12,062 matches
-
și nord-vestul Transdanubiei au făcut parte în mod constant din această entitate. Regiunea din nord-estul Ungariei a fost controlată pe rând de Ungaria Regală sau de Principatul Transilvaniei. Părțile centrale ale fostului regat au fost anexate de Imperiul Otoman (Ungaria Otomană). Regatul Ungariei Răsăritene s-a transformat mai târziu în Principatul Transilvaniei. Termenul „Ungaria Regală” a încetat să mai fie folosit după 1699, iar regii habsburgici ai Ungariei au preferat să numească țara cu un teritoriu lărgit ca „Regatul Ungariei”. Membrii
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
nu au reușit să își impună punctul de vedere antiotoman, numeroși maghiari au devenit antihabsburgi. Ungurii au fost nemulțumiți de comportamentul soldaților imperiali staționați în Ungaria, dar și de recunoașterea suveranității turcești asupra Transilvaniei. (Principatul Transilvaniei a acceptat suzeranitatea Imperiului Otoman, dar în perioada secolelor XVI-XVII a acceptat o dublă vasalitate, otomană și habsburgică). Protestanții, pe de altă parte, care au fost persecutați în Ungaria Regală, au văzut un periocol mai mare în Contrareformă decât în stăpânirea otomană. Reforma Protestantă a
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
maghiari au devenit antihabsburgi. Ungurii au fost nemulțumiți de comportamentul soldaților imperiali staționați în Ungaria, dar și de recunoașterea suveranității turcești asupra Transilvaniei. (Principatul Transilvaniei a acceptat suzeranitatea Imperiului Otoman, dar în perioada secolelor XVI-XVII a acceptat o dublă vasalitate, otomană și habsburgică). Protestanții, pe de altă parte, care au fost persecutați în Ungaria Regală, au văzut un periocol mai mare în Contrareformă decât în stăpânirea otomană. Reforma Protestantă a făcut numeroși prozeliți în special în clasele inferioare, la începutul secolului
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
acceptat suzeranitatea Imperiului Otoman, dar în perioada secolelor XVI-XVII a acceptat o dublă vasalitate, otomană și habsburgică). Protestanții, pe de altă parte, care au fost persecutați în Ungaria Regală, au văzut un periocol mai mare în Contrareformă decât în stăpânirea otomană. Reforma Protestantă a făcut numeroși prozeliți în special în clasele inferioare, la începutul secolului al XVII-lea catolicismul rămând religia principalelor familii nobile. În Ungaria Regală, majoritatea populație a trecut la luteranism spre sfârșitul secolui al XVI-lea. Arhiepiscopul Petrus
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
austriecii să îi considere niște rebeli. În rândurile nobilimii au aput de-asemenea fricțiuni, principalele familii aritocratice rămânând catolice, în vreme ce noblii mărunți trecuseră în cea mai mare parte la protestantism. Odată cu creșterea controlului Habsburgilor asupra teritoriilor care fuseseră sub dominiația otomană, consilierii împăratului Leopold I au adus în discuție modificarea statutului Regatului Ungariei, care ar fi trebuit să fie administrat ca un teritoriu cucerit. Împăratul a promis Dietei Ungariei Regale de la Pressburg din 1687 să respecte toate legile și privilegiile locale
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
unor școli prin care să îi atragă pe tinerii maghiari să studieze la Viena. Cu toate câștigurile politice ale nobilimii maghiare, Ungaria a avut parte de un continuu declin economic în timpul domniei lui Carol sau Maria Terezia. Secole de ocupație otomană și de războaie au redus populația maghiară, iar teritorii întinse din sudul țării au fost depopulate în întregime. Moșiile marilor proprietari funciari duceau o mare lipsă de forță de muncă, iar Habsburgii au încercat să rezolve această problemă colonizând în
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
Exilații din Malta (în limba turcă: Malta sürgünleri) (martie 1919 - octombrie 1920) reprezintă un termen generic prin care sunt numiți politicieni, ofițeri de rang superior, administratori și intelectuali din Imperiul Otoman care au fost trimiși în exil în Malta după semnarea Armistițiului de la Mudros în timpul ocupației Constantinopolului de către forțele Aliaților. Exilații din Malta au fost închiși în închisori britanice după ce mai mulți oficiali ai Comitetului Unității și Progresului în așteptarea unor
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
în timpul ocupației Constantinopolului de către forțele Aliaților. Exilații din Malta au fost închiși în închisori britanice după ce mai mulți oficiali ai Comitetului Unității și Progresului în așteptarea unor viitoare procese intentate lor de un tribunal internațional. Acești politicieni, generali și intelectuali otomani au fost preluați din închisori din Constantinopol și au fost transferați în Malta, unde au rămas închiși timp de aproape trei ani. În tot acest timp, s-au făcut cercetări în arhivele din Constantinopol, Londra, Paris și Washington pentru găsirea
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
cercetări în arhivele din Constantinopol, Londra, Paris și Washington pentru găsirea unor dovezi care să permită trimiterea lor în judecată. Cooperarea sultanului a fost considerată o condiție necesară îndulcirii termenilor tratatului de pace și pentru evitarea dezmembrării teritoriale a Imperiului Otoman. Turcia era controlată în acea perioadă de două guverne aflate în compețiție interenă pentru autoritatea asupra țării - cel de la Ankara al naționaliștilor și cel de la Constantinopol al sultanului. Atitudinile celor două executive față de punerea sub acuzație a diferiților responsabili a
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
a sprijinit punerea sub acuzație a guvernului marelui vizir Ahmed Riza Pașa (2 octombrie 1919 - 2 martie 1920), dar a nu a pus în discuție situația criminalilor de război decât în mod superficial. Punerea sub acuzație a diferiților înalți responsabili otomani a fost folosită din plin de reprezentanții Uniunii Liberale pentru eliminarea de pe scena politică a rivalilor din Comitetul Unității și Progresului. Guvernul de la Ankara s-a opus cu putere punerii sub acuzație a criminalilor de război. Mustafa Kemal a adus
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
de la Ankara s-a opus cu putere punerii sub acuzație a criminalilor de război. Mustafa Kemal a adus în discuție soarta exilaților deținuți în Malta la Congresul de la Sivas de pe 4 septembrie 1919 spunând că în cazul în care deținuții otomani ar fi executați, îndiferent dacă pedeapsa capitală era dusă la îndeplinire de aliați sau la ordinul guvernului de la Constantinopol, toți prizonierii britanici deținuți de revoluționarii turci ar trebui la rândul lor executați. Începând cu februarie 1921, toți deținuții au fost
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
fără a fi puși măcar sub acuzare. Primul exilat a fost Ali İhsan Pașa, cel care a condus armatele otomane în campania victorioasă din Irak. Ali İhsan Pașa a fost învinuit că a organizat masacrarea soldaților creștini neînarmați din armata otomană cât și a civililor creștini din regiunea graniței otomano-iranieien (lacul Urmia). Ordonanța sa l-a urmat în exil în mod voluntar. Amândoi au plecat în exil pe 29 martie 1919. Pe 28 martie a avut loc un raid masiv pentru
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
Armatei a 9-a (Yakup Sevki Subası, Mehmet Rıfat, Mürsel Bakû) și politicieni ai Consiliului din Kars. Comitetul Unității și Progresului a fost partidul guvernamental în timpul războiului. O serie de mebrii ai acestora au fost arestați. Doi membri ai Divanului otoman, care erau înrudiți cu sultanul au fost la rândul lor arestați. Membrii Consiliului din Kars ("Kars Surası"), cei care fondaseră Guvernul național provizoriu al caucazului de Sud-Vest ("Cenubî Garbî Kafkas Hükümet-i Cumhuriyesi") după plecarea trupelor otomane din Kars odată cu semnarea
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
Doi membri ai Divanului otoman, care erau înrudiți cu sultanul au fost la rândul lor arestați. Membrii Consiliului din Kars ("Kars Surası"), cei care fondaseră Guvernul național provizoriu al caucazului de Sud-Vest ("Cenubî Garbî Kafkas Hükümet-i Cumhuriyesi") după plecarea trupelor otomane din Kars odată cu semnarea Armistițiului de la Mudros, au fost la rândul lor arestați. După ocuparea Karsului de către trupele britanice, această formațiune politico-statală, care a avut o existență efemeră, în mai multe stadii și sub denumiri diferite, a fost suprimată brusc
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
Turce, deși la începuturile ei, Santinela era mai apropiată de pozițiile sultanului decât ale naționaliștilor. Khilafat movement (1919-1924) a fost o campanie politică lansată în principal de musulmanii din India Britanică care încerca să influențeze poziția guvernului britanic în favoarea Imperiului Otoman. Maulana Mehmud Hasan a fost arestat în Makkah când britanicii au obținut primele informații despre mișcare. Maulana Mehmud Hasan a stat în închisoare pentru mai mult de trei ani și a fost eliberat în 1920. Exilații s-au reîntors în
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
naționaliștilor turci, apărută după înfrângerea imperiului în timpul Primului Război Mondial. Această armată a fost comandată de Süleyman Șefik Pașa. Ministrul de război ottoman Șevket Süleyman Pașa a primit din partea sultanului ordinul să creeze o miliție care să lupte pentru exterminarea naționaliștilor. Monarhul otoman a considerat potrivit să nu mai pună accentul pe poziția sa de sultan ci mai degrabă pe calitatea spirituală și veșnic de calif, aceasta putând fi o soluție mai bună pentru influențarea turcilor. Kuvâ-i İnzibâtiyye a fost sprijinită la început
Kuva-yi Inzibatiye () [Corola-website/Science/327055_a_328384]
-
Kazım Karabekir a început să îi fie tot mai greu să își țină sub control trupele. Poziția generalului Mustafa Kemal și a susținătorilor săi s-a schimbat radical după ce guvernul sultanului a semnat tratatul de la Sèvres, care oficializa împărțirea Imperiului Otoman între puterile învingătoare. Mustafa Kemal și guvernul lui au trimis generalilor instrucțiuni pentru organizarea apărării patriei, iar influența de care se bucurase sultanul în rândurile turcilor de rând a dispărut rapid. Armata Califatului s-a dezintegrat rapid, iar soldații ei
Kuva-yi Inzibatiye () [Corola-website/Science/327055_a_328384]
-
(Izmirului) de către Regatul Greciei a avut loc în perioada 15 mai 1919 - 8 septembrie 1922, în conformitate cu înțelegerile dintre Puterile Aliate care au procedat la împărțirea Imperiului Otoman. Regiunea a fost condusă de Înaltul Comisar Aristidis Stergiadis. Nu au avut loc ostilități între trupele grecești și cele otomane în timpul Primului Război Mondial. Ocupația elenă a fost un eveniment controversat, dat fiind faptul că principala intenție a Aliaților a fost echilibrarea
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
teritoriu promis prin sus-numita înțelegere Italiei. Ocupația elenă a fost unul dintre evenimentele care au acționat ca un catalizator al fondării Mișcării Naționale Turce și al stabilirii unei colaborări între Italia și Marea Adunare Națională a Turciei. După înfrângerea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial, Aliații victorioși au negociat în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1919) împărțirea teritoriului otoman. Mai înainte de deschiderea conferinței, Regatul Unit ocupase deja capitala imperială, Constantinopol, iar Franța ocupase în Cilicia. Italienii aveau promisiuni din partea francezilor și
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
catalizator al fondării Mișcării Naționale Turce și al stabilirii unei colaborări între Italia și Marea Adunare Națională a Turciei. După înfrângerea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial, Aliații victorioși au negociat în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1919) împărțirea teritoriului otoman. Mai înainte de deschiderea conferinței, Regatul Unit ocupase deja capitala imperială, Constantinopol, iar Franța ocupase în Cilicia. Italienii aveau promisiuni din partea francezilor și britanicilor că putea ocupa Antalia și Izmirul. Italia nu avea cunoștințe ca britanicii promiseseră grecilor zone însemnate din
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
Armistițiul de la Moudros prevedea în articolul 7 că puterile aliate sunt îndreptățite să ocupe orice punct de importanță strategică în condițiile în care securitatea aliaților este amenințată în vreun fel. Susținătorul cel mai puternic al ocupației elene a unor teritorii otomane a fost premierul britanic David Lloyd George, și aceasta în ciuda opoziției puternice din partea propriului cabinet. Diplomația britanică susținea că Grecia se dovedise deja incapabilă să păstreze ordinea în Salonic și era clar că nu era capabilă să administreze regiuni întinse
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
doar de soldații greci... în apropierea locului de debarcare a bărcilor Cordelio am văzut mai mulți împușcați Primele două luni de ocupație au fost descrise în fața Senatul Statelor Unite ale Americii de către James Harbord, care avusese misiunea evaluării situației creștinilor armeni din Imperiul Otoman: . În timp ce trupele elene înaintau spre cazarma unde comandantul turc Ali Nadir Pașa avea ordine să nu opună nicio rezistență, un turc din mulțime a deschis focul asupra grecilor, ucigând un stegar grec. Soldații greci au intrat în panică și au
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
preluarea conducerii naționaliștilor turci de către Mustafa Kemal, care a ajuns la Samsun pe 19 mai (la patru zile de la debarcarea elenă). Kemal a concentrat toate forțele naționale în jurul noului guvern de la Ankara, care a încetat să mai recunoască autoritatea administrației otomane din Constantinopol, care avea să fie silit pe 10 august 1920 să semneze Tratatul de la Sèvres. Prin acest act, Imperiul Otoman ceda în mod oficial către Grecia teritoriile pe care elenii le ocupaseră deja. Italia a fost profund nemulțumită de
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
Kemal a concentrat toate forțele naționale în jurul noului guvern de la Ankara, care a încetat să mai recunoască autoritatea administrației otomane din Constantinopol, care avea să fie silit pe 10 august 1920 să semneze Tratatul de la Sèvres. Prin acest act, Imperiul Otoman ceda în mod oficial către Grecia teritoriile pe care elenii le ocupaseră deja. Italia a fost profund nemulțumită de pierderea teritoriilor care îi fuseseră promise și și-a schimbat poziția politică, manifestând o tot mai mare simpatie față de cauza naționaliștilor
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
și unitatea administrativă a cărei capitală era) aproximativ 375.000 de oameni, față de 325.000 de musulmani.. Americanii au estimări sensibil egale. Alte surse afirmă că grecii aveau nu doar o majoritate relativă, ci una absolută în regiunea amintită. Sursele otomane contestă majoritatea relativă sau absolută a grecilor și susțin că populația creștină din İzmir era net minoritarăi. În schimb, sursele grecești susțin că elenii formau majoritatea absolută în zonă. Alte surse indică faptul că înainte de război doar grecii numărau 130
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]