12,849 matches
-
Universitatea din Illinois, America, iar în a doua parte, fostului său soț, Michel Sommo. Scrisorile ei pentru Alex recompun iubirea lor făcută țăndări de o pasiune dinamitardă, recompunând-o incredibil. Cuvintele din reflexiile femeii vin, pe de o parte, să lumineze trecutul frust, îmbibat de ură, cruzime, chiar monstruozitate, dar pe de altă parte șterg nuanțele prea violente ale trecutului pentru a le estompa într-o tandrețe revitalizantă. Pe parcursul schimbului de scrisori se clarifică atât întâmplările trecute cât și actualitatea pe
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
fiecare construcție epistolară, fie că evocă Crușețul, fie că își descrie deplorabila situație materială, fie că își declară incendiar dragostea ei maternă. Amintirile despre Crușeț sunt catifelate: conacul, moșia, nașterea Mumei, sunt puncte care produc scintilații în trecut pentru a lumina bezna prezentului în care trăiește. Sărăcia pe care i-o aduce evoluția politică a lumii sale, analizată atât de coerent în scrisori, e descrisă cu umor, jucăuș, cu ironie. Biata Ly e un personaj pe care îl desprinde din ea
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
blindează cu citate din Maica Tereza, sau din Budda. Își spune că depresia este imorală, fiind la început semnul unui cumplit egoism, își interzice să fie tristă pe motiv că doar tinerilor le este permisă tristețea, bătrânii trebuie să se lumineze din interior. Se străduiește să coboare din viață senin, ca și cum ar merge la întâlnirea cu iubiții ei plecați, deși vestea fiecărei morți a unui cunoscut „îi aduce inima în gât”. În Jurnal, acordă episoade importante plecărilor, meselor oferite de prieteni
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
fost dat spiritului de contestare a autorității”. El scria încă din martie că „singurul ziar pe care îl au și care scrie despre politică și literatură și-a permis rareori să discute liber sau să insereze păreri ce ar putea lumina publicul, dar ultimele evoluții din Franța sunt tratate în acest ziar chiar în detaliu, spre surprinderea multora”. în ciuda măsurilor de securitate instaurate, șapte dintre revoluționari au evadat, cu sprijinul viceconsulului englez din Galați, Charles Cuningham, cerând azil politic la consulatul
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
pentru recunoașterea voinței românilor, modalitățile concrete și limitele acesteia urmând a fi soluționate în cadrul unei conferințe. în urma alegerii lui Cuza și în Țara Românească, Colquhoun sublinia că domnul Moldovei a primit „unanimitate de voturi”, descriind atmosfera din București, orașul fiind luminat și domnind o mare „bucurie populară”. El arăta că revoluționarii de la 1848 și-au atins scopul și că „ei vor continua să acționeze pe aceeași cale atunci când vor avea posibilitatea să o facă”. În același raport din 6 februarie 1859
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
dovedește și se mărturisește a ignora eventualele valențe simbolice prezente în scrisul său": ""voința" sau "cultura" autorului nu prea contează când e vorba de identificat într-o operă literară un simbol sau un principiu metafizic. Simbolul își face loc și luminează în felul lui întreaga operă, cu sau fără voia autorului"22. Mai mult, în însemnarea din 15 decembrie 1960, cei doi, scriitorul și istoricul se întâlnesc tot mai mult pe terenul mitului: "Sunt din ce în ce mai convins de valoarea literară a materialelor
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și Bărăgan, deoarece nu se poate substitui zeului 577. Hrisanti este unul dintre naratorii nuvelei, cel căruia îi place să "mitologizeze", narațiunea sa este una mitologizantă, cu "semne", adeseori marcate la nivelul grafematic: Când atingea paharul toată fața i se lumina de un zâmbet nemaivăzut și neînchipuit (...) cine n-a văzut-o atunci, n-a văzut-o. Nu i-a văzut adevăratul ei zâmbet, vreau să spun. Leana cânta acompaniindu-se cu vioara. Da, cu o vioară, pe care o sprijinea
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
absurdul este limita înțelegerii omenești 99. De aceea, autorul citat este înclinat să accepte formulele antinomice în cunoaștere doar ca ficțiuni, în genul lui Hans Veihinger 100, sugestie prezentă la Blaga, iar nu ca expresii ale unei metode care să lumineze realul, să reveleze aspecte din esența lumii. Această critică presupune o neînțelegere a fondului propunerii lui Blaga. Minus-cunoașterea este tocmai expresia forțării acestei limite a înțelegerii, pe care logica și teoriile clasice ale gândirii și cunoașterii au impus-o, anume
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ea cu o coincidență mistică a subiectului cu transcendentul (supracunoaștere dublată, totuși, de necunoașterea Ființei supreme în esența ei). Această formă de cunoaștere, îndreptată spre ceea ce este transcendent omului, se deosebește, de asemenea, prin finalitatea rezultatului ei "negativ" (ea nu "luminează", ci "întunecă" obiectul ei cognitiv) de intuiția "eidetică" prin care Husserl crede că ego-ul transcendental își cunoaște imediat, direct esența sa constitutivă cea mai adâncă și anume Logosul, apriori-ul universal și dătător de sensuri. Ea se deosebește, în fine
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
și aici de niveluri de tăcere, spune Basarab Nicolescu, corespunzătoare diferitelor întâlniri cu vidul interior sau exterior la diferitele niveluri de Realitate. Dincolo de acestea, există și un fel de nod al tăcerii sau de punct de maximă ignoranță, dar care luminează ordinea cunoașterii și pe care fizicianul român îl asociază cu acel "întuneric transluminos al liniștii" al lui Dionisie Areopagitul 670. Basarab Nicolescu crede că numai din perspectiva cunoașterii transdisiplinare putem înțelege experiența cunoașterii mistice, pe care Dionisie Areopagitul, Grigore de
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
unei imagini numenale. Este mai-mult-ca-aparentul deoarece nu e încă o apariție propriu-zisă, ci o pură posibilitate a posibilului. Imagine vulnerabilă, chiar tăcută, căci ea nu întruchipează și dă o față rostitului; rămâne în rostirea neauzită, în figura nevăzută care o luminează și o face să lumineze. Poetica hermeneutică a imaginii nu aspiră la mai mult decât a da de un înțeles, a intui locul în care ceva semnificabil începe să se arate, dă semn că semnifică. Intuirea aceasta este inaugurală, neparazitată
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
deoarece nu e încă o apariție propriu-zisă, ci o pură posibilitate a posibilului. Imagine vulnerabilă, chiar tăcută, căci ea nu întruchipează și dă o față rostitului; rămâne în rostirea neauzită, în figura nevăzută care o luminează și o face să lumineze. Poetica hermeneutică a imaginii nu aspiră la mai mult decât a da de un înțeles, a intui locul în care ceva semnificabil începe să se arate, dă semn că semnifică. Intuirea aceasta este inaugurală, neparazitată de nicio experiență prealabilă; ea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
momentul în care deja nu mai este, sau - altfel spus - "figurează" în subtextul ori mai degrabă în pretextul în care ea se ivește și semnifică înainte de a fi. O imagine transparentă a inaparentului care joacă rolul fondului de spațiu ce luminează - pune în lumină - materia imaginii poetice propriu-zise, iar acest spațiu relațional nu e iluzia creată de un trompe-l'œil, ci mediul real al perspectivei deschise de posibilul însuși al luminării, interspațiu al manifestării, distanța care unește și strălucește. E
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
E mai mult decât structura de palimpsest, unde imaginea acoperită răzbate prin interstițiile imaginii suprapuse; în structura diafană imaginea fondului de spațiu rămâne inaparentă, în timp ce imaginea poetică de suprafață e adusă în zona optică a unei alte vizibilități, adâncită și luminată din interior. Nu ea este "obiectul" intuiției, ci distanța creată de intervalul acestei medieri, forma care devine vizibilă prin transparența invizibilului. Intenționalitatea interpretării e pusă în paranteză, iar calea intuiției e deschisă, dar numai în măsura în care intuiția comprehensivă e văzută drept
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
orizont de prezență. Darul său neașteptat este revelarea imprevizibilului, a ceea ce nu apare și totuși se dă, trece absent prin lumina înțelegerii. E vorba însă de o auto- donație a absolutului ca inaparent intuit în transcendența sa, ca urmă ștearsă, luminând în echivocitatea înțelesului. Nu este aceasta tocmai imaginea transparentă care - înainte de a se dizolva în textura lingvistică a unor complexe figurative - deschide perspectiva subînțelesului, a unui prag nevăzut în care totul abia începe, se prefigurează ca posibilul germinativ al ființării
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în distanța care îi dă forma nereprezentabilă a trecerii și a apariției. Imagine care arată distanța retragerii, pliul diferenței în care ea se întemeiază ca loc de trecere. Dar ce mod al inaparenței face ca imaginea să apară și să lumineze prin transparența care îi dă consistență și strălucire? Cum își definește inaparentul propria imagine transparentă, pusă în lumina manifestării? Care sunt constantele sferei de manifestare ce dau măsura acestui fond inevident, pulsiunilor sale imaginale, în pofida fluctuației diacronice a imaginii exterioare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în propria învăluire de sine. Numai astfel strălucirea sa este lucrătoare, căci semnificarea nu e doar arătătoare a originarului, ci și creatoare a ceea ce prin el devine posibil. El nu poate fi scos din ascunderea pe care o deschide, dar luminează facerea însăși, creșterea prefigurată, face "să-nalțe tăcutele seve-n lumină 5". Astfel încât "rămâie, ah toate, în umbră./ Învoaltă minunea lor sumbră// Să crească sub stea năzdrăvană./ Lumină sunt, inimă, rană6". Ceea ce se deschide nu dă nimic de văzut în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și totuși lume în care putem aștepta, ne putem regăsi ca în propria noastră lume. Nu e aceasta tocmai lumea poemului, nelumea poetală 30 în care intrăm ca într-o zăbovire cu noi înșine, cu netimpul unui dor nespus? Ceva luminează dar nu suntem în lumină, abia "în tinda luminii"; suntem "cu cerul vecini" și totuși nu ne împărtășim cerului, doar "oaspeți" la curțile dorului. Ce să însemne această stare de beatitudine ambiguă, de așteptare a unei împărtășiri amânate? "Așteptăm să
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Figură infrareală, a unei imagini care nu abolește realul, ci îl lărgește și îl adâncește, dincolo de întruchipările sale imaginare, până în punctul de origine unde el abia mai e posibil, dar unde e reflex pur al spiritului liber, liber de a lumina începutul, lucrarea lucrurilor. O stare de limb care mijlocește între increat și creat, interfața care dă posibilitate inaparentului să semnifice. Ajuns în acest punct de maximă transparență, poemul nu mai poate fi vedere a lucrurilor în vizibilitatea realului mundan, rostitul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumina aduce la vedere și altceva, o imagine care parcă urcă la suprafață din adâncul apelor, păsările lungi de foc, forme care, păstrând substanța igneică a solarității, deschid vederii o altă perspectivă. O imagine în mișcare, unde lumina nu doar luminează trecerea spre altceva, dar și face posibilă reflectarea inaparentului în privirea în care se revarsă. De la "în ochii mei și-a pus azurul slava" (Poezia), "și-n ochii tăi,/ însângerat, amurgul mărgeanele-și aprinde" (Ultima verba. Cântarea lui Samson), trecând
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în loc sub pleoape" (Sinaia, I), până la " Aș vrea să sparg ferestrele din trup/ pleoapă rece pe privire-nchisă" (Alte priveliști, II)5 - vizibilul străbate drumul de la peisajul natural contemplat poetic la eclipsarea priveliștii mundane, în căutarea nu a ceea ce e luminat, ci a luminii înseși. Lumina aceasta nu învăluie natura, nu vine din lume - "privire-nchisă" - și nici măcar din lumea poemului. Ceea ce se vede prin ferestrele sparte ale trupului nu mai e reflectare ci văz iluminat, viziune: "Și-n urmă, prăbușește
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ale trupului nu mai e reflectare ci văz iluminat, viziune: "Și-n urmă, prăbușește-mi lumina din văzduh,/ îngroapă-mă sub toată lumina din văzduh" (Rugă simplă)6. Îngroparea în lumină - precum mistuirea în azur7 - răstoarnă întreaga perspectivă; acum ceea ce luminează vine din ochiul pe care-l deschide, din vederea unui ascuns răsfrânt, iradiant. Tot ce era nevăzut se vede, iese cu lumina - ca lumină - arătând priveliști ne(pre)văzute. "Și iată: noaptea-și sparge haotica păstaie/ și leapădă, prea coapte
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în suflet" (Arșița)25; sufletul atins - cu privirea, cu rostirea - nu spune ceva decât în forma strălucitoare a propriei priviri și rostiri. Imaginea sa se întipărește ca model originar al tuturor înfățișărilor pe care le scoate la vedere, ea însăși luminând în adâncul din care toate încep. Dacă "tot ce-n creiri se va naște-n versuri/ să-și capete o formă în natură" (Psalm)26 formulează exigența conform căreia în poem natura apare "ridicată la o potență mai mare ca
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
imaginea înserării; ea se face din absențe, crâmpeie, tăceri. Sufletul singur e martorul stingerii, vede golirea: "sufletul meu e de aur", "coaja căzută din seară", "clopot de timp și de moarte", "sufletul meu de tăcere". Dar stingerea aceasta aprinde poemul, luminează mai intens decât orice apariție; ea lasă nespusul să ne atingă, dăruind priveliștea genuină a tăcerii. Ion Vinea și epifania vizibilului Irealizare și desensibilizare Vorbeam de trecere prin intermediul luminos al transparenței care este chiar trupul subtil, invizibil, al diafanului. Caz
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mai așteaptă"7. Apoi, dezvăluirea neașteptată, limpezirea, lumina în care totul devine transparent, arătându-și noua înfățișare: "tăcerea e acum albastră,/ a schimbat cineva lumina la față"8. Intermediul creat - mijlocirea asigurată de această paradoxală relație - este cel dintre ceea ce luminează, oferindu-și totodată un posibil semnificabil și o formă aparițională, și ceea ce e luminat, adică înțelegerea albă în care lumina se manifestă. În ultimă instanță e intervalul imperceptibil între raza inaparentă a ceea ce începe să semnifice și lumina înțelegerii care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]