12,672 matches
-
Febra aftoasă este o boală infecțioasă de natură virală foarte contagioasă a rumegătoarelor paricopitate, suinelor, apare și la elefanți, șobolani și arici. Cabalinele sau omul pot fi purtători sănătoși de virus. Agentul etiologic al bolii este un virus, lucru atestat pentru
Febră aftoasă () [Corola-website/Science/308816_a_310145]
-
virușii produși, care vor infecta la rândul lor alte celule sănătoase. În comparație cu alți agenți infecțioși, unii cerecetători sunt de părere că este suficient un singur virus (teoretic) pentru a declanșa infecția, ceea ce ar explica gradul mare de contagiozitate a bolii. Febra aftoasă se transmite, în general, prin contact cu secreții și excreții ale animalelor bolnave sau celor purtătoare de virus (cabaline infectate), vehiculate prin haine, alimente, furaje contaminate. Pentru împiedicarea extinderii bolii se iau măsuri de carantină (izolarea tutor exemplarelor suspectate
Febră aftoasă () [Corola-website/Science/308816_a_310145]
-
cu un virus inactivat, folosindu-se ca adjuvant hidroxidul de aluminiu. Dezavantajul acestei metode constă în faptul că animalele purtătoare de virus nu se mai pot deosebi prin metode serologice (determinări de anticorpi) de animalele vaccinate. Se poate spune că febra aftoasă este răspândită pe tot globul, caz excepție fiind Noua Zeelandă, unde până în prezent nu au fost depistate cazuri de boală. În Australia ultimul caz a fost înregistrat în anul 1872. Situația epizootologică (ultimul caz de infecție) pe continentul american: SUA
Febră aftoasă () [Corola-website/Science/308816_a_310145]
-
rare, de anumite medicamente. Meningita poate fi letală din cauza proximității inflamației față de creier și măduva spinării; prin urmare, afecțiunea este clasificată drept urgență medicală. Cele mai frecvente simptome ale meningitei includ: durere de cap și redoare (înțepenirea cefei) asociate cu febră, confuzie sau nivel scăzut de conștiență, vărsături și intoleranță la lumină (fotofobie) sau zgomot (fonofobie). De regulă, copiii prezintă numai simptome nespecifice, cum sunt iritabilitatea și somnolența. Prezența unei erupții cutanate poate indica o anumită cauză a meningitei; de exemplu
Meningită () [Corola-website/Science/308834_a_310163]
-
în aproape 90% din cazurile de meningită bacteriană, urmat de rigiditatea cervicală (incapacitatea de a înclina capul înainte din cauza înțepenirii mușchilor cefei și a tensiunii musculare sporite). În general, prezența concomitentă a următoarelor trei semne este specifică bolii: rigiditate cervicală, febră subită și stare mintală alterată; totuși, cele trei semne nu se manifestă împreună decât în 44-46% din cazurile de meningită bacteriană. Dacă niciunul dintre cele trei semne nu este prezent, probabilitatea de meningită este extrem de redusă. Alte semne asociate frecvent
Meningită () [Corola-website/Science/308834_a_310163]
-
teste este limitată. Totuși, acestea au o specificitate ridicată în cazul meningitei, manifestându-se rareori în alte boli. Un alt test, de accentuare a durerii de cap prin mișcare bruscă, ajută la stabilirea diagnosticului de meningită în cazul persoanelor cu febră și cefalee. Pacientului i se cere să își rotească rapid capul pe plan orizontal; dacă mișcarea nu accentuează durerea de cap, probabilitatea ca acesta să sufere de meningită este scăzută. Meningita provocată de bacteria "Neisseria meningitidis" (cunoscută sub denumirea de
Meningită () [Corola-website/Science/308834_a_310163]
-
transplantul de organe), HIV/SIDA, și pierderea imunității asociată cu înaintarea în vârstă. Este mai puțin frecventă la cei cu sistem imunitar normal dar a apărut prin medicație contaminată. Debutul simptomelor este de obicei treptat, cu dureri de cap și febră prezente cu cel puțin două săptămâni înaintea diagnosticului. Cea mai frecventă formă de meningită fungică este meningita criptococică provocată de "Cryptococcus neoformans". În Africa, se estimează că meningita criptococică este cauza cea mai frecventă a meningitei și reprezintă 20-25% dintre
Meningită () [Corola-website/Science/308834_a_310163]
-
Babic. Din cauză că apele râului nu erau canalizate, într-o noapte a anului 1863 s-a produs o viitură care a inundat casele și curțile de pe mal. Henția s-a salvat înotând spre Dealul Schitu Măgureanu, dar s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și ca urmare a rămas surd pe întreaga sa viață. Din acest motiv, la școală, tânărul artist era scutit de alte materii („ocupațiuni”) în afara celor de specialitate, găsind înțelegerea necesară la conducerea școlii, ca dovadă a talentului său. Din cauza
Sava Henția () [Corola-website/Science/308924_a_310253]
-
1914, devine redactor al prestigioasei reviste literare berlineze "Die Neue Rundschau". Se instalează la Berlin, împreună cu Martha. Declarația de război din august 1914 dă peste cap viața lui Musil. "Războiul s-a prăbușit peste mine ca o boală, ca o febră care o însoțește", spune el. Părăsește Berlinul și este mobilizat în Austria, cu gradul de locotenent. Ia comanda companiei I a batalionului pedestru 24 a armatei teritoriale austro-ungare, cu cantonamentul la Linz. Cere să fie transferat în Galiția, dar este
Robert Musil () [Corola-website/Science/309812_a_311141]
-
prin decizia M.A.I. Nr. 16270 din 11 octombrie 1961, i-a fost stabilit domiciliul obligatoriu în comuna Rubla din regiunea Galați(actualmente,județul Brăila), până în vara anului 1964, momentul eliberării definitive. În vara anului 1961, în timpul unei epidemii de febră tifoidă din lagărul Periprava-Grind, a fost declarat mort la un număr de seară, pentru ca, în dimineața următoare, când era programat sa fie incinerat și aruncat într-o groapă comună, să aibă din nou puls și respirație, ceea ce determină internarea sa
Mihai Stere Derdena () [Corola-website/Science/309892_a_311221]
-
la New York în noiembrie 1910, unde Mahler a intrat într-un sezon aglomerat de concerte și turnee împreună cu Filarmonica. În preajma Crăciunului anului 1910, a început să sufere de dureri de gât care au persistat. Pe 21 februarie 1911, cu o febră de 40 C, Mahler a insistat să îndeplinească un angajament la "Carnegie Hall," cu un program ce a cuprins Uvertura "Oberon" a lui Weber, „Preludiile” de Liszt, Concertul pentru vioară al lui Mendelssohn (cu Frederic Fradkin solist) și Simfonia nr.
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
devenit rapid foarte cunoscut. În Africa de Sud, yohimbina este frecvent utilizată sub diferite forme, cea mai eficientă fiind mestecarea scoarței acestui copac. În Camerun, indigenii au utilizat de secole scoarța de yohimbe ca afrodiziac. De asemenea se utiliza ca tratament pentru febră, boli de inimă, anestezic local și halucinogen. Are efect asupra sistemului nervos simpatic, contrar adrenalinei. Scoarța copacului african Yohimbe este sursa unuia dintre cele mai puternice afrodiziace naturale. În Europa a fost folosită în ultimii 75 de ani pentru a
Yohimbină () [Corola-website/Science/305071_a_306400]
-
un vapor care merge spre San Francisco. În cele din urmă, majoritatea căutătorilor de aur au luat drumul terestru de-a latul Statelor Unite, anume pe Drumul Californiei. Fiecare dintre aceste trasee avea parte de pericolele lui mortale, de la naufragiu la febră tifoidă și holeră. Pentru a satisface nevoile noilor sosiți, vase cu bunuri din toată lumea — porțelan și mătase din China, bere din Scoția — au fost aduse la San Francisco. La sosirea în San Francisco, căpitanilor vaselor le-au dezertat echipajele și
Goana după aur din California () [Corola-website/Science/306155_a_307484]
-
au fost americanii, veniți cu zecile de mii călătorind pe uscat de-a latul continentului și pe mare pe diverse rute de navigație. Australienii și neozeelandezii au aflat vestea de pe navele care transportau ziare hawaiiene, și, cu miile, bolnavi de „febra aurului”, au urcat pe vasele care mergeau în California. Forty-Nineri au venit din America Latină, mai ales din provinciile miniere mexicane de lângă Sonora. Căutători de aur și negustori din Asia, mai ales din China, au început să sosească în 1849, întâi
Goana după aur din California () [Corola-website/Science/306155_a_307484]
-
orașului, în secolul XVIII regiunea este de mai multe ori stăpânită de trupe străine și pustiită de războaie. Orașul devine în 1803 capitala provinciei „Oberhessen” din cadrul principatului „Hessen”. In anii 1824 - 1852 predă la Universitate chimistul Justus Liebig (1803 - 1873). Febra Revoluției din 1848 a cuprins și orașul Gießen un student fiind omorât, un an mai târziu orașul este legat la rețeaua de cale ferată.O dezvoltare economică cu o extindere a orașului are loc în timpul primarului August Bramm (1875-1889), în
Gießen () [Corola-website/Science/306249_a_307578]
-
pot infecta oamenii. Grupul de specii din genul Plasmodium care produc boli la om au fost denumite „paraziți ai malariei”. Aceștia sunt transmiși de femela țânțarului anofel. Paraziții se înmulțesc în globulele roșii din sânge, cauzând simptome cum ar fi febra, anemia, simptome de gripă și, în cazuri severe, coma și moartea. Infectarea poate fi prevenită eliminând posibilitățile de a fi înțepat de țânțari (plase pentru țânțari, substanțe care îi îndepărtează, sau eliminarea bălților și locurilor de dezvoltare a țânțarilor). Din
Malarie () [Corola-website/Science/304737_a_306066]
-
de țânțari prin aplicarea pe haine a substanței dietiltoluamid. Malaria este o boală infecțioasă transmisă de țânțar la oameni și animale, cauzată de protozoare parazitare (un tip de microorganism) unicelular de tipul "Plasmodium". Malaria cauzează simptome ce includ, de obicei febră, oboseală, stări de vomă și dureri de cap. În cazuri grave, aceasta poate cauza piele îngălbenită, convulsii, comă sau deces. Aceste simptome apar, de obicei, la un interval de zece și până la cincisprezece zile din momentul înțepării. La acele persoane
Malarie () [Corola-website/Science/304737_a_306066]
-
denumirea de alveole. De obicei, este provocată de o infecție cu virusuri sau cu bacterii și mai rar, de alte microorganisme, de anumite medicamente și de alte afecțiuni, cum ar fi bolile autoimune. Simptomele tipice includ tuse, durere în piept, febră și respirație grea. Instrumentele de diagnosticare includ radiografia și cultura sputei. Pentru prevenirea anumitor tipuri de pneumonie sunt disponibile vaccinuri. Tratamentul depinde de cauza subiacentă. Pneumonia bacteriană presupusă se tratează cu antibiotice. În cazul în care pneumonia este gravă, persoana
Pneumonie () [Corola-website/Science/304889_a_306218]
-
de supraviețuire. Cu toate acestea, în țările în curs de dezvoltare, precum și în rândul persoanelor foarte în vârstă, foarte tinere sau care suferă de boli cronice, pneumonia rămâne principala cauză de deces. Persoanele cu pneumonie infecțioasă au, deseori, tuse productivă, febră însoțită de frisoane, dispnee, durere în piept, ascuțită sau sub formă de junghiuri, în timpul inspirației profunde, și o rată a respirației crescută. La persoanele în vârstă, confuzia poate fi cel mai important semn. Semnele și simptomele tipice la copiii sub
Pneumonie () [Corola-website/Science/304889_a_306218]
-
dispnee, durere în piept, ascuțită sau sub formă de junghiuri, în timpul inspirației profunde, și o rată a respirației crescută. La persoanele în vârstă, confuzia poate fi cel mai important semn. Semnele și simptomele tipice la copiii sub cinci ani sunt febra, tusea și respirația grea și rapidă. Febra nu este foarte specifică, deoarece apare în multe alte boli comune și poate lipsi la cei care suferă de o boală gravă sau de malnutriție. În plus, tusea lipsește, frecvent, la copiii sub
Pneumonie () [Corola-website/Science/304889_a_306218]
-
formă de junghiuri, în timpul inspirației profunde, și o rată a respirației crescută. La persoanele în vârstă, confuzia poate fi cel mai important semn. Semnele și simptomele tipice la copiii sub cinci ani sunt febra, tusea și respirația grea și rapidă. Febra nu este foarte specifică, deoarece apare în multe alte boli comune și poate lipsi la cei care suferă de o boală gravă sau de malnutriție. În plus, tusea lipsește, frecvent, la copiii sub două luni. Semnele și simptomele mai grave
Pneumonie () [Corola-website/Science/304889_a_306218]
-
pot invada spațiile dintre celule și dintre alveole, unde macrofagele și neutrofilele (celulele albe din sânge cu rol defensiv) încearcă să anihileze bacteriile. De asemenea, neutrofilele eliberează citokine, determinând astfel o activare generală a sistemului imunitar. Acest lucru duce la febră, frisoane și oboseală, întâlnite în pneumonia bacteriană. Neutrofilele, bacteriile și lichidul din vasele de sânge înconjurătoare umplu alveolele, rezultând acumularea ce apare la radiografie. Pneumonia este de regulă diagnosticată pe baza unei combinații de semne fizice și o radiografie toracică
Pneumonie () [Corola-website/Science/304889_a_306218]
-
pentru care există un vaccin eficient. Pneumonia este o boală des întâlnită în istoria omenirii. Simptomele pneumoniei au fost descrise de Hippocrate (c. 460 î.d.H. - 370 î.d.H.):„Peripneumonia și afecțiunile pleurale se recunosc după următoarele semne: dacă prezintă febră acută și dureri în oricare parte sau în ambele părți, tuse când expiră și expectorație de culoare gălbuie sau pală sau subțiată, cu spumă și roșiatică sau dacă prezintă orice alt semn neobișnuit ... Atunci când pneumonia atinge faza culminantă, bolnavul nu
Pneumonie () [Corola-website/Science/304889_a_306218]
-
el.” Hippocrate se referea însă la pneumonie ca la o boală „cunoscută de strămoși”. De asemenea, el relata rezultatele drenajului chirurgical al empiemelor. Maimonides (1135-1204 d.H.) observa: „Principalele simptome care apar la pneumonie și care nu lipsesc niciodată sunt următoarele: febră acută, durere înțepătoare pleurală într-o parte, respirație scurtă și rapidă, puls accelerat și tuse.” Această descriere clinică este destul de asemănătoare celor care se găsesc în manualele moderne și reflectă nivelul cunoștințelor medicale din Evul Mediu până în secolul al XIX
Pneumonie () [Corola-website/Science/304889_a_306218]
-
sufocantă, pe atât de epuizantă, și nisipul care, ridicat în trombă la mari înălțimi, ar fi putut să le distrugă motoarele. Cu toate că au depășit cu bine capcanele Africii și au aterizat la Cairo, Bănciulescu, extenuat de o gripă tropicală, cu febră și delir, n-a reușit să învingă boala și, chinuit și epuizat, s-a stins din viață la 12 aprilie 1935, la vârsta de numai 37 de ani. Corpul său a fost adus în țară și înhumat la Cimitirul Bellu
Gheorghe Bănciulescu () [Corola-website/Science/305678_a_307007]