11,584 matches
-
livrești și biografice, cu mari decupaje de album de familie: „Tatăl meu umil funcționar de birou/ Mama mea împărtășindu-mi neliniștile/ Mătușile mele cu frica lui Dumnezeu/ Bunica mea supraveghetoare cândva la o fabrică de tutun/ Bunicul dinspre mamă căzut prizonier la Cotul Donului/ Și revenit printre noi ca prin farmec/ Toți dar absolut toți nu încetează să mă iubească/ Și iubindu-mă să repete la nesfârșit/ Să nu osândesc cumva bietul adevăr/ [...] / Să fiu bun și să aștept și să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289873_a_291202]
-
și relativă cultural. Fiecare cultură este fertilizată de propriile sale angrenaje specifice de determinații stilistice, a căror acțiune concertată este responsabilă de unitatea stilistică a culturilor respective. Atât omul, cât și întregi colectivități umane, "trăiesc necurmate în cadru stilistic", fiind prizonierii culturali ai unui stil bine individualizat, pe care îl poartă "ca un jug suprem" (Blaga, 1969, p. 4). Blaga avansează teza "imposibilității vidului stilistic", subliniind apăsat că existența socioumană nu se poate desfășura decât într-un cadru stilistic, sub robia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
muza îi răspunde și se dă o explicație a titlului operei). Poemul debutează prin a ne înfățișa biruința reputată de Tezeu asupra amazoanelor, precum și căsătoria sa cu regina acestora, Ipolita. Cuceritorul îl învinge apoi pe Creon, în Teba, și ia prizonieri, în Atena, doi prinți tebani, pe Arcita și pe Palemone. Dar, începând cu a treia carte, povestirea se focalizează asupra iubirii celor doi prizonieri pentru Emilia, sora Ipolitei, pe care o zăresc prin fereastra închisorii, cântând într o grădină. Arcita
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
căsătoria sa cu regina acestora, Ipolita. Cuceritorul îl învinge apoi pe Creon, în Teba, și ia prizonieri, în Atena, doi prinți tebani, pe Arcita și pe Palemone. Dar, începând cu a treia carte, povestirea se focalizează asupra iubirii celor doi prizonieri pentru Emilia, sora Ipolitei, pe care o zăresc prin fereastra închisorii, cântând într o grădină. Arcita este eliberat, însă i se pune condiția de a părăsi Atena și a nu se mai întoarce. După un an, nesuportând depărtarea de ființa
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
între cele două personaje” Robert O. Payne, op. cit., p. 1. (trad. n.) 255 rol decisiv îl are și vărul tinerei văduve, Pandaro, ce regizează întâlnirile acestora și încurajează relația înfiripată. Nevoită să meargă în tabăra grecilor, în urma unui schimb de prizonieri, unde tatăl ei, trădătorul Calcas, se găsea deja, deoarece anticipa înfrângerea troienilor, Criseida, care jurase o fidelitate statornică iubitului ei, uită promisiunile de dragoste făcute, acceptă un nou protector, pe Diomede, trimis să o însoțească spre părintele ei, lui Troiolo
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
data aceasta) și prietenul lui Troil, află secretul inimii lui și îl ajută să ajungă în apropierea femeii dorite. Cresida cedează, după o reticență inițială, și îndrăgostiții trăiesc clipe de fericire împreună. Într-o zi însă, în urma aceluiași schimb de prizonieri, Calcas îi convinge pe greci să-l cedeze pe Atenor pentru Cresida, pe care se teme să o lase în cetatea blestemată. Îndrăgostiții vor fi separați, dar Cresida promite să se întoarcă în zece zile, fiind sigură că își poate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Iorga, Septime Gorceix. Postfață, note, traducerea Cuvântului înainte și a Prefeței: Petruța Spânu”, Fides, 2000. Este o carte actuală scoasă cu prilejul „Anului Eminescu” și cităm, în traducerea editoarei, ce spune Septime Gorceix despre elaborarea ei în anul 1919: „Fiind prizonier de război framncez /de/ pe frontul de la Verdun, după două evadări spre Elveția nu reușii altceva decât să devin prizonier austriac. Atunci mi a venit ideea să caut o salvare spre Răsărit. După ce am străbătut, împreună cu un prieten, Austria și
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
cu prilejul „Anului Eminescu” și cităm, în traducerea editoarei, ce spune Septime Gorceix despre elaborarea ei în anul 1919: „Fiind prizonier de război framncez /de/ pe frontul de la Verdun, după două evadări spre Elveția nu reușii altceva decât să devin prizonier austriac. Atunci mi a venit ideea să caut o salvare spre Răsărit. După ce am străbătut, împreună cu un prieten, Austria și Ungaria, am ajuns, în luna mai 1918, la granița românească dinspre apus. Dar rețeaua posturilor germane de rechiziționare acoperea Muntenia
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
tot timpul. Îmi scrie rugându-se să ne întâlnim din nou într-o bună zi. Sărmane prieten, nădăjduiesc în numele lui Dumnezeu că vom putea să o facem!“32 Wittgenstein a participat la război din august 1914 până când a fost luat prizonier de italieni, în noiembrie 1918, ca soldat, ca tehnician militar și apoi ca ofițer de artilerie. Mult timp a fost pe frontul de est, iar la sfârșitul războiului, în toamna anului 1918, a luptat în partea sudică a frontului de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
despre etică și valori drept tot atât de importante ca și cele despre logică și credea că primele nu pot fi despărțite de ultimele. Spera că editorul va remarca apropierea de Kraus. Ceea ce nu s-a întâmplat. Din noiembrie 1918, Wittgenstein este prizonier de război în Italia. A fost internat într-un lagăr pentru ofițeri austrieci în sudul Italiei, la Montecassino. Unul dintre camarazii de care s-a apropiat aici, Franz Parak, povestește că Wittgenstein i-a dat să citească un text bătut
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
altfel.“ (Citat după R. Monk, op. cit., p. 70.) 29 Ludwig Wittgenstein, Tractatus Logico Philosophicus, traducere de M. Dumitru și M. Flonta, Humanitas, București, 2001, p. 77. 30 Se știe că atunci când, la sfârșitul războiului, se afla într-un lagăr de prizonieri din Italia, mama lui a făcut un demers, prin intermediul Vaticanului, pentru a fi eliberat înainte de termen, pe motive medicale. Wittgenstein nu a vrut însă să părăsească lagărul decât împreună cu toți camarazii săi. Medicului care l-a consultat i-a declarat
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a fi intangibil și definitiv“. O indicație că acesta a fost obiectivul central pe care l-a urmărit autorul este cuprinsă și într-o scrisoare din 19 august 1919 pe care i-o va trimite lui Russell, din lagărul de prizonieri din Italia. Wittgenstein îi transmisese deja lui Russell manuscrisul scrierii sale, iar acesta îi comunicase primele sale impresii. Față de acestea, Wittgenstein reacționează astfel: „Mi e frică, acum, că nu ai sesizat cu adevărat afirmația mea esențială, față de care întreaga chestiune
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Alegoria este magistrală. Ea a fost reluată de Wittgenstein, în versiuni diferite. Lui Norman Malcolm îi spunea într-o discuție pe care au avut-o în anul universitar 1946-1947, ultimul an al profesoratului său la Cambridge: „Un om care este prizonierul încurcăturii filozofice este ca acela care vrea să părăsească o cameră, dar nu știe cum. Încearcă prin fereastră, dar aceasta este prea înaltă. Încearcă prin cămin, dar acesta este prea îngust. Dar dacă ar vrea să se întoarcă, atunci el
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
descrierile, relatările și istorisirile. Despre ele se spune că sunt adevărate atunci când redau în mod adecvat stările reale care reprezintă obiectul descrierii. Vom spune că o descriere dată de un martor, de un călător, de o iscoadă sau de un prizonier este adevărată sau nu este adevărată folosind expresia adevărat în acest mod. Fixarea pe intuiția legată de această folosire a constituit baza elaborării teoriei adevărului ca o corespondență între ceea ce enunțăm noi despre fapte și faptele așa cum sunt ele, indiferent
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
întâmpla, firește, doar după sfârșitul războiului.“ Nu mai întâlnim în aceste scrisori către Russell referiri la muzică, literatură, la problemele morale care îl preocupă. Wittgenstein îi va scrie din nou lui Russell abia în februarie 1919, dintr-un lagăr de prizonieri de la Montecassino. Cu acest prilej, îi repetă că nu va publica înainte de a cunoaște și părerea celui pe care îl socotea omul cel mai capabil să-i înțeleagă lucrarea. Încrederea că urmăresc rezolvarea acelorași probleme, că obiectivele lor sunt comune
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Seneca) Există Însă și un alt motiv pentru care trebuie să ne comportăm așa, consemnat de La Fontaine: „Să nu rîdem niciodată de cei nenorociți, căci cine poate fi sigur că va fi Întotdeauna fericit?”. * „Dacă ascund secretul meu, el e prizonierul meu; dacă Îl las să-mi scape sînt eu prizonierul lui.” (A. Schopenhauer) Valoarea acestei observații se verifică mai ales În raporturile noastre cu cei din jur chiar și cu cei foarte apropiați: „Nu destăinui secretul tău prietenului; căci atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
să ne comportăm așa, consemnat de La Fontaine: „Să nu rîdem niciodată de cei nenorociți, căci cine poate fi sigur că va fi Întotdeauna fericit?”. * „Dacă ascund secretul meu, el e prizonierul meu; dacă Îl las să-mi scape sînt eu prizonierul lui.” (A. Schopenhauer) Valoarea acestei observații se verifică mai ales În raporturile noastre cu cei din jur chiar și cu cei foarte apropiați: „Nu destăinui secretul tău prietenului; căci atunci nu te vei teme de el cînd Îți va deveni
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
mult de cinci sute de oameni. Am suferit o pierdere specială în această înfrângere; nu aveam să îl mai văd niciodată pe regele Suediei. Cu toate că maiestatea sa a trimis chiar a doua zi un trâmbițaș să solicite să fie eliberați prizonierii, nu am fost predat datorită unor neînțelegeri privind schimbul, decât după bătălia de la Lutzen, unde curajosul prinț și-a pierdut viața“. După moartea eroică a regelui, succesul viitor al Suediei, atât pe plan intern cât și extern, depindea în întregime
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
a împărtășit o serie din secretele de stat pe care le deținea, datorită funcției și relațiilor sale cu regele. Iacob, aflând prin intermediul spionilor de la curte despre aventurile lui Carr, a ordonat ca Thomas Overbury să fie întemnițat în Turnul Londrei. Prizonierul i-a scris o serie de scrisori lui Carr, cerându-i să intervină în favoarea sa în fața regelui. În septembrie 1613 Thomas Overbury a fost otrăvit. Spre marea dezamăgire a regelui Iacob, dovezile i-au indicat ca autori ai crimei pe
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
parlamentului. Figura care s-a remarcat pe parcursul acestor ani ca un antiregalist convins a fost Oliver Cromwell, cel care va prelua conducerea statului după sfârșitul domniei lui Carol întâiul. Opt ani mai târziu, după lupte înverșunate, regele a fost luat prizonier, judecat și condamnat la moarte. În timpul procesului i s-au imputat„toate crimele, incendierile, pagubele și stricăciunile suferite de popor pe perioada războiului civil“. (trad. n.) Procesul a debutat cu o scenă tensionată, descrisă de Geoffrey Robertson în cartea sa
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
în timpul procesului regelui Carol. Soțul ei, Thomas Fairfax era comandantul general al parlamentului britanic în timpul războiului și un apropiat al lordului Cromwell. Soția sa era o regalistă convinsă:„Bradshaw a continuat: «Domnilor», a spus, « vă este bine cunoscut tuturor că prizonierul citat a fost adus în fața Curții de câteva ori, pentru a răspunde acuzației de trădare și alte crime, pronunțate împotriva sa, de către poporul englez.» « Este o minciună! nici măcar o jumătate din ei!» a exclamat aceeași voce. «Unde este (poporul, n.
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
reginei mamă, a rămas nemișcat, cu ochii închiși, respirand ușor, ca și cum odihna nu i-ar fi fost tulburată de intruziunea supușilor rebeli. A fost un eveniment unic și care a marcat viața mamei și a fiului.“ (trad. n.) După eliberarea prizonierilor de rang înalt și plecarea lui Mazarin în exil, prințul de Condé devenise din ce în ce mai arogant. Într-o lucrare apocrifa se povestește cum, întâlnindu-l pe Ludovic care se întorcea de la o baie în Sena, Condé nu a coborât din caleașca
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
situații complexe, ei joacă jocuri foarte complicate ale încrederii și ale trădării, ale câștigului și ale pierderii, ale speranței și ale dezamăgirii, ale prudenței și ale curajului/riscului. O asemenea situație este aceea pe care specialiștii au numit-o dilema prizonierului 25 (pentru implicațiile și pentru efectele ei macrosociale a se vedea și interesantele analize sociologice ale lui Raymon Boudon, 1998). Jocul a fost inventat de către cercetătorii Merrill Flood și Melvin Dresher. A. W. Tucker (de la Universitatea Stanford) a descris situația
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
va fi amendat; (b) dacă amândoi mărtuirsesc/recunosc, amândoi vor fi amendați. În același timp, fiecare are un motiv bun să creadă că: (c) dacă niciunul nu mărturisește/nu recunoaște, amândoi vor scăpa. Mai târziu, versiunea s-a schimbat: (a) prizonierul care depune mărturie împotriva partenerului său va fi eliberat, iar cel de-al doilea deținut va primi o sentință de 3 ani; b) dacă ambii prizonieri decid să depună mărturie unul împotriva celuilalt, vor primi amândoi o sentință de 2
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
nu mărturisește/nu recunoaște, amândoi vor scăpa. Mai târziu, versiunea s-a schimbat: (a) prizonierul care depune mărturie împotriva partenerului său va fi eliberat, iar cel de-al doilea deținut va primi o sentință de 3 ani; b) dacă ambii prizonieri decid să depună mărturie unul împotriva celuilalt, vor primi amândoi o sentință de 2 ani; (c) dacă niciunul nu mărturisește în lipsă de probe vor primi amândoi o sentință de un an. Din cele de mai sus rezultă următoarea matrice
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]