinderea este cea mai performantă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
care îi onorează pe cei care l-au ucis pe oligarhul numit Phrynichos. Omului grec de care ne interesăm aici îi este teamă mai ales de două posibile: sclavia și tirania. În această lume a războiului permanent, sclavia este o amenințare constantă. O societate fără sclavi este imposibilă pentru omul grec. Trebuie deci să fii mai puternic decît dușmanii. Învingători în războaiele medice (490 și 480 î.Hr.), grecii evită cea mai mare nenorocire în ochii lor: să devină sclavii perșilor. A
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
milioane de ani). Astrofizicienii au descoperit, în plus, existența unor fenomene haotice, imprevizibile, în traiectoriile planetelor și astrelor. E vorba însă de fenomene cu mare grad de improbabilitate, insistă oamenii de știință: Putem dormi liniștiți sub un cer plin de amenințări? Statisticile arată că da97." Unul din reflexele spiritului modern este de a transforma improbabilul în imposibil. Un eveniment chiar foarte improbabil fiind un eveniment posibil, ar trebui să admitem că această credință a aztecilor și, deci, angoasa lor sunt mai
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nici o utopie care să mobilizeze spiritele. Imposibil să-ți imaginezi o lume care să merite efortul. Acest imposibil care orbește nu dovedește, oare, caracterul definitiv al lumii moderne? Să gîndești că o altă lume, mai bună, este posibilă, e o amenințare la adresa propriei lumi. Așa cum explică Fukuyama, lumea modernă nu se simte deloc în pericol. Ea se crede definitivă, eternă. În același timp, omul modern nu poate să nu-și pună problema foarte modernă de altfel a revoluției. Dacă astăzi ea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ar fi cîntărit greu asupra unui Occident abandonat, fără scăpare, claselor dominante care n-ar fi pregetat să se autoproclame interpreții acestei atotputernicii divine. Sau pelagianismul 6 triumfător ar fi instaurat supremația liberului arbitru și atunci lumea, pradă unei asemenea amenințări, s-ar fi distrus prin anarhie. Vedem însă că Occidentul nu avea de ales (...) Construită ca să aștepte sfîrșitul lumii, societatea Evului Mediu și-a creat, fără să-și dea seama, structurile specifice pentru a găzdui, la momentul oportun, dezvoltarea umanității
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]