12,131 matches
-
clipită care e situația și l-a ascultat calm pe pantofar, care-și reluase imperturbabil amenințătorul mesaj. Deși gealații lui Fanache opriseră stația de amplificare, sala, construită în perioada interbelică, avea o acustică bună. Se auzea perfect: - Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și aripi, niște aripi puternice, imense. Băieții erau cu sufletul la gură. Ar fi încercat marea cu degetul, ar fi vrut să pună mâna pe făptura cu aripi. Dar și-au zis că nu cumva s-o trezească, s-o supere ori s-o sperie și s-au lăsat păgubași. Mergând tiptil pe vârful picioarelor, aproape ținându-și respirația, s-au îndepărtat. Când erau deja la vreo jumate de kilometru de ființa de lumină, au rupt-o la fugă gâfâind, spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
apară și o să-i aducă vestea, vorbind agitat ca puștiul acesta, că a sosit un înger. Domnul Pârvulescu a trimis femeia de serviciu acasă la director: locuia vizavi de școală. Acesta, preda istoria și făcuse cursuri la Moscova, a venit supărat de mama focului: tocmai era la masă, ce se putuse întâmpla așa grav în vacanță, de fusese ridicat de la masă? Când a auzit de la bătrânul Pârvulescu despre ce e vorba, s-a speriat: era ateu convins, cum dracu să pățească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
raportăm lu toarășul Cameniță! Fanache îi înjura în continuare pe americani: era convins mie-n sută că e mâna lor, dacă nu cumva or fi amestecați și francejii și japonejii. -Am înțeles, toarășe prim, îl anunțăm pe toarășul Cameniță: se supără, nu se supără pe noi, e musai să-l anunțăm în asemenea situație. Mama lor de imperialiști... Gârmoci a plecat cu IMS-ul în oraș să îndeplinească cea mai grea misiune: să-i telefoneze tovarășului Cameniță, o să-l deranjeze, cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Cameniță! Fanache îi înjura în continuare pe americani: era convins mie-n sută că e mâna lor, dacă nu cumva or fi amestecați și francejii și japonejii. -Am înțeles, toarășe prim, îl anunțăm pe toarășul Cameniță: se supără, nu se supără pe noi, e musai să-l anunțăm în asemenea situație. Mama lor de imperialiști... Gârmoci a plecat cu IMS-ul în oraș să îndeplinească cea mai grea misiune: să-i telefoneze tovarășului Cameniță, o să-l deranjeze, cine știe, poate o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
imperialiști... Gârmoci a plecat cu IMS-ul în oraș să îndeplinească cea mai grea misiune: să-i telefoneze tovarășului Cameniță, o să-l deranjeze, cine știe, poate o să-l trezească din somn sau, mă rog, câte și mai câte, o să-l supere pe șef și ăla o să spele cu el dușumelele, dar asta e, n-are încotro. Fanache a rămas la fața locului, împreună cu ceilalți. Repeta cu încăpățânare, adresându-se comandantului miliției locale și directorului liceului: -E mâna americanilor aici!... Ăștia au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
regiunii nu s-ar mai fi desprins din locul acela și mai ales din starea aceea. Subalternii săi, dacă îl vedeau pe zbirul de Cameniță că stă acolo vrăjit, stăteau și ei smirnă, aproape își țineau respirația: să nu-l supere cumva pe șef și să se năpustească ăsta asupra lor și să-i zboare din funcții. Se mijea de ziuă, când Fanache (care, vigilent, cu mâna pe pistolul încărcat, șezuse mai aproape de „obiectiv“), și-a luat inima în dinți și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
stai o zi în vamă? Pentru ce? Pentru o bucățică de icoană? Să scrii, să nu ți fie milă, să nu protejezi pe nimeni. Poate își va aduce aminte cineva. Măcar Cel de Sus. Tremur ca varga. Ce m-am supărat eu!... M-am săturat acolo de vămile acelea. Te ține și te ține și te sucește. Așa este și Eugenia, nici ea nu poate răbda granița asta. Să nu mai văd granița asta, să ne ceară taxe și pașapoarte, taxe
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
ce? Ce se face în teatru. Una, alta. Duci, aduci. Asculți de șefi, iei chenzina pe cincisprezece și lichidarea pe-ntâi.“ Din felul în care se uită la mine paznicul de noapte, înțeleg că dialogul îi pică prost. „Nu te supăra - îi spun -, dar ca să-i pot vorbi unui patron de dumneata, trebuie să-mi spui ce știi să faci. Asta o să mă întrebe și el: ce știe să facă omul ăsta al tău?“ „Da’ de când sunt eu omul matale?“, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cărțile, lumea și, în mod special, pe toți cei care le întrebau dacă n-aveau idee unde se afla toaleta de pe etaj, au făcut un semn ostil a lehamite spre dreapta. Întrebându-mă de ce erau cele două dudui atât de supărate pe soartă, mi-am dat seama că, de dimineața până seara, în loc să vândă cărți, nu făceau altceva decât să dea relații despre toalete. Sigur, nu-i nimic degradant în discuția despre o toaletă, mai ales când te găsești în vecinătatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ai gripă, tușești; când - Doamne ferește! - te căptușești cu un sifilis, îl rezolvi la doctor. Mai toate neplăcerile sunt anunțate de niște simptome. Au o relație pregătitoare cu necazul. Numai relația cu prostia rămâne pe vecie confuză. Poți să și mori supărat pe omenire, convins că problema-i a ei. Dacă nu poate fi măsurată, în schimb, prostia e orientată. Se definește, de regulă, printr-o direcție, nu prin cantitate. Poți să fii foarte deștept într-o privință și prost în cazul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
câteva ca să-mi revin. Fără miros de benzină, rahați de câini și, mai ales, fără praful ăla cu sulf pe care-l ridică până pe la etajul șapte mașinile seara, am simțit că mă sufoc. Dar cel mai tare m-a supărat liniștea. Era o tihnă în sat, că-mi auzeam rotițele cum îmi fâșâie-n cap. Prima zi a mai fost cum a fost, însă pe urmă am simțit o apăsare-n plexul solar care nu m-a lăsat decât după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
copac sau mă frecam de frunze, mă duceam să mă spăl. Înțelegi, domnule Mariean, natura era prea curată. Peste puterile mele de curată. Mă spălam pe mâini de natură și de curățenie cu apa dintr-un șanț. Să nu te superi pe mine, domnule Mariean, dar în a cincea zi m-am dus la psiholog. Ei îi zic popă. Am avut noroc, fiindcă era un om care m-a înțeles perfect. Am discutat despre fotbal și despre femei, am înjurat Guvernul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pe dinăuntru. Alții, când e să răzbune ceva din viața lor, își dau drumul, urlă, se zbuciumă, sar la bătaie. Nu contează forma protestului, ci numărul celor care nu mai pot să îndure și ies la luptă. Dacă toți oamenii supărați din țara asta a noastră ar behăi deodată, s-ar cutremura pământul. Și nimeni nu s-ar mai întreba dacă e o formă de luptă cuviincioasă, eroică sau ridicolă. Nici n-ar mai semăna cu un behăit, ci cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pardon de expresie, strechea-n el și pornește glonț spre celălalt capăt al țării. Nu-i mai puțin adevărat că și eu am grijă să-l înnebunesc cu telefoanele. Precizările, părinte, sunt totul. Îi rog, de exemplu, să nu se supere că s-a decalat ceremonia cu o jumătate de oră și alte fleacuri care dovedesc seriozitate. Sincer să fiu, părinte, nu mă simt deloc un păcătos, că am păcălit până azi vreo sută. Mai ales că nici unul nu a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
lu’ ăla care a ajuns jumătăți la spital, ai terminat-o atât de scurt, că nici nu mai era nevoie de geamantan ca să se ducă la vale, pe Dâmbovița.“ „Mă, Mitică - se enervează de-a-binelea Costică -, să știi că chiar mă supăr. Glumești o dată, glumești de două ori, dar dac-o ții întruna cu asta înseamnă că tu crezi ce zice gura lumii.“ „Nu prea contează ce cred eu - îl domolește ipocrit Mitică, așa cum, de altfel, ar face orice partener de afaceri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în seara aceea drept provincialul care trebuia batjocorit. Totuși, analiza serioasă a bărbatului cu mâneca hainei prinsă de umăr, ca invalizii de război, cu un ac de siguranță, i-a făcut mai mult sânge rău decât miștoul cinicilor. Ceea ce-l supăra foarte tare era o întrebare ce permitea numai un singur răspuns, lipsit de echivoc: de ce, dacă-i detesta pe șmecherașii din rândul întâi și ar fi trebuit să ia aminte la opiniile judicioase ale ciungului, în sinea sa îl respingea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
varianta vinovăției sale. Ceva n-a mers între tine și ea - totuși, eșecul e suportabil, întrucât e în firea lucrurilor ca între un bărbat și o femeie ceva să nu meargă. Natura a găsit o soluție. Uiți curând cât de supărat ai fost. Cum trebuie oare privită situația în care întrevezi prietenia aceea de-o viață, calmă și fructuoasă și totuși, fără o cauză anume, așteptarea nu a făcut scurtcircuit? Dacă bărbații au puterea să-și povestească despre iubirile eșuate, despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
extract de pârțu’ țigăncii, alifie de buza iepurelui, suc de târtița viezurelui. Ilie I. Ilie și-a dat seama că de aia îi ieșeau lui gâlme pe spate și i se umpluse burta de păr, de la contraindicații. „Să nu te superi pe mine, Iliuță - i-a zis ea după ce a terminat cu plânsul -, că ți-am vrut binele. Și ce dacă-ți cade părul din cap, măcar te umpli de păr prin alte părți. Cât despre faptul că ți s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
tăgadă în glas, ca într-un caz de boală fără remediu. Ciudat e că, atunci când l-am cunoscut, dascălul m-a abordat mai mult decât direct: „Dacă te stânjenește înfățișarea mea - mi-a spus - poți să pleci, că nu mă supăr. Știu că-ți vine greu să mă privești“. Am glumit, i-am spus că sunt lucruri și mai rele pe lume, totuși nu reușeam să conversez relaxat. Rămâneam cu gura căscată la jumătatea frazei, cu privirea lipită de fața sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să o invit după program la o plimbare în Cișmigiu. Uneori, bărbaților le e milă de fetele urâțele și le oferă o prăjitură din cavalerism. Iar unii chiar se însoară cu ele, dacă prăjitura e proaspătă. „Nu trebuie să te superi că te refuz − mi-a spus bibliotecara cu pulover verde-violaceu tricotat în casă −, dar mă mărit.“ Mai mult ușurat decât mirat, am întrebat-o cu cine. „Cum cu cine − mi-a răspuns ea mai mult mirată decât ușurată −, cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
seiful și fă-le procese verbale de predare-primire. Vara, mai ales, când grupurile de japonezi se iveau pe neanunțate, nu mai putea să facă plăți. Până să cheme lăcătușul, până să-l lase nițel să se dezmeticească din beție, se supărau turiștii. Domnul Huțupan îi înșuruba el însuși pe gemeni, iar când plecau japonezii, îi băga la nimereală în geantă, laolaltă cu actele, și se ducea cu ei pe la bănci, la treburi. Odată, i-a uitat la Albina, iar când s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
au poftit. Îi admirau, așa cum fac asiaticii: „Oho, Unu, A-a-a, e-e-e, i-i-i, o-o-o, u-u-u!“, și se repezeau la ambulanți să cumpere sugari turnați în forme de silicon. La un moment dat, arabul s-a supărat și a oprit producția. Îl furau angajații și vindeau Romulușii și Remușii la prețuri mici, pe sub mână. „Halal popor“, a spus cu dispreț arabul când și-a mutat afacerea în Bulgaria. Dar n-avea dreptate, fiindcă Traiani și Decebali nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
La atac, Adriane!“, i-au zis pensionarii plecând, ca de obicei, la o bere. „Bă, eu n-am chef de bere - i-a refuzat Butucel -, o dau dracului de bere, că nu-mi place.“ Pe cei șapte comprimați i-a supărat rău de tot refuzul, fiindcă berea urma să fie specială, la bodegă aveau să pună la cale planul de bătaie cu arabul. „Ce suciți mai sunt unii - a zis făcând o mutră acră domnul Fotiade, decanul de vârstă de la Vânzări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
din Tăbârcani, iar ca să n-avem vorbe mai târziu, să știi că-s antisemit“. „Ce-o mai fi și cu ăsta, măi, Costele“, l-a întrebat Vasile B. pe Constantin D. „Ne trimit nouă toți smintiții?!“ Constantin D., în loc să se supere, fiindcă și el venise în birou de curând, la recomandarea primarului, a scos din sertar un atlas, ca și cum era de așteptat ca orice proiectant de rețele apă-canal să aibă tot timpul la el un atlas, și a descoperit Tăbârcanii. „E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]