14,383 matches
-
abandonat, el îi mai aparține proprietarului, astfel că acesta are influență (tradusă prin putere spirituală) asupra beneficiarului 800. (Orice obiect face parte din ființa celui căruia îi aparține; a dona ceva însemnă a da ceva din tine însuți 801.) Obiectul tinde să revină mereu la "domiciliul său de origine" - deci se naște și obligativitatea de a dărui un echivalent, un substitut al lui (ca valoare economică, morală, religioasă etc.) celui care a făcut darul 802. Pe de altă parte, "a dărui
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
împăratul o face (în fond, o forțare a limitelor) de teamă că propriul dar (și acesta mai presus de fire) îi va fi luat, are consecință întoarcerea la proprietar (orice dar este o parte din cel care-l dăruiește și tinde să revină mereu la proprietar, dacă beneficiarul nu dăruiește mai departe ceva echivalent lui): fiul împăratului pleacă spre tărâmul Tinereții fără bătrânețe..., așadar în căutarea ființei, adică tocmai de unde a venit. Morala, dacă există una, pare a fi desprinsă din
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
la Eliade prin vehicularea acelorași motive: călătoria, probele inițiatice, cucerirea condiției paradisiace (timpul abolit, ieșirea din timp), căderea în istorie, moartea, și devine inteligibilă și prin prisma conținuturilor mitofore ale numelor. Dacă literatura lui Eliade, privită ca fiică a mitologiei, tinde să recupereze beatitudinea din illo tempore, numele face parte din acest plan de recucerire a condiției paradisiace. Darul tinereții (fără de tinerețe, căci, în fapt, solzii au căzut de pe ochi) pe care personajul îl primește se situează în prelungirea problematicii dezbătute
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
manifest", "transparent, prin excelență fanic", un nume care nu ascunde nimic..." "Prea simplu chiar": Theodor, Constantin, William (În curte la Dionis). Adeseori, schimbarea numelui este în strânsă legătură cu schimbarea destinului. Dacă literatura lui Eliade, privită ca fiică a mitologiei, tinde să recupereze beatitudinea din illo tempore, numele face parte din acest plan de recucerire a condiției paradisiace. În Tinerețe fără de tinerețe, numele personajului trebuie raportat la momentul proiectatei sale morți - și a inevitabilei nașteri la o nouă viață care începe
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
acest sens. Se poate face o diferențiere a cunoașterii pe direcții, în funcție de raporturile posibile ale cunoașterii cu obiectul său, privit ca mister, mai exact, în funcție de atitudinea subiectului cognitiv față de mister. Există, în opinia sa, trei direcții în cunoaștere: plus-cunoașterea, ce tinde să raționalizeze și să pătrundă obiectul, reducând astfel misterul lumii, asimilându-l înțelegerii logice; zero-cunoașterea, care se oprește în fața misterului, nepătrunzând în taina obiectului, mulțumindu-se să-l declare mister; în sfârșit, minus-cunoașterea, care cultivă misterul, îl articulează, potențându-l
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
două sensuri ale ideii de "raționalitate": raționalitatea "ca articulație funcțională a cunoașterii individuate, (...) prin care se ajunge în genere la o reducție numerică și calitativă a misterelor existențiale", respectiv raționalitatea "ca postulat sub semnul căruia se așează orgoliul luciferic, atunci când tinde să substituiască misterelor existențiale poziții absolut "logice""116. Prima este o structură fundamentală, fără de care nu ar putea funcționa cunoașterea. A doua, însă, este o iluzie, spune Blaga, "iluzia raționalității", fără să fie necesară cunoașterii individuate. Această distincție va deveni
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
nesfârșit. Această activitate logică a rațiunii, activitatea de raționare sau argumentare, ne apare, sintetic spus, ca un proces de trecere de la un condiționat la condițiile lui. Rațiunea, însă, nu poate accepta regresia la infinit în determinarea condițiilor și, de aceea, tinde să se oprească undeva, la ceva necondiționat sau absolut. Acel ceva necondiționat, postulat de rațiune, Kant îl numește "principiu". Spre principii tinde rațiunea, pentru ca, astfel, adevărurile să ajungă la certitudinea lor. Iată, în acest sens, gândul lui Kant. Rațiunea, spune
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
condiționat la condițiile lui. Rațiunea, însă, nu poate accepta regresia la infinit în determinarea condițiilor și, de aceea, tinde să se oprească undeva, la ceva necondiționat sau absolut. Acel ceva necondiționat, postulat de rațiune, Kant îl numește "principiu". Spre principii tinde rațiunea, pentru ca, astfel, adevărurile să ajungă la certitudinea lor. Iată, în acest sens, gândul lui Kant. Rațiunea, spune el, caută "condiția generală a judecății". "Cum această regulă e expusă, la rândul ei, aceleiași tentative a rațiunii și cum trebuie astfel
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
În această stare, ele sunt "cele mai contradictorii", spune filosoful francez de origine română 481. Prin egala actualizare și potențializare, relația antagonică dintre ele devine acută. Dacă în celelalte cazuri raportul antagonic se detensiona prin actualizarea unui termen în defavoarea celuilalt, tinzând, la limită, către dispariția totală a antagonismului, în acest caz cei doi termeni sunt în echilibru. Admițând să transferăm ideea de antinomie la nivel ontologic, am putea spune că starea T este o reprezentare a acesteia. Dacă, în mod normal
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
actualizarea și potențializarea vectorilor antagoniști, există o tendință către noncontradicție. Actualizarea unui element potențializează antielementul său și are tendința de a-l anihila definitiv, abolind contradicția dintre el și acesta. Însă, Lupașcu atrage atenția că această noncontradicție către care se tinde este întotdeauna relativă, deoarece "o contradicție reziduală, o interdicție constitutivă contradictorie o limitează și o relativizează, nepermițându-i decât un anumit grad, mai mic sau mai mare, de actualizare, timp în care contradicția slăbește și astfel se potențializează relativ. Dar
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
cunoaștere, câmpul conștiinței se populează cu o realitate și trece oarecum în ireal ceea ce este în afara acesteia, opusul ei, inclusiv subiectul care cunoaște. Cunoașterea cunoașterii, însă, este cunoașterea contradicției ce susține procesul cunoașterii și a faptului că noncontradicția spre care tinde cunoașterea este totdeauna relativă 513. Se poate spune că ea este cunoașterea cunoașterii, dar și a necunoașterii, a faptului că, în actul de cunoaștere, cunosc și ignor în același timp, că actualizarea unei valori nu poate fi totală, ci este
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
sine a unei instanțe ultime"554. Acest cod de interpretare este legat de o coordonată fundamentală a hermeneuticii lui Mircea Eliade, anume "năzuința cuprinderii întregului"555. Este o exigență obligatorie a unei hermeneutici a fenomenelor religioase și simbolice, deoarece acestea tind prin natura lor să realizeze totalitatea. Practic, ideea coincidenței contrarilor este menită să exprime fenomenul de totalizare simbolică de la nivelul experiențelor care privesc o realitate ultimă. În consecință, hermeneutica gândirii simbolice devine "o hermeneutică a contradicțiilor cosmice și ontologice și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
logică decât cea obișnuită, în care misterul sau paradoxul totalizării nu este în nici un fel știrbit. Cel de-al doilea obiect al hermeneuticii lui Mircea Eliade este simbolul. Eliade se preocupă de simbol "într-o perioadă în care această noțiune tinde să circule și să se facă tot mai mult acceptată doar ca realitate lingvistică", fiind omisă "realitatea spirituală, religioasă, metafizică, iconologică, plastică și chiar literară a simbolului". Contracarând acest curent, el va "reactualiza valoarea ontologică și metafizică a simbolului"566
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
paradoxală a simbolului iarăși prin formula coincidentia opossitorum. Obiectele ce devin simboluri sunt transfigurate, se transformă în altceva decât par să fie în experiența obișnuită, în felul acesta ele încetând de a mai fi niște fragmente izolate în ansamblul realului, tinzând să întrupeze în ele întregul sistem în cauză, să integreze cel mai mare număr posibil de obiecte, situații, modalități 571. "Funcția unificatoare a simbolului ține de misterul totalității, de coincidentia oppositorum; simbolul este un mijloc de pătrundere a acestui mister
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
aproape în aceeași termeni. Eliade spune că sacrul se ascunde prin chiar faptul de a se arăta, iar Blaga vorbește despre revelațiile disimulatoare pe care marele mister cosmic ni le permite cu privire la natura sa. În consecință, pentru amândoi, întreaga cunoaștere tinde să se reducă la structuri care au o natură antinomică: simbolul, respectiv metafora. În același orizont al gândirii antinomice, ambii gânditori se întorc la "mitul biunității divine", al "totalizării contrariilor", în care Binele și Răul, Ființa și Neființa stăteau împreună
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
nu în orice timp finit"611. Concluzia pe care o trage de aici merge spre un sens ontologic mult mai profund. Faptul că MTM există în sens dinamic trebuie să se reflecte undeva într-un concept static nou, către care tinde MTM, atunci când se tinde către infinit. Acest nou concept "nu poate fi altceva decât cadrul general în care se desfășoară atât statica, cât și dinamica tuturor mulțimilor"612. Mihai Drăgănescu susține că el "reprezintă tot ceea ce poate cuprinde totul, deci
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
finit"611. Concluzia pe care o trage de aici merge spre un sens ontologic mult mai profund. Faptul că MTM există în sens dinamic trebuie să se reflecte undeva într-un concept static nou, către care tinde MTM, atunci când se tinde către infinit. Acest nou concept "nu poate fi altceva decât cadrul general în care se desfășoară atât statica, cât și dinamica tuturor mulțimilor"612. Mihai Drăgănescu susține că el "reprezintă tot ceea ce poate cuprinde totul, deci reprezintă informateria pentru concepte
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Contradicția apare din cauză că logica nu poate îmbrățișa complet realitatea și, pentru a o cuprinde, recurgem la raționalitatea dialectică"620. Tocmai de aceea, acest paradox trebuie suportat, iar nu respins după canoane logice clasice. Concluzia lui Mihai Drăgănescu, în legătură cu aceste paradoxuri, tinde să fie una generală: "conceptele ne obligă să recunoaștem, când ele devin paradoxale, în mod obiectiv, existența unei realități mai profunde"621. Limita lucrului în sine și profunzimile lumii materiale Ontologia pe care o încearcă Mihai Drăgănescu se loveșe inevitabil
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
T) ce coexistă în același moment al timpului"642. În această interpretare, logica clasică a non-contradicției continuă să funcționeze, observ eu, regizând un anumit plan de discursivitate fără de care înțelegerea și comunicarea nu mai sunt posibile. Logica terțului inclus nu tinde să înlocuiască logica non-contradicției în zonele ei de valabilitate. De asemenea, această logică "nu suprimă logica terțului exclus". Tot ce face este să-i restrângă domeniul de valabilitate, exact la fel cum "logica" minus-cunoașterii a lui Blaga restrânge domeniul de
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de comuniune mistică. El poate fi perceput doar în cadrul gândirii orientată obiectual. Aici "are loc saltul omului în cuprinzător. (...) El ne eliberează din cătușele gândirii determinate, nu prin abandonarea ei, ci prin împingerea ei până la limită. (...) Ființa însăși, atotîntemeietoare necondiționatul tinde să îmbrace o formă obiectuală în fața ochilor noștri, deși această formă îi este neadecvată și trebuie să se prăbușească de la sine, lăsând în urma ei, prin distrugerea sa, pura claritate a prezenței cuprinzătorului"704. În această ipostază, cuprinzătorul este ceea ce se
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de curente și doctrine, care punea rațiunea în dificultate în efortul său de sinteză. Cu referire la aceasta, Blaga spunea: "Niciodată, de când există o memorie istorică, gândul asiatic și gândul european nu s-au ciocnit și nu s-au amestecat tinzând spre o lămurire reciprocă sau spre un amalgam superior, cu aceeași vibrantă convingere ca astăzi și ca în timpul imperiului spiritual al Alexandriei. Anume strădanii spre sinteze mai largi au existat de multe ori în istoria Europei, ca și în aceea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
XX-lea744, care se referă la dualități conceptuale asemănătoare celor din fizică: obiect-subiect, unitate-diversitate, mental-fizical, individual-social, fapt-valoare etc., și care încearcă să depășească dispute doctrinare de tipul realism antirealism, absolutism relativism, empirism pragmatism, mentalism fizicalism, internalism externalism, fundaționism deconstructivism etc. Ele tind să accepte perspectiva deschisă de mecanica cuantică, angajând ideea "că realitatea lumii se manifestă ea însăși dual, cunoașterea ei având sorți de izbândă doar din perspectivă holist-complementaristă, singura care acceptă ca reale și esențiale atât obiectul cât și subiectul, atât
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
teoretice, fiind nimic altceva decât o aplicare a eticii 16 sau, dimpotrivă, ea reprezintă o schimbare fundasmentală de perspectivă, situație în care consecințele s-ar propaga până în filosofia morală? Răspunsurile la această întrebare sunt împărțite, dar tot mai mulți filosofi tind să sublinieze noutatea teoretică a eticii mediului. În primul caz, etica mediului se dezvoltă analog eticii medicale, în sensul aplicării într-un nou domeniu a unor principii teoretice deja stabilite. Dacă pe parcursul aplicării acestor principii sau norme morale ies la
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
Orice comunitate biotică se află inevitabil în anumite relații cu alte comunități. Drept urmare, putem extinde noțiunea de comunitate până la cuprinderea întregii biosfere. • Fiecare comunitate are tendința de a ajunge la o stare finală de auto-echilibru și diversitate. Întreaga biosferă ar tinde spre o asemenea stare. • Nici o comunitate biotică nu poate subzista fără procesarea de către unii membri ai comunității biotice a unor resurse abiotice în componente organice folosite apoi de alți membri ai comunității biotice. Drept urmare, ecosistemul însuși, conceput ca o combinație
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
ca o combinație între comunitatea biotică și mediul abiotic, poate fi purtător de valoare. • Întregul ecosistem global poate fi conceput ca un sistem care are ca părți toate comunitățile biotice și mediul abiotic. • Biosfera ca întreg, asemenea oricărei comunități biotice, tinde spre stabilitate și diversitate. În concluzie, strategia acceptabilă pentru extinderea sferei moralității se bazează pe redefinirea noțiunii de comunitate morală și punerea ei în relație de coextensivitate cu comunitatea biotică. Pivotul acestei extinderi este noțiunea de interes în sens biologic
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]