11,520 matches
-
nimic și l-am încurajat. Gilsenan interpretează aceste vorbe ca o încercare de a-l asigura că de fapt soțul fusese compromis. De asemenea, spune Gilsenan, era o modalitate de a se asigura că acesta știa despre aventura respectivă. Gilsenan relatează mai departe că Doi tineri membri ai familiei care mă însoțeau în acel moment și care îmi erau prieteni apropiați n-au scos nici o vorbă, iar eu m-am alăturat jocului lor tacit, pretinzînd că nu se spusese și nu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mult decît o simplă auto-amăgire, ținînd cont de reacția presei: ‹‹Președintele nu pronunță scuze"". Folosindu-se de informații dintr-un domeniu social complet diferit, Werth și Flaherty (1986:299) oferă dovezi izbitoare care demonstrează existența unui dialog interior înșelător. Ei relatează că o femeie, identificată drept D4, ajunsese la concluzia că nu-și mai iubea soțul și nu mai voia să fie căsătorită cu el. Ea l-a mințit, ascunzîndu-i lipsa de afecțiune față de el și dorința de a-l părăsi
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
unei escrocherii. Însă a face același lucru într-o autobiografie este mai riscant. După cum remarcă Adams (1990:167): "Scriitorii care doresc să-și țină secrete viețile personale nu se apucă de autobiografie". Avînd în vedere acest mijloc convenabil de a relata evenimentele din trecutul cuiva, Adams (1990:173) își încheie studiul său critic observînd că: "autobiografii nu spun minciuni, ci își povestesc viața". Studiul lui Adams se limitează la autobiografii americani; de aceea el nu se referă la George Bernard Shaw
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
înșelăciune și pretind doar că nu știu nimic; atunci părinții sînt tentați să considere că mincinoșii sînt copiii și nu ei, deoarece primii încearcă să-i convingă pe aceștia din urmă că minciuna lor a avut succes. Eck (1970:71) relatează ce a trăit unul dintre pacienții săi care fusese adoptat în copilărie. Părinții adoptivi l-au păcălit spunîndu-i că era fiul lor natural. Într-un tîrziu, el a descoperit adevărul însă nu le-a adus la cunoștință acest lucru. Cînd
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
referindu-se la realitatea din Statele Unite, Aronfreed (1969:308) scrie că: Pedepsele se folosesc mai mult în legătură cu sinceritatea sau responsabilitatea decît cu realizările. Această direcție în care se îndreaptă efortul părinților nu este similară în toate culturile. Ackerman (1990:3) relatează că în mijlocul unui grup de metiși din Peru care vorbeau dialectul Quechua și printre care ea a lucrat ironia este un fel de joacă, ce folosește minciuna ca pe un exercițiu al imaginației și care testează naivitatea ascultătorului. Nesinceritatea este
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care testează naivitatea ascultătorului. Nesinceritatea este o parte importantă a procesului de socializare al copiilor, iar eu n-am auzit niciodată de situații în care membrii acestei populații și-ar fi pedepsit copiii că au spus minciuni. Ackerman (1990:2) relatează că pe parcursul cercetării ei a întîlnit numeroase situații în care apărea minciuna. Totuși, ea spune că oamenii se plîngeau rareori că au fost mințiți. Se sublinia întotdeauna faptul că din moment ce mințitul implica prezența a două tabere, sarcina de a descoperi
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
văzut un fluture mare cît o pisică, mare cît o casă", nu face decît să se amuze spunînd ceva despre care știe că nu este adevărat. Este aceasta o minciună? Aceeași întrebare se poate pune și în cazul unui incident relatat de Valentine (1938:286) în care un copil de paisprezece luni a pretins că s-a lovit numai pentru a fi alintat. În loc să le considerăm încercări de a induce în eroare, pare mai plauzibil să privim aceste acțiuni ale unor
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fantezie adresate adulților. Valentine numește atitudinea copilului "joaca de-a prefăcutul", calificare justificată de gestul aceluiași copil, o lună mai tîrziu, de "a lovi capul păpușii pentru a avea motiv să o alinte". De Villiers și de Villiers (1978:164-165) relatează că este un comportament specific copiilor de trei sau patru ani să alerge spre mama tocmai sosită acasă, susținînd cu hotărîre: "N-am spart veioza", înainte ca cineva să aibă timp să-i acuze de acest lucru, arătînd cine ar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
școlarilor din Iowa City, SUA, Castaneda și alții (1956) au descoperit că fetele au obținut un punctaj mai mare decît băieții, pe o scală indicînd tendința de a falsifica răspunsurile la un chestionar despre anxietate. De asemenea, Albert (1972:77) relatează că în Burundi, fetele aparținînd unei ierarhii superioare erau inițiate în "arta de a tăcea și de a fi evazive", calități care lipsesc din procesul de socializare al fraților lor. Inițierea în nesinceritate nu se limitează numai la "arta de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o comunitate și oricît de bine am asimilat cultura acesteia, din cînd în cînd e inevitabil să nu apară ocazii în care nu știm dacă principiul veridicității mai este valabil, și nu știm ce cod să aplicăm în lipsa acestuia. Incidentul relatat de Gilsenan, menționat în capitolul 5, cînd i s-a spus că prietenul lui fusese împușcat, este un exemplu excelent al incertitudinii de care am vorbit mai sus. În acest incident, incertitudinea a fost rezolvată prin faptul că cei doi
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a-i înșela pe ceilalți, faptul că folosesc eufemisme facilitează inducerea în eroare a publicului larg. În mod similar, e posibil să nu existe intenția de a înșela prin afirmații care, luate mot-à-mot, sînt false. De exemplu, Albert (1972:82) relatează despre populația din Burundi că: Dacă un subaltern acceptă în tăcere un ordin, există probabilitatea că în acest mod își manifestă respectul, însă neavînd intenția de a face ce i s-a spus. Pe de altă parte, dacă își iese
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
reperat mai repede. Încă de mici, copiii din Occident sînt nevoiți să deosebească vacile care zboară peste Lună de vacile adevărate și farfuriile care au picioare și vorbesc, de farfuriile obișnuite din realitate. Discutînd despre dezvoltarea imaginației, Repina (1971: 263) relatează: Cercetările efectuate de autori sovietici, ca de altfel și străini, arată faptul că oricît de vie ar fi imaginația unui copil, el distinge cu ușurință lumea fanteziei de lumea reală. Totuși, dacă majoritatea copiilor reușesc să diferențieze cele două domenii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mai degrabă prin valabilitatea mesajului decît printr-o corespondență cu evenimentele din lumea reală. Cu toate acestea, chiar în privința alegoriilor a existat întotdeauna posibilitatea de a fi interpretate greșit drept texte istorice. De exemplu, Isaac D'Israeli (1793 (2):23) relatează că atunci cînd Utopia lui Thomas More a fost publicată pentru prima oară în 1516, unii cititori au luat, în serios existența republicii insulare ideale, într-o asemenea măsură încît să discute posibilitatea trimiterii unor misionari care să convertească acea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
apariția romanului o cucerire, care a extins granițele libertății instaurate cu mai multe milenii în urmă, prin structurarea limbajului, o libertate oferită de capacitatea discursului de "a depăși limitele prezentului real" (Rappaport 1979:180). În ziua de azi, discursul poate relata și adevărul istoric, fără a fi considerat înșelător. Însă, dacă majoritatea dintre noi nu ezită să clasifice aceste două cărți ca fiind mai degrabă ficțiune decît relatare istorică, deoarece nu sînt plauzibile și/sau credibile, ce atitudine să avem față de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
inducă publicul în eroare și, de asemenea, să-și păcălească îndrumătorii de la universitatea din California, unii comentatori postmoderniști (cf. de Mille 1980) au considerat această problemă irelevantă. Silverman (1975:xi) spune: "Pe mine nu mă interesează absolut deloc dacă "evenimentele" relatate de Castaneda au fost reale sau nu". Însă în ce calitate face Silverman această afirmație? Probabil mai degrabă în calitate de cititor al cărții lui Castaneda decît în calitate de critic al tezei acestuia de doctorat. Inducerea în eroare a publicului cititor poate fi
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
foarte tare cînd descoperă că cineva în care au avut încredere i-a tras pe sfoară, însă le pasă mai puțin dacă, de exemplu, află că un politician a mințit. Însă există și dovezi, spre exemplu interviurile cu femeile americane, relatate de Werth și Flaherty (1986) și prezentate în capitolul 7, că uneori oamenii sînt mai dispuși să se arate îngăduitori sau iertători față de persoane apropiate decît față de cele necunoscute. De asemenea, numeroși oameni refuză să aibă încredere în politicienii pe
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
este o componentă esențială a egocentrismului copiilor". Victor Tausk (1933:46 n.5), susținea, în 1919, că minciunile spuse de copii în primul lor an de viață nu sînt un fapt neobișnuit. James Sully (1895:258), un pionier în psihologie, relata cazul unui copil care mințea la vîrsta de 17 luni și jumătate. Mai recent, Judy Dunn (1988:160, 163) scrie despre accentuarea "plăcerii de a fi nesincer și a denatura faptele" la copiii de doi ani și consideră acest lucru
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
așezat singuri în bănci, împărțind clasa în două: cei cu rezultate bune pe un rând și cei cu rezultate slabe pe alt rând. Este cazul uneia din școlile de la sat incluse în studiu, în cea de-a doua clasă nefiind relatat acest aspect. Din interviurile cu elevii au rezultat diferențe după mediul de rezidență și în ceea ce privește autoaprecierea șanselor școlare și profesionale în viitor: - pentru elevii din mediul rural principalele alternative sunt plecarea în străinătate (în special în cazul băieților) sau rămânerea
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
a avea vreo putere de influență asupra deciziilor sau fără a lua parte la discuțiile din cadrul ședinței, celălalt grup fiind deranjat și reproșându-le faptul că nu contribuie pentru cheltuielile clasei. Părinții fără posibilități nu pot lua atitudine pentru că, așa cum relatează aceștia, ar avea urmări asupra copiilor lor, nu atât din partea cadrelor didactice, cât din partea celorlalți colegi care îi marginalizează. Această problemă apare numai în cazul școlii din mediul urban, unde situația materială a familiilor nu este omogenă, existând și familii
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
în sat, pentru a ajuta familia în agricultură sau în activități ocazionale. Părinții din mediul rural nu au indicat situații în care copiii lor sunt discriminați din cauza situației financiare, nivelul de trai fiind destul de omogen în aceste comunități, însă au relatat faptul că, din cauza lipsei resurselor materiale și a oportunităților școlare și profesionale, unii copii nu mai doresc să vină la școală, se simt frustrați de lipsa banilor. Această frustrare este accentuată și de situația familiilor din comunitate ai căror membri
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
tot ce se spune în sala de mediere este confidențial; b) În procesul medierii mediații: nu vor folosi porecle, insulte, reproșuri; nu se vor întrerupe; vor fi onești și respectuoși; vor lucra serios pentru rezolvarea problemei; tot ce se va relata în timpul medierii este confidențial. Mediatorul se va asigura dacă mediații accptă și sunt de acord cu regulile de bază stabilite. Prezentarea problemei Mediatorul va asculta pe cei aflați în conflict. Va cere unuia dintre mediați să înceapă, povestind ce s-
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3035]
-
alterna, convingător; antonimele cuvintelor prolog, unilateral; * sinonimele cuvintelor a tinde, elocvent; antonimele cuvintelor a dezrădăcina, altruism; * sinonimele cuvintelor a ținti, a ilustra; antonimele cuvintelor convergent, viciu; * sinonimele cuvintelor a viza, a prezenta; antonimele cuvintelor anorganic, dezonora; * sinonimele cuvintelor eminent, a relata; antonimele cuvintelor consecvent, imitație; * sinonimele cuvintelor solidar, a povesti; antonimele cuvintelor eșec, a înarma; * sinonimele cuvintelor singuratic, a nara; antonimele cuvintelor a înrădăcina, egoism; * sinonimele cuvintelor etate, a stopa; antonimele cuvintelor epilog, multilateral; * sinonimele cuvintelor vârstă, învățat; antonimele cuvintelor a
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
sunt rezultatul, și nu cauza comportamentului și sentimentelor negative din anxietate. 1. Conceptualizarea anxietății în sport Capacitatea de a face față presiunii și anxietății este o parte integrantă a oricărui sport. Cercetătorii din domeniile psihologiei sportului și a medicinii sportive, relatează că la ultimele ediții a Jocurilor Olimpice s-au înregistrat peste 150 de cazuri de tulburări anxioase. Anxietatea reprezintă o stare emoțională negativă caracterizată prin nervozitate, îngrijorare, teamă și aprehensiune care se asociază cu un nivel mai ridicat de activare a
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Vasile Septimiu Ormenişan, Cristina Ormenişan, Ioan Pop, Alexandru Mureşan, () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_807]
-
rîurilor. De atîta apă adunată bariera Bosforului s-ar fi deschis datorită unui cutremur iar apele s-au revărsat în Mediterană. Tot așa s-a întîm-plat cu Marea Mediterană care s-ar fi revărsat în marea eternă. Evenimentul este reținut și relatat în epoca feudală în Cronica lui George Brancovici scrisă la 1688-1690: ,,Acest Pombei a tăiat boazul la Bizantiea de au intrat Marea Neagră în Ma-rea Albă, și zic să fi rămas uscat Țara Moldovei, Tara Muntenească și Tara Ardea- lului
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
include o istorisire demitizantă. „Ursul” care a furat-o în noaptea nunții pe Vidra de lângă soțul ei nu e decât ibovnicul ascuns sub piele de sălbăticiune. Satul află adevărul mult mai târziu, iar întâmplările cu urși răpitori de femei sunt relatate cam în doi peri. Cei ce le povestesc nu prea cred în ele, le spun mai curând de dragul poveștii ca atare. Baciul, mai cu seamă, vorbește cu subînțelesuri, pe un ton mucalit, strecoară în evocare un umor ghiduș, o ironie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]