12,604 matches
-
relația dintre sine și celălalt este și ea rezolvată în termeni de "membru al societății" și "străin", prieten și dușman (Walker 1995a: 320-1, 1995b: 28). În manieră deconstructivistă, preocuparea lui Walker (1993: 23) este de a "destabiliza [aceste] categorii aparent opuse arătând cum ele se constituie reciproc și sunt, totuși, mereu pe cale de a se dizolva una pe cealaltă". Efectul general al cercetării întreprinse de Walker asupra suveranității statului, coerent cu "prozaica politică" subliniată mai sus, este punerea la îndoială a
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
diferă semnificativ de la un individ la altul, În funcție de nivelul de evoluție intelectuală, afectivă și morală pe care l-a atins fiecare dintre noi În momentul respectiv. În orice caz, coexistența În viața noastră psihică a unor Însușiri, atitudini sau manifestări opuse prin natura și orientarea lor, oricât de firească sau naturală ni s-ar părea pentru procesul evolutiv uman, n-ar trebui să reprezinte totuși un motiv de scuze sau de Încurajări pentru acele tendințe ale unora dintre noi de a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
recunoaște valoarea altuia, chiar și În detrimentul său, vădește atâta demnitate, Încât se poate socoti superior oricui.” (F.M. Dostoievski) Cine are urechi de auzit s-audă. (Un alt proverb ne spune: „Ascultă sfatul și primește povața, ca să fii Înțelept toată viața”. Opusă disponibilității unora de a asculta este Încăpățânarea altora de a se singulariza: „A vorbi la pereți”; „A predica În deșert”. Dar singularizarea aceasta se plătește: „Cine nu vrea să asculte sfatul nimănui va Învăța pe seama lui”.) Conviețuirea socială ne pretinde
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
atât atracție, cât și repulsie. Trebuie observat Însă faptul că poate exista nu numai o ambivalență afectivă, dar și una intelectuală sau chiar volițională: În plan intelectual, se manifestă prin acordarea, În același timp, a unei importanțe egale unor idei opuse, care se contrazic; În plan volițional, se manifestă prin coexistența În comportamentul persoanei a unor tendințe de acțiune contradictorii, care se exclud reciproc. Evident, toate aceste forme de ambivalență exprimă mai mult situații de viață liminale sau chiar stări psihopatologice
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
foloasele”; „Unul taie și croiește, și-altul stă și potrivește” etc.) A fi Între ciocan și nicovală. (A fi prins, adică, Între două rele sau a trebui să rezolvi o situație dilematică, În care se confruntă, de exemplu, două dorințe opuse, la fel de puternice și dintre care nu știi pe moment pe care să o alegi.) Speranță, Încredere - dezamăgire, neîncredere, consolaretc "Speranță, Încredere - dezamăgire, neîncredere, consolare" Nimeni nu e atât de bun Încât să nu se poată Înrăi, nici așa de rău
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Durerea care a trecut devine plăcere. (Succesul obținut transformă În plăcere oboseala efortului depus, așa cum nașterea pruncului transformă În lacrimi de bucurie chinurile nașterii Îndurate de mamă. Sunt cunoscute cel puțin două proverbe care surprind complementaritatea acestor două stări psihice opuse: „Slabă e fericirea care n-a trecut niciodată prin durere”; „Durerea e sămânța plăcerii”.) Vorbind despre Îndatoririle Înalte și responsabile pe care trebuie să le avem fiecare față de viață, N. Steinhardt a surprins rolul deosebit pe care-l are „suferința
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
interesul altuia, făcându-l pe al său.” (B. Garcian y Morales) Când e prost aplicată, virtutea Însăși devine viciu. (Orice calitate exercitată cu prea mult zel nu numai că produce neajunsuri, dar se poate transforma chiar Într-o trăsătură psihică opusă: de exemplu, excesul În considerarea de sine poate deveni „laudă de sine”; prudența exagerată ne poate face neîncrezători; ambiția orgolioasă de ordin profesional ne poate face necooperanți; respectarea cu strictețe a tuturor preceptelor rituale ale unei religii se transformă În
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
plantă (tabelul 38) Masa medie a păstăilor pe o plantă a oscilat între 5,5 g (varianta nefertilizată) și 10,2 g (varianta N99P128K120). Rezultate bune s-au obținut la variantele 20, 13, 25, 19 și 24 iar la polul opus s-au situat variantele 1, 8, 9, 10, 5 și 17. Variantele la care s-au aplicat, mai ales, îngrășăminte pe bază de azot și fosfor au obținut peste 8,5 g păstăi, în medie, la o plantă. Deși majoritatea
NĂUTUL by OVIDIU UNGUREANU, MIHAIL AXINTE, GINA UNGUREANU, ELENA UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/91866_a_92807]
-
surzilor nu rezidă numai din divergența dintre cei doi autori despre care vorbește Martins, ci și din faptul că cele două părți prezente Încearcă să dialogheze plecând de la două mulțimi de cărți, sau, dacă preferați, de la două biblioteci distincte și opuse. Nu e vorba numai despre două cărți care sunt În joc, ci de liste de nume ireconciliabile (Dexter și Dexter, Grey și Grey), dat fiind profunda diferență, și chiar incompatibilitatea celor două culturi aflate În confruntare. Am putea numi bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
textului în sine, ca o emblemă a acelui text parțial, care se apropie cel mai mult de statutul textului general. Fragmentul contrazice însăși ideea de totalitate, de structură centrată, de limită. Fragmentul evidențiază, prin excelență, ideea de ruptură, de discontinuitate, opusă organicismului tradițional"71. J. Hillis Miller ne explică (după Nietzsche) dezarmant de "elementar" mecanismul de interpretare a unui astfel de text, deconstructivist, fragmentar și neterminat: Existența interpretărilor infinite ale oricărui text dovedește că lectura niciodată nu este un proces obiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai mult sau mai puțin concrete, ale traversării timpului, toposuri definitorii ale liricii Anei Blandiana, încărcate însă, cu o nuanță diferită. Deconstruind canonul prim al semnificațiilor acestora, promovat în poeziile de început, poeta le încarcă acum cu sensuri noi, aproape opuse celor originare. De exemplu, exuberanța de la început, în care realitatea exterioară nu era o piedică, sau, chiar dacă ar fi fost, ea ar fi putut fi disimulată, prin joc, devine, din ce în ce mai mult, tăcere. O tăcere interioară profundă, care nu mai poate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un univers halucinant "populat, ca la unii romantici (Poe, Eminescu), de ființe situate la limita dintre realitate și vis, proiecții ale unei mari tensiuni afectiv spirituale."178 Sexualitatea, văzută ca simbol al fertilității la Ana Blandiana, capătă aici conotații diametral opuse, devenind pricina degradării și a morții. În Inima reginei (1971), apare trupul ca metaforă a morții, al descompunerii, al degradării, "trupul alcătuit din bucăți al iubitului spectral, trupul iubitei vii disputat aprig de moarte, trupul de umbră al reginei moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o păpădie de sorți,/ Care se scutură,/ În morți." (Cântec). Resurecția romantismului sumbru, cu trecere către simbolism, este înlocuită, în a doua parte a creațiilor sale, cu un interesant amestec de expresionism, diferit, însă, de cel al extazului, aproape diametral opus. "Cele mai recente poeme ale Ilenei Mălăncioiu cuprind secvențe halucinante, dintr-un ritual funerar. Cu aceeași expresivitate cu care se compunea, prin postarea și modelarea propriei ființe, reprezentări ale violenței vieții, poeta interpretează acum scene din comedia macabră a extincției
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
bine... Să mergem... mi-e frig. (iese singură) El n: (rămas suspendat) Domnule, la ăștia ori le e frig, ori le bate vîntul... ori fac melodrame! Slabi de înger! TABLOUL IX (Jaloane pentru exercițiile șoferilor amatori; intră amîndoi din părțile opuse și vor vorbi pe o neîntreruptă mișcare de slalom printre jaloane) El 1: Să nu te oprești deloc... Să creadă că sîntem șoferi amatori... Ea 1: Bine. El 1: La benzinărie am fost reperați, să știi... el a fost foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dovedi inanitatea, fragmente de discurs sociologic conformist și sterp. Nu e departe aici de critica intelectualului recent făcută de Patapievici, numai că limbajul houellebecqian are alt rang și altă țintă. Altminteri, e interesant cum cei doi se revendică de la extremități opuse ale eșichierului gîndirii politice. Depozitară a celor mai scabroase imagini, mintea (dar am spune mai degrabă sufletul) protagonistului, apoi trupul său (În)dopat și psihicul său amorțit de somnifere trăiesc viața ca pe o stare iremisibilă de apatie: viața ca
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În căsnicie (ca probă irefutabilă, soția lui apare Într-un club sado-maso Împielițată În negru din cap pînă-n picioare), Jean-Yves apare ca unul dintre mulții alter ego ai lui Michel care presară romanele houllebecqiene, bărbați ratați din cauza incompatibilității cu sexul opus. Trăsătura de caracter dominantă la ei este (tot) luciditatea. Unii (cum se Întîmplă În Mărirea cîmpului de luptă și În Particulele elementare) sfîrșesc sinuciși. Trebuie adăugat că femeile nu vorbesc prea mult În romanele lui Houellebecq și, mai mult, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
stars&stripes -, Anne Garréta pune o Întrebare mult mai gravă: nu ce este omul european ci, pur și simplu, ce este omul, omul normal? Sigur că Întrebarea a fost deja pusă de marea literatură a secolului XX pornind de la polul opus, anormalul. știe că nici un răspuns invers, venit dinspre normalitate (vezi Nepotul lui Rameau a lui Diderot), nu e satisfăcător. Scriitoarea știe că, astfel pusă, de la unul dintre cele două capete considerate pe rînd ca adevăr, Întrebării nu i se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
binomului Același-Altul sau Majoritate-Minoritate (punctul de vedere nu este niciodată exterior, iar bărbații trebuie să se obișnuiască cu ideea că lumea nu pornește de la ei), dar și pentru aruncarea la coșul cu prejudecăți a ideii că relațiile umane Între sexe opuse, și nu numai, se stabilesc pe baza Umanității indivizilor (cu sexul diferență specifică): „Jésus a un beau corps d’athlète, un corps formé pour les combats, la danse, l’amour - c’est un corps d’homme, Jésus, un beau corps
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
explicită, ca Marie Darrieussecq. Renée nu e vizionară dar, În schimb, are carisma Înțelepciunii. Remarcăm aici efortul de a evita locurile comune ale feminității: frumusețe, putere de seducție, diplomație, Înlocuite cu bizarerie fizică ori psihică, lipsă de comunicare cu sexul opus, directețe ingenuă și contondentă. Pauvres morts este un roman structurat de raportul prezent-trecut, mediat de reprezentările corpului. Memoria este Însă un personaj important al acestui roman, redemptor al trupului În ierarhia valorilor vieții protagonistei. Renée vorbește cu morții, În apostrofuri
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
scop soteriologic,? Bine, fie, dar mă Întreb cum de În universul acesta, care Împarte cinstit atmosfera zumzăitoare a lui Emil GÎrleanu cu cea sulfuroasă a lui Gide, prietenia nu se supune aceleiași atitudini nimicitoare din partea Zorei, iar raporturile cu sexul opus lipsesc de tot (oare nu dintr-o oftică pe vedetismele autoficțiunilor și autoficționarilor ostentativi Într-ale etalării intimității, anatomice și psihice deopotrivă?) Există În orice roman franțuzesc contemporan ceva care-l Înrudește cu unul de-al lui Houellebecq, dar - e
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
degrabă identificarea ansamblului de proceduri și de dispozitive întrebuințate, în paralel cu reliefarea extremei varietăți a efectelor induse. Supravegherea, pe o scenă, implică spectatorul la fel ca în celelalte cazuri, însă consecințele sale în planul ficțiunii sunt diferite, uneori chiar opuse. Spectatorul încearcă un sentiment de plăcere în măsura în care, fiind mai informat, reușește să descopere motivele instalării dispozitivului și să perceapă astfel efectele acestei „puneri la încercare”: ea revelează, dar și ascunde. Ea poate când să dezvăluie un adevăr, când să deruteze
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
motivele, două tabere stau deodată față în față și, împreună, alcătuiesc imaginea unui univers scindat. La originea acestei divizări - pe care scena o exacerbează - se află, în situația dramatică dată, supravegherea. Ea implică, fizic, prezența a cel puțin două persoane, opuse una celeilalte. Acesta este cel mai mic numitor comun al supravegherii, activitate colectivă desfășurată, de preferință, de către membrii unor comunități având proiecte socio-politice divergente. În afară de divizare, supravegherea mai este, așadar, asociată și cu opoziția termenilor ecuației, cu conflictul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
cunoașterea mișcărilor subterane, a inițiativelor periculoase, a provocărilor secrete de orice fel. Numeroși regizori de film se consacră, în zilele noastre, acestei dimensiuni planetare a supravegherii moderne. Ei îmbină expertiza practicilor actuale cu perspectivele viitoarei supravegheri, din ce în ce mai tehnologice. La polul opus, supravegherea focalizată este o supraveghere „cu adresă personală”, o supraveghere a indivizilor în mediile lor și a actelor în contextele lor. În măsura în care presupune constituirea unei rețele de relații umane, acest tip de supraveghere rămâne mai adecvat teatrului, căci, firește, scena
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a unui ins dominator, dar neidentificat, cei doi nu se resemnează să rămână nemișcați; dimpotrivă, tactica lor este aceea de a nu sta o clipă locului. Să te sustragi controlului, măcar o secundă, capătă pentru amândoi, în ciuda apartenenței la tabere opuse, sensul unei victorii simbolice indispensabile salvării demnității umane, demnitatea luptătorului care nu cedează. Un alt exemplu: Profesionistul, piesa dramaturgului sârb Dușan Kovacevic, autor, de altfel, și al scenariului la Underground (filmul lui Emir Kusturiça), parabola cea mai desăvârșită a destinului
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și de dezmembrarea tuturor dispozitivelor de supraveghere. Viața are o înțelepciune a ei, care sfârșește prin a învinge controlul și a descătușa ființele îndrăgostite de libertate: îngrădirea securitară, Molière știe asta, nu este decât o soluție vremelnică, fiind mult prea opusă fluidității vieții și surprizelor pe care ea le oferă, surprize în stare să pună bețe în roate tuturor programelor. Va exista întotdeauna un punct slab, o breșă, un început al dislocării. Britannicus sau supravegherea totalitarătc "Britannicus sau supravegherea totalitară" În
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]