12,814 matches
-
1905, un congres al reprezentanților Lituaniei, care a avut loc la Vilnius la 5 decembrie în acel an și s-a numit "Marea Adunare de la Vilnius", solicită autonomia provincială a regiunii. În același timp, regimul țarist, ca urmare a evenimentelor revoluționare, făcuse numeroase concesii în privința statelor baltice. Acestea puteau de acum utiliza limba maternă în școli și în administrație. În Lituania, alfabetul latin reia locul chirilic. Cu toate acestea, rușii nu puteau accepta autonomia Lituaniei, drept dobândit de Estonia și Letonia
Istoria Lituaniei () [Corola-website/Science/304568_a_305897]
-
Cristoiu Graziela Bârlă, prin acest proces s-a vrut pedepsirea jurnalistului Ion Cristoiu. Ca urmare a celor scrise de el sau în publicațiile pe care le-a condus despre Revoluția română din 1989 a fost numit în 1994 de un revoluționar timișorean, Marius Mioc - un justițiar în opinia lui Ion Scurtu, unele din mărturiile acestuia fiind încărcate sentimental și înfrumusețate politic, conform opiniei lui Alex Mihai Stoenescu - "vârf de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluției". Această apreciere a fost
Ion Cristoiu () [Corola-website/Science/304609_a_305938]
-
Numai mierea care are factor UMF este, apoi, certificată și clasificată, în funcție de calitățile ei antibacteriene. Imunoglobulină din ouă Compania Romvac., cel mai important producător de medicamente și vaccinuri de uz veterinar din România, comercializeaza din 2014 o linie de produse revoluționare care pot substitui antibioticele în tratarea celor mai dificile infecții printre care si cea cu "Staphylococcus aureus". Tratamentul dezvoltat în laboratoarele ROMVAC au fost create în colaborare cu specialiștii de la Institutul ”Victor Babeș” din București. Dintre stafilococii care nu posedă
Stafilococ auriu () [Corola-website/Science/304605_a_305934]
-
Întoarcerea tatii din război", " Pe cîmpia de sînge a Mărășeștilor", "Uzina vie", "Revolta din port" "Ploaia de iunie", "Șomaj fără rasă", "Execuția din primăvară", autorul condamnă războiul, descrie viața socială, lupta dintre clasele sociale, prezentând într-o lumină favorabilă mișcarea revoluționară.
Alexandru Sahia () [Corola-website/Science/304642_a_305971]
-
cunoscut și apreciat de marele public. TItlurile propuse sunt: "Mistero Buffo", care deschide ciclul, "Settimo: ruba un po' meno", "Izabela, trei caravele și un pălăvrăgiu" și "Vorbim despre femei" , ultimul interpretat de Franca Rame. Nedezamăgind publicul obișnuit cu o atitudine revoluționară, nereverențioasă, "Mistero Buffo" atrase atenția Vaticanului care, prin vocea cardinalului Poletti critică dur limbajul transgresiv care domnește în toate spectacolele cuplului de artiști. Teatrul lui Fo posedă caracteristica de a surprinde actualitatea chiar și în subiecte care par departe la
Dario Fo () [Corola-website/Science/304654_a_305983]
-
Romanov, sau poate pentru că dorea un general loial în capitală, care să fie capabil să controleze eventualele tulburări. Nicolai a fost împiedicat din nou să câștige experiență de front. Marel duce Nicole a jucat un rol crucial în timpul primelor mișcări revoluționare din 1905. În timp ce în țară anarhia tindea să devină generalizată, iar viitorul dinastiei era în pericol, țarul avea de ales între instituirea reformelor sugerate de contele Serghei Witte sau impunerea dictaturii militare. Singurul om care avea prestigiul necesar să păstreze
Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) al Rusiei () [Corola-website/Science/304712_a_306041]
-
(n. 1817, Zlatna — d. 9 mai 1849, Abrud) a fost un revoluționar pașoptist român din Transilvania, colaborator apropiat al lui Avram Iancu în timpul Revoluției de la 1848 din Transilvania. A fost un prefect, jurisconsult în timpul revoluției din 1848. este de asemenea autorul lucrării "Regula Legis". S-a născut în 1817 în Zlatna, județul
Petru Dobra () [Corola-website/Science/303523_a_304852]
-
prezenta Dietei Transilvane revendicările românilor, majoritari în Transilvania. La a treia Adunare de la Blaj (3-16 septembrie 1848) devine prefect al Legiunii a VI-a Submontana, pe care o conduce până în oct. 1848, după care luptă alături de Avram Iancu și ceilalți revoluționari români. În mai 1849 merge la Abrud pentru a se întâlni cu Ioan Dragoș (deputat de Bihor la Pesta), care încerca să realizeze o înțelegere între revoluționarii maghiari (conduși de Kossuth Lajos) din Ungaria și cei români din Transilvania. Ungurii
Petru Dobra () [Corola-website/Science/303523_a_304852]
-
a ajuns la un acord și luptele au continuat, românii transilvăneni urmărind să obțină prin revoluție mai multă autonomie. Abrudul a fost atacat (conform indicațiilor lui Kossuth) de un detașament maghiar condus de aventurierul Imre Hatvani, (locțiitor de comandant), mulți revoluționari români își pierd viața. Pe parcursul unui fals armistițiu maghiaro-român din timpul revoluției de la 1848 încheiat de revoluționarii unguri pentru a-i dezorienta pe cei români, Emeric Hatvani în fruntea unui detașament revoluționar maghiar de 1500 de oameni îi prinde la
Petru Dobra () [Corola-website/Science/303523_a_304852]
-
multă autonomie. Abrudul a fost atacat (conform indicațiilor lui Kossuth) de un detașament maghiar condus de aventurierul Imre Hatvani, (locțiitor de comandant), mulți revoluționari români își pierd viața. Pe parcursul unui fals armistițiu maghiaro-român din timpul revoluției de la 1848 încheiat de revoluționarii unguri pentru a-i dezorienta pe cei români, Emeric Hatvani în fruntea unui detașament revoluționar maghiar de 1500 de oameni îi prinde la 6 mai 1848 pe mai mulți fruntași ai revoluției române printre care și pe prefecții Petru Dobra
Petru Dobra () [Corola-website/Science/303523_a_304852]
-
de aventurierul Imre Hatvani, (locțiitor de comandant), mulți revoluționari români își pierd viața. Pe parcursul unui fals armistițiu maghiaro-român din timpul revoluției de la 1848 încheiat de revoluționarii unguri pentru a-i dezorienta pe cei români, Emeric Hatvani în fruntea unui detașament revoluționar maghiar de 1500 de oameni îi prinde la 6 mai 1848 pe mai mulți fruntași ai revoluției române printre care și pe prefecții Petru Dobra și Ioan Buteanu. În timpul evenimentelor succedate, cei doi prefecți români au fost uciși din ordinul
Petru Dobra () [Corola-website/Science/303523_a_304852]
-
condus și a luptat personal într-un număr mare de campanii militare care au permis construirea unei Italii unite. El a încercat, cel mai adesea, să acționeze cu învestitura unei puteri legitime, ceea ce face să fie greu de definit ca revoluționar: a fost numit general de către în 1848, general al de către ministrul de război, și cu acordul și în numele lui Victor-Emmanuel al II-lea a intervenit prin Expediția celor O Mie. A fost supranumit „eroul a două lumi” datorită acțiunilor militare
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
a născut la Nisa, la 4 iulie 1807. Acest oraș, de care Garibaldi a rămas atașat toată viața, a cunoscut numeroase vicisitudini de-a lungul istoriei sale. Oraș al Regatului Sardiniei, a devenit francez între 1793 și 1814, în perioada revoluționară și napoleoniană (campaniile din Italia), apoi din nou piemontez începând cu 1814, înainte de a redeveni definitiv francez în 1860 în ciuda opoziției omului de stat. În perioada franceză, registrele de stare civilă au fost redactate în limba franceză, iar copilul a
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
către Marea Neagră și, în martie 1835, se găsea în Tunisia. Garibaldi a rămas în contact cu asociația mazziniană prin intermediul lui Luigi Cannessa și în iunie 1835 a fost primit în , luându-și numele de luptă "Borel", în amintirea martirului cauzei revoluționare. Italia îi devenise însă inaccesibilă din cauza pedepsei cu moartea la care fusese condamnat, astfel că și-a îndreptat privirea către orizonturi mai îndepărtate. I s-a ivit ocazia de a urca la bordul brigantinei "Nautonnier" cu destinația Rio de Janeiro
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
independență cu aceeași ardoare cu care ar fi luptat pentru propria patrie. El s-a stabilit la Rio de Janeiro, unde a fost primit de mica comunitate de exilați și imigranți italieni. În cursul acestei perioade, el a răspândit sentimentele revoluționare în rândurile compatrioților săi și a rămas în contact cu activiștii din Europa, Mazzini și corespondenții săi Antonio Ghiglione și Luigi Canessa. Mulțumită susținerii lui Giuseppe Stefano Grondona, a devenit președinte al celulei de pe continentul american a organizației "". El a
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
pe care o simțea pregătită de revoluție. În același timp, Garibaldi nu înțelegea să se implice într-o aventură compromisă din start, și dorea să obțină susținere pentru acțiunile sale de la o autoritate recunoscută. În februarie 1854, i-a spus revoluționarului rus Aleksandr Herzen, aflat în exil la Londra, că împotriva unei armate organizate și echipate ca cele ale Franței și Austriei, este obligatoriu să opui o armată la fel de bine echipată, și că în continuare susține Regatul Sardiniei. La 6 mai
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
fost oaspetele iar primarul l-a făcut cetățean de onoare. Acest entuziasm a fost împărtășit de toată lumea cu excepția părților celor mai conservatoare ale societății, regina Victoria declarând că: „Onest, dezinteresat și curajos, cu siguranță este Garibaldi, dar este un lider revoluționar.” Pe durata șederii sale, Garibaldi s-a întâlnit și cu Mazzini, de la care spera să primească bani pentru Veneția, cu Aleksandr Herzen, cu exilații francezi și . La 17 martie, în urma presiunilor venite dinspre Torino, a fost îndepărtat din Londra. După
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
Republică. Garibaldi a urmărit îndeaproape evenimentele. La proclamarea Republicii, a trimis un mesaj , la care nu a primit niciun răspuns: „ce mai rămâne din partea mea este la dispoziția dumneavoastră, dispuneți.” Facțiunea conservatoare și catolică nu vedea în el decât un revoluționar și adversarul din 1849 și 1867. În cele din urmă, sigur de susținerea Comitetelor Populare și personalităților din guvern, Garibaldi, deși slăbit de artrită, s-a îmbarcat către Marsilia, unde a fost primit cu entuziasm la 7 octombrie. El și-
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
pune astfel dezastrul Armatei Estului pe seama orgoliului lui Garibaldi. Dreapta, atât cea italiană cât și cea franceză, i s-a opus din cauza anticlericalismului său, iar francezii și pentru angajamentul său în luptele din 1849 și 1867, văzând în el un revoluționar satanic. Ei îi criticau și acțiunile din timpul războiului franco-german din 1870, considerându-l un impostor. Comisia parlamentară de anchetă l-a prezentat ca „general politic” și „trădător revoluționar”. Relațiile între Garibaldi și Cavour au răspuns exigențelor situației de până la
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
său în luptele din 1849 și 1867, văzând în el un revoluționar satanic. Ei îi criticau și acțiunile din timpul războiului franco-german din 1870, considerându-l un impostor. Comisia parlamentară de anchetă l-a prezentat ca „general politic” și „trădător revoluționar”. Relațiile între Garibaldi și Cavour au răspuns exigențelor situației de până la sfârșitul celui de al Doilea Război de Independență (1859). Garibaldi susținea acțiunea guvernamentală și pregătirea conflictului cu scopul de a-i goni pe austrieci, în timp ce Cavour i-a încredințat
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
cu scopul de a provoca un război. Primele dezacorduri au apărut la puțin după aceea și mai ales când Cavour a cedat Franței în 1860 orașul natal al lui Garibaldi, Nisa. Cavour, care niciodată nu avusese de fapt încredere în revoluționar, i-a supravegheat îndeaproape Expediția celor O Mie și a preluat inițiativa militară și politică trimițând trupe regulate pentru a ocupa Regatul celor Două Sicilii, plasat sub autoritatea lui Victor-Emmanuel al II-lea. Înfruntarea cea mai violentă și definitivă a
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
este și el martor al mișcării de redeșteptare națională a bulgarilor, în frunte cu patriotul Koicho Raichov, care a contribuit la înființarea primei școli bulgărești, pe lângă biserica Sf. Nicolae construită în 1841. Deși distruse de turci ca represalii în timpul anului revoluționar 1848, biserica și școala au fost apoi reclădite în deceniile următoare, contribuind la consolidarea și lărgirea comunității de bulgari în oraș. Acesta avea în 1872 peste 7000 de locuitori: turci, bulgari, tătari, greci, evrei, găgăuzi. După Războiul Ruso-Turc din 1878
Balcic () [Corola-website/Science/303574_a_304903]
-
steagul de finiș, însă mai apoi oficialii i-au luat "victoria". După un nou sezon, 1960, în care nu a reușit să câștige nici un titlu mondial, Ferrari, s-a prezentat la startul sezonului 1961 cu o mașină nouă - "Ferrari 156", revoluționară din mai multe puncte de vedere, care avea o parte frontală distinctivă, de unde și porecla mașinii - "Nas de rechin". Cu această mașină, Ferrari a spulberat opoziția în acel sezon, Phil Hill reușind să câștige un nou titlu mondial, iar ajutorul
Scuderia Ferrari () [Corola-website/Science/303609_a_304938]
-
productive și progresiste și împingeau înainte procesul istoric prin dezvoltarea forței de muncă și creșterea randamentului societății, în timp ce lumpenproletariatul îl considera neproductiv și retrograd. Engels a scris despre mercenarii elvețieni de la sfârșitul monarhiei din iulie din 1848 din orașul Neapole revoluționar: ""Acțiunea lumpenproletariatului din Neapole a decis înfrângerea revoluției. Gărzile elvețiene, împreună cu soldații și lazzaronii napolitani, au asaltat apărătorii baricadelor."" În scrierile sale explicative, Marx a considerat că această secțiune a societății are un potențial scăzut. Referindu-se la locul de
Lumpenproletariat () [Corola-website/Science/303632_a_304961]
-
o diferențiere a taberelor care compuneau împreună Reforma radicală. George H. Williams împarte radicalii în trei mari grupări distincte: Spiritualiști, Anabaptiști (re-botezători) și Raționaliști evanghelici. Spiritualiștii au fost împărțiți la rândul lor în raționali (Sebastian Franck), evanghelici (Caspar Schwenckfeld) și revoluționari (Thomas Münzer, liderul războiului țărănimii din 1524-1525, Andreas Carlstadt). Și între Anabaptiști se disting trei grupări distincte: Evanghelicii (cei mai proeminenți lideri ai lor au fost Conrad Grebel, Balthasar Hubmaier, Michael Sattler, Menno Simons, Pilgram Marbeck), Contemplativii (Hans Denck, Ludwig
Reforma radicală () [Corola-website/Science/303655_a_304984]