12,743 matches
-
că greierii din bulgări pleacă-n țară,/ ca să te caute-n mirările de mâine.", Filigran romantic), implicând uneori, pur și simplu, o invocație sau un dialog imaginar, alteori o trăire prin intermediul Ei, fie prin folosirea persoanei I, caz în care eul poetic preia masca lirică a femeii care se descoperă. Nu doar în poezia crudă, a existenței respingătoare se apropie de Arghezi, ci și în aceste descrieri ale femininului care se contopește cu natura: "Aveam culoarea nopții și miroseam a luna
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nu vom avea niciodată o copie fidelă a realității. Tocmai pentru că poezia estetizase, până la acel moment, urâtul existenței, poeții aceștia se distanțează de lumea reflectată și o recompun spasmodic din memorie. La Geo Dumitrescu, poezia se constituie ca fals dialog, eul poetic suferă un proces de disociere, totul se conturează în jurul unui tu virtual, transformat într-un adevărat obiect al observației, al analizei lirice. Pus la microscop, acesta își dezvăluie structura violent dizarmonică. Ceea ce este o imagine ideală, la o privire
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
existență care refuză să se supună legilor esteticii clasice. Poezia nu încetează astfel să fie subiectivă, nici să fie expresia căutărilor, a introspecției ori a intuirii lumii ideilor, dar formula prin care se încearcă redarea lor, reflectând modul în care eul poetic relaționează cu existența, se modifică. Ancorarea în cotidian nu se face prin refuzul unui stil metaforic. Ceea ce pare a fi o demetaforizare a limbajului poetic (opoziție vădită față de modernismul interbelic) este, în realitate, o schimbare a felului în care
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
încercarea de a transpune irealul, de fapt, universul interior, în real) și cei care afirmă ezitarea, de fapt, incertitudinea, posibilitatea. Astfel se prezintă "bila adversarului/ care are întotdeauna un punct negru" (s.n.), există o întărire a acestor adevăruri pe care eul poetic le transpune artistic: "dar nu-i de ajuns/ să ciocnești bila celuilalt". Eșecul e anunțat și el însă sub semnul probabilității "nu lovi tare, prea tare: bilele/ pot sări de pe masă și vei pierde doi timpi/ și poate o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ca Dar eu spun mereu. Căutătorul de ideal înțelege că adevărul absolut se situează la limita înțelegerii umane, poate fi intuit, dar nu cunoscut. E un discurs despre imposibilitatea de a reda, la nivel lingvistic, esența lumii sau a propriului eu: "și discutam, și ziceam, și vorbeam/ și eu ziceam dacă, tu spuneai poate,/ și el zicea cât de cât". Structurile disjunctive (" Și-apoi/ a mai zis cineva ceva, un cuvânt tremurat,/ ori un cuvânt obligatoriu, mâine, ori pâine, sau așa ceva
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în general,/ două picioare, două mâini,/ câte doi ochi și o singură frunte -/ și altceva nu mai știu./ Știu că oamenii se-nmulțesc,/ în general,/ prin iubire, doi câte doi -/ și altceva nu mai știu nimic". Fronda se realizează subtil, eul poetic refuză să-și asume un rol mesianic ori să pozeze în ipostaza geniului care e deasupra tuturor, integrându-se în masa ancorată în realitatea vizibilă, delimitându-se astfel de o poezie pronunțat idealistă. Totodată se subminează și acest tip
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care se realizează un dialog cu "specia" inscripțiilor, e o scrisoare deschisă către un "tu" nedefinit, o scrisoare adresată generației sale, lipsește însă îndoiala argheziană, dacă acolo mai era loc de speranță, dacă oricât de pustiit și abandonat se simțea eul poetic mai avea puterea să caute un răspuns sau să ceară ajutor, protecție chiar și atunci când înaltul refuza implicarea în orice formă de dialog, aici elementele sacralității sunt negate, se refuză autoiluzionarea - "Noi am crezut într-un Dumnezeu excroc, ce
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
angoase. Lipsa de distincții între real și imaginar, ștergerea granițelor permite elementelor angoasante să circule în ambele sensuri. Sunt proiecții ale temerilor personale asupra exteriorului, dar există și o invazie a lumii coșmarești din care se constituie prezentul/ contemporaneitatea asupra eului poetic. Viziunea de la no. 7 este mai mult decât reprezentativă în acest sens. Proporțiile stării de angoasă sunt sugerate prin utilizarea pluralului care generalizează, imposiblitatea de salvare este întărită prin adjectivul participial din incipitul textului care fixează eul poetic, în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
contemporaneitatea asupra eului poetic. Viziunea de la no. 7 este mai mult decât reprezentativă în acest sens. Proporțiile stării de angoasă sunt sugerate prin utilizarea pluralului care generalizează, imposiblitatea de salvare este întărită prin adjectivul participial din incipitul textului care fixează eul poetic, în particular, și omul, în general, într-un etern spațiu sufocant: "Închiși în camere pătrate, presimțim/ din geam în geam, văpaie cu văpaie,/orașul grav cu heleșteie negre/cum urcă-n pat, cum bâjbâie-n odaie.// (...) Să deschidem degetul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
trăirii este accentuat de coloristică (negrul, culoarea morții, a adâncurilor, și roșul, doar sugerat, al focului sau al sângelui) și de năvălirea orașului în spațiul interior. Trotuarul, strada sunt cele două simboluri ale orașului care interferează cu psihicul chinuit al eului poetic. Reprezintă drumul, prin excelență, destinul violent, de neoprit care se impune în fața dorințelor, a aspirațiilor umane. Motivul arderii, al degradării revine în nenumărate texte. Se preferă însă neologicul oxidare (o actualizare a trăirilor, o sugerare a lentorii cu care
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o evadare neosămănătoristă din orașul pierzaniei (deși posibilitatea îndepărtării de acesta este afirmată: "poate că e bine să plecăm din oraș"), ci o ieșire din sine. Camera (pătrată) este o metaforă a sufletului, dar și a convenționalismului care sufocă totul. Eul poetic este ghidul care conduce cititorul prin hățișul acestei lumi lipsite de sens, decăderea societății fiind reliefată și de invitația de a participa la un banchet ciudat: "Vă invit la masa de unde n-o să puteți mânca nimic/ pentru că toate cadavrele
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
reluarea ca într-un refren a exclamației "Ce frumusețe!" Exclamația amintită exprimă o ironie amară, este poate modalitatea cea mai obișnuită, în cazul acestor poeți, de a încerca să accepte "urâtul" existenței și, totodată, cea mai crudă căci presupune un eu poetic deplin conștient de mizeria lumii. Luciditatea extremă care caracterizează discursul liric al acestor poeți se reflectă nu numai în tematica abordată, ci și în modul în care textele lor dialoghează cu lumea și cu literatura, în modul în care
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Luciditatea extremă care caracterizează discursul liric al acestor poeți se reflectă nu numai în tematica abordată, ci și în modul în care textele lor dialoghează cu lumea și cu literatura, în modul în care distrug mituri, în modul în care eul poetic tratează ironic cele mai sensibile subiecte, răstoarnă orizontul de așteptare și îl invită pe cititor într-un muzeu lipsit de viață (de fapt o proiecție, lipsită de iluzii, a lumii). 3. Modalități de structurare a discursului liric De foarte
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
stup/ frunza de mai târziu ce se zbate;/ ziua peste turnuri albă venea,/ albă cum sunt caii învingătorilor,/ cum sunt oasele pumnului răsfirate." (Ziua frumoasă). Să reamintim și poemul lui Geo Dumitrescu, Biliard, care sugera transformarea întregii lumi și a eului creator într-un joc. Poezia este text fabricat, ne amintesc albatrosiștii, ceea ce presupune existența unui păpușar după dorința căruia se ordonează piesa de teatru. Tehnicile anunță literatura postmodernă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Se utilizează, într-
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
posibilă, ci pentru că intenția este vădit aceea de a sugera o astfel de coincidență a contrariilor, înalt-adânc, lumină-întuneric, fapt relevat de variante ale poemului în care asocierea oximoronică este mult mai evidentă: "lasă-mă, insulă albă,/ în marea ta neagră"). Eul poetic se dovedește a fi însă ezitant, există atracția de a se pierde, de a se dizolva în acest univers, dar și tentația de a-și asuma statutul unei divinități creatoare capabile să sfârâme, să despartă această unitate. Tensiunea lirică
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
un plural al autorității, indicând detașarea de condiția mizeră și contemplarea spectacolului unei peregrinări prin lume din ipostaza oraculară a celui care a înțeles cursul existenței și poate să-i prevadă evoluția. Insistența cu care se pune semnul egal între eul liric și autorul declarat al poemului constituie o prelungire a tehnicilor avangardei care îl scotea astfel în evidență pe cel pe care tradiția recentă a discursului poetic considera că trebuie să rămână o umbră abia ghicită în țesătura versurilor (o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fi asemenea lui Lucifer, ci, mai degrabă, a alege să sondezi inconștientul. Lipsa unui Dumnezeu exterior este compensată prin resuscitarea arhetipului divin prezent în fiecare suflet. Nu se poate nega că o astfel de compensare implică și o inflație a eului care tinde să se identifice cu acest arhetip. Contrariile nu mai sunt opozabile și acest fapt amintește de metafora increatului sau de "spațiul" inconștientului ("Am învăluit lumina/ Și întunericul nu s-a arătat;/ Lumina mea e întuneric/ Dar întunericul e
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
al unei lumi bolnave, care nu cunoaște ieșirea din cenușiul vieții cotidiene. Regăsim aici și ceva din atmosfera bacoviană, din estetica urâtului argheziană, din infuzia de neologisme a avangardei, dar nota de originalitate e puternică. Se produce o distanțare a eului, o extindere a granițelor sufletești într-o tentativă de obiectivare sau de clamare a unei emoții colective. Tragismul devenind tot mai pregnant în acest context. E aproape o formulă consacrată a primelor volume: un eu multiplu, prezent prin revenirea cu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Se produce o distanțare a eului, o extindere a granițelor sufletești într-o tentativă de obiectivare sau de clamare a unei emoții colective. Tragismul devenind tot mai pregnant în acest context. E aproape o formulă consacrată a primelor volume: un eu multiplu, prezent prin revenirea cu insistență asupra persoanei întâi, plural. E un discurs în numele unei generații care își cere dreptul de a-și exprima starea nevrotică cauzată de trăirea cu acuitate a unui prezent așezat sub semnul lipsei de ideal
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
această lirică nu se distanțează doar de cea precedentă, ci reprezintă un moment de criză contrastant chiar cu viitorul poeziei. Utilizarea obsedantă a acestui noi accentuează și caracterul autoritar al discursului, e un nou cult cel pe care îl propune eul liric, cel al unui infern al limbajului ("ne-au sucit sufletele, ne-au secat picioarele", "semănăm soare, culegem vermină", "geografia unor molii cu belciugul la ușă" - Antreul poemului, "rodul, cu smârcul, se-alese" - Oxidare, "oraș ca un câine cu bube
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ca un câine cu bube ieșit dimineața din lăzi" - Cangrenă). Poemele sale se apropie de cele extatice prin modul de transcriere a fluxului trăirilor aflate la limita dintre conștient și inconștient, sunt însă aproape în exclusivitate formate din tresăriri ale eului încarcerat într-un coșmar lăuntric și absolut lipsite de sentimentul de libertate, de beatitudinea care ar trebui să caracterizeze o atare stare. Se încheagă însă prin aceleași mijloace, structuri repetitive, paralelisme sintactice sau semantice, construcții aproape pleonastice sau, dimpotrivă, contradictorii
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tușe îngroșate reliefând senzația de apăsare pe care o generează întâlnirea cu lumea ("Oraș în care putrezește tinerețea pe străzi,/ oraș ca un câine cu bube ieșit dimineața din lăzi,/ orașul-idee, orașul cangrenă, oraș adormit/ mai înainte de cuvântul sfârșit", Cangrenă). Eul poetic simte cu acuitate universul exterior și legătura cu acesta se realizează prin senzații dureroase. Întreaga existență e o luptă cu cenușiul, cu moartea, regăsită, paradoxal, nu ca o amenințare, ci ca parte componentă, cotidiană a vieții lipsite de orice
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
intrării în Ierusalim./ Atât:/ cenușiu, moarte, urât,/ sârme, opac...", Cangrenă). Dacă poezia anterioară apela la simbolurile biblice pentru a exprima neliniștile omului modern, Caraion își contruiește universul literar subliniind tocmai absența lor. Se imaginează poetul în ipostază profetică, cu exacerbarea eului în Caseta cu inimi de fosfor (apropiindu-se astfel de jocul de scenă al lui Dimitrie Stelaru). Se conturează astfel chipul unui nou creator. Discursul liric se dorește a fi o confesiune directă adresată cititorului ("voi sunteți cei dintâi cărora
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
înșelarea orizontului de așteptare. Întâlnim uneori titluri formate din citate celebre, e cazul ultimului poem din volumul Plantații, Vox clamantis in deserto [Vulgata, Isaía 40.3]. Sugestia biblică este refăcută abia pe final, în rest textul este o lamentație a eului, lamentație care apelează la imaginarul tradițional redispunându-l într-un model propriu, caracteristic pentru Tonegaru. Disjuncția cu care se deschide textul "proscris sau fermecat de sirene" indică aceeași ezitare, indecizie care-și pune pecetea asupra acestei poezii. Ambiguitățile fac parte din
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Ambiguitățile fac parte din structura lirică și par a avea menirea de a crea un univers al iluziilor, care se desprinde de real și se învăluie în mister. Disjuncția pare a fi însă falsă, ambele secvențe trimit la faptul că eul se simte însemnat de destin. Ceea ce le diferențiază este numai atitudinea, modul în care sunt percepute. Plăcere și durere, ambele se alătură pentru a-i fixa poziția și atitudinea față de lume. Starea de indecizie este un rezultat probabil al multor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]