11,470 matches
-
te cuprind.../ -Hai, să valsăm, iubito, hohotind,/ După al toamnei bocet mortuar.” („Vals de toamnă”) Bacovia o ispitește, o invocă retoric, pentru impresionarea celorlalți, o tranformă în mijloc de șantaj sentimental. în timp ce el s-a deprins cu moartea-n gînd, „iubita” și alții sînt înfricoșați de ea. Autorul Plumbului reprezintă un exemplu interesant de mitridatizare: după doze constante de „gînduri amare”, a devenit imun la ceea ce pe alții îi terorizează. Convingerea sa pare să fie că a trăi e mai dificil
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Plumb de iarnă” a fost publicată în 1914. Cu doi ani înainte Topîrceanu, cinefil împătimit, scrisese sonetul „La cinematograful mut” și făcea, într-un catren, această mărturisire excesivă: „Pe mormînt aș vrea să-mi scrie/ Următorul epitaf:/ «Ăsta-și întîlnea iubita/ Doar la cinematograf!»”. Deși, cu o anumită distanță critică, în același interval de timp, Ion Trivale evoca „mirajul magic al cinematografului”, care dă iluzia înălțării sufletului „la înălțimea morală care e de rigoare”. Ulterior, impresionat de Francesca Bertini în rolul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
doar un fapt divers, ci un proces în desfășurare, lent dar implacabil: descompunerea. Cauza e cunoscută: căldura excesivă, transformată întrun agent al morții. -”Cuptor” (care nu-i străin de „Une charogne” de Baudelaire) se vrea un poem de apărare a „iubitei”. Alarmat de situația apărută în oraș, poetul dă buzna să comunice sinistra veste. Neprotocolar și brutal, constată că-i deja tîrziu: semnul care-l face să creadă aceasta e că sînul „iubitei” „e mai lăsat”. Prin urmare, trebuie acționat urgent
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Baudelaire) se vrea un poem de apărare a „iubitei”. Alarmat de situația apărută în oraș, poetul dă buzna să comunice sinistra veste. Neprotocolar și brutal, constată că-i deja tîrziu: semnul care-l face să creadă aceasta e că sînul „iubitei” „e mai lăsat”. Prin urmare, trebuie acționat urgent. Cum? Descompunerea nu poate fi stopată decît printr-o schimbare radicală de climat: „Toarnă pe covoare parfume tari”! Nu zice „picură”, „stropește” sau „varsă”. „Toarnă” înseamnă o cantitate mare și un gest
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
înseamnă o cantitate mare și un gest impetuos. Iar ca măsură suplimentară de protecție recomandă bandajul cu trandafiri: „Adă roze pe tine să le pun”! De la strofă la strofă, tonul adresării se schimbă: alarmă, compătimire, exasperare. Ce reacții îi provoacă „iubitei” știrea sa, poetul nu spune: e șocată, crede sau se îndoiește? S ar părea că asta face: se îndoiește. Altminteri, accentele lui persuasive („Sunt cîțiva morți în oraș, iubito,”/ „E miros de cadavre, iubito,”/ „Sunt cîțiva morți în oraș, iubito
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
tonul adresării se schimbă: alarmă, compătimire, exasperare. Ce reacții îi provoacă „iubitei” știrea sa, poetul nu spune: e șocată, crede sau se îndoiește? S ar părea că asta face: se îndoiește. Altminteri, accentele lui persuasive („Sunt cîțiva morți în oraș, iubito,”/ „E miros de cadavre, iubito,”/ „Sunt cîțiva morți în oraș, iubito,”) nu și-ar avea rostul. Dacă i-a mai rămas un gram de luciditate, ea ar putea să se întrebe nu cumva toată panica asta e un joc, o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
compătimire, exasperare. Ce reacții îi provoacă „iubitei” știrea sa, poetul nu spune: e șocată, crede sau se îndoiește? S ar părea că asta face: se îndoiește. Altminteri, accentele lui persuasive („Sunt cîțiva morți în oraș, iubito,”/ „E miros de cadavre, iubito,”/ „Sunt cîțiva morți în oraș, iubito,”) nu și-ar avea rostul. Dacă i-a mai rămas un gram de luciditate, ea ar putea să se întrebe nu cumva toată panica asta e un joc, o formă (e drept, ciudată) de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
iubitei” știrea sa, poetul nu spune: e șocată, crede sau se îndoiește? S ar părea că asta face: se îndoiește. Altminteri, accentele lui persuasive („Sunt cîțiva morți în oraș, iubito,”/ „E miros de cadavre, iubito,”/ „Sunt cîțiva morți în oraș, iubito,”) nu și-ar avea rostul. Dacă i-a mai rămas un gram de luciditate, ea ar putea să se întrebe nu cumva toată panica asta e un joc, o formă (e drept, ciudată) de asalt amoros, o încercare de a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mare numărul ratărilor sale. Bacovia debutează ca un tînăr îmbătrînit interior. Să spun, împreună cu un autor de la începutul secolului XX, în loc de explicație, că „totul atîrnă de la vîrsta inimii”? A lui e, de la început, în plină toamnă. De ce? Motivul invocat: absența iubitei, despre care nu știm dacă l-a părăsit, a plecat în altă parte, a murit. Un răspuns ar putea fi chiar „Plumb”, în care - s-ar părea - rescrie, mai bărbătește, aceeași întîmplare, sau alta similară. Oricum, e vorba de o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ireversibilă, inclusiv de propria-i tinerețe. Odată cu asta, tinerețea e închisă în paranteze și aproape uitată. Poeții care au tăria să-i întoarcă spatele sînt extrem de rari. Eminescu, care a debutat tot cu bocet (ce-i drept, nu după o iubită, ci după un profesor), a dezbrăcat destul de repede haina de doliu și n-a redus întregul său trecut la tristul eveniment. Dimpotrivă, rezerva lui de speranță a găsit-o mereu în urmă (v. „Răsai asupra mea...”). Bacovia e însă, dacă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lipsa de rost în viață!” „Decembre” (așa pronunța Bacovia) dă o idee despre gradul de confort la care se ajunsese în mediul burghez romînesc, inclusiv în cel din provincie. Și încă o observație: deoarece o admiră, poetul i se adresează „iubitei” ca unei stăpîne care are cui porunci: „Spune s-aducă jăratec”, „Spune s-aducă și ceaiul”, nu, cu familiaritate, „adă jăratec” și „mai adă și ceaiul”! N-am găsit încă explicația cea mai plauzibilă pentru închircirea, absolut curioasă, care se
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu i-a adus bogăție, ci numai o reputație oscilantă, adică un articol de care multe alte femei s-ar fi dispensat. Conștient de puținul pe care i l-a oferit, avea dreptate să se mire: „Cît de săraci suntem, iubito, cum ai putut să stai cu mine!...” „Ce tot faci?” sînt întrebat. încerc, cu mijloace dintre cele mai simple, - răspund -, să scriu o carte lungă - lungă cît un roman - dar sper, nu plictisitoare, despre Bacovia. Una din „lecțiile” mele din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fragment care seamănă a colaj - din acel cuvînt), nu mai face aceeași impresie. Iată ce spune: „La poet, marea tragedie începe de acolo unde totul poate fi parodiat. Să ne amintim de celebra « Poemă în oglindă». Una din oglinzi e iubita. Poetul (se) autoproiectează în femeie pentru a avea confirmarea existenței sale. Orice poem este un crîmpei lung de dialog. Bacovia este viu și atunci cînd moare”. Aceste enunțuri paradoxale nu clarifică, ci, dimpotrivă, nedumeresc. Le citești și, vorba cuiva, te
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu prispa de brazde și "teiul sfînt", așa învăluite în lumea de basm a copilăriei sale și văzute de el cu ochi de poet. Și încă un motiv, ca să rîmînem în același cadru ipoteștean: pentru a dezlega problema pusă de Iubita de la Ipotești, pe care Perpessicius o considera "marea și pînă în clipa de față insolubila taină biografică din viața lui Eminescu", trebuiau cercetate toate antumele și toate postumele sale, cu toate versiunile lor și cu tot aparatul critic, așa cum ni
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
cînd poetul trecuse, exact cu o lună, în al cincisprezecelea; apoi douăsprezece poezii răvășite ici-colo printre manuscrise, de-a lungul a nouăsprezece ani, pînă în martie, 1883. Printre acestea, cîteva poeme fantastice, în care poetul căuta să se întîlnească cu iubita moartă (în Ondina, de exemplu, apare chiar Casandra). În sfîrșit, și zece capodopere, inspirate tot în cadrul ipoteștean și în plină maturitate eminesciană, pe nedrept atribuite ciclului "veronian", pentru că nu Veronica Micle le inspirase, ci Casandra de la Ipotești, cu mulți ani
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
s-au lăsat rezolvate. Eminescu, în toată opera sa, n-a scris numele satului Ipotești, iar numele Casandrei ori nu l-a pomenit deși a scris despre ea -, ori l-a înlocuit cu nume mitologice ori cu alte nume. Astfel, iubita de la Ipotești a constituit cel mai mare secret din viața poetului. În același timp, a stăruit cu încăpățînare problema vechimii acestor poezii. Din cele mai vechi manuscrise, Perpessicius a găsit două caiete, intitulate Elena (1866-1867) și Marta (1869). Dar datele
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
și cireșul s-au uscat; au mai rămas cîțiva plopi, tot fără soț... În toate acestea, nu este vorba numai de admirația Cucorănilor față de Eminescu, ci și de intenția de a-l muta pe Eminescu de la Ipotești la Cucorăni, cu tot cu iubita, codru, izvor, tei, lac și luncă, măcar că la Cucorăni nu exista lac și nici luncă. Cei care au dirijat aceste zvonuri fanteziste au susținut, fără excepție, că Eminescu s-a născut la Ipotești, dar, după părerea lor, poetul Eminescu ar
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
unii, după ce s-au "documentat" la Cucorăni, alții venind direct. Pînă una-alta, în anii 1935 și 1936 Cezar Petrescu și-a publicat cele trei volume din Romanul lui Eminescu. Fiind operă de fabulație literară, aflăm din acest roman că iubita lui Eminescu ar fi fost Ileana, fata unui pădurar de la Baisa, cu numele fictiv de Pătru Toader Gînj, iar alt personaj plăsmuit de autor, moș Miron Prisacariu, îl găsim în rolul de povestitor popular. Va mai fi vorba despre acest
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
sunt de 97 cm. lungime și 52 cm. lățime. Inscripția are următorul text: "Sau născut la anul 1785/ și la anul 1834 dekemb./ 27 sau săvîrșit. Paraschiva/ să numește în mormînt acope/rită. Trecătoriule/ citești că au fost maică pre iubită/ soție pre lăudată a unui băr/batu cinstitu unită în bună/ faptă stolnicului Iu/rașk numitu. Pe copii și/ pe bărbatu cu întristate cău/tări înspăimîntați iau lă/satu aici în vecinici uitări /. Lîngă apa curgătoare/ deodată cumplit căzu/ din
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Bogdan-Duică. Fără a preciza timpul cînd această iubire a avut loc, el totuși a afirmat un mare adevăr: "Copilul" (Mihai) iubește mult mai devreme decît se crede. El a iubit la Ipotești. De-acolo și-a luat Eminescu idealul primei iubite"33. Zoe Dumitrescu-Bușulenga a găsit-o posibilă în anul 1863 și trebuie să recunoaștem că D-sa a avut o intuiție exactă. "Poate în anul de întrerupere, a avut loc idila care a lăsat urme în inima și opera poetului
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
crezut e că faptul se întîmplă cu puțin înainte de precipitata demisie pe care co pistul și-o prezenta în martie 1865"35. Precizările documentare cu privire la cauza morții și data cînd fata a murit le vom afla pe paginile care urmează. Iubita de la Ipotești a fost prezentată, pînă acum, în două opere de fabulație literară, scrise de Cezar Petrescu 36 și Gh. Tomozei 37. Augustin Z. N. Pop a făcut cîteva încercări de a o prezenta documentar, dar a ajuns la niște
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
și chiar imposibile 38. După aceea, și G. G. Ursu a încercat unele cercetări, dar s-a oprit la o concluzie foarte cuminte: Totul rămîne sub semn de întrebare, în perspectiva unor investigații viitoare, care să desvăluiască misterul biografic al iubitei de la Ipotești"39. Intrăm acum în acel mister biografic. În primăvara anului 1863, după ce a întrerupt școala, poetul a început să trăiască prima, cea mai curată și cea mai puternică iubire din viața sa. Pare curios, pentru că el încă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
N. Zaharia a remarcat că îndrăgostiții lui Eminescu din nuvela La aniversară sunt "aproape copii; ea de 14 ani, el de 18 ani"40. După cum se vede, poetul le-a inversat vîrstele, ca să nu dea de bănuit propria sa iubire. Iubita de la Ipotești era o fată de țăran, trăită în plină natură. Cum a cunoscut-o, ne-o va spune însuși poetul, ceva mai tîrziu, la persoana a treia: "A ierburilor spice stau sure-verzi în soare Crescute ajung la brîul unei
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
îmbracă adeseori forme ardente, pe scara purității el se urcă în unele momente pînă la treapta înaltă a sentimentelor religioase"51. Dar simțim că ne prăbușim cînd citim părerea altora, că iubirea poetului era exclusiv carnală, quasi animalică și cînd iubita lui nu era decît un obiect de plăcere. Cu această interpretare a venit mai întîi G. Călinescu: "Oameni și insecte, îmbătați de codru și lac, simboluri ale dospirii fecunde, vin să se împreuneze, după un rit inconștient și milenar"52
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
un călător... E o dragoste de păsări albe, care străbat eternitatea și se întîlnesc din zbor, în dreptul unei stele... Căsătoria stingherește"55. Șerban Cioculescu a respins aceste opinii, mai ales că, după cum se știe, Eminescu și-a făcut din prima iubită un ideal religios. "Poezia de iubire a lui Eminescu opinează Șerban Cioculescu transmite mereu alte mesaje decît acelea ale iubirii finalizate, care de altfel constituie teza lui G. Călinescu, paradoxal susținută în capitolul Eminescu și dragostea, din Viața lui Mihai
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]