11,525 matches
-
drept cel mai Înțelegător, cel mai european-dus În lume-Înțelept-neprovincial-mintal diversificat-inteligent-tînăr-la-suflet dintre vechii refugiați și cu adevărat interesat de fenomenele noi. Oare nu se sforțase puțin ca să merite această considerație? Nu se pusese la bătaie, nu jucase jocul, nu jucase pe refugiatul bătrân copt? Dacă da, atunci era jignit de sine. Și, da, așa era. Dacă auzea lucruri pe care nu dorea să le audă, era o paralelă - În autobuz văzuse lucruri pe care nu dorise să le vadă. Dar nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lui Elya din pădurile din suburbie, atâta se Întortocheau micile drumuri. Dar iată casa, În stil Tudor, jumătate lemn, unde respectabilul chirurg și soția lui casnică crescuseră doi copii și se jucaseră badminton pe acea plăcută pajiște. În 1947, ca refugiat, Sammler fusese uimit să-i vadă cu ce poftă se jucau - adulți cu rachete și fluturași. Pajiștea era acum luminată de lună, care i se părea lui Sammler proaspăt rasă; pietrișul, fin, alb, mic, scrâșnea plăcut sub roți. Ulmii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Nu se poate rezolva prin operație? — Nu se poate ajunge la el. — Vai, vai. Iar dumenavoastră sunteți teribil de afectat. — Va muri Într-o zi sau două. Este pe moarte. Un om bun. Ne-a adus dintr-un lagăr de refugiați, pe Shula și pe mine, și de douăzeci și doi de ani are grijă de noi cu bunătate. Douăzeci și doi de ani fără o zi de neglijare, fără vreun cuvânt irascibil. — Un gentleman. — Da, un gentleman. Vă dați seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
e vorba? spuse Lal. — O persoană propulsată Într-o poziție de frunte În Lodz, marele oraș al textilelor. Când au sosit nemții, l-au instalat Într-o poziție de autoritate pe acest individ. Încă e adeseori discutat În cercurile de refugiați. Rumkowski Îi era numele. Era un afacerist ratat. În vârstă. Un individ zgomotos, corupt, director de orfelinat, un colector de fonduri, un actor prost, o figură de batjocură, dezgustătoare din comunitatea evreiască. Un om cu un rol neînsemnat de jucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
este ceea ce a fost secole de-a rândul. Că armata Moldovei se adună În locurile știute și că oricare ar fi puterea Imperiului, nici un oștean nu va face un singur pas Înapoi. Că acolo, sus, În obcinele molcome ale Bucovinei, refugiații Țării de Jos sunt așteptați cu ușile deschise. Că se va găsi o bucată de pâine pentru fiecare copil sărman fugit din calea urgiei și că Domnul nostru Iisus Christos se va naște de Crăciun, chiar și În satele triste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Nici măcar unul dintre desenele sau acuarelele tulburi-fantastice ori urmărind cu acribie cele mai mici detalii ale cărămizii acoperite de mușchi. Nici versuri rimate în manieră Sütterlin, nici foi hașurate în negru pe alb nu s-au găsit în bagajele de refugiați ale părinților mei. Nici un caiet de școală plin de compuneri care, în ciuda supărătoarelor greșeli de ortografie, au fost notate cu „bine“ sau „foarte bine“. Nimic nu atestă începuturile mele. Sau poate că ar trebui să mă conving pe mine însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
croaziere pe timp de pace și despre decizia de a o reechipa, transformând-o pe durata războiului în navă-cazarmă, despre a nu știu câta ei ieșire în larg și încărcătura ei umană - o mie de recruți și multe mii de refugiați -, în sfârșit, despre scufundarea ei pe 30 ianuarie 1945 în apropiere de Stolpebank - cunoșteam fiecare detaliu al catastrofei: temperatura - douăzeci de grade sub zero, numărul torpilelor - trei... Relatând atunci cronologia distorsionată a întâmplării, dar scriind pe sub mână o nuvelă, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
est aflat în retragere, caută o rimă la Tulla și n-o găsește: „N-am văzut încă nici un rus. Uneori nu mă mai gândesc la Tulla. Bucătăria noastră de campanie s-a dus. Tot mereu citesc unul și același lucru. Refugiații blochează străzile și nu se mai gândesc la nimic. Löns și Heidegger se înșeală în multe privințe. În Bunzlau, cinci soldați și doi ofițeri atârnau în șapte copaci. Azi dimineață am deschis focul asupra unui petic de pădure. Timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în romanul Ani de câine, în paginile tunarului-tanchist Harry Liebenau evoluția războiului ca retragere continuă se amesteca și se îmbârliga cu evocările fierbinți ale verișoarei sale Tulla, pe care, conform zvonurilor, o bănuia pe nava scufundată Wilhelm Gustloff, plină de refugiați: înecată în înghețata Mare Baltică. Și eu am așternut însemnări personale într-un jurnal care, laolaltă cu alte efecte de campanie și cu mantaua mea de iarnă, s-a pierdut fie la Weißwasser, fie în apropiere de Cottbus. Dar, scăzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Nici un gând nu rămâne, numai imagini. Alături văd țărani care-și muncesc ogorul, brazdă după brazdă, ca și când nu le-ar păsa de nimic. Unul ară cu o vacă înhămată la plug. În urma plugului, ciori. Apoi, din nou, văd convoaie de refugiați care umplu șoseaua: căruțe cu cai, între ele femei bătrâne și adolescenți care trag sau împing cărucioare supraîncărcate. Pe cufere și boccele șed copii care vor să-și salveze păpușile. Un bătrân trage un căruț în care doi miei vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu grupe de luptă proaspăt alcătuite inelul din ce în ce mai strâns din jurul capitalei Reich-ului. Acolo, așa se spunea, Führer-ul apăra poziția. Asta a avut drept urmare ordine contradictorii și a dus la devălmășia unor mișcări de trupe care-și blocau drumul reciproc; numai refugiații silezieni încercau să-și mențină fără echivoc direcția: către vest. Ah, cu câtă ușurință țâșneau din mine cuvintele pe la începutul anilor ‘60, atunci când eram destul de lipsit de chibzuință încât să acuz faptele de minciună și să găsesc o rimă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ei sunt doi inși izolați cărora le lipsesc hârtiile salvatoare. Care din pâlcuri o fi destul de sătul de lupte încât să-i preia și pe ei? Abia pe șoseaua de la Senftenberg spre Spremberg, blocată de căruțe cu cai pline de refugiați, perechea îmbrăcată, ce-i drept, în același gri de campanie, dar atât de inegală, poate să se folosească de ambuteiaj și să-și procure, la un punct de adunare improvizat pe o parte vizibilă a străzii, peticul de hârtie ștampilat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
soarele de iunie mă încălzește la fel cum mă încălzise soarele de aprilie. Acum ne văd pe noi cum mânuim lingura în același ritm. Stăm lângă șoseaua pe care o coloană de tancuri avansând pentru contraofensivă și un șir de refugiați venind din sens opus se împiedică reciproc. Pe șosea nu mai e loc de întors. Crusta de pământ se rupe brusc. Jos, regiunea de exploatare a lignitului se lărgește până la următoarea linie de surpare. Pretutindeni, „aurul negru“ așteaptă să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
apă de infiltrație. În timp ce la vremea celui mai nou prezent eu desenam pesiaje născute prin exploatări de suprafață, era în orice caz destulă liniște pentru ca urechea întoarsă spre trecut să audă răcnetele comandantului coloanei de tancuri, zgomotul motoarelor Maybach, strigătele refugiaților din căruțe, nechezatul cailor, plânsetele copiilor, dar și ștampila plutonierului și zăngănitul lingurilor de tablă - râcâiam resturi din gamele -, și abia apoi primele explozii ale obuzelor trase de tancurile sovietice. Între o lingură și alta, plutonierul meu a spus: „Astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de plâns? Ceapa îmi răspunde cu locuri ilizibile: nu mă văd nici ca elev, fie și numai din curiozitate, al vreunui liceu din Köln, nici ispitit de vreo ucenicie. N-am depus nici o cerere la vreun birou de înregistrare pentru refugiații din Est și pentru sinistrați. Ce-i drept, mama mi-a rămas în închipuire ca o imagine neschimbată, lipsa ei însă nu mă durea. Nici urmă de dor de casă care să-mi dicteze versuri. Nici un sentiment de vinovăție care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
gara centrală din Danzig, când multe dintre bisericile orașului alcătuit ca pentru veșnicie mi-au bătut din toate clopotele la despărțire. Autoritățile administrative îi instalaseră pe ai mei la un țăran. Această constrângere era necesară, căci rareori se întâmpla ca refugiații și evacuații să fie primiți de bună voie. Mai ales acolo unde nu existau nici un fel de pagube vizibile, iar casa, grajdul și hambarul se sprijineau parcă netulburate pe dreptul de succesiune; în plus, nici unei căpățâni de țăran din partea locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
repetat că nu a dat jos de pe peretele casei din Langfuhr oleografia după Insula morților a lui Böcklin, că nu a scos-o din ramă, că nu a făcut-o sul și nu a vârât-o în bagajul lor de refugiați; ea, femeia de afaceri capabilă, dar pentru care totuși arta de orice fel avea ceva divin; ea, care-i vedea pe frații ei care pieriseră atât de timpuriu trăind mai departe în mine, fiul salvat datorită proniei, împărtășea pe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lacrimile stelelor, să-mi fie stăpâne peste poemele mele. CUMPĂNA CUMINTE A VEȘNICIEI Pe zidurile nopților, auzi cerul plâns de singurătate. Orașul, nu mai știe despre ploaia sufletului cum mai picură în zile. Străzile vechi lovesc în aerul sufocat de refugiații ce uită să cânte întâmplările albe și totul pare trecut în umbra blândă ca o mireasă a existenței în care destinul dizolvă toate amăgirile, și totul pare sărutat în suspinile vremii, un cer plâns în amărăciunea zilelor peste toată suflarea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
simțea singur și străin la baștina lui și a înaintașilor săi. Străin în țară străină, și-a zis, cu convingerea că aici liniștea sufletească nu-i de găsit, cum nu-i de găsit nici acasă dincolo unde este categorisit drept refugiatul. O stare de bine i-a încolțit totuși în suflet odată cu descinderea la cunoscuta moară a bunicului. Clădirea a înfruntat cu bine timpul și timpurile. Deși a trecut în stăpânirea altor proprietari, tot moara lui Manole i se zicea, potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
efemere. Iarmarocul era în afara urbei, nu departe. îl găseai ușor după zgomot, după mirosul acru de urină de vite amestecată cu paie sau, pur și simplu, urmând trupul de șarpe format de care, birje și chervane, ca o coloană de refugiați. Locul pe care se afla târgul un imens teren viran înconjurat de un gard de scânduri, spart pe alocuri era acum plin de țarcuri, maghernițe, dughene, corturi și tarabe improvizate, toate crescute peste noapte. Târgoveții, veniți de prin alte ținuturi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o mărturie a acelui moment o statuietă micuță de argint reprezentându-l pe Sfântul Anton avea să fie primită de unul dintre băieți. Stă și acum pe rafturile memoriei la loc de cinste. Dar iată și Turnul Severin, portul. Aici refugiații suntem așteptați de reprezentanții Inspectoratului școlar Ismail, și el în refugiu, inspectorul Teodorescu și învățătorul Ștefan Armeanu, amândoi olteni și buni prieteni cu familia noastră. Am trecut să dormim pe un alt vapor care pleca a doua zi în cursă
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
eram găzduiți. Am plecat din cartierul Clocociov, fiind trimisă de către inspectorat la Urși-Vâlvoi. Directoarea școlii, o fată tânără, ne-a primit cu dragoste și înțelegere. La fel primarul, preotul și toată lumea. Ordinul guvernului ca toate instituțiile să-i sprijine pe refugiați era îndeplinit din suflet și nu din subordonare funcționărească. Mă mir și acum cum, din câte ouă a adus prin buzunare primarul, nici unul n-a reușit să se spargă. De la preot am primit vin roșu, bun pentru dat la copii
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
risipise în pământul Nicoreștilor, acolo trebuia să ajungem mai ales că primisem ordin de utilizare pentru județul Tecuci. Nu aveam nimic bun, doar niște saltele de paie și câteva cer șafuri, mai multe gâște și o stivă de lemne. Ca refugiați aveam dreptul la un vagon, drept pentru care mai bine de o lună am tot ros scaunele antecamerii directorului Regionalei CFR Timișoara. N-am întâlnit nicăieri oameni mai nepăsători față de semenii lor, oameni mai egoiști. Nu le păsa că am
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
pentru care mai bine de o lună am tot ros scaunele antecamerii directorului Regionalei CFR Timișoara. N-am întâlnit nicăieri oameni mai nepăsători față de semenii lor, oameni mai egoiști. Nu le păsa că am pierdut Basarabia și Bucovina. Că atâția refugiați, unii locuitori de generații într-un teritoriu străromân dar primitor și darnic pentru atâtea etnii, aleseseră refugiul, în sine țara speranțelor necomuniste... Nimic, nimic. Totul se reducea la profit de afaceri, cadouri. Abia în octombrie din disperare dar și lehamite
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
și din teama unui alt fel de nou refugiu parcă mă imploră să redau obiectele dragi sub lumina singurului ochi de care se mai folosește și iarăși caut idei de copertă. Întorc Internetul pe ore și zile căutând grupuri de refugiați și mă doare durerea lumii pe istoria mai veche sau mai nouă până în ziua în care înțeleg, în sfârșit înțeleg că marii mutilați ai războaie lor, ai refugiilor au fost în primul rând femeile și deasupra lor mamele, scuturi vii
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]